ÎCCJ, decizie (scj.ro #84951)

Fond forestier național. Hotărâre de Guvern de transmitere din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ teritoriale. Nelegalitate . Principiul preeminenței interesului general. Legea nr . 26/1996, art . 5 și art . 16 Cuprins pe materii: Drept administrativ Indice alfabetic: domeniu public fond forestier hotărâre de Guvern interes general. Primordialitate unitate administrativ teritorială Potrivit dispozițiilor art . 5 și art . 16 din Legea nr . 26/1996 (Codul Silvic), identificarea terenurilor care constituie fondul forestier național se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data intrării ei în vigoare, acestea constituind baza cadastrului forestier și al titlului de proprietate al statului.

Transmiterea fără plată, în temeiul unei hotărâri de Guvern, prin protocol de predare-primire, din domeniul public al statului în domeniul public al unui județ, a unui teren a cărui apartenență la fondul forestier național a fost cert stabilită, este nelegală, fiind dată cu nesocotirea atât a prevederilor Codului Silvic cât și a interesului general al protecției mediului care primează în raport cu cel al unității administrativ teritoriale constând în construirea unui campus universitar. I.C.C.J. , Secția de contencios administrativ și fiscal Decizia nr . 4431 din 2 decembrie 2008 Notă: Legea nr . 26/1996, privind Codul Silvic, a fost abrogată prin Legea 46/2008, publicată în M. Of. nr . 238 din 27/03/2008.

Prin Sentința Civilă nr . 62 din 4 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Târgoviște în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenienții în interesul pârâtului Ministerul Apărării, Consiliul Județean Dâmbovița , Ministerul Internelor și Reformei Administrative, respectiv intervenientă în interes propriu SC P SA I.L.

Caragiale, dispunându-se anularea HG nr . 835/28.06.2006 privind transmiterea unei părți dintr-un domeniu public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al Județului Dâmbovița și în administrarea Consiliului Județean Dâmbovița . Totodată, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de intervenienta SC P SA ca neîntemeiată, precum și cererile de intervenție în interesul pârâtului formulate de Ministerul Apărării, Consiliul Județean Dâmbovița și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în ce privește excepția invocată, că potrivit art . 16 din Legea nr . 26/1996, amenajamentul silvic este considerat ca fiind bază a cadastrului forestier și a titlului de proprietate a statului, astfel încât terenurile înregistrate în amenajamentele silvice sunt proprietatea publică a statului și se află în administrarea RNP - Romsilva - Direcțiile Silvice. Astfel, apreciază prima instanță, faptul că o parte din terenul în litigiu se află în administrarea Ministerului Apărării Naționale, ca urmare a Ordinului 92/1957, nu justifică excluderea reclamantei din categoria instituțiilor publice interesate, dat fiind faptul că acestea au în atribuțiile lor apărarea domeniului public al statului, caracterizat ca amenajament silvic.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că expertiza tehnică efectuată în cauză confirmă apartenența terenului, continuu și neîntrerupt, la fondul forestier, proprietate publică a statului sub forma amenajamentului silvic, transmiterea terenului în administrarea Ministerului Apărării Naționale, prin Ordinul nr . 92/1957, neavând decât un caracter temporar, sub aspectul administrării fondului funciar acesta rămânând în continuare în grija reclamantei. Totodată, a mai reținut prima instanță, pădurea în speță are funcția specială de protecție, conform evidențelor Ocolului Silvic Moreni, iar defrișarea sa în vederea construirii unui presupus campus universitar nu este benefică, potrivit art . 54 din Codul Silvic reducerea suprafeței fondului forestier proprietatea publică fiind interzisă.

