ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2569/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2569/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursului de față:

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 374 din 18

septembrie 2013, Tribunalul Galați în Dosarul nr. 8382/233/2012 a condamnat pe

inculpatul A.G. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a,

b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale

pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1)

lit. g) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. S-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza II, b) și c) C. pen., iar conform art. 81 - 82 și 71 alin. (5) C.

pen. s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale și a pedepsei

accesorii pe durata termenului de încercare de 5 ani.

I s-a atras atenția

inculpatului A.G. asupra consecințelor prev. de art. 83 și 84 C. pen. în baza

art. 14 C. proc. pen. în referire la art. 998 C. civ., a fost obligat

inculpatul A.G. la plata sumei de 473.205 RON cu titlu de despăgubiri civile către

partea civilă A.N.A.F. - Direcția Finanțelor Publice Galați.

În baza art. 11 din

Legea 241/2005 în referire la art. 164 - 165 C. proc. pen., a dispus

instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor imobile ale

inculpatului: imobil - Galați, str. L. cu suprafața de 47,91 m.p.; imobil -

Galați, str. L. cu suprafața de 141,78 m.p.; imobil - Galați (teren), str. L.

cu suprafața de 431,43 m.p.; imobil com. Vădeni, jud. Brăila; garaj auto -

Galați, str. L. cu suprafața de 34,75 m.p.

S-a dispus comunicarea

de copii ale prezentei hotărâri la Registrul Comerțului Galați și la Serviciul

de Carte Funciară competente.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut, ca situație de fapt, că prin Rechizitoriul cu nr.

7324/P/2009 din 14 mai 2012 a fost trimis în judecată penală, în stare de

libertate, inculpatul A.G. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală

prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea 241/2005.

În fapt, în perioada

2004 - 2008, inculpatul A.G. a fost asociat unic și administrator al SC R. SRL

Galați după care a cesionat societatea. În anul 2007, luna iunie, Finanțele

Publice Galați - Inspecția Fiscală au instituit unele măsuri asigurătorii

asupra unor bunuri ale inculpatului întrucât societatea sa acumulase mari

datorii la bugetul de stat și exista riscul ca aceste datorii să nu fie plătite

niciodată.

În baza celor dispuse

de Inspecția Fiscală Galați, la data de 21 iunie 2007 s-a încheiat un

proces-verbal de sechestru asigurător prin care au fost sechestrate mari

cantități de burghie și tarozi de la societatea inculpatului - SC R. SRL

Galați, în valoare de 418.533 RON, procesul-verbal fiind semnat și de

inculpatul A.G. care a rămas custode al bunurilor și nu a formulat nicio

obiecție cu privire la sechestrul instituit.

În luna septembrie

2008, inculpatul A.G. a cesionat societatea SC R. SRL Galați cu tot activul și

pasivul societății în favoarea numiților A.L. și B.V., contractul de cesiune a

societății fiind încheiat în municipiul Iași.

Deși exista un

sechestru instituit, inculpatul nu avea voie să înstrăineze prin cesionare

activul și pasivul societății sale și oricum trebuia să informeze Finanțele

Publice Galați despre demersul său comercial.

S-a reținut că

probele administrate în faza de urmărire penală au relevat faptul că cele două cesiuni

ale societății din 9 septembrie 2008 și 4 noiembrie 2008 au fost pur fictive,

au fost efectuate la inițiativa și sub coordonarea inculpatului A.G. și acesta

nu a urmărit decât să fraudeze interesele bugetului de stat prin sustragerea

mărfii sechestrate și înstrăinarea acestuia la diferite persoane fizice sau

juridice. În faza de urmărire penală, inculpatul A.G. nu a recunoscut fapta

comisă precizând printre altele că sechestrul asigurător ar fi fost ridicat de

către cei care l-au instituit.

Totodată, instanța de

fond a reținut că sustragerea de sub sechestru și înstrăinarea bunurilor de

către inculpatul A.G. a fost confirmată și de martorul T.P. care a arătat că în

anul 2008 la solicitarea inculpatului A.G. a încărcat o mașină cu burghie și că

aceste piese trebuiau să ajungă la o societate comercială, dar nu a indicat

localitatea de destinație. Instanța de fond a reținut că situația de fapt și

vinovăția inculpatului A.G. a fost dovedită prin procesele-verbale de

sechestrare, declarații de martori, adresele comunicate de Finanțele Publice

Galați, contractele de cesiune, decizia de instituire a măsurii asigurătorii,

coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate atât în faza de judecată

cât și în faza de urmărire penală.

