ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1256/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea

de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 71, pronunțată la data

de 22 ianuarie 2014, în Dosarul nr. 898/59/2013, a respins, ca tardivă, cererea

de revizuire a deciziei civile nr. 746/R din 15 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul

Timiș în Dosarul nr. 8581/325/2011, formulată de revizuentă F.G.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

control judiciar a reținut, în esență, următoarele motive:

Potrivit disp. art. 322 alin. (1) pct.

7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri dată de instanța de recurs

când evocă fondul dacă există hotărâri potrivnice date în aceeași pricină, între

aceleași persoane, având aceeași calitate, cererea de revizuire urmând a fi formulată,

potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în termen de o lună de la data

pronunțării de către instanța de recurs a hotărârii prin care a evocat fondul, consecința

admiterii cererii fiind anularea ultimei hotărâri.

În

cauză, a reținut Curtea, revizuentă a învederat că, decizia

civilă nr. 746/R din 15 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 8581/325/2011 (ultima hotărâre dintre cele criticate ca fiind potrivnice, anularea

acesteia fiind solicitată) este contrară deciziei civile nr. 540/A din 02 iulie

2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1932/252/2006.

Or, a constatat instanța, decizia criticată

a fost pronunțată la 15 iunie 2012, iar cererea de revizuire a fost formulată la

07 august 2013, cu depășirea termenului de o lună mai sus-menționat.

Pentru aceste considerente ce fac inutilă

examinarea susținerilor revizuentei vizând fondul pricinii, văzând că revizuentă

nu a invocat intervenția vreunei împrejurări mai presus de voința ei - în sensul

art. 103 C. proc. civ. care să o împiedice să formuleze în termen prezenta cerere,

în baza disp. art. 137 alin. (1) C. proc. civ., art. 103 C. proc. civ. raportat

la

art. 322 alin. (1) pct. 7, art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța a respins

ca tardivă cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs,

în termen, revizuenta F.G.

În

recursul său, de altfel, un recurs olograf, care poate fi

încadrat în drept în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-revizuenta

F.G. a criticat hotărârea recurată ca fiind nelegală, cererea de revizuire nefiind

tardivă, în ce privește Dosarul nr. 8581/325/2011 - decizia Tribunalului Timiș

nr. 746/R din 15 iunie 2012, sens în care a depus atașat cererii de recurs copia

cererii de revizuire trimisă prin fax, neluată în considerare și care nu a fost

pusă pe rol, 24 octombrie 2012, în continuare, recurenta-revizuenta formulând apărări

pe fondul cauzei.

Analizând recursul formulat, prin prisma

motivelor invocate și a temeiului de drept în care poate fi încadrat, Înalta Curte

constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Căile de atac și termenele în care acestea

pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază

pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în

mod nejustificat, judecata unei cauze.

În

consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot

deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul

unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

În

conformitate cu prevederile art. 322 C. proc. civ., "Revizuirea

unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și

a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate

cere în următoarele cazuri: „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de

instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între

aceleași persoane, având aceeași calitate." (pct. 7). Potrivit art. 324 C.

proc. civ., „termenul de revizuire este de o lună" și se va socoti distinct

pentru cazurile prevăzute la art. 322 C. proc. civ.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară

de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare,

încât, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres

prevăzute de lege.

În

speță, cererea de revizuire a fost formulată și întemeiată

în drept pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În

atare situație, sunt aplicabile dispozițiile art. 324

alin. (1) pct. 1 teza a ll-a C. proc. civ., potrivit cărora, „Termenul de revizuire

este de o lună și se va socoti: (...) pentru hotărârile prevăzute la pct. 7

alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri".

Așadar, conform textului art. 324

alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termenul de o lună pentru cererea de revizuire curge

din ziua pronunțării ultimei hotărâri pretins potrivnice.

Termenul de o lună, în care se poate formula

cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța

de recurs după evocarea fondului, este socotit de la momentul pronunțării respectivei

hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoștință de motivele

hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici

un drept procesual al părții.

Astfel, de principiu, hotărârea atacată

prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului

existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări

noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea

și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării

instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate și, pentru aceleași

rațiuni, nu îngrădesc dreptul la apărare sau liberul acces la justiție al revizuentului.

În

speță, așa cum în mod corect și legal a reținut și Curtea

de Apel, ultima decizie pretins potrivnică și în raport cu care s-a formulat cererea

de revizuire, a fost pronunțată la data de 15 iunie 2012, această hotărâre fiind

dată în etapa procesuală a recursului.

Așadar, termenul de o lună prevăzut de

art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a ll-a C. proc. civ., raportat la art. 322 pct. 7

C. proc. civ., a început să curgă de la data de 15 iunie 2012, data pronunțării

ultimei hotărâri pretins potrivnice, iar cererea de revizuire a fost formulată la

data de 07 august 2013, data poștei înscrisă pe plicul de expediere, deci, mult

cu depășirea termenului legal, care s-a fi împlinit la data de 15 iulie 2012.

Așa fiind, față de cele mai sus-expuse,

în mod legal și corect Curtea de Apel a reținut tardivitatea cererii de revizuire,

cererea nefiind formulată înlăuntrul termenului legal.

Obligația părților de a-și exercita drepturile

procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării

principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil

și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 parag. (1) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, instituirea unor termene procesuale servind unei

mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării

drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Or, neexercitarea dreptului procesual-

în speță, a cererii de revizuire- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege,

corect a apreciat instanța de revizuire că atrage sancțiunea prevăzută de art. 103

alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea

irevocabilă a hotărârii revizuite pe data

expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

În speță, așadar, recurenta- revizuentă

F.G. a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a ll-a C. proc. civ.,

deoarece, a formulat cererea cu depășirea termenului legal prevăzut de textul menționat,

împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate,

celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire corect nu au mai fost analizate,

în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității

fiind o excepție procesuală absolută și dirimantă, peremptorie, corect și legal

apreciată de instanță că face de prisos analiza fondului.

Având în vedere această situație, cât și

dispozițiile art. 103 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi

de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a exercita această

cale extraordinară de atac, conform art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară

de cazul când legea dispune altfel - ceea ce, în cauză, nu se poate reține-, sau

când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința

ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susținut-, Înalta Curte apreciază că în mod legal

instanța a dat eficiență textului de lege sus- evocat și, pe cale de consecință,

a respins, ca tardivă, cererea de revizuire.

Față de cele de mai sus, constatând că

nu a avut loc o încălcare sau aplicare greșită a legii de către Curtea de Apel,

decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte apreciază că recursul

declarat de recurenta-revizuentă F.G. este nefondat și, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuentă

F.G. împotriva deciziei civile nr. 71 din 22 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 mai 2015.