Prima instanță a mai apreciat că hotărârea de guvern supusă controlului judiciar încalcă și prevederile Codului Silvic potrivit cărora ocuparea suprafeței de fond forestier se poate face pe bază de schimb iar dacă beneficiarul nu dispune de teren echivalent pentru schimb, este obligat să plătească deținătorului terenului contravaloarea acestuia și contravaloarea pierderii de creștere în cazul terenurilor acoperite de pădure. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Guvernul României, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Apărării și Consiliul Județean Dâmbovița , toți recurenții invocând în drept dispozițiile art . 304 pct.9 și art . 304 1 Cod procedură civilă, impunându-se astfel prezentarea și examinarea grupată a criticilor de nelegalitate și netemeinicie formulate de aceștia.

Un prim aspect de nelegalitate invocat de Guvernul României, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Consiliul Județean Dâmbovița este circumscris greșitei soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive a reclamantei. În acest sens s-a susținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada dreptului preexistent adoptării H.G. nr . 835/2006, care să fi fost recunoscut de lege și să fi fost vătămat de actul contestat, ca de altfel nici a legăturii de cauzalitate între acest act și vătămarea invocată. Terenul în litigiu nu a aparținut fondului forestier, în sensul Legii nr . 26/1996 privind Codul Silvic și, mai mult, potrivit art.10 din această lege, titularul dreptului de administrare a fondului forestier este Regia Națională a Pădurilor și nu Direcția Silvică.

Sub aspectul fondului cauzei, toți recurenții au apreciat că H.G. nr . 835/2006 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale incidente în materie, imobilul în litigiu făcând parte, la data respectivă, din domeniul public al statului, aflat în administrarea Ministerului Apărării Naționale, conform H.G. nr . 2060/2004, fiind transmis acestui minister încă din anul 1957, de către Ministerul Silviculturii, prin Ordinul nr . 92/1957, cu mențiunea că aprobarea defrișării se va face de către acest minister. În art . 3 din acest ordin s-a precizat că imobilul este scos din inventarul transmițătorului și, prin urmare, nu se mai află în administrarea Ministerului Apărării Naționale.

Ulterior, în calitatea sa de administrator general al bunurilor statului, executivul a transmis acest imobil Consiliului Județean Dâmbovița . În opinia recurenților situația litigioasă s-a datorat exclusiv conduitei nejustificate a reclamantei, care a menținut suprafața respectivă într-o evidență de amenajament silvic, nejustificată în temeiul legii fondului funciar, aceasta fiind destinată scopului strategic pentru care a fost continuu și neîntrerupt folosită din anul 1957. Art . 16 din Legea nr . 26/1996 nu califică amenajamentul silvic drept titlu de proprietate al statului, ci ca „baza cadastrului forestier și a titlului de proprietate” al acestuia. Elaborarea amenajamentelor silvice se face însă „în concordanță cu planurile de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii”.

Or, în speță, susțin recurenții, singurul criteriu avut în vedere la încadrarea ca amenajament silvic a imobilului în litigiu este cel al existenței vegetației forestiere, reclamanta făcând abstracție, în mod cu totul nejustificat, de faptul că terenul se află în administrarea Ministerului Apărării Naționale. Schimbarea regimului juridic al unui imobil din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ –teritoriale este admisibilă, conform art . 9 alin.(1) din Legea nr . 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, iar Ministerul Apărării a fost de acord cu transmiterea celui în litigiu, devenind disponibil ca urmare a procesului de restructurare a armatei.

Recursurile nu sunt fondate. Potrivit art . 1 alin.(1) din Legea nr . 554/2004 privind contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al săi ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce va fi cauzată. Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului pretins, afirmat (calitatea procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel ce este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală pasivă).

