ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2569/2014

Deliberând asupra recursului de față: În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 374 din 18 septembrie 2013, Tribunalul Galați în Dosarul nr. 8382/233/2012 a condamnat pe inculpatul A.G. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) și c) C. pen., iar conform art. 81 - 82 și 71 alin. (5) C. pen.

s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 5 ani. I s-a atras atenția inculpatului A.G. asupra consecințelor prev. de art. 83 și 84 C. pen. în baza art. 14 C. proc. pen. în referire la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul A.G. la plata sumei de 473.205 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă A.N.A.F. - Direcția Finanțelor Publice Galați. În baza art. 11 din Legea 241/2005 în referire la art. 164 - 165 C. proc. pen., a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor imobile ale inculpatului: imobil - Galați, str. L. cu suprafața de 47,91 m.p.; imobil - Galați, str. L. cu suprafața de 141,78 m.p.; imobil - Galați (teren), str. L. cu suprafața de 431,43 m.p.; imobil com.

Vădeni, jud. Brăila; garaj auto - Galați, str. L. cu suprafața de 34,75 m.p. S-a dispus comunicarea de copii ale prezentei hotărâri la Registrul Comerțului Galați și la Serviciul de Carte Funciară competente. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut, ca situație de fapt, că prin Rechizitoriul cu nr. 7324/P/2009 din 14 mai 2012 a fost trimis în judecată penală, în stare de libertate, inculpatul A.G. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea 241/2005. În fapt, în perioada 2004 - 2008, inculpatul A.G. a fost asociat unic și administrator al SC R. SRL Galați după care a cesionat societatea. În anul 2007, luna iunie, Finanțele Publice Galați - Inspecția Fiscală au instituit unele măsuri asigurătorii asupra unor bunuri ale inculpatului întrucât societatea sa acumulase mari datorii la bugetul de stat și exista riscul ca aceste datorii să nu fie plătite niciodată.

În baza celor dispuse de Inspecția Fiscală Galați, la data de 21 iunie 2007 s-a încheiat un proces-verbal de sechestru asigurător prin care au fost sechestrate mari cantități de burghie și tarozi de la societatea inculpatului - SC R. SRL Galați, în valoare de 418.533 RON, procesul-verbal fiind semnat și de inculpatul A.G. care a rămas custode al bunurilor și nu a formulat nicio obiecție cu privire la sechestrul instituit. În luna septembrie 2008, inculpatul A.G. a cesionat societatea SC R. SRL Galați cu tot activul și pasivul societății în favoarea numiților A.L. și B.V., contractul de cesiune a societății fiind încheiat în municipiul Iași. Deși exista un sechestru instituit, inculpatul nu avea voie să înstrăineze prin cesionare activul și pasivul societății sale și oricum trebuia să informeze Finanțele Publice Galați despre demersul său comercial.

S-a reținut că probele administrate în faza de urmărire penală au relevat faptul că cele două cesiuni ale societății din 9 septembrie 2008 și 4 noiembrie 2008 au fost pur fictive, au fost efectuate la inițiativa și sub coordonarea inculpatului A.G. și acesta nu a urmărit decât să fraudeze interesele bugetului de stat prin sustragerea mărfii sechestrate și înstrăinarea acestuia la diferite persoane fizice sau juridice. În faza de urmărire penală, inculpatul A.G. nu a recunoscut fapta comisă precizând printre altele că sechestrul asigurător ar fi fost ridicat de către cei care l-au instituit. Totodată, instanța de fond a reținut că sustragerea de sub sechestru și înstrăinarea bunurilor de către inculpatul A.G.

a fost confirmată și de martorul T.P. care a arătat că în anul 2008 la solicitarea inculpatului A.G. a încărcat o mașină cu burghie și că aceste piese trebuiau să ajungă la o societate comercială, dar nu a indicat localitatea de destinație. Instanța de fond a reținut că situația de fapt și vinovăția inculpatului A.G. a fost dovedită prin procesele-verbale de sechestrare, declarații de martori, adresele comunicate de Finanțele Publice Galați, contractele de cesiune, decizia de instituire a măsurii asigurătorii, coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate atât în faza de judecată cât și în faza de urmărire penală. La dozarea și individualizarea pedepsei au fost luate în considerare criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.

privind pericolul social al faptei, valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, modul de comitere a infracțiunii, scopul urmărit de către inculpat, dar și persoana și conduita inculpatului. Prima instanță a apreciat că din analiza art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 a rezultat că s-a comis o infracțiune de evaziune fiscală și atunci când se substituie, se sustrag sau se înstrăinează bunuri care sunt legal sechestrate conform normelor de procedură fiscală. S-a reținut că din probele administrate în ambele cicluri procesuale a rezultat cu certitudine că la data de 21 iunie 2007 s-a instituit sechestru asigurător pe mai multe bunuri ale inculpatului A.G., ordonator unic al SC R. SRL Galați, iar acest sechestru a fost necesar și legal instituit deoarece inculpatul prin societatea sa nu a achitat obligațiile fiscale la bugetul de stat.

Prima instanță a reținut că inculpatul nu a informat autoritățile fiscale care au instituit sechestrul despre intenția de cesionare a societății sale, deși avea această obligație întrucât bunurile erau sechestrate, după care a ridicat bunurile din punctul de depozitare după care le-a înstrăinat, fapt confirmat și prin declarația martorului T.P.

