ÎCCJ, decizie (scj.ro #85201)

Cetățean

străin. Cerere de acordare a statutului de refugiat. Aplicabilitatea O. G.

102/2000. Nelegalitatea măsurii de luare în custodie publică. Încălcarea

libertății individuale.

Având

în vedere cererea reclamantei de acordare a statutului de refugiat, în cauză

este aplicabilă O. G. nr.102/2000 și nu O. U. G. nr. 194/2002. Astfel, conform

art.13

alin. (1) lit.a) din O.G. nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților

în România, până la soluționarea cererii de acordare a statutului de refugiat,

străinul are dreptul de ședere în România.

Or, prin menținerea reclamantei

în centrul de cazare, în baza măsurii de luare în custodie publică,

măsură care nu mai putea fi  dispusă, reclamantei i s-a îngrădit dreptul

la  libertate individuală și la siguranță.

Ca urmare, măsura luării în custodie publică și pe cale de consecință,

măsura returnării în țara de origine sunt nelegale și, în mod corect, au fost

anulate de instanță.

Secția de contencios

administrativ, decizia nr.673 din 17 februarie 2004

Reclamanta H.X., de cetățenie chineză, a solicitat, în contradictoriu cu

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administrației și Internelor

și cu Autoritatea pentru Străini, să se anuleze rezoluția procurorului din

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus

luarea în custodie publică, precum și decizia prin care s-a dispus returnarea

sa în țara de origine.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta se află în România din anul

2000, intrând fără documente de trecere a frontierei de stat și fără viză de

intrare, întrucât a  fost obligată să-și părăsească țara ca urmare a

faptului că a suferit persecuții grave de natură să-i pună în pericol viața,

dată fiind apartenența sa la o mișcare declarată ilegală în China. De aceea,

reclamanta a  depus o cerere pentru acordarea unei forme de protecție

juridică, potrivit O.G. nr. 102/2000, în vederea recunoașterii statutului de

refugiat. În aceste condiții, reclamanta a considerat că nu-i mai sunt

aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002.

Prin sentința civilă nr. 274/2003 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ, acțiunea a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta, Direcția

Generală de Evidență Informatizată a Persoanei.

În motivarea recursului, s-a arătat că  instanța de fond a apreciat greșit

că măsura luată de autorități este nelegală, pentru că la momentul judecării

cauzei erau aplicabile dispozițiile art. 134 alin. (1) din O.U.G. nr.194/2002,

întrucât instanța trebuia să aprecieze măsurile luate în ordine cronologică.

Recurenta a susținut că măsura din data de 26 februarie 2003 a fost luată în

mod legal și a încetat la data de 3 martie 2003 când reclamantei i s-a permis

accesul liber la procedura de azil.

Recursul este nefondat.

Reclamanta, la data de 26 februarie 2003 a depus cerere de recunoaștere a

statutului de refugiat, astfel încât, potrivit art.134 alin.1 lit.a) din O.U.G.

G. nr. 194/2002, dispozițiile acestei ordonanțe de urgență, în temeiul cărora

au fost luate măsurile contestate, nu sunt aplicabile acesteia.

Măsurile de returnare a reclamantei și de luare în custodie publică, dispuse în

baza art. 86 alin. (2) lit. a), art. 87 alin. (3) și art. 93 alin. (2) din

O.U.G. G. nr.194/2002, au fost anulate în mod corect de instanță, întrucât

reclamantei îi erau aplicabile dispozițiile art.13 alin. (1) lit.a) din O.G.

nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România. Acest text

legal prevede în mod expres că, până la soluționarea cererii de acordare a

statutului de refugiat, străinul are dreptul de ședere în România.

Ca atare, în mod legal, Curtea de apel a anulat măsura de luare în custodie și

pe cale de consecință și măsura de returnare a petentei.

Reclamanta, fiind depistată la data de 25 februarie 2003, fără viză de ședere

și fiind intrată ilegal în țară, a fost introdusă în Centrul de Cazare Otopeni.

Măsura returnării a fost luată prin decizia nr.695201 din 25 februarie 2003,

avându-se în vedere art. 86 alin. (2) lit.a) din O.U.G. G. nr. 194/2002. Măsura

returnării nu a putut fi adusă la îndeplinire în termenul de 24 de ore prevăzut

de  art. 87 alin. (2) din O.U.G.  nr. 194/2000, întrucât reclamanta

nu poseda permis de călătorie și, în baza art. 87 alin. (3) și art. 93 alin.

(2) din O.U.G.  nr. 194/2002, prin Rezoluția nr. 750/II – 5 din 26

februarie 2003 a procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, s-a dispus luarea în custodie a intimatei reclamante.

Această măsură nu putea a fi luată  întrucât, așa cum s-a precizat,

reclamanta formulase cerere de acordare a statutului de refugiat și nu îi erau

aplicabile dispozițiile O.U.G.  nr.194/2002.

Datorită acestei cereri, autoritățile au scos-o pe reclamantă din Centrul de

Cazare Otopeni la data de 4 martie 2003, dându-i-se accesul liber la procedura

de azil. Scoaterea din centrul de cazare trebuia operată imediat, în data de 26

februarie 2003, în temeiul art. 13 alin. (1) lit.a) din O.G. nr. 102/2000, cu

referire la art. 134 alin. (1) lit.a) din O.U.G.  nr. 194/2002 și nu în

momentul în care autoritățile au acordat accesul la procedura de azil, deoarece

legea nu cuprinde dispoziții în acest sens.

Ca urmare, măsura luării în custodie publică fiind nelegală, trebuia anulată.

Cum luarea în custodie publică s-a dispus în urma măsurii de returnare în

China, în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 194/2002, în mod corect, trebuia

anulată și măsura returnării, care a stat la baza măsurii de luare în custodie

publică.

Prin menținerea reclamantei în centrul de cazare, în baza măsurii de luare în

custodie publică, măsura care nu mai putea fi  dispusă, astfel cum s-a

analizat mai sus, reclamantei i s-a îngrădit dreptul la  libertate

individuală și la siguranță.

Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefonda