ÎCCJ, decizie (scj.ro #84951)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84951) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Fond forestier național. Hotărâre de Guvern de
transmitere din domeniul public al statului în domeniul public al unei
unități administrativ teritoriale.
Nelegalitate
.
Principiul preeminenței interesului general.
Legea
nr
. 26/1996,
art
. 5 și
art
. 16
Cuprins pe materii:
Drept administrativ
Indice alfabetic:
domeniu public
fond
forestier
hotărâre de Guvern
interes
general. Primordialitate
unitate
administrativ teritorială
Potrivit dispozițiilor
art
.
5 și
art
. 16 din Legea
nr
.
26/1996 (Codul Silvic), identificarea terenurilor care constituie fondul
forestier național se face pe baza amenajamentelor silvice existente la
data intrării ei în vigoare, acestea constituind baza cadastrului
forestier și al titlului de proprietate al statului.
Transmiterea
fără plată, în temeiul unei hotărâri de Guvern, prin
protocol de predare-primire, din domeniul public al statului în domeniul public
al unui județ, a unui teren a cărui apartenență la fondul
forestier național a fost cert stabilită, este nelegală, fiind
dată cu nesocotirea atât a prevederilor Codului Silvic cât și a
interesului general al protecției mediului care primează în raport cu
cel al unității administrativ teritoriale constând în construirea
unui campus universitar.
I.C.C.J. , Secția
de contencios administrativ și fiscal
Decizia
nr
. 4431 din 2 decembrie 2008
Notă: Legea
nr
.
26/1996, privind Codul Silvic, a fost abrogată prin Legea 46/2008,
publicată în M. Of.
nr
. 238 din 27/03/2008.
Prin Sentința Civilă
nr
.
62 din 4 martie
2008 a
Curții
de Apel Ploiești - Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal a fost admisă acțiunea formulată de
reclamanta Regia Națională a Pădurilor
Romsilva
- Direcția Silvică Târgoviște în contradictoriu cu pârâtul
Guvernul României și
intervenienții
în
interesul pârâtului Ministerul Apărării, Consiliul Județean
Dâmbovița
, Ministerul Internelor și Reformei
Administrative, respectiv
intervenientă
în
interes propriu SC P SA
I.L. Caragiale,
dispunându-se anularea HG
nr
. 835/28.06.2006 privind
transmiterea
unei părți
dintr-un domeniu public al statului și din administrarea Ministerului
Apărării Naționale în domeniul public al Județului
Dâmbovița
și în administrarea Consiliului
Județean
Dâmbovița
. Totodată, instanța
a respins excepția lipsei calității procesuale active
invocată de
intervenienta
SC P SA ca
neîntemeiată, precum și cererile de intervenție în interesul
pârâtului formulate de Ministerul Apărării, Consiliul Județean
Dâmbovița
și Ministerul Internelor și
Reformei Administrative.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
a reținut, în ce privește excepția invocată, că
potrivit
art
. 16 din Legea
nr
.
26/1996, amenajamentul silvic este considerat ca fiind bază a cadastrului
forestier și a titlului de proprietate a statului, astfel încât terenurile
înregistrate în amenajamentele silvice sunt proprietatea publică a
statului și se află în administrarea RNP -
Romsilva
- Direcțiile Silvice.
Astfel, apreciază prima instanță, faptul că
o parte din terenul în litigiu se află în administrarea Ministerului
Apărării Naționale, ca urmare a Ordinului 92/1957, nu
justifică excluderea reclamantei din categoria instituțiilor publice
interesate, dat fiind faptul că acestea au în atribuțiile lor
apărarea domeniului public al statului, caracterizat ca amenajament
silvic.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut
că expertiza tehnică efectuată în cauză confirmă
apartenența terenului, continuu și neîntrerupt, la fondul forestier,
proprietate publică a statului sub forma amenajamentului silvic,
transmiterea terenului în administrarea Ministerului Apărării
Naționale, prin Ordinul
nr
. 92/1957,
neavând
decât un caracter temporar, sub aspectul
administrării fondului funciar acesta rămânând în continuare în grija
reclamantei.
Totodată, a mai reținut prima instanță,
pădurea în speță are funcția specială de
protecție, conform evidențelor Ocolului Silvic Moreni, iar
defrișarea sa în vederea construirii unui presupus campus universitar nu
este benefică, potrivit
art
. 54 din Codul Silvic
reducerea suprafeței fondului forestier proprietatea publică fiind
interzisă.
