ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2981/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința nr. 1401 din 22 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea

formulată de reclamanta SC "S.P." SRL, în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală, obligând-o pe acesta din urmă să

soluționeze contestația administrativ fiscală înregistrată la Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 907159 din 25 iulie 2012, să emită

decizia de soluționare a contestației și să o comunice reclamantei; instanța de

judecată a respins capătul de cerere privind amenda.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta

a formulat contestație administrativ-fiscală împotriva dispoziției nr. 215 din

14 iunie 2012, a deciziei de impunere nr. FMS 465 din 14 iunie 2012 și a RIF

nr. 463 din 14 iunie 2012, emise de D.G.F.P. Mureș ATF Serviciul Inspecție

Fiscală 5, care a fost înregistrată la A.N.A.F. - D.G.S.C. sub nr. 907159 din

25 iulie 2012, autoritatea fiscală nesoluționând cererea în termenul prevăzut

de art. 70 C. proc. fisc.

Față

de dispozițiile art. 18 alin. (1), raportate la art. 8 din Legea nr. 554/2004,

se constată că este cert că mecanismul procedural pus la dispoziție prin Legea

nr. 554/2004 conferă subiectului de sezină, în cazul contenciosului subiectiv,

recunoașterea dreptului pretins și că aplicarea dispozițiilor art. 18 din legea

sus-menționată nu poate presupune altceva decât obligarea autorității fiscale

la soluționarea cererii (contestației administrativ-fiscale).

Termenul

prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. este un . termen procedural,

înăuntrul căruia autoritatea fiscală este ținută să soluționeze

cererea/contestația contribuabilului, cu excepția situației în care organul

fiscal , găsește necesare informații suplimentare, când termenul se prelungește

cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor

solicitate.

Deși

C. proc. fisc. nu prevede nicio sancțiune pentru situația nerespectării

termenului de soluționare a cererii/contestației contribuabilului, o atare

împrejurare este susceptibilă de a da naștere dreptului acestuia la acțiunea în

contencios administrativ, în scopul obligării autorității fiscale la

soluționarea cererii.

Cu

toate că prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. fisc. pot conduce la

prelungirea termenului de soluționare a cererii, o atare dispoziție nu poate

conduce la amânarea "sine die" a soluționării cererii, pentru că

într-o atare ipoteză dreptul contribuabilului la soluționarea cererii rămâne

fără conținut.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., reiterând apărările invocate în întâmpinarea formulată în fața

primei instanțe.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Societatea

intimată a formulat contestație administrativ-fiscală împotriva dispoziției nr.

215 din 14 iunie 2012, a deciziei de impunere nr. FMS 465 din 14 iunie 2012 și

a RTF nr. 463 din 14 iunie 2012, emise de D.G.F.P. Mureș A.I.F. - Serviciul

Inspecție Fiscală 5, care a fost înregistrată la A.N.A.F. - D.G.S.C. sub nr.

907159 din 25 iulie 2012, neprimind nici un răspuns în termenul prevăzut de

art. 70 C. proc. fisc., astfel că în temeiul art. 8, coroborat cu art. 11 lit.

c) din Legea nr. 554/2004 a formulat acțiune în justiție împotriva

"tăcerii" autorității.

Refuzul

nejustificat al rezolvării unei cereri referitoare la un drept sau la un

interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde în termen legal

solicitantului, constituie acte administrative asimilate în accepțiunea art. 2

alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, iar acestea pot face obiectul

cenzurii instanței de contencios administrativ, conform art. 1 alin. (1) și

art. 8 alin. (1) teza a II-a din același act normativ. Stabilirea caracterului

nejustificat al refuzului în sensul că art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004 constituie o chestiune de fond în cadrul judecării acțiunii, iar

printre soluțiile pe care instanța le poate pronunța în temeiul art. 18 alin.

(1) din aceeași lege se regăsește și aceea de a dispune măsuri pentru

recunoașterea și restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, prin

obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea

unui alt înscris sau la efectuarea unei anumite operațiuni administrative.

Rezultă, așadar, că instanța nu are doar rolul de a obliga autoritatea să

reevalueze cererea, pentru că în acest fel s-ar încălca principiul

efectivității consacrat de dreptul comunitar și recunoscut de jurisprudența

Curții de Justiție a Uniunii Europene (spre exemplificare: hotărârea

preliminară în cauza C-565/11).

În

speță, prin soluția pronunțată, instanța de fond a sancționat refuzul

nejustificat de rezolvare a contestației formulate de intimata-reclamantă în

temeiul art. 205 - 209 C. proc. fisc., obligând pârâta A.N.A.F. la soluționarea

acesteia, la emiterea deciziei de soluționare și la comunicarea actului către

reclamantă.

Dacă

s-ar accepta soluția propusă de recurentă și s-ar respinge capătul principal de

cerere, instanța ar nega societății intimate dreptul de acces la justiție,

consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, punând-o

în situația amânării "sine die" a soluționării contestației, ipoteză

în care dreptul contribuabilului la soluționarea cererii sale ar fi golit de

conținut, conducând, practic, la sancționare intimatei, în lipsa culpei

acesteia.

De

altfel, așa cum rezultă din susținerile părților, contestația intimatei a fost,

deja, soluționată, prin Decizia nr. 146 din 21 mai 2013 emisă de autoritatea

recurentă, însă această împrejurare nu poate conduce la admiterea recursului și

la respingerea acțiunii formulate de reclamantă, ca lipsită de obiect, întrucât

actul a intervenit după pronunțarea de către instanța de fond a sentinței

recurate, neputând constitui motiv de desființare a hotărârii.

Pentru

motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva

Sentinței nr. 1401 din 22 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 iunie 2014.

Procesat

de GGC - GV