ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2981/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1401 din 22 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC "S.P." SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, obligând-o pe acesta din urmă să soluționeze contestația administrativ fiscală înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 907159 din 25 iulie 2012, să emită decizia de soluționare a contestației și să o comunice reclamantei; instanța de judecată a respins capătul de cerere privind amenda. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta a formulat contestație administrativ-fiscală împotriva dispoziției nr. 215 din 14 iunie 2012, a deciziei de impunere nr. FMS 465 din 14 iunie 2012 și a RIF nr. 463 din 14 iunie 2012, emise de D.G.F.P.

Mureș ATF Serviciul Inspecție Fiscală 5, care a fost înregistrată la A.N.A.F. - D.G.S.C. sub nr. 907159 din 25 iulie 2012, autoritatea fiscală nesoluționând cererea în termenul prevăzut de art. 70 C. proc. fisc. Față de dispozițiile art. 18 alin. (1), raportate la art. 8 din Legea nr. 554/2004, se constată că este cert că mecanismul procedural pus la dispoziție prin Legea nr. 554/2004 conferă subiectului de sezină, în cazul contenciosului subiectiv, recunoașterea dreptului pretins și că aplicarea dispozițiilor art. 18 din legea sus-menționată nu poate presupune altceva decât obligarea autorității fiscale la soluționarea cererii (contestației administrativ-fiscale). Termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc.

fisc. este un . termen procedural, înăuntrul căruia autoritatea fiscală este ținută să soluționeze cererea/contestația contribuabilului, cu excepția situației în care organul fiscal , găsește necesare informații suplimentare, când termenul se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate. Deși C. proc. fisc. nu prevede nicio sancțiune pentru situația nerespectării termenului de soluționare a cererii/contestației contribuabilului, o atare împrejurare este susceptibilă de a da naștere dreptului acestuia la acțiunea în contencios administrativ, în scopul obligării autorității fiscale la soluționarea cererii. Cu toate că prevederile art. 70 alin. (2) C. proc.

fisc. pot conduce la prelungirea termenului de soluționare a cererii, o atare dispoziție nu poate conduce la amânarea "sine die" a soluționării cererii, pentru că într-o atare ipoteză dreptul contribuabilului la soluționarea cererii rămâne fără conținut. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., reiterând apărările invocate în întâmpinarea formulată în fața primei instanțe. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Societatea intimată a formulat contestație administrativ-fiscală împotriva dispoziției nr. 215 din 14 iunie 2012, a deciziei de impunere nr. FMS 465 din 14 iunie 2012 și a RTF nr. 463 din 14 iunie 2012, emise de D.G.F.P. Mureș A.I.F. - Serviciul Inspecție Fiscală 5, care a fost înregistrată la A.N.A.F. - D.G.S.C. sub nr. 907159 din 25 iulie 2012, neprimind nici un răspuns în termenul prevăzut de art. 70 C. proc. fisc., astfel că în temeiul art. 8, coroborat cu art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a formulat acțiune în justiție împotriva "tăcerii" autorității.

Refuzul nejustificat al rezolvării unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde în termen legal solicitantului, constituie acte administrative asimilate în accepțiunea art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, iar acestea pot face obiectul cenzurii instanței de contencios administrativ, conform art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) teza a II-a din același act normativ.

Stabilirea caracterului nejustificat al refuzului în sensul că art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 constituie o chestiune de fond în cadrul judecării acțiunii, iar printre soluțiile pe care instanța le poate pronunța în temeiul art. 18 alin. (1) din aceeași lege se regăsește și aceea de a dispune măsuri pentru recunoașterea și restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, prin obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea unui alt înscris sau la efectuarea unei anumite operațiuni administrative. Rezultă, așadar, că instanța nu are doar rolul de a obliga autoritatea să reevalueze cererea, pentru că în acest fel s-ar încălca principiul efectivității consacrat de dreptul comunitar și recunoscut de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (spre exemplificare: hotărârea preliminară în cauza C-565/11).

În speță, prin soluția pronunțată, instanța de fond a sancționat refuzul nejustificat de rezolvare a contestației formulate de intimata-reclamantă în temeiul art. 205 - 209 C. proc. fisc., obligând pârâta A.N.A.F. la soluționarea acesteia, la emiterea deciziei de soluționare și la comunicarea actului către reclamantă. Dacă s-ar accepta soluția propusă de recurentă și s-ar respinge capătul principal de cerere, instanța ar nega societății intimate dreptul de acces la justiție, consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, punând-o în situația amânării "sine die" a soluționării contestației, ipoteză în care dreptul contribuabilului la soluționarea cererii sale ar fi golit de conținut, conducând, practic, la sancționare intimatei, în lipsa culpei acesteia.

De altfel, așa cum rezultă din susținerile părților, contestația intimatei a fost, deja, soluționată, prin Decizia nr. 146 din 21 mai 2013 emisă de autoritatea recurentă, însă această împrejurare nu poate conduce la admiterea recursului și la respingerea acțiunii formulate de reclamantă, ca lipsită de obiect, întrucât actul a intervenit după pronunțarea de către instanța de fond a sentinței recurate, neputând constitui motiv de desființare a hotărârii. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 1401 din 22 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2014. Procesat de GGC - GV