ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1740/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 11 aprilie 2002, reclamanta Direcția Silvică Dâmbovița a solicitat anularea

certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu seria

M.08 nr. 1026, nr. 1027, nr. 1028, nr. 1029 și nr. 1030, emise la 20 iulie 2001,

de pârâtul Ministerul Turismului, pentru SC

V.

SA Târgoviște.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că în mod nelegal, prin certificatele menționate, s-a reținut că

terenurile respective sunt proprietatea exclusivă a societății comerciale.

Aceasta, întrucât, susține reclamanta, prin actele atacate, s-a încălcat

dreptul de proprietate a statului, terenurile fiind administrate de Regia

Națională a Pădurilor, prin Direcția Silvică Dâmbovița și aparținând fondului

forestier național, fiind, totodată, prevăzute în amenajamentele silvice.

Reclamanta a mai susținut că prin

certificatele atacate s-au încălcat dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 834/1991, art.

5 și 35 din Legea nr. 18/1991, art. 3 lit. e), art. 5 și. 16 din Legea nr. 26/1996,

art. 135 din Constituția României, art. 3 alin. (1), art. 11 și art. 12 și Anexa

I din Legea nr. 213/1998, art. 4, 7 și 8 din Regulamentul privind organizarea

și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor și cele ale H.G. nr. 173/2001.

De asemenea, reclamanta a mai arătat

că în vederea obținerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor menționate, SC

V.

SA a formulat în anul 1997, mai multe acțiuni în constatare,

în contradictoriu cu Direcția Silvică Dâmbovița, care, deși inițial au fost

admise, ulterior au fost desființate de instanțele superioare, dreptul de

proprietate al statului fiind dovedit pe deplin, prezentându-se și

amenajamentele silvice care constituie titlu de proprietate al statului.

Curtea de Apel Ploiești, Secția de

contencios administrativ și comercial, prin sentința nr. 133 din 20 septembrie 2002, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea certificatelor de atestare a dreptului de

proprietate emise de pârâtul Ministerul Turismului, pe numele pârâtei SC

V.

SA Târgoviște, la data de 20

ianuarie 2001, după cum urmează: seria M.08 nr. 1026/2001, pentru terenul în

suprafață de 5.667,54 mp aferent Cabanei Scropoasa; seria M.08 nr. 1030/2001,

pentru terenul în suprafață de 22.170,48 mp aferent Cabanei Zănoaga și organizare

șantier; seria M.08 nr. 1029/2001, pentru terenul în suprafață de 7.928,50 mp

aferent Cabanei Bolboci; seria M.08 nr. 1028/2001, pentru terenul în suprafață

de 12.019,94 mp aferent Hotelului Cota 1000 și seria M.08 nr. 1027/2001, pentru

terenul în suprafață de 13.911,32 mp aferent Cabanei Peștera, obligând pârâtul

Ministerul Turismului să plătească reclamantei, 15.033.000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că la eliberarea certificatelor

de proprietate atacate, Ministerul Transporturilor a avut în vedere sentințele

Judecătoriei Pucioasa, prin care s-au admis acțiunile în constatarea dreptului

de proprietate pentru terenurile menționate în certificate formulate de SC

V.

SA, dar că ulterior, aceste hotărâri

judecătorești au fost desființate pe căile legale de atac. S-a mai reținut pe

lângă schimbarea împrejurărilor avute în vedere de emitentul actelor, și că din

raportul de expertiză topo întocmit în cauză, a rezultat că în afara

sentințelor judecătorești care au fost desființate, societatea pârâtă nu a

putut prezenta altă documentație, cu excepția celei cadastrale, cu care să facă

dovada evidențierii terenurilor în patrimoniul său înainte de 1 ianuarie 1990.

Pe de altă parte, instanța de fond a

reținut că terenurile în litigiu erau exceptate de la procedura de stabilire a

dreptului de proprietate, reglementată de H.G. nr. 834/1991, deoarece fac parte

din fondul forestier ce aparține domeniului public al statului, conform art. 5 alin.

(1) și 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, art. 10 și 16 din Legea

nr. 26/1996, art. 135 din Constituție și dispozițiilor Legii nr. 213/1998 și

sunt cuprinse în amenajamente silvice.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Turismului și SC

V.

SA Târgoviște, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor sale de

recurs, Ministerul Turismului susține că în mod greșit au fost anulate

certificatele atacate, întrucât la data emiterii acestora, SC

V.

