ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 195/2015

Deliberând asupra recursului civii de

fața constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 257/A din 21 mai 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.D.A. împotriva

sentinței civile nr. 5315 din 18 decembrie 2013 a Tribunalului Harghita,

decizie definitivă.

Împotriva acestei hotărâri definitive

a declarat recurs reclamantul C.D.A., ce a fost înregistrat pe rolul Curții de

Apel Târgu Mureș, instanță care l-a înaintat, spre soluționare, Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în

principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este

admisibil.

Completul de filtru C10, apreciind că

raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, comunicarea

raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum

prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ.

Recurentul-reclamant C.D.A. și

intimatul-pârât M.F.P. reprezentat de D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Harghita au

depus puncte de vedere asupra raportului.

Prin punctul de vedere referitor la

raportul asupra admisibilității recursului, recurentui-reclamant a susținut că

legea în vigoare a data nașterii raportului obligațional era C. proc. civ. din

1864 care prevedea calea de atac a recursului împotriva hotărârilor instanțelor

de apel. A arătat că acțiunea pe care a formulat-o vizează despăgubiri pentru

reținere și arestare, fără ca sa existe o faptă penală și, pronunțându-se o

soluție de achitare, s-a confirmat prezumția de nevinovăție cu consecința

repunerii în totalitate a drepturilor persoanei prejudiciate, ipoteza atrăgând

incidența art. 998 C. civ. Referitor la criteriul valoric, a susținut că

prevederea limitativă din art. 18 din Legea nr. 2/2013 este una temporară ce

vizează degrevarea instanțelor judecătorești menite să pună în pregătire

aplicarea legii dar această situație nu poate să înfrângă principiul

reparatoriu consacrat de drepturile și libertățile fundamentale prevăzut de

legislația U.E. și C.E.D.O. Dreptul la o măsură reparatorie corelativ cu

dreptul la un recurs real și efectiv consacrat de art. 6 C.E.D.O. primează în

raport de prevederile interne. Acțiunea a vizat plata unor despăgubiri bănești

ca urmare a unor prejudicii cauzate urmare a abuzului desfășurat în cadrul

procedurii judiciare. A conchis ca instanța de recurs este legal învestită iar

potrivit art. 5 C. proc. civ. judecătorul are îndatorirea de a soluționa

cererea care este de competența sa (filele 22-29 dosar recurs).

Recurentui-reclamant a invocat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum

și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. raportat la art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, față de

dispozițiile art. 11 și 21 din Constituția României.

Intimatul-pârât Statul Român prin

M.F.P. reprezentat de D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Harghita, prin punctul de

vedere formulat la raport a apreciat că recursul este inadmisibil și a

solicitat respingerea acestuia, ca atare (filele.

Prin încheierea din 17 decembrie 2014,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea recurentului-reclamant de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 18

alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat Ia art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010

față de dispozițiile art. 21 și 53 din Constituția României.

A dispus sesizarea Curții

Constituționale cu soluționarea acestei excepții.

Pentru judecarea recursului a fost

fixat termen la data de 21 ianuarie 2014, în temeiul art. 493 alin. 5 Cod de

procedură civilă, fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte

constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente;

Prin Decizia nr. 257/A din 21 mai 2014

a Curții de Apei Târgu Mureș, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamantul C.D.A. împotriva sentinței civile nr. 5315 din

18 decembrie 2913 a Tribunalului Harghita, decizie definitivă.

Decizia menționată a fost pronunțată

în soluționarea unui apel într-o cauză având ca obiect repararea prejudiciilor

cauzate prin erori judiciare, respectiv repararea pagubei suferită de

reclamant, ca urmare a arestării sale din data de 30 septembrie 2004 până la data

de 22 martie 2006, într-o cauză penală în care s-a pronunțat achitarea, temeiul

de drept invocat de reclamant fiind dispozițiile art. 504 și urm C. proc. pen.

și art. 998 și urm.C. civ., art. 1349 și urm. C. civ. (reparare prejudicii

erori judiciare).

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din

Legea hr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt hotărâri definitive hotărârile

date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform dispozițiilor art. 18 alin. (2)

din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010:

„În procesele pornite începând cu data

intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu

sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct.

1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicată, în

cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă

și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind

repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri

evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea,

în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de

apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de primă instanță sunt

supuse numai apelului".

Legalitatea căilor de atac presupune

faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac

prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute delege nu

se pot folosi alte mijloace procedurale tn scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de

principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că

mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt

cele prevăzute de lege, dar șl că exercitarea acestora trebuie făcută în

condițiile legii.

În raport de dispozițiile legale

menționate, Decizia civilă nr. 257/A din 21 mai 2014 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția I civilă, nu este supusă recursului, deci nu este susceptibilă de

exercițiul acestei căi de atac.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamantul C.D.A. împotriva Deciziei civile nr. 257/A din 21 mai

2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin.

(5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică

părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

21 ianuarie 2015.