S-a apreciat că susținerea inculpatului în sensul că ar fi fost ridicat sechestrul de către cei care l-au instituit este total nefondată întrucât prin adresele aflate la dosar se răspunde clar de către Finanțele Publice Galați că nu s-a ridicat acest sechestru care a fost instituit legal la data de 21 iunie 2007. Inculpatul prin declarația dată în faza de judecată a recunoscut în parte fapta comisă arătând că s-a instituit un sechestru în anul 2007 asupra unor bunuri ale societății sale în valoare de circa 4 miliarde lei vechi și nu a înștiințat Finanțele Publice despre intenția sa de a cesiona societatea SC R. SRL Galați către alte persoane. Inculpatul A.G. nu a negat pretențiile civile ale părții vătămate/civile și a arătat că dacă ar avea mijloace materiale sau financiare ar despăgubi finanțele publice.

Prima instanță a reținut că în realizarea scopului infracțional inculpatul A.G. s-a folosit și de martorul M.I., persoană neștiutoare de carte căreia i-a propus că îl va angaja cu carte de muncă; acesta a fost de acord să preia societatea prin cesionare, în luna noiembrie 2008, dar a precizat că nu știe ce a semnat și nici nu a văzut niciodată bunurile sechestrate, respectiv: burghie, tarozi sau aparate electrice. Prima instanță a apreciat că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului A.G. deoarece fapta reținută în sarcina acestuia este foarte gravă, prejudiciul cauzat bugetului de stat este foarte mare și nu s-au depus diligențe pentru recuperarea cel puțin în parte a acestui prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.G. Prin Decizia nr. 4/A din 16 ianuarie 2014, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.G., împotriva Sentinței penale nr. 374 din 18 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 8382/233/2012. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că coroborând probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de cercetare judecătorească, instanța a stabilit o corectă situație de fapt, dând faptei reținute în sarcina inculpatului A.G. încadrarea juridică corespunzătoare. Potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză.

Totodată, Curtea a reținut că mijloacele de probă enumerate în art. 64 C. proc. pen. nu au o valoare dinainte stabilită, legea nefăcând nicio distincție după cum acestea au fost administrate în faza de urmărire penală ori cea de cercetare judecătorească. Neexistând astfel niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorilor, instanța poate să considere, atunci când depozițiile lor sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului, având obligația de a le înlătura motivat pe celelalte. Astfel, coroborând declarațiile martorilor A.L. și B.V. cu înscrisurile aflate la dosar, respectiv procesul-verbal de predare-primire către martorul M.I.

și contractul de cesiune a SC R. SRL încheiat între aceștia, a rezultat că bunurile sechestrate nu au fost preluate de la inculpat, neavând relevanță, din această perspectivă, cine a inițiat legătura dintre martorul M.I. și martorii A.L. și B.V. Apărarea inculpatului în sensul că a predat bunurile și nu le-a vândut, nu a prezentat relevanță din perspectiva reținerii infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 întrucât constituie infracțiune înstrăinarea de către debitor a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile C. proc. fisc. și ale C. proc. pen. Susținerile martorului T.P., audiat la cererea inculpatului în faza de urmărire penală, nu au făcut dovada predării bunurilor de către acesta către numitul A.L., martorul susținând doar că în anul 2008 a încărcat, împreună cu alți 3 - 4 băieți, într-un mijloc de transport, niște burghie metalice.

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul, deși cunoștea că bunurile sunt sechestrate - fiind desemnat custode, a cesionat SC R. SRL, ulterior înstrăinând bunurile legal sechestrate, fără a aduce la cunoștință acest aspect creditorului - respectiv D.G.F.P. Galați, în condițiile în care la momentul cesionării nu a achitat datoria fiscală pentru care fusese instituit sechestrul în cauză, astfel încât intenția acestuia a fost dovedită, în formă calificată, prin scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Totodată, s-a reținut că în mod corect instanța de fond a constatat că vinovăția inculpatului care a fost dovedită cu probele administrate în cauză, cesiunea SC R. SRL fiind una fictivă, realizată tocmai în scopul sustragerii de la obligațiile fiscale, iar acesta a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în conformitate cu criteriile prev. de art. 72 C. pen.

precum și a modalității de executare a acesteia. Împotriva Deciziei nr. 4/A din 16 ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul A.G., motivele fiind menționate în partea introductivă a hotărârii. Invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. anterior, a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, atât a instanței de fond, cât și a celei de apel și în rejudecare, în temeiul disp. art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului. Examinând recursul inculpatului A.G.

prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. În ceea ce privește critica recurentului inculpat prin care se tinde la achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior (fapta nu există) Înalta Curte are în vedere că după adoptarea Legii nr. 2/2013, instanța de recurs nu mai este îndrituită să reexamineze probatoriul administrat și să modifice/reevalueze situația de fapt în cauza penală, controlul judiciar în recurs vizând exclusiv corecta aplicare a legii la faptele reținute de instanțele anterioare. Astfel, critica inculpatului vizând achitarea cu motivarea că fapta nu există, nu poate fi analizată în cadrul cazului de casare invocate, art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., întrucât, pe de o parte nu este permisă reanalizarea probatoriului raportat la dispozițiile C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 3 iunie 2014, iar de la data pronunțării deciziei în apel, 16 ianuarie 2014, și până la soluționarea recursului, 16 septembrie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenței dispozițiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile. Examinând decizia recurată în raport cu prevederile art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că dispozițiile legale care reglementează sancțiunea principală aplicată inculpatului, art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, nu a fost modificat ulterior pronunțării deciziei în apel la data de 16 ianuarie 2014, sub acest aspect neintervenind o lege penală mai favorabilă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 4/A din 16 ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A.G. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiție.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 4/A din 16 ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 16 septembrie 2014. Procesat de GGC - AZ