La dozarea și

individualizarea pedepsei au fost luate în considerare criteriile generale

prev. de art. 72 C. pen. privind pericolul social al faptei, valoarea

prejudiciului cauzat bugetului de stat, modul de comitere a infracțiunii,

scopul urmărit de către inculpat, dar și persoana și conduita inculpatului.

Prima instanță a

apreciat că din analiza art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 a

rezultat că s-a comis o infracțiune de evaziune fiscală și atunci când se

substituie, se sustrag sau se înstrăinează bunuri care sunt legal sechestrate

conform normelor de procedură fiscală.

S-a reținut că din

probele administrate în ambele cicluri procesuale a rezultat cu certitudine că

la data de 21 iunie 2007 s-a instituit sechestru asigurător pe mai multe bunuri

ale inculpatului A.G., ordonator unic al SC R. SRL Galați, iar acest sechestru

a fost necesar și legal instituit deoarece inculpatul prin societatea sa nu a

achitat obligațiile fiscale la bugetul de stat.

Prima instanță a

reținut că inculpatul nu a informat autoritățile fiscale care au instituit

sechestrul despre intenția de cesionare a societății sale, deși avea această

obligație întrucât bunurile erau sechestrate, după care a ridicat bunurile din

punctul de depozitare după care le-a înstrăinat, fapt confirmat și prin

declarația martorului T.P. S-a apreciat că susținerea inculpatului în sensul că

ar fi fost ridicat sechestrul de către cei care l-au instituit este total

nefondată întrucât prin adresele aflate la dosar se răspunde clar de către

Finanțele Publice Galați că nu s-a ridicat acest sechestru care a fost

instituit legal la data de 21 iunie 2007.

Inculpatul prin

declarația dată în faza de judecată a recunoscut în parte fapta comisă arătând

că s-a instituit un sechestru în anul 2007 asupra unor bunuri ale societății

sale în valoare de circa 4 miliarde lei vechi și nu a înștiințat Finanțele

Publice despre intenția sa de a cesiona societatea SC R. SRL Galați către alte

persoane. Inculpatul A.G. nu a negat pretențiile civile ale părții

vătămate/civile și a arătat că dacă ar avea mijloace materiale sau financiare

ar despăgubi finanțele publice.

Prima instanță a

reținut că în realizarea scopului infracțional inculpatul A.G. s-a folosit și

de martorul M.I., persoană neștiutoare de carte căreia i-a propus că îl va

angaja cu carte de muncă; acesta a fost de acord să preia societatea prin

cesionare, în luna noiembrie 2008, dar a precizat că nu știe ce a semnat și

nici nu a văzut niciodată bunurile sechestrate, respectiv: burghie, tarozi sau

aparate electrice.

Prima instanță a

apreciat că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului

A.G. deoarece fapta reținută în sarcina acestuia este foarte gravă, prejudiciul

cauzat bugetului de stat este foarte mare și nu s-au depus diligențe pentru

recuperarea cel puțin în parte a acestui prejudiciu.

Împotriva acestei

sentințe penale, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.G.

Prin Decizia nr. 4/A

din 16 ianuarie 2014, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.G., împotriva

Sentinței penale nr. 374 din 18 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul

Galați în Dosarul nr. 8382/233/2012.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că coroborând probele administrate atât în

faza de urmărire penală, cât și în cea de cercetare judecătorească, instanța a

stabilit o corectă situație de fapt, dând faptei reținute în sarcina

inculpatului A.G. încadrarea juridică corespunzătoare. Potrivit art. 69 C.

proc. pen., declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, făcute în cursul

procesului penal, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt

coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent

în cauză.

Totodată, Curtea a

reținut că mijloacele de probă enumerate în art. 64 C. proc. pen. nu au o

valoare dinainte stabilită, legea nefăcând nicio distincție după cum acestea au

fost administrate în faza de urmărire penală ori cea de cercetare

judecătorească. Neexistând astfel niciun temei legal pentru a se crea o ordine

de preferință între declarațiile succesive ale martorilor, instanța poate să

considere, atunci când depozițiile lor sunt contradictorii, că numai una dintre

ele este expresia adevărului, având obligația de a le înlătura motivat pe

celelalte.

