ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 750/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 750/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa, contestatorii D.C.I. și D.S.L., în contradictoriu cu intimații D.M., D.E. și BEJ G.V. au solicitat instanței anularea executării silite începută în Dosarul nr. 13/2014, respectiv a încheierilor din datele de 24 februarie 2014 și 17 martie 2014 ale BEJ G.V., anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 28 februarie 2014 și a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 7 aprilie 2014 pronunțate în Dosarul nr. 296/283/2014 al Judecătoriei Pucioasa. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 662, 665, 702, 711 și urm. C. proc.
civ. Prin încheierea din data de 20 octombrie 2014, s-a admis excepția de litispendență între cauza înregistrată sub nr. 430/283/2014 și cauza înregistrată cu nr. 506/283/2014 pe rolul Judecătoriei Pucioasa, cauza fiind trimisă primei instanțe sesizate. Prin sentința civilă nr. 1052 din 27 octombrie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 430/283/2014, Judecătoria Pucioasa a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat în favoarea Judecătoriei Brașov soluționarea cauzei. În motivarea sentinței, s-a arătat că în urma publicării în M. Of., la data de 16 iulie 2014, a Deciziei Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc.
civ., declarate ca neconstituționale, au fost suspendate de drept și ca urmare există un vid de reglementare în privința competenței în materia executării silite, vid care trebuie complinit prin aplicarea corespunzătoare a normei generale în materia competenței teritoriale, respectiv domiciliul debitorilor care se află în mun. Brașov. Judecătoria Brașov prin sentința civilă nr. 139 din 9 ianuarie 2015 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Pucioasa; a constatat intervenit conflictul negativ de competență; a dispus suspendarea cauzei și a trimis dosarul, în vederea soluționării regulatorului de competență, Înaltei Curți de Casație și Justiție București.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României „deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor." Ca urmare, declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu poate avea efecte decât pentru viitor, iar cererile de executare silită a căror încuviințare s-a efectuat în baza acestui articol de lege, anterior declarării neconstituționalității sale, rămân supuse reglementărilor legale în vigoare la momentul formulării lor. În cauză, cererea de executare silită formulată de creditorii D.E.
și D.M. împotriva debitorilor D.S.L. și D.C.I., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 236 din 14 februarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1801/283/2007 al Judecătoriei Pucioasa a fost înregistrată la data de 21 februarie 2014 sub nr. 13 la BEJ G.V. fiind emisă încheierea de deschidere a dosarului din data de 24 februarie 2014 . Cererea de executare are drept obiect obligarea debitorilor să lase în deplină proprietate și posesie creditorilor bunurile imobile atribuite și prevăzute în lotul 3 și lotul 2 și a variantei I din raportul de expertiză tehnică efectuat de exp. C.D. și obligarea acestora la plata către creditorul D.M.
a sumei de 769 euro - sultă terenuri și a sumei de 776 euro - creanțe lucrări realizate de lotul 2 către lotul 1. Prin încheierea din data de 28 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Pucioasa în Dosarul nr. 296/283/2014, a fost încuviințată executarea silită astfel cum a fost solicitată, admiterea cererii de încuviințare a executării silite atrăgând calitatea de instanță de executare a Judecătoriei Pucioasa pentru toate cererile privind executarea, inclusiv pentru contestațiile la executare formulate conform dispozițiilor art. 650 C. proc. civ. Analizând conflictul negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în cadrul căreia s-a ivit acest incident procedural, în favoarea Judecătoriei Pucioasa, potrivit celor ce succed.
Obiectul cauzei de față este reprezentat de contestația la executare silită înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa, la data de 23 iulie 2014 formulată de creditorii D.E. și D.M. împotriva debitorilor D.S.L. și D.C.I., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 236 din 14 februarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1801/283/2007 al Judecătoriei Pucioasa. În speță, s-a solicitat anularea executării silite începută în Dosarul nr. 13/2014, respectiv a încheierilor din datele de 24 februarie 2014 și 17 martie 2014 ale BEJ G.V., anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 28 februarie 2014 și a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 07 aprilie 2014 pronunțate în Dosarul nr. 296/283/2014 al Judecătoriei Pucioasa.
Prin încheierea din data de 28 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria Pucioasa în Dosarul nr. 296/283/2014, a fost încuviințată executarea silită astfel cum a fost solicitată. La data sesizării Judecătoriei Pucioasa (27 martie 2014) erau în vigoare dispozițiile art. 650 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Ulterior, între momentul sesizării Judecătoriei Pitești și al doilea termen de judecată (27 octombrie 2014), Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 prin care a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituționale. Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate și sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție. Așadar, prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu mai produc efecte de la data publicării în M. Of. a Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, mai exact de la 16 iulie 2014 (ulterior sesizării Judecătoriei Pucioasa).
Mai mult, Judecătoria Pucioasa este instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite din ședința din camera de consiliu din 28 februarie 2014 dată în Dosarul nr. 296/283/2014. Astfel cum s-a reținut mai sus, instanța de executare este cea care soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite cât și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, inclusiv contestațiile la executare. În prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 nu are niciun efect asupra executării silite din dosarul de executare nr. 13/2014 al BEJ G.V., întrucât produce efecte numai pentru viitor, nu și cu privire la executările silite în curs de desfășurare.
Mai mult, potrivit art. 24 și art. 25 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început. În raport de aceste considerente, Judecătoria Pucioasa a dobândit calitatea de instanță de executare pentru toate cererile privind executarea, inclusiv pentru contestația la executare formulată conform dispozițiilor art. 650 C. proc.
civ., în forma în vigoare la momentul admiterii cererii. Pe cale de consecință, Înalta Curte va stabili Judecătoriei Pucioasa competența de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei Judecătoriei Pucioasa. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.