ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 448/RC/2016

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 373/D din 15 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/110/2015, s-a dispus, în baza art. 195 C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” asupra unui membru de familie, la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen. raportat la art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 399

C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore și arestul preventiv, începând cu data de 26 decembrie 2014 la zi.

În baza art. 397

C. proc. pen. ș

i art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificata prin art. 1 pct. 34 din O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul:

- la plata sumei de 1.458,735 lei, actualizata la data executării, către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Bacău;

- la plata sumei de 1.192,90 lei, actualizata la data executării, către partea civilă Serviciul de Ambulanță Jud. Bacău;

S-a luat act ca Spitalul B. - com. Podul-Turcului, Jud. Bacău, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii,

în vederea obținerii și stocării în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul.

Prin Decizia penală nr. 167 din 11 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 373/D din 15 septembrie  2015 pronunțată de Tribunalul Bacău.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a dedus în continuare starea de arest, de la 15 septembrie  2015 la zi.

Împotriva deciziei instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A.

Cererea de recurs în casație a fost întemeiată pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în motivare, în esență, criticile recurentului inculpat vizând neîntrunirea elementelor constitutive ale vreunei fapte prevăzute de legea penală în ceea ce îl privește.

Astfel, s-a susținut că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică întrucât nicio probă administrată în faza de urmărire penală sau în faza de judecată nu conduce la ideea că, în data de 22 decembrie 2014, a existat un conflict intre inculpat și victimă, respectiv soția sa, și că lovitura de la cap s-a produs prin lovire activă.

De asemenea, apărarea a criticat situația reținută de instanța de apel, potrivit căreia o parte din leziuni au fost provocate prin lovituri cu corpuri dure, o parte de lovituri de corpuri dure, rezultând duritatea loviturilor aplicate de inculpat victimei ce au dus și la proiectarea acesteia de diferite obiecte dure din casă sau de pereți, iar ceea ce au mai constatat specialiștii, a fost multitudinea leziunilor la nivelul întregului corp al victimei, ceea ce exclude varianta unei simple căzături.

În opinia recurentului inculpat, reținerea acestei ipoteze nu a fost confirmată de probele administrate în faza de urmărire penală sau în fața instanței de judecată.

Astfel, s-a susținut că din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultă că în locuința comună pe care o avea cu victima C. nu exista niciun fel de urme de răvășire care să conducă la concluzia unui conflict între inculpat și aceasta.

Prin motivele recursului în casație formulat, recurentul inculpat a susținut că se consideră nevinovat și că soția acestuia, C., era grav bolnavă, aceasta decedând ca urmare a bolii de care suferea, fără ca inculpatul să aibă vreo vină.

Apărarea inculpatului a mai făcut referiri în cuprinsul cererii de recurs în casație la probele administrate în cauză care combat cele reținute în rechizitoriu cu privire la evenimentele din ziua respectivă, susținându-se că instanța de apel a dat o altă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Concluzionând, recurentul inculpat a considerat că acțiunile efectuate de acesta în seara zilei de 22 decembrie 2014 nu se pot circumscrie elementelor constitutive ale niciunei fapte prevăzute de legea penală, sens în care a solicitat, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea deciziei Curții de Apel Bacău și să se dispună încetarea procesului penal.

După îndeplinirea procedurii prevăzute de art.

439 alin. (2) C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 21 aprilie 2016, când, s-a stabilit termen în vederea examinării admisibilității cererii, potrivit art. 440 C. proc. pen., la data de 10 iunie 2016, precum și întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin raportul întocmit în cauză asupra recursului în casație formulat de inculpat, s-a concluzionat că cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și îndeplinește cerințele prev. de art. 434, art. 436 alin. (1) și (2) și art. 438 C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin Încheierea nr. 222/RC din data de 10 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 28 octombrie 2016, ocazie cu care, apărătorul recurentului inculpat a solicitat, în esență, admiterea recursului în casație în raport de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și încetarea procesului penal, întrucât faptele din ziua de 22 decembrie 2014, pentru care recurentul inculpat a fost condamnat, nu se circumscriu unei fapte penale.