Astfel, coroborând declarațiile

martorilor A.L. și B.V. cu înscrisurile aflate la dosar, respectiv

procesul-verbal de predare-primire către martorul M.I. și contractul de cesiune

a SC R. SRL încheiat între aceștia, a rezultat că bunurile sechestrate nu au

fost preluate de la inculpat, neavând relevanță, din această perspectivă, cine

a inițiat legătura dintre martorul M.I. și martorii A.L. și B.V.

Apărarea inculpatului

în sensul că a predat bunurile și nu le-a vândut, nu a prezentat relevanță din

perspectiva reținerii infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea

nr. 241/2005 întrucât constituie infracțiune înstrăinarea de către debitor a

bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile C. proc. fisc. și ale C.

proc. pen. Susținerile martorului T.P., audiat la cererea inculpatului în faza

de urmărire penală, nu au făcut dovada predării bunurilor de către acesta către

numitul A.L., martorul susținând doar că în anul 2008 a încărcat, împreună cu

alți 3 - 4 băieți, într-un mijloc de transport, niște burghie metalice. Din

probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul, deși cunoștea că

bunurile sunt sechestrate - fiind desemnat custode, a cesionat SC R. SRL,

ulterior înstrăinând bunurile legal sechestrate, fără a aduce la cunoștință

acest aspect creditorului - respectiv D.G.F.P. Galați, în condițiile în care la

momentul cesionării nu a achitat datoria fiscală pentru care fusese instituit

sechestrul în cauză, astfel încât intenția acestuia a fost dovedită, în formă

calificată, prin scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Totodată, s-a reținut

că în mod corect instanța de fond a constatat că vinovăția inculpatului care a

fost dovedită cu probele administrate în cauză, cesiunea SC R. SRL fiind una

fictivă, realizată tocmai în scopul sustragerii de la obligațiile fiscale, iar

acesta a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în

conformitate cu criteriile prev. de art. 72 C. pen. precum și a modalității de

executare a acesteia.

Împotriva Deciziei

nr. 4/A din 16 ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul A.G., motivele fiind menționate

în partea introductivă a hotărârii.

Invocând cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. anterior, a

solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate,

atât a instanței de fond, cât și a celei de apel și în rejudecare, în temeiul

disp. art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., achitarea inculpatului.

Examinând recursul

inculpatului A.G. prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că

este nefondat pentru următoarele considerente:

În primul rând,

prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată

că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a

abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în

care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de

prevederile art. 385

1

- art. 385

19

din legea de procedură

penală anterioară, având în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12

alin. (1) din Legea nr. 255/2013. În ceea ce privește critica recurentului

inculpat prin care se tinde la achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior (fapta nu există) Înalta Curte are în

vedere că după adoptarea Legii nr. 2/2013, instanța de recurs nu mai este

îndrituită să reexamineze probatoriul administrat și să modifice/reevalueze

situația de fapt în cauza penală, controlul judiciar în recurs vizând exclusiv

corecta aplicare a legii la faptele reținute de instanțele anterioare. Astfel,

critica inculpatului vizând achitarea cu motivarea că fapta nu există, nu poate

fi analizată în cadrul cazului de casare invocate, art. 385

9

pct. 12

C. proc. pen., întrucât, pe de o parte nu este permisă reanalizarea

probatoriului raportat la dispozițiile C. proc. pen. astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 2/2013.

Cu privire la

aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 3 iunie

2014, iar de la data pronunțării deciziei în apel, 16 ianuarie 2014, și până la

soluționarea recursului, 16 septembrie 2014, a intrat în vigoare Legea nr.

286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenței dispozițiilor

privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Examinând decizia

recurată în raport cu prevederile art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale

mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că

dispozițiile legale care reglementează sancțiunea principală aplicată

inculpatului, art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, nu a fost

modificat ulterior pronunțării deciziei în apel la data de 16 ianuarie 2014,

sub acest aspect neintervenind o lege penală mai favorabilă.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 4/A din 16

ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A.G. la plata sumei de

600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul

Ministerului Justiție.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 4/A din 16

ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 16 septembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