ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 183/2015

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 408/A din 16 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost respinsă ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul B.C. împotriva deciziei penale nr. 134 din data de 29 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 25084/3/2014 al aceleiași instanțe. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 2453 din data de 08 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost admisă - în parte - cererea formulată de inculpat, prin apărător. În baza art. 377 alin. (4) C. proc. pen., în referire la art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului, din fapta de omor comisă asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen. în fapta de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 C. pen. În baza art. 195 C. pen. cu aplicarea art. 375 C. proc. pen. în referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în regim de detenție. În baza art. 67 alin. (1) C. pen. în referire la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului B.C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate. A fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive a acestuia de la data de 03 februarie 2014 la zi. În baza art. 109 alin. (1) și (3) C. pen. a fost obligat inculpatul B.C. la tratament medical corespunzător diagnosticului pus acestuia prin raportul de expertiză medico legală psihiatrică efectuat în cauză (tulburare organică de personalitate fond toxietilic, respectiv tulburare depresivă recurentă), până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

În baza art. 3 și art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea stocării în baza Sistemului Național de Date Genetice Judiciare. În baza art. 274 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 6.500 RON. În fapt, s-a reținut că la data de 02 februarie 2014, înjurul orei 18:00, pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul B.C. a apucat-o pe mama sa, B.I., de brațe, a zguduit-o câteva secunde și a împins-o înspre pat, moment în care aceasta a căzut și s-a lovit cu extremitatea cefalee de un corp dur, posibil zidul din spatele patului, după care, în condițiile în care victima stătea așezată pe pat, inculpatul i-a aplicat acesteia 2-3 palme peste față, agresiuni care au cauzat decesul acesteia pe fondul unei ateromatoze sistemice severe, condiționată și de patologia vasculară severă preexistente.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice și al omisiunii aplicării dispozițiilor art. 199 C. pen. Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, dar și în conformitate cu art. 417 și urm. C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București este fondat, pe considerentul că în mod greșit judecătorul fondului a reținut în sarcina inculpatului o situație de fapt diferită de cea descrisă în rechizitoriu, examinând același material probator și fără a mai administra alte mijloace de probă.

S-a mai arătat că prima instanță nici nu avea posibilitatea să rețină art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul nerecunoscând faptele din rechizitoriu. S-a apreciat că reținerea unei alte situații de fapt de către instanța de fond, în contextul în care materialul probator nu a fost suplimentat în niciun fel, este contrazisă de probele de la dosar. Prin decizia penală nr. 134 din 29 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 2453 din data de 08 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosar nr. 25084/3/2014. A fost desființată, în parte, sentința apelată și, în fond, rejudecând, în baza art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen.

a fost condamnat inculpatul B.C. la 17 ani închisoare și i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), e), f), h), k) C. pen., pentru o durată de 5 ani, iar în baza art. 69 alin. (1) și (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare. În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), e), f), h), k) C. pen. și s-a dedus din pedeapsă durata prevenției de la 03 februarie 2014 la zi. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Examinând contestația în anulare promovată împotriva acestei decizii, Curtea a apreciat că aceasta este inadmisibilă, întrucât motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 426 C. proc.

pen., iar excepțiile de la principiul securității juridice și de la autoritatea de lucru judecat sunt de strictă interpretare și aplicare. Astfel, s-a arătat că, deși contestatorul a invocat cu titlu generic cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal), prin argumentele expuse (lipsa unei expertize psihiatrice care probeze lipsa discernământului), acesta tinde, în realitate, către pronunțarea unei hotărâri prin care să se decidă achitarea sa. Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatorul B.C. La termenul din 21 mai 2015, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea căii de atac promovată de petent.

Examinând cauza prin prisma excepției invocate, Înalta Curte apreciază apelul declarat de acesta ca fiind inadmisibil pentru următoarele considerente: În prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată de petentul B.C. împotriva deciziei penale nr. 134 din 29 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I penală, ca instanță de apel. Așadar, dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt cele prevăzute de art. 426-432 C. proc. pen. referitoare la calea extraordinară de atac a contestației în anulare. Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 C. proc.

pen., iar dispozițiile art. 431 C. proc. pen. nu prevăd nicio cale de atac împotriva soluției pronunțate în faza examinării în principiu a admisibilității a acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depășită faza admisibilității în principiu, dacă găsește contestația în anulare întemeiată, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că decizia dată în contestația în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate în apel este definitivă. Pe de altă parte, din examinarea dispozițiilor art. 408 C. proc.

pen. se constată că doar sentințele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel. În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că numitul B.C. a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunțată în contestația în anulare ce a vizat o altă decizie pronunțată în apel), investind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși calea de atac promovată nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării apelului și împotriva hotărârilor judecătorești definitive, o asemenea cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile (...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a, va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul B.C.

împotriva deciziei penale nr. 408/A din 16 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, iar, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că apelantul se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul B.C. împotriva deciziei penale nr. 408/A din 16 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă apelantul contestator la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2015.