Prima instanță a mai apreciat că
hotărârea de guvern supusă controlului judiciar încalcă și
prevederile Codului Silvic potrivit cărora ocuparea suprafeței de fond
forestier se poate face pe bază de schimb iar dacă beneficiarul nu
dispune de teren echivalent pentru schimb,
este
obligat
să
plătească
deținătorului terenului contravaloarea acestuia și
contravaloarea pierderii de creștere în cazul terenurilor acoperite de
pădure.
Împotriva acestei
hotărâri au declarat recurs Guvernul României, Ministerul Internelor
și Reformei Administrative, Ministerul Apărării și
Consiliul Județean
Dâmbovița
,
toți
recurenții invocând în
drept dispozițiile
art
. 304 pct.9 și
art
. 304
1
Cod procedură civilă, impunându-se
astfel prezentarea și examinarea grupată a criticilor de
nelegalitate
și netemeinicie formulate de
aceștia.
Un prim aspect de
nelegalitate
invocat de Guvernul României, Ministerul
Internelor și Reformei Administrative și Consiliul Județean
Dâmbovița
este circumscris greșitei
soluționări a excepției
lipsei calității procesuale pasive a reclamantei.
În acest sens s-a
susținut, în esență, că
reclamanta nu a făcut dovada dreptului preexistent adoptării
H.G.
nr
. 835/2006, care să fi fost recunoscut de
lege și să fi fost vătămat de actul contestat, ca
de altfel nici a legăturii de
cauzalitate între acest act și vătămarea invocată.
Terenul în litigiu nu
a aparținut fondului forestier, în sensul Legii
nr
.
26/1996 privind Codul Silvic și, mai mult, potrivit art.10 din
această lege, titularul dreptului de administrare a fondului forestier
este Regia Națională a Pădurilor și nu Direcția
Silvică.
Sub aspectul fondului
cauzei, toți recurenții au apreciat că H.G.
nr
.
835/2006 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale incidente în
materie, imobilul în litigiu făcând parte, la data respectivă, din
domeniul public al statului, aflat în administrarea Ministerului
Apărării Naționale, conform H.G.
nr
.
2060/2004, fiind transmis acestui minister încă din anul 1957, de
către Ministerul Silviculturii, prin Ordinul
nr
.
92/1957, cu mențiunea că aprobarea defrișării se va face de
către acest minister.
În
art
.
3 din acest ordin s-a precizat că imobilul este scos din inventarul transmițătorului
și, prin urmare, nu se mai află în administrarea Ministerului
Apărării Naționale. Ulterior, în calitatea sa de administrator
general al bunurilor statului, executivul a transmis acest imobil Consiliului
Județean
Dâmbovița
.
În opinia recurenților
situația litigioasă s-a datorat exclusiv conduitei nejustificate a
reclamantei, care a menținut suprafața respectivă într-o
evidență de amenajament silvic, nejustificată în temeiul legii
fondului funciar, aceasta fiind destinată scopului strategic pentru care a
fost continuu și neîntrerupt folosită din anul 1957.
Art
. 16 din Legea
nr
.
26/1996 nu califică amenajamentul silvic drept titlu de proprietate al
statului, ci ca „baza cadastrului forestier și a titlului de proprietate”
al acestuia. Elaborarea amenajamentelor silvice se face însă „în
concordanță cu planurile de amenajare a teritoriului, aprobate
potrivit legii”.
Or, în
speță, susțin recurenții, singurul criteriu avut în vedere
la încadrarea ca amenajament silvic a imobilului în litigiu este cel al
existenței vegetației forestiere, reclamanta făcând
abstracție, în mod cu totul nejustificat, de faptul că terenul se
află în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
Schimbarea regimului
juridic al unui imobil din domeniul public al statului în domeniul public al
unei unități administrativ –teritoriale este admisibilă, conform
art
. 9 alin.(1) din Legea
nr
.
213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,
iar Ministerul Apărării a fost de acord cu transmiterea celui în
litigiu, devenind disponibil ca urmare a procesului de restructurare a armatei.
Recursurile nu sunt
fondate.
Potrivit
art
. 1 alin.(1) din Legea
nr
.
554/2004 privind contenciosului administrativ, orice persoană care se
consideră vătămată într-un drept al săi ori într-un
interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin
nesoluționarea
în
termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios
administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului
pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce va fi
cauzată.
Calitatea
procesuală presupune existența unei identități între
persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului pretins,
afirmat (calitatea procesuală activă), precum și între persoana
pârâtului și cel ce este obligat în raportul juridic dedus
judecății (calitatea procesuală pasivă).
În conformitate cu
prevederile
art
. 11 din Regulamentul privind
organizarea, funcționarea și limitele de competență ale
organelor de conducere ale unităților din structura RNP –
Romsilva
, direcțiile silvice reprezintă
interesele și atribuțiile acesteia în raza teritorială în care
au fost organizate.
