ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 274/2013

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată

la data de 17 ianuarie 2013 în dosarul nr. 9197/107/2012, Curtea de Apel Alba Iulia

- Secția Penala și pentru Cauze cu Minori, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării inculpaților T.V. și T.C., aflați

în stare de arest preventiv în Penitenciarul Aiud și, în temeiul art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut această măsură.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a constatat că subzistă și la momentul verificării

legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive temeiurile care au

determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, fiind

îndeplinite cerințele art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Instanța a constatat

că prin sentința penală nr. 292/2012 inculpatul T.V. a fost condamnat la o

pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, iar inculpatul T.C. la o pedeapsa

rezultantă de 6 ani închisoare.

Împotriva hotărârii

primei instanțe inculpații au declarat apel.

Procedând la

verificarea legalității si temeiniciei arestării preventive, Curtea a constatat

că măsura arestării preventive a fost luată în condiții de deplină legalitate,

fiind îndeplinite condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., conform cărora

inculpații ar fi săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică.

Sub aspectul

pericolului pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a

inculpaților, Curtea a reținut că aceștia sunt acuzați a fi liderii grupării

infracționale, cei care au participat la constituirea acesteia. Totodată, s-a

avut în vedere că inculpații nu sunt la prima confruntare cu legea penală, în

sarcina acestora fiind reținută recidiva postcondamnatorie, astfel că este

justificată temerea că lăsați în libertate, aceștia vor săvârși noi

infracțiuni.

Curtea a apreciat că

durata arestării preventive a inculpaților este rezonabilă, iar din perspectiva

art. 5 par.1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, existența unei hotărâri de condamnare a inculpatului

la pedeapsa închisorii, pronunțată de un tribunal independent, constituie un

temei pentru menținerea detenției preventive.

În fine, Curtea a

analizat posibilitatea instituirii față de inculpați a unor măsuri preventive

mai puțin restrictive, însă le-a considerat, raportat la baza factuală reținută

conform probelor, insuficiente pentru protejarea interesului public ce impune detenția.

Împotriva acestei încheieri

a formulat recurs inculpatul T.V., solicitând punerea sa în stare de libertate,

motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de

Casație si Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată

că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel Alba Iulia a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că

temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpatului.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită

a acestora, de urmările produse, cât și de circumstanțele personale ale

inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publica, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel Alba

Iulia.

Pe de altă parte, se

constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 5 ani

închisoare.

Or, hotărârea de

condamnare apelată de inculpat, constituie un temei suficient pentru a constata

că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația

internă și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta

Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de

nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen

rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și

limitele legii.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva încheierii din 17

ianuarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția Penală și pentru Cauze cu

Minori, pronunțată în dosarul nr. 9197/107/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 ianuarie 2013.