ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4702/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

S.O.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și

Ministrul Justiției, anularea Ordinului nr. 1860/C din 7 mai 2012.

de fond

Prin Sentința civilă

nr. 225 din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamantul S.O.C.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a apreciat că actul administrativ este motivat atât în

fapt cât și în drept.

Astfel, în ceea ce

privește situația de fapt, în preambulul actului în litigiu se face trimitere

la adresa din 5 aprilie 2012 a U.N.N.P. și de asemenea la minuta Deciziei

penale nr. 462 din 20 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală - pronunțată în Dosarul nr. 10860/2/2010, prin care reclamantul a

fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de

materiale obscene, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 325 C.

pen.

Din actele enumerate

mai sus, la care face trimitere preambulul ordinului în litigiu, rezultă o

situație de fapt pe deplin cunoscută reclamantului.

În ceea ce privește

motivarea în drept, preambulul ordinului atacat indică în mod complet temeiul

legal al emiterii actului pe de o parte, și al aplicării sancțiunii pe de altă

parte, fiind indicată Hotărârea Consiliului Uniunii Notarilor Publici din 30

martie 2012, art. 23 alin (1) lit. f) și g), art. 16 lit. 16 lit. d) și art. 43

alin. (2) din Legea activității notariale nr. 36/1995 republicată, precum și

art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, precum și

art. 13 din H.G. nr. 652/2009.

În ceea ce privește

criticile de netemeinicie, este necontestat că, prin Decizia penală nr. 462 din

20 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală -

pronunțată în Dosarul nr. 10860/2/2010, reclamantul a fost condamnat definitiv

la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, pentru

săvârșirea infracțiunii de răspândire de materiale obscene, faptă prevăzută și

sancționată de dispozițiile art. 325 C. pen. și, ca urmare, s-a dispus

încetarea calității sale de notar, reclamantul ne mai îndeplinind condiția

bunei reputații prevăzute de art. 16 lit. d), condiție ce trebuie îndeplinită

de un notar public nu numai la numirea în funcție, ci și pe toată durata

exercitării profesiei.

În ceea ce privește

împrejurarea că Ordinului nr. 1860/C din 7 mai 2012 a fost emis și semnat de

secretarul de stat, susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, ordinul fiind

emis de persoana competentă să emită acest act administrativ, anume secretarul

de stat legal delegat prin Ordinul nr. 1810 din 7 mai 2012.

Potrivit art. 23

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, în forma pe care Legea nr. 36/1995 o

avea la acea dată, calitatea de notar public încetează în cazul condamnării

definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care

aduce atingere prestigiului profesiei.

Conform art. 23 alin.

(2) din Legea nr. 36/1995, încetarea calității de notar public se constată sau

se dispune, după caz, de ministrul justiției, fiind o măsură administrativă cu

natură juridică diferită de sancțiunile disciplinare reglementate în art. 41

din Legea nr. 36/1995.

În speță, situația

reținută, ca și motiv al încetării calității de notar public, se referă la

condamnarea recurentului pentru săvârșirea unei infracțiuni care aduce atingere

prestigiului profesiei.

Noțiunea de

"infracțiune care aduce atingere prestigiului profesiei" nu are o

definiție clară în lege, lămurirea sensului său ținând de marja de apreciere a

judecătorului specializat în contenciosul administrativ.

Verificarea în

concret a îndeplinirii acestei condiții presupune evaluarea impactului asupra

prestigiului profesiei în raport cu circumstanțele particulare ale cauzei.

În cazul

recurentului, măsura încetării calității de notar public este pe deplin

justificată, așa cum a reținut și instanța de fond, raportat la conținutul

material și rezonanța socială a infracțiunii pentru care acesta a fost

condamnat definitiv.

Notarul public este

învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar contextul

exercitării acestei profesii impune menținerea unei conduite de natură a

justifica încrederea de care trebuie să se bucure cei care o exercită.

Este de necontestat

că pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru săvârșirea, cu intenție, a

unei infracțiuni care afectează relațiile de conviețuire socială vizând morala

publică este de natură a afecta prestigiul profesiei, precum și buna reputație

de care trebuie să se bucure notarul public.

