ÎCCJ, decizie (scj.ro #84899)

Bun imobil retrocedat unui cult religios. Condiția despăgubirii fostului deținător pentru adăugirile ce nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală a construcției. O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 alin. (1) și (3) Codul civil, art. 494 În sensul dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, adăugirile care nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală a imobilului supus retrocedării se preiau de către beneficiarul retrocedării, cu obligația corelativă a despăgubirii fostului deținător cu contravaloarea lor – aceasta fiind calea aleasă de legiuitor pentru a asigura un echilibru rezonabil între interesele beneficiarului retrocedării și interesul public, în aplicarea principiului accesiunii imobiliare artificiale.

Dreptul de accesiune asupra adăugirilor astfel reglementat, nu poate fi condiționat în funcție de valabilitatea titlului statului la data preluării imobilului, din întreg conținutul O.U.G. nr. 94/2000 rezultând faptul că acest act normativ a instituit un regim juridic unitar pentru imobilele intrând în obiectul său de reglementare, fără a face vreo deosebire în raport cu modalitatea de preluare, cu sau fără titlu valabil.

Decizia nr. 5267 din 25 noiembrie 2010 Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia X Câmpia Turzii a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, Primăria Câmpia Turzii și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii , anularea prevederilor art.7 din Decizia nr.2163 din 28.09.2009 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că Parohia X Câmpia Turzii , , a depus la Comisia Specială de Retrocedare cererea nr.712 din 28.01.2003, prin care a solicitat retrocedarea imobilului construcție și teren aferent, situat în municipiul Câmpia Turzii , str (...) nr. (…), județul Cluj.

A mai arătat reclamanta că imobilul teren, înscris în Cartea Funciară nr.x Ghiriș-Arieș (Câmpia Turzii ), în suprafață de 1335 mp, cu construcție compusă din 6 încăperi cu suprafață de 291 mp, a fost preluat de Statul Român în mod abuziv, în temeiul Decretului nr.176/1948, așa cum rezultă din Inventarul Școlii de predare maghiară Câmpia Turzii . Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâții Primăria Câmpia Turzii și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii , au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport cu dispozițiile Legii nr.215/2001, legea administrației publice locale, coroborate cu prevederile Legii nr.213/1998.

Prin sentința civilă nr.122 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Cluj -Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Primăria Câmpia Turzii și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii , a admis acțiunea formulată de reclamanta Parohia X Câmpia Turzii în contradictoriu cu Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România și, în consecință, a dispus anularea prevederilor art.7 din Decizia nr.2163 emisă la data de 28.09.2009 de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România.

Prin aceeași sentință, s-a constatat că adăugirile aduse imobilului retrocedat, edificat pe terenul înscris în CF nr.x Ghiriș-Arieș (Câmpia Turzii ) cu nr. top 279 și 279/1, în suprafață construită de 53,54 mp, având destinația de sală de clasă și vestiar, sunt proprietatea reclamantei și a fost obligată pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România să plătească reclamantei suma de 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Câmpia Turzii și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii , a constatat că în temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ- teritoriale, or, în speță, deținătorul imobilului a fost Statul Român prin Ministerul Învățământului conform înscrierilor efectuate în CF nr.956 Ghiriș-Arieș sub B.5,6. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de la adevăratul proprietar, în speță reclamanta, în baza Decretului nr.176/1948, care este un titlu nevalabil, întrucât încalcă prevederile constituționale de la acea vreme și tratatele internaționale la care România era parte.

Nevalabilitatea titlului a fost constatată din însăși emiterea dispoziției a cărei anulare se solicită pe calea prezentei acțiuni. Astfel, pornind de la teza preluării imobilului în baza unui titlu nevalabil, instanța a reținut că reclamanta nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului și, corelativ, Statul Român nu a devenit niciodată adevărat proprietar al acestