ÎCCJ, decizie (scj.ro #85201)

Cetățean străin. Cerere de acordare a statutului de refugiat. Aplicabilitatea O. G. 102/2000. Nelegalitatea măsurii de luare în custodie publică. Încălcarea libertății individuale. Având în vedere cererea reclamantei de acordare a statutului de refugiat, în cauză este aplicabilă O. G. nr.102/2000 și nu O. U. G. nr. 194/2002. Astfel, conform art.13 alin. (1) lit.a) din O.G. nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România, până la soluționarea cererii de acordare a statutului de refugiat, străinul are dreptul de ședere în România. Or, prin menținerea reclamantei în centrul de cazare, în baza măsurii de luare în custodie publică, măsură care nu mai putea fi dispusă, reclamantei i s-a îngrădit dreptul la libertate individuală și la siguranță.

Ca urmare, măsura luării în custodie publică și pe cale de consecință, măsura returnării în țara de origine sunt nelegale și, în mod corect, au fost anulate de instanță. Secția de contencios administrativ, decizia nr.673 din 17 februarie 2004 Reclamanta H.X., de cetățenie chineză, a solicitat, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și cu Autoritatea pentru Străini, să se anuleze rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus luarea în custodie publică, precum și decizia prin care s-a dispus returnarea sa în țara de origine.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta se află în România din anul 2000, intrând fără documente de trecere a frontierei de stat și fără viză de intrare, întrucât a fost obligată să-și părăsească țara ca urmare a faptului că a suferit persecuții grave de natură să-i pună în pericol viața, dată fiind apartenența sa la o mișcare declarată ilegală în China. De aceea, reclamanta a depus o cerere pentru acordarea unei forme de protecție juridică, potrivit O.G. nr. 102/2000, în vederea recunoașterii statutului de refugiat. În aceste condiții, reclamanta a considerat că nu-i mai sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002. Prin sentința civilă nr. 274/2003 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, acțiunea a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei. În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond a apreciat greșit că măsura luată de autorități este nelegală, pentru că la momentul judecării cauzei erau aplicabile dispozițiile art. 134 alin. (1) din O.U.G. nr.194/2002, întrucât instanța trebuia să aprecieze măsurile luate în ordine cronologică. Recurenta a susținut că măsura din data de 26 februarie 2003 a fost luată în mod legal și a încetat la data de 3 martie 2003 când reclamantei i s-a permis accesul liber la procedura de azil. Recursul este nefondat. Reclamanta, la data de 26 februarie 2003 a depus cerere de recunoaștere a statutului de refugiat, astfel încât, potrivit art.134 alin.1 lit.a) din O.U.G.

G. nr. 194/2002, dispozițiile acestei ordonanțe de urgență, în temeiul cărora au fost luate măsurile contestate, nu sunt aplicabile acesteia. Măsurile de returnare a reclamantei și de luare în custodie publică, dispuse în baza art. 86 alin. (2) lit. a), art. 87 alin. (3) și art. 93 alin. (2) din O.U.G. G. nr.194/2002, au fost anulate în mod corect de instanță, întrucât reclamantei îi erau aplicabile dispozițiile art.13 alin. (1) lit.a) din O.G. nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România. Acest text legal prevede în mod expres că, până la soluționarea cererii de acordare a statutului de refugiat, străinul are dreptul de ședere în România. Ca atare, în mod legal, Curtea de apel a anulat măsura de luare în custodie și pe cale de consecință și măsura de returnare a petentei.

Reclamanta, fiind depistată la data de 25 februarie 2003, fără viză de ședere și fiind intrată ilegal în țară, a fost introdusă în Centrul de Cazare Otopeni. Măsura returnării a fost luată prin decizia nr.695201 din 25 februarie 2003, avându-se în vedere art. 86 alin. (2) lit.a) din O.U.G. G. nr. 194/2002. Măsura returnării nu a putut fi adusă la îndeplinire în termenul de 24 de ore prevăzut de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2000, întrucât reclamanta nu poseda permis de călătorie și, în baza art. 87 alin. (3) și art. 93 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, prin Rezoluția nr. 750/II – 5 din 26 februarie 2003 a procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus luarea în custodie a intimatei reclamante.

Această măsură nu putea a fi luată întrucât, așa cum s-a precizat, reclamanta formulase cerere de acordare a statutului de refugiat și nu îi erau aplicabile dispozițiile O.U.G. nr.194/2002. Datorită acestei cereri, autoritățile au scos-o pe reclamantă din Centrul de Cazare Otopeni la data de 4 martie 2003, dându-i-se accesul liber la procedura de azil. Scoaterea din centrul de cazare trebuia operată imediat, în data de 26 februarie 2003, în temeiul art. 13 alin. (1) lit.a) din O.G. nr. 102/2000, cu referire la art. 134 alin. (1) lit.a) din O.U.G. nr. 194/2002 și nu în momentul în care autoritățile au acordat accesul la procedura de azil, deoarece legea nu cuprinde dispoziții în acest sens. Ca urmare, măsura luării în custodie publică fiind nelegală, trebuia anulată.

Cum luarea în custodie publică s-a dispus în urma măsurii de returnare în China, în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 194/2002, în mod corect, trebuia anulată și măsura returnării, care a stat la baza măsurii de luare în custodie publică. Prin menținerea reclamantei în centrul de cazare, în baza măsurii de luare în custodie publică, măsura care nu mai putea fi dispusă, astfel cum s-a analizat mai sus, reclamantei i s-a îngrădit dreptul la libertate individuală și la siguranță. Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefonda