ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4702/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.O.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, anularea Ordinului nr. 1860/C din 7 mai 2012. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 225 din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul S.O.C. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că actul administrativ este motivat atât în fapt cât și în drept.

Astfel, în ceea ce privește situația de fapt, în preambulul actului în litigiu se face trimitere la adresa din 5 aprilie 2012 a U.N.N.P. și de asemenea la minuta Deciziei penale nr. 462 din 20 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală - pronunțată în Dosarul nr. 10860/2/2010, prin care reclamantul a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de materiale obscene, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 325 C. pen. Din actele enumerate mai sus, la care face trimitere preambulul ordinului în litigiu, rezultă o situație de fapt pe deplin cunoscută reclamantului.

În ceea ce privește motivarea în drept, preambulul ordinului atacat indică în mod complet temeiul legal al emiterii actului pe de o parte, și al aplicării sancțiunii pe de altă parte, fiind indicată Hotărârea Consiliului Uniunii Notarilor Publici din 30 martie 2012, art. 23 alin (1) lit. f) și g), art. 16 lit. 16 lit. d) și art. 43 alin. (2) din Legea activității notariale nr. 36/1995 republicată, precum și art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, precum și art. 13 din H.G. nr. 652/2009.

În ceea ce privește criticile de netemeinicie, este necontestat că, prin Decizia penală nr. 462 din 20 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală - pronunțată în Dosarul nr. 10860/2/2010, reclamantul a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de materiale obscene, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 325 C. pen. și, ca urmare, s-a dispus încetarea calității sale de notar, reclamantul ne mai îndeplinind condiția bunei reputații prevăzute de art. 16 lit. d), condiție ce trebuie îndeplinită de un notar public nu numai la numirea în funcție, ci și pe toată durata exercitării profesiei.

În ceea ce privește împrejurarea că Ordinului nr. 1860/C din 7 mai 2012 a fost emis și semnat de secretarul de stat, susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, ordinul fiind emis de persoana competentă să emită acest act administrativ, anume secretarul de stat legal delegat prin Ordinul nr. 1810 din 7 mai 2012. Potrivit art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, în forma pe care Legea nr. 36/1995 o avea la acea dată, calitatea de notar public încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei. Conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, încetarea calității de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiției, fiind o măsură administrativă cu natură juridică diferită de sancțiunile disciplinare reglementate în art. 41 din Legea nr. 36/1995.

În speță, situația reținută, ca și motiv al încetării calității de notar public, se referă la condamnarea recurentului pentru săvârșirea unei infracțiuni care aduce atingere prestigiului profesiei. Noțiunea de "infracțiune care aduce atingere prestigiului profesiei" nu are o definiție clară în lege, lămurirea sensului său ținând de marja de apreciere a judecătorului specializat în contenciosul administrativ. Verificarea în concret a îndeplinirii acestei condiții presupune evaluarea impactului asupra prestigiului profesiei în raport cu circumstanțele particulare ale cauzei. În cazul recurentului, măsura încetării calității de notar public este pe deplin justificată, așa cum a reținut și instanța de fond, raportat la conținutul material și rezonanța socială a infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat definitiv.

Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar contextul exercitării acestei profesii impune menținerea unei conduite de natură a justifica încrederea de care trebuie să se bucure cei care o exercită. Este de necontestat că pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru săvârșirea, cu intenție, a unei infracțiuni care afectează relațiile de conviețuire socială vizând morala publică este de natură a afecta prestigiul profesiei, precum și buna reputație de care trebuie să se bucure notarul public. Susținerile recurentului referitoare la nemotivarea actului administrativ sunt nefondate, câtă vreme, după cum s-a arătat în cele ce preced, emitentul actului a indicat cu claritate atât situația de fapt premisă, cât și temeiul legal al măsurii administrative, astfel încât destinatarul actului a fost în măsură să-și configureze o apărare corespunzătoare.

În ceea ce privește argumentul nulității ordinului, motivat de semnarea acestuia de către secretarul de stat, delegat de către ministrul justiției, acesta nu-și găsește suport în dispozițiile legale aplicabile și înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Contrar interpretării avansate de către recurent, dispozițiile art. 11 din H.G. nr. 652/2012 arată cu claritate că "ministrul poate delega prin ordin oricare dintre atribuțiile de conducere, reprezentare și angajare a ministerului, în primul rând secretarilor de stat", acestea fiind preluate în totalitate, la data emiterii ordinului contestat, de către secretarul de stat L.B., în temeiul Ordinului ministrului justiției nr. 1810/C din 7 mai 2012. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 225 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul S.O.C., solicitând modificarea acesteia și admiterea cererii așa cum a fost formulată și modificată, în sensul anulării Ordinului ministrului justiției nr. 1860/C din 7 mai 2012. În motivarea cererii de recurs, s-a evocat situația de fapt și contextul litigiului și s-a argumentat, mai întâi, că în mod greșit a considerat Curtea de Apel București că d-na secretar de stat L.B. ar fi fost împuternicită de ministrul justiției pentru a decide, sau a semna decizia de încetare a calității de notar.

Prin Ordinul nr. 1810/C din 7 mai 2012, secretarul de stat nu a fost împuternicit să preia atribuțiile ministrului prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, respectiv aceea de a decide sau constata încetarea calității de notar, ci numai pentru conducerea aparatului propriu Ministerului Justiției. În continuare, recurentul a susținut că în mod greșit a apreciat Curtea de Apel București că Ordinul nr. 1860/C din 7 mai 2012 nu impunea o motivare și că măsura a fost dispusă în mod automat, fără a se prezenta nici un raționament pentru care fapta pentru care recurentul a fost condamnat s-ar încadra între cele prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995. În mod greșit instanța de fond a apreciat că lipsa motivării actului administrativ nu reprezintă un motiv de nulitate a acestuia.

II. Soluția instanței de control judiciar Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce urmează. Recurentul-reclamant S.O.C. a supus controlului de legalitate Ordinul nr. 1860/C din 7 mai 2012 emis de ministrul justiției și libertăților cetățenești, prin care s-a dispus încetarea calității sale de notar public, începând cu data de 20 februarie 2012. Ordinul a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. f) și g), art. 16 lit. d) și art. 43 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 și a art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, avându-se în vedere adresa din 5 aprilie 2012, prin care Uniunea Națională a Notarilor Publici a luat act de Hotărârea Consiliului nr. 160 din 30 martie 2012, prin care s-a luat act de condamnarea notarului public S.O.C.

la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de materiale obscene, prevăzută de art. 325 C. pen., și ținându-se seama de minuta Deciziei penale nr. 462 din 20 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 10860/2/2010, prin care notarul public S.O.C. a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de materiale obscene, prevăzută de art. 325 C. pen. Prima instanță, pentru considerentele expuse rezumativ la pct. 2 din decizie, a apreciat că măsura administrativă dispusă este legală și temeinică, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

PENTRU ACESTE

CONSIDERENTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul S.O.C. împotriva Sentinței civile nr. 225 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2014. Procesat de GGC - CL