Susținerile

recurentului referitoare la nemotivarea actului administrativ sunt nefondate,

câtă vreme, după cum s-a arătat în cele ce preced, emitentul actului a indicat

cu claritate atât situația de fapt premisă, cât și temeiul legal al măsurii

administrative, astfel încât destinatarul actului a fost în măsură să-și

configureze o apărare corespunzătoare.

În ceea ce privește

argumentul nulității ordinului, motivat de semnarea acestuia de către

secretarul de stat, delegat de către ministrul justiției, acesta nu-și găsește

suport în dispozițiile legale aplicabile și înscrisurile depuse la dosarul

cauzei.

Contrar interpretării

avansate de către recurent, dispozițiile art. 11 din H.G. nr. 652/2012 arată cu

claritate că "ministrul poate delega prin ordin oricare dintre atribuțiile

de conducere, reprezentare și angajare a ministerului, în primul rând

secretarilor de stat", acestea fiind preluate în totalitate, la data

emiterii ordinului contestat, de către secretarul de stat L.B., în temeiul Ordinului

ministrului justiției nr. 1810/C din 7 mai 2012.

Pentru toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și

al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca

nefondat.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

civile nr. 225 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în

termenul legal, reclamantul S.O.C., solicitând modificarea acesteia și admiterea

cererii așa cum a fost formulată și modificată, în sensul anulării Ordinului

ministrului justiției nr. 1860/C din 7 mai 2012.

În motivarea cererii

de recurs, s-a evocat situația de fapt și contextul litigiului și s-a

argumentat, mai întâi, că în mod greșit a considerat Curtea de Apel București

că d-na secretar de stat L.B. ar fi fost împuternicită de ministrul justiției

pentru a decide, sau a semna decizia de încetare a calității de notar.

Prin Ordinul nr.

1810/C din 7 mai 2012, secretarul de stat nu a fost împuternicit să preia

atribuțiile ministrului prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 36/1995,

respectiv aceea de a decide sau constata încetarea calității de notar, ci numai

pentru conducerea aparatului propriu Ministerului Justiției.

În continuare,

recurentul a susținut că în mod greșit a apreciat Curtea de Apel București că

Ordinul nr. 1860/C din 7 mai 2012 nu impunea o motivare și că măsura a fost

dispusă în mod automat, fără a se prezenta nici un raționament pentru care

fapta pentru care recurentul a fost condamnat s-ar încadra între cele prevăzute

de art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995.

În mod greșit

instanța de fond a apreciat că lipsa motivării actului administrativ nu

reprezintă un motiv de nulitate a acestuia.

II. Soluția instanței

de control judiciar

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor recurentului, cât și sub toate aspectele, după

cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce urmează.

Recurentul-reclamant

S.O.C. a supus controlului de legalitate Ordinul nr. 1860/C din 7 mai 2012 emis

de ministrul justiției și libertăților cetățenești, prin care s-a dispus

încetarea calității sale de notar public, începând cu data de 20 februarie

2012.

Ordinul a fost emis

în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. f) și g), art. 16 lit. d) și

art. 43 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 și a art. 13 din H.G. nr. 652/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, avându-se în vedere

adresa din 5 aprilie 2012, prin care Uniunea Națională a Notarilor Publici a

luat act de Hotărârea Consiliului nr. 160 din 30 martie 2012, prin care s-a

luat act de condamnarea notarului public S.O.C. la pedeapsa închisorii de 6

luni pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de materiale obscene,

prevăzută de art. 325 C. pen., și ținându-se seama de minuta Deciziei penale

nr. 462 din 20 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 10860/2/2010, prin care notarul public S.O.C.

a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de

materiale obscene, prevăzută de art. 325 C. pen.

Prima instanță,

pentru considerentele expuse rezumativ la pct. 2 din decizie, a apreciat că

măsura administrativă dispusă este legală și temeinică, și aceasta este și

concluzia instanței de control judiciar.

PENTRU ACESTE

CONSIDERENTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul S.O.C.

împotriva Sentinței civile nr. 225 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie

2014.

Procesat de GGC - CL