În conformitate cu prevederile art . 11 din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și limitele de competență ale organelor de conducere ale unităților din structura RNP – Romsilva , direcțiile silvice reprezintă interesele și atribuțiile acesteia în raza teritorială în care au fost organizate. În virtutea acestui mandat de reprezentare în teritoriu și de exercitare a atribuțiilor forului tutelar, reclamanta este îndreptățită să acționeze pentru apărarea și asigurarea integrității fondului forestier proprietatea publică a statului, justificând un interes legitim în promovarea actului ce constă în apărarea statutului juridic al terenului care figurează ca amenajament silvic, aflat în administrarea sa, conform H.G.

nr . 1105/2003, cum corect a reținut și prima instanță. Sub aspectul fondului cauzei, pe baza probatoriului administrat, prima instanță a reținut în mod corect că suprafața de 98,3700 ha în privința căreia s-a dispus, prin H.G. nr . 583/2006, transmiterea fără plată, prin protocol de predare –primire, din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apărării Naționale, în domeniul public al Județului Dâmbovița și în administrarea Consiliului Județean Dâmbovița , a aparținut în mod continuu și neîntrerupt fondului forestier proprietatea publică a statului, sub forma amenajamentului silvic.

Din anexa Ordinului nr . 92/1957 rezultă că pădurea în discuție a fost transmisă numai în folosința Ministerului Apărării Naționale, pentru interese militare, fără a se dispune scoaterea acesteia din fondul forestier, în continuare fiindu-i atribuită funcția de protecție specială a obiectivelor militare și fiind supus unui regim de conservare deosebită, conform actelor doveditoare atașate la dosar. În sprijinul acestei concluzii vin și celelalte acte normative din perioada regimului totalitar, depuse de reclamantă la dosar și având aceeași forță juridică, din care rezultă fără echivoc că în situația transmiterii definitive a unor terenuri înscrise în amenajamentele silvice, având ca efect scoaterea lor din fondul forestier, se făcea mențiunea expresă a unui astfel de caracter al transmiterii.

Prin art . 2 al Ordinului nr . 92/1957 s-a prevăzut, de altfel, că Ministerul Apărării va obține de la Ministerul Silvic aprobarea defrișării suprafeței necesare executării unor lucrări, materialele rezultate urmând a fi valorificat de ocoalele silvice, în contul ministerului Silviculturii, potrivit dispozițiilor legale în vigoare. În conformitate cu prevederile art.5 și 16 din Legea n. 26/1996 (Codul Silvic) la adoptarea căreia au fost avute în vedere noile principii ale acțiunii de protecție a mediului, de sorginte occidentală consacrate prin Legea nr . 137/1995 – identificarea terenurilor care constituie fondul forestier național se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data intrării ei în vigoare, acestea constituind baza cadastrului forestier și al titlului de proprietate al statului.

Legea nr . 18/1991 a prevăzut de asemenea, prin art . 35, coroborat cu art . 5, că terenurile care figurau în amenajamentele silvice până la data de 1 ianuarie 1990 sunt proprietate publică a statului, iar Codul silvic, prin art . 54 și următoarele, a interzis reducerea suprafeței de fond forestier, instituind și o procedură specială pentru ocuparea/scoaterea definitivă a unor terenuri din acest fond, de regulă pe bază de schimb și numai în mod excepțional cu plata contravalorii lor, a taxei legale pentru folosirea definitivă a terenului forestier în alte scopuri decât producția silvică, precum și contravaloarea pierderii de creștere dacă terenul este acoperit de pădure, obligații similare fiind prevăzute și de art . 24 din O.G.

nr . 96/1993. Conform art . 7 din H.G. nr . 1105/2003, Regia Națională a Pădurilor are în administrare fondul forestier proprietatea publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice, avizate de Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură din cadrul ministerului de resort. Fiind cert stabilit în cauză că terenul în discuție face parte din fondul forestier național și a fost administrat continuu de RNP- Romsilva - Direcția Silvică Târgoviște, prima instanță a concluzionat în mod corect că hotărârea de Guvern atacată a fost adoptată cu încălcarea acestor prevederi legale și cu nesocotirea interesului general al protecției mediului, care primează în raport cu cel al unității administrativ-teritoriale constând în construirea unui presupus campus universitar, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art . 304 pct.9 Cod procedură civilă nu poate fi reținut.

Toate recursurile declarate în cauză a fost așadar, respinse ca nefondate .