ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3885/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 89/S din 27 martie 2013 a Tribunalului Brașov în baza art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu aplicarea art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului F.P. sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. și a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. S-a respins acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă B.K. S-a luat act că partea vătămată M.G.C. nu se constituie parte civilă. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a apreciat că starea de fapt în modalitatea expusă în rechizitoriu, în sensul că în drept, faptele inculpatului F.P., care în calitate de agent șef principal de poliție, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, le-a lovit pe părțile vătămate și le-a deposedat de căștile de motocicliști, fără nici un temei legal întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. - două fapte și ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. - două fapte, nu poate fi reținută-relativ, pe de-o parte, la lovirea de către inculpat a părților vătămate B.K.

și M.G.C. și, pe de altă parte, la deposedarea de către inculpat a părților vătămate de niște căști de moto ciclist în scopul de a le determina pe acestea să prezinte ulterior anumite documente. Situația de fapt, atât cea expusă inițial în rechizitoriu, cât și cea reținută de prima instanță, a fost stabilită pe baza materialului probator administrat în cauză astfel cum se află atașat la dosar. S-a apreciat de către Tribunal că a se dispune actualmente - față de ansamblul probelor existente la dosarul cauzei condamnarea inculpatului F.P. apare ca excesiv și contrar principiilor fundamentale, respectiv al „prezumției de nevinovăție" și al aceluia potrivit căruia „orice îndoială este în favoarea inculpatului". Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 72/AP din 18 iunie 2013 în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 89/S din 27 martie 2013 a Tribunalului Brașov, pe care a desființat-o sub aspectul achitării inculpatului, al laturii civile și, rejudecând cauza în aceste limite: A înlăturat din sentință dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În baza art. 250 alin. (3) C. pen. a condamnat pe inculpatul F.P. la pedeapsa 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de polițist pe o durată de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, parte vătămată B.K.

În baza art. 250 alin. (3) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de polițist pe o durată de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, parte vătămată M.G. În baza art. 246 C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, parte vătămată B.K. În baza art. 246 C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, parte vătămată M.G.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, adică 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. inculpatul a pierdut drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b), c) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 4 ani, ce a constituit termen de încercare potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. ultim C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. A constatat că partea civilă B.K. a renunțat la pretențiile civile. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Curtea de apel a reținut că starea de fapt descrisă în actul de sesizare al instanței de fond și încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat este legală, ca urmare a coroborării probelor și înscrisurilor aflate la dosarului cauzei și administrate în cursul urmăririi penale, în fața instanței de fond, a audierii la instanța de apel a părților vătămate și a reaudierii martorilor C.G. și T.G., martori oculari ai evenimentelor petrecute în data de 24 iulie. Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs inculpatul F.P., invocând cazul de casare prev. de art. 385 pct. 12 C. proc.

pen. și solicitând admiterea, casarea deciziei atacate și achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că în temeiul cazului de casare invocat instanța poate cenzura situația de fapt. În acest sens, a arătat că Tribunalul Brașov a dispus achitarea sa, considerând că nu se impune condamnarea, care ar fi excesivă și contrară principiilor fundamentale, întrucât nu au existat considerente neechivoce care să releve veridicitatea aspectelor expuse în cursul urmăririi penale de către martorii T.G. și C.G. Curtea de Apel Brașov, însă, în urma readministrării unei părți din probatoriu, a dispus condamnarea sa.

A mai susținut că declarațiile părților vătămate au aceeași valoarea probantă cu cele ale sale câtă vreme nu se coroborează cu alte probe care să răstoarne prezumția de nevinovăție, iar din declarațiile părților vătămate coroborate cu certificatul medico-legal rezultă că nici unul din cei 6 martori audiați nu confirmă că părțile vătămate prezentau urme de violență. O ipoteza pentru producerea urmelor de violență asupra lui M.G.C. o reprezintă declarația martorei L.N. De asemenea, a mai precizat că declarația martorului T.G. a fost infirmată total, iar în prezent acesta este cercetat pentru mărturie mincinoasă. Cât privește înlăturarea celorlalte probe s-a susținut că el se bucură de o anumită autoritate în comunitate, care s-a manifestat asupra martorilor cu ocazia audierii.

În concluzie, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că tot materialul probator a fost înlăturat de instanța de apel, susținând totodată că nu exista probe care să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură. Examinând recursul declarat de inculpat prin raportare la dispozițiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 5 alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează cauza, numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Totodată, în conformitate cu disp.

art. 385 10 alin. (1), (2) și (2) 1 C. proc. pen.: „Recursul trebuie să fie motivat. Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 alin. (3), se iau în considerare din oficiu." Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că inculpatul, prin apărătorul ales a depus la dosar motivele de recurs, la data de 25 noiembrie 2013 (filele 13-19 dos. Înalta Curte de Casație și Justiție), astfel că au fost respectate disp.

art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., privind termenul de motivare a recursului. În ceea ce privește motivul de casare susținut de inculpatul F.P. întemeiat pe disp. art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., vizând solicitarea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca acesta, prin trimitere la greșita interpretare a probelor de către instanța de apel și reinterpretarea acestora în recurs, de fapt vizează modificarea stării de fapt reținută cu caracter definitiv de către instanța de apel. Aceasta în condițiile în care prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate și cu încadrarea juridică date faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 385 C. proc.

pen. Or, judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unui din cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de art. 385 9 C. proc. pen. Limitarea obiectului judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare. În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel). Legislația procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esența recursului în al treilea grad de jurisdicție.

Față de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 13 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.P. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.P. împotriva Deciziei penale nr. 72/AP din data de 18 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, SECȚIA penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 06 decembrie 2013.