În virtutea acestui
mandat de reprezentare în teritoriu și de exercitare a atribuțiilor
forului tutelar, reclamanta este îndreptățită să
acționeze pentru apărarea și asigurarea integrității
fondului forestier proprietatea publică a statului, justificând un interes
legitim în promovarea actului
ce
constă în apărarea statutului juridic al terenului care
figurează ca amenajament silvic, aflat în administrarea sa, conform H.G.
nr
. 1105/2003, cum corect a reținut și prima
instanță.
Sub aspectul fondului
cauzei, pe baza probatoriului administrat, prima instanță a
reținut în mod corect că suprafața de
98,3700 ha
în privința
căreia s-a dispus, prin H.G.
nr
. 583/2006,
transmiterea fără plată, prin protocol de predare –primire, din
domeniul public al statului și administrarea Ministerului
Apărării Naționale, în domeniul public al Județului
Dâmbovița
și în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
,
a aparținut în mod continuu și neîntrerupt fondului forestier
proprietatea publică a statului, sub forma amenajamentului silvic.
Din anexa Ordinului
nr
. 92/1957 rezultă că
pădurea în discuție a fost transmisă
numai în folosința Ministerului Apărării Naționale, pentru
interese militare, fără a se dispune scoaterea acesteia din fondul
forestier, în continuare fiindu-i atribuită funcția de
protecție specială a
obiectivelor
militare și fiind
supus unui regim de conservare deosebită, conform actelor doveditoare
atașate la dosar.
În sprijinul acestei
concluzii vin și celelalte acte normative din perioada regimului
totalitar, depuse de reclamantă la dosar și având aceeași
forță juridică, din care
rezultă fără echivoc că în situația transmiterii
definitive a unor terenuri înscrise în amenajamentele
silvice, având ca efect scoaterea lor din
fondul forestier, se făcea mențiunea expresă a unui astfel de caracter
al transmiterii.
Prin
art
. 2 al Ordinului
nr
. 92/1957
s-a prevăzut, de altfel, că Ministerul Apărării va
obține de la Ministerul Silvic aprobarea defrișării
suprafeței necesare executării unor lucrări, materialele
rezultate urmând a fi valorificat de ocoalele silvice, în contul
ministerului Silviculturii, potrivit
dispozițiilor legale în vigoare.
În conformitate cu
prevederile
art.5 și 16 din
Legea n. 26/1996 (Codul Silvic) la adoptarea
căreia au fost avute în vedere noile principii ale acțiunii de protecție
a mediului, de sorginte occidentală consacrate prin Legea
nr
. 137/1995 – identificarea terenurilor care constituie
fondul forestier național se face pe baza amenajamentelor silvice
existente la data intrării ei în vigoare, acestea constituind baza
cadastrului forestier și al titlului de proprietate al statului.
Legea
nr
. 18/1991 a prevăzut de asemenea, prin
art
. 35, coroborat cu
art
. 5,
că terenurile care
figurau în
amenajamentele silvice până la data de 1 ianuarie 1990 sunt proprietate
publică a statului, iar Codul silvic, prin
art
.
54 și următoarele, a interzis reducerea suprafeței de
fond forestier, instituind și o
procedură specială pentru ocuparea/scoaterea definitivă a unor
terenuri din acest fond, de regulă pe bază de schimb și numai în
mod excepțional cu plata contravalorii lor, a taxei legale pentru
folosirea definitivă a terenului forestier în alte scopuri decât
producția silvică, precum și contravaloarea pierderii de
creștere dacă terenul este acoperit de pădure, obligații
similare fiind prevăzute și de
art
. 24 din
O.G.
nr
. 96/1993.
Conform
art
. 7 din H.G.
nr
. 1105/2003,
Regia Națională a Pădurilor are în administrare fondul forestier
proprietatea publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele
silvice, avizate de Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură
din cadrul
ministerului de resort.
Fiind cert stabilit în
cauză că terenul în discuție face parte din fondul forestier
național și a fost administrat continuu de RNP-
Romsilva
-
Direcția Silvică Târgoviște, prima instanță a
concluzionat
în mod corect că
hotărârea de Guvern atacată a fost adoptată cu încălcarea
acestor
prevederi legale și cu
nesocotirea interesului general al protecției mediului, care primează
în raport cu cel al unității administrativ-teritoriale constând în
construirea unui presupus campus universitar, astfel încât motivul de recurs
prevăzut de
art
. 304 pct.9 Cod procedură
civilă nu poate fi reținut.
Toate recursurile
declarate în cauză a fost așadar, respinse ca
nefondate
.