SA a prezentat sentințe definitive

și învestite cu formulă executorie, iar autoritatea emitentă nu a cunoscut că

acestea au fost desființate de instanțele superioare, situație de care instanța

de fond nu a ținut cont.

Totodată, a invocat excepția lipsei

procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, apreciind că

instanța de fond trebuia să constate neîndeplinirea acesteia și să respingă

acțiunea, ca inadmisibilă.

Recurentul-pârât a mai susținut, pe

de o parte, că în mod nelegal a fost anulat certificatul seria M.08 nr. 1030,

iar, pe de altă parte, că greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de

judecată. În opinia sa, această obligație trebuia stabilită în sarcina ambilor

pârâți.

Recurenta-reclamantă SC

V.

SA Târgoviște susține în dezvoltarea

motivelor sale de recurs că soluția instanței de fond a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor H.G. nr. 834/1991, aceasta aplicând greșit prevederile legale și

făcând o greșită apreciere a probelor administrate în cauză.

Se mai reține că instanța de fond a

„absolutizat” hotărârile judecătorești referitoare la drepturile de proprietate

asupra terenurilor în discuție, fără să țină cont că la data emiterii

certificatelor, documentația prezentată îndeplinea condițiile H.G. nr. 834/1991,

iar menținerea terenurilor în amenajamentele silvice este din culpa

reclamantei.

În plus, arată societatea recurentă,

intimata-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Examinându-se sentința atacată în

raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză,

precum și cu toate dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art.

304

1,

se constată că recursurile sunt nefondate, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Pe de o parte, referitor la motivul

de recurs privind excepția privind lipsa procedurii prealabile, se constată că

instanța de fond în mod corect nu a admis-o și a considerat că sunt îndeplinite

condițiile art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990. Aceasta, atât în raport cu prevederile

art. 5 din Legea nr. 29/1990, cât și cu probele dosarului, din care rezultă că

intimata-reclamantă a parcurs această procedură.

Pe de altă parte, se constată că

nici motivele de recurs privind fondul cauzei nu pot fi primite.

Astfel, conform art. 3 din H.G. nr. 834/1991,

procedura instituită prin acest act normativ nu se aplică terenurilor care fac

parte din domeniul public, iar potrivit art. 5 și 35 din Legea nr. 18/1991,

terenurile care figurau în amenajamentele silvice până la 1 ianuarie 1990, sunt

proprietate de stat, sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile,

acestea aparțin domeniului public și nu pot fi trecute în circuitul civil,

decât în baza unei legi speciale.

De asemenea, în cauză, societatea

pârâtă recunoaște că întrucât Direcția Silvică a refuzat să-i semneze

procesul-verbal de delimitare, neputând astfel obține titluri de proprietate în

baza Legii nr. 18/1991, a formulat acțiuni în constatare în anul 1997, obținând

hotărâri judecătorești în baza cărora s-au emis aceste certificate, deși

hotărârile respective au fost desființate de instanțele superioare.

Prin urmare, astfel cum corect a

reținut și instanța de fond, certificatele de atestare atacate nu puteau fi

emise, pe de o parte, cu încălcarea dispozițiilor constituționale [art. 135 din

Constituția din 1991] și cele legale [art. 5 alin. (1) și art. 35 alin. (1) din

Legea nr. 18/1991, republicată, art. 10 și 16 din Legea nr. 26/1996, art. 11 și

12 din Legea nr. 213/1998], iar, pe de altă parte, acestea nu pot fi menținute

în condițiile în care hotărârile judecătorești în executarea cărora se pretinde

că au fost emise, au fost desființate și câtă vreme terenurile sunt cuprinse în

amenajamentele silvice.

De altfel, conform art. 18 din Legea

nr. 29/1990, coroborat cu art. 379

1

C. proc. civ., în cazul în care

s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza

acestuia sunt desființate de drept.

Nici motivul de recurs referitor la

acordarea cheltuielilor de judecată nu poate fi primit, în raport cu faptul că

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 29/1990,

coroborat cu art. 274 C. proc. civ., precum și cu stăruința emitentului actelor

desființate, de a le menține, deși sunt nule.

Prin urmare, constatându-se că

sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, iar

criticile formulate, neîntemeiate, se vor respinge ambele recursuri declarate

în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC

V.

SA Târgoviște și de

către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva

sentinței civile nr. 133 din 20 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 mai 2004.