ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 183/2015

Asupra cauzei

penale de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 408/A din

16 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

fost respinsă ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul B.C.

împotriva deciziei penale nr. 134 din data de 29 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul

nr. 25084/3/2014 al aceleiași instanțe.

Pentru a se

pronunța astfel, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 2453 din data de 08

octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost

admisă - în parte - cererea formulată de inculpat, prin apărător.

În baza art. 377

alin. (4) C. proc. pen., în referire la art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea

încadrării juridice dată faptei reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului,

din fapta de omor comisă asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 188

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen. în fapta de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 C. pen.

În baza art. 195

C. pen. cu aplicarea art. 375 C. proc. pen. în referire la art. 396 alin. (10)

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., la o pedeapsă de 5 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în regim

de detenție.

În baza art. 67

alin. (1) C. pen. în referire la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat

inculpatului B.C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după

executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 65

alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., începând

cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea

ca executată a pedepsei aplicate.

A fost menținută

starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive a acestuia de la

data de 03 februarie 2014 la zi.

În baza art. 109

alin. (1) și (3) C. pen. a fost obligat inculpatul B.C. la tratament medical corespunzător

diagnosticului pus acestuia prin raportul de expertiză medico legală psihiatrică

efectuat în cauză (tulburare organică de personalitate fond toxietilic, respectiv

tulburare depresivă recurentă), până la însănătoșire sau până la obținerea unei

ameliorări care să înlăture starea de pericol.

În baza art. 3

și art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la

inculpat, în vederea stocării în baza Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 274

alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 6.500

RON.

În fapt, s-a reținut

că la data de 02 februarie 2014, înjurul orei 18:00, pe fondul unui conflict preexistent,

inculpatul B.C. a apucat-o pe mama sa, B.I., de brațe, a zguduit-o câteva secunde

și a împins-o înspre pat, moment în care aceasta a căzut și s-a lovit cu extremitatea

cefalee de un corp dur, posibil zidul din spatele patului, după care, în condițiile

în care victima stătea așezată pe pat, inculpatul i-a aplicat acesteia 2-3 palme

peste față, agresiuni care au cauzat decesul acesteia pe fondul unei ateromatoze

sistemice severe, condiționată și de patologia vasculară severă preexistente.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei schimbări a încadrării

juridice și al omisiunii aplicării dispozițiilor art. 199 C. pen.

Analizând hotărârea

pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului,

cu motivele anterior menționate, dar și în conformitate cu art. 417 și urm. C.

proc. pen., Curtea a constatat că apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București

este fondat, pe considerentul că în mod greșit judecătorul fondului a reținut în

sarcina inculpatului o situație de fapt diferită de cea descrisă în rechizitoriu,

examinând același material probator și fără a mai administra alte mijloace de probă.

S-a mai arătat că prima instanță nici nu avea posibilitatea să rețină art. 396

alin. (10) C. proc. pen., inculpatul nerecunoscând faptele din rechizitoriu. S-a

apreciat că reținerea unei alte situații de fapt de către instanța de fond, în contextul

în care materialul probator nu a fost suplimentat în niciun fel, este contrazisă

de probele de la dosar.

Prin decizia penală

nr. 134 din 29 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

sentinței penale nr. 2453 din data de 08 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în Dosar nr. 25084/3/2014. A fost desființată, în parte,

sentința apelată și, în fond, rejudecând, în baza art. 188 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.C. la 17 ani

închisoare și i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), e),

f), h), k) C. pen., pentru o durată de 5 ani, iar în baza art. 69 alin. (1) și

(2) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 65

C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b),

d), e), f), h), k) C. pen. și s-a dedus din pedeapsă durata prevenției de la 03

februarie 2014 la zi. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Examinând contestația

în anulare promovată împotriva acestei decizii, Curtea a apreciat că aceasta este

inadmisibilă, întrucât motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile

prevăzute de art. 426 C. proc. pen., iar excepțiile de la principiul securității

juridice și de la autoritatea de lucru judecat sunt de strictă interpretare și aplicare.

Astfel, s-a arătat că, deși contestatorul a invocat cu titlu generic cazul prevăzut

de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (când inculpatul a fost condamnat, deși

existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal), prin argumentele

expuse (lipsa unei expertize psihiatrice care probeze lipsa discernământului), acesta

tinde, în realitate, către pronunțarea unei hotărâri prin care să se decidă achitarea

sa.

Împotriva acestei

decizii a formulat apel contestatorul B.C.

La termenul din

21 mai 2015, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea căii de

atac promovată de petent.

Examinând cauza

prin prisma excepției invocate, Înalta Curte apreciază apelul declarat de acesta

ca fiind inadmisibil pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză,

cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată

de petentul B.C. împotriva deciziei penale nr. 134 din 29 ianuarie 2015 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a I penală, ca instanță de apel. Așadar, dispozițiile

legale aplicabile în cauză sunt cele prevăzute de art. 426-432 C. proc. pen. referitoare

la calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Analizând dispozițiile

cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III C. proc. pen., se constată

că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare

în cazurile menționate la art. 426 C. proc. pen., iar dispozițiile art. 431 C.

proc. pen. nu prevăd nicio cale de atac împotriva soluției pronunțate în faza examinării

în principiu a admisibilității a acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit

art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depășită faza admisibilității în

principiu, dacă găsește contestația în anulare întemeiată, instanța desființează

prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează de îndată la rejudecarea

apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile

art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că decizia dată în contestația în anulare

îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate în apel este definitivă.

Pe de altă parte,

din examinarea dispozițiilor art. 408 C. proc. pen. se constată că doar sentințele

sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede

altfel.

În aceste condiții,

raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că numitul

B.C. a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunțată în contestația

în anulare ce a vizat o altă decizie pronunțată în apel), investind Înalta

Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși calea de atac promovată

nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp

cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării apelului

și împotriva hotărârilor judecătorești definitive, o asemenea cale de atac nu este

admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin

art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile (...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință,

recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală

constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere

considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza

a II-a, va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul B.C. împotriva

deciziei penale nr. 408/A din 16 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, iar, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în

vedere că apelantul se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de

250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul

pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

apelul formulat de contestatorul B.C. împotriva deciziei penale nr. 408/A din 16

martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul

contestator la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 21 mai 2015.