ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 557/2013

Decizia nr. 557/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului Ministrului Justiției nr. 1860/C din 07 mai 2012, prin care s-a dispus încetarea calității sale de notar.

Hotărârea și considerentele Curții de Apel București;

Prin sentința civilă nr. 3838 din 7 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Cazul bine justificat;

Reclamantul a invocat în susținerea îndeplinirii acestei condiții, aspecte legate de lipsa calității de ministru a persoanei în numele căreia a fost semnat ordinul, lipsa unei delegări speciale pentru secretarul de stat care a semnat actul și lipsa motivării acestuia, în sensul că nu s-au arătat care sunt cauzele pentru care s-am apreciat că infracțiunea pentru care a fost condamnat aduce atingere prestigiului profesiei.

A apreciat prima instanță că față de împrejurările expuse, analiza acestora presupune o verificarea minuțioasă a tuturor elementelor ce o au stat la baza emiterii actului, ceea ce ar echivala cu o prejudecare a fondului.

În aceste condiții, curtea de apel a reținut că motivele invocate de reclamant nu pot fi apreciate ca fiind împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

Paguba iminentă;

Reclamantul a invocat situația, potrivit căreia, nu are mijloace de asigurare a existenței, însă, prima instanță a apreciat că în justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente nu pot fi invocate efectele actului, iar din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 14 alin. (1) și ale art. 15 rezultă caracterul urgent în ceea ce privește prejudicierea persoanei fizice/juridice. A reținut prima instanță că, din această perspectivă, reclamantul nu a făcut dovada că măsura luată prin actul administrativ menționat ar determina apariția unei pagube iminente, ci doar a speculat efectul pe care actul îl produce.

Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând generic dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant aduce următoarele critici sentinței atacate:

Se susține că raționamentul curții de apel este greșit atât din perspectiva invocării lipsei calității de ministru a d-lui C., cât și din aceea a nemotivării actului administrativ contestat.

Afirmă recurentul-reclamant că lipsa calității de ministru la data emiterii ordinului nu necesita cercetări amănunțite, ci rezulta dintr-un act normativ, respectiv Decretul nr. 371 din 07 mai 2012 emis de Președintele României care stabilea componența noului Guvern.

Se mai arată că actul administrativ nu este motivat nefiind indicat vreun criteriu obiectiv de a stabili măsura în care o infracțiune poate fi încadrată în categoria celor grave sau care aduc atingere prestigiului profesiei.

Recurentul-reclamant consideră că raționamentul primei instanțe este eronat, având în vedere că s-a făcut dovada existenței unei pagube reale, rezultată din încetarea activității biroului notarial pe care îl conducea și, implicit, pierderea clientelei pe care o acumulase timp de 10 ani de zile.

Considerentele instanței de recurs;

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Înalta Curte constată că în raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamant, neîndeplinirea cumulativă condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul de primă instanță a explicat, în mod convingător, rațiunile pentru care a apreciat că nu există o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea actului administrativ fiscal, precum și ansamblul circumstanțelor speței care atestă și neîndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la lipsa unor dovezi directe pe care reclamantul să le fi produs în acest sens.

Constatarea Înaltei Curți că raționamentul juridic, dezvoltat de prima instanță, în motivarea soluției de respingere a cererii de suspendare a executării Ordinului emis de Ministrul Justiției este confirmată chiar de soluția pronunțată de Curtea de Apel București asupra fondului cauzei, în sensul respingerii acțiunii în anularea ordinului menționat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., împotriva sentinței civile nr. 3838 din 7 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.