Argumentele apărării au fost redate, pe larg, în practicaua prezentei decizii, fătă a mai fi reluate așadar în considerente.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, recurentul inculpat

A.

a formulat recurs în casație, întemeiat pe cazul de casare

prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, prin motivele de recurs în casație formulate, recurentul inculpat A. a apreciat că se impune încetarea procesului penal, având în vedere că probatoriul administrat în cauză relevă faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat, întrucât, faptele sale din ziua de 22 decembrie  2014 nu se circumscriu unei fapte penale, fiind astfel incident cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” asupra unui membru de familie, prev. de art. 195 C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen., reținându-se, în esență, că fapta inculpatului constând în aceea că în ziua de 22 decembrie 2014, a lovit, în mod repetat, pe persoana vătămată C. - soția sa, iar, ulterior, la data de 25 decembrie 2014, urmare a traumatismelor provocate, în zona capului, aceasta a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen.

Se observă că, în concret, criticile aduse de recurentul inculpat prin recursul în casație de față vizează greșita condamnare pentru fapta de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen., întrucât, în opinia sa este nevinovat și se impune încetarea procesului penal, arătând că din probele administrate în cauză nu a fost confirmată situația de fapt reținută de instanța de apel.

În acest sens, pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, apărarea a susținut că faptele acestuia din ziua de 22 decembrie  2014 nu se pot circumscrie elementelor constitutive ale niciunei fapte prevăzute de legea penală, arătând că nu au fost luate în considerare probele dosarului care dovedesc că nu a existat niciun conflict în ziua respectivă între inculpat și victimă, că nu s-a ținut cont de afirmațiile inculpatului privind faptul că soția sa s-a lovit când lucra la treburile casnice, precum și că din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultă că în locuința comună pe care o avea cu victima C., nu existau urme de răvășire care să conducă la concluzia unui conflict între inculpat și aceasta.

Cu privire la aceste aspecte, se constată că instanțele de fond și apel au reținut, în concret, că în prezenta cauză, actele și lucrările dosarului dovedesc, fără putință de tăgadă, că inculpatul A. este cel care a lovit în mod repetat și violent pe victima C. în seara zilei de 22 decembrie  2014, cauzându-i leziuni care, pe fondul preexistenței unei ciroze hepatice și a nesolicitării sprijinului medicilor de pe ambulanță în timp util, au dus la decesul victimei.

Astfel, instanțele de fond și apel au reținut că fapta inculpatului, constând în aceea că în ziua de 22 decembrie 2014, a lovit, în mod repetat, pe persoana vătămată C., soția sa, iar, ulterior, la data de 25 decembrie 2014, urmare a traumatismelor provocate, în zona capului, aceasta a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen.

Din conținutul motivelor recursului în casație, se poate observa că recurentul inculpat critică situația de fapt așa cum a fost reținută de către ambele instanțe pe baza probatoriului administrat în cauză, care, în opinia apărării, conduc la concluzia că acțiunile inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale niciunei fapte prevăzute de legea penală și nu se face vinovat de comiterea faptelor ce i-au fost imputate, critici care în mod evident nu constituie motive de casație, întrucât, așa cum au fost formulate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

Starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, vinovăția inculpatului sau încadrarea juridică dată faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.

Toate aspectele menționate de inculpatul A. în cuprinsul recursului în casație presupun reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, aspecte care nu pot fi valorificate în contextul nici unuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Înalta Curte reamintește că scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de instanțele de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Prin urmare, critici ale recurentului inculpat cum sunt neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor, vinovăția inculpatului sau modul de apreciere al probatoriului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, acesta fiind, așa cum s-a arătat, scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, și nu faptic.

Totodată, pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte menționează că pentru a verifica dacă inculpatul A. se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina acestuia, instanța are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanțele de fond și de apel - care nu poate fi schimbată - și care, de altfel, conduce la concluzia că acesta a săvârșit faptele cu forma de vinovăție cerută de lege și în modalitatea descrisă în considerentele hotărârii atacate.

Așadar, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs în casație invocate de recurentul inculpat A. nu se susține nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel și care să conducă la o altă soluție favorabilă inculpatului, de încetare a procesului penal, așa cum a solicitat apărarea.

În fine, în condițiile în care motivele recursului în casație vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt neputând fi cenzurate prin prezenta cale de atac, se constată că aceste motive nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de dispozițiile legale în materie.

Pe de altă parte, contrar susținerilor apărării, situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului A., astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte săvârșită asupra unui membru de familie, prev. de art. 195 C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen. și, de asemenea, se constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 167 din data de 11 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în Dosarul nr. x/110/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga

recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen.,

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat

, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 167 din data de 11 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în Dosarul nr. x/110/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 70 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2016.