ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 274/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 274/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 17 ianuarie 2013 în dosarul nr. 9197/107/2012, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția Penala și pentru Cauze cu Minori, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării inculpaților T.V. și T.C., aflați în stare de arest preventiv în Penitenciarul Aiud și, în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut această măsură. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a constatat că subzistă și la momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, fiind îndeplinite cerințele art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.
pen. Instanța a constatat că prin sentința penală nr. 292/2012 inculpatul T.V. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, iar inculpatul T.C. la o pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare. Împotriva hotărârii primei instanțe inculpații au declarat apel. Procedând la verificarea legalității si temeiniciei arestării preventive, Curtea a constatat că măsura arestării preventive a fost luată în condiții de deplină legalitate, fiind îndeplinite condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., conform cărora inculpații ar fi săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Sub aspectul pericolului pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpaților, Curtea a reținut că aceștia sunt acuzați a fi liderii grupării infracționale, cei care au participat la constituirea acesteia. Totodată, s-a avut în vedere că inculpații nu sunt la prima confruntare cu legea penală, în sarcina acestora fiind reținută recidiva postcondamnatorie, astfel că este justificată temerea că lăsați în libertate, aceștia vor săvârși noi infracțiuni. Curtea a apreciat că durata arestării preventive a inculpaților este rezonabilă, iar din perspectiva art. 5 par.1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, existența unei hotărâri de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii, pronunțată de un tribunal independent, constituie un temei pentru menținerea detenției preventive.
În fine, Curtea a analizat posibilitatea instituirii față de inculpați a unor măsuri preventive mai puțin restrictive, însă le-a considerat, raportat la baza factuală reținută conform probelor, insuficiente pentru protejarea interesului public ce impune detenția. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul T.V., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație si Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel Alba Iulia a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de urmările produse, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publica, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel Alba Iulia. Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 5 ani închisoare. Or, hotărârea de condamnare apelată de inculpat, constituie un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva încheierii din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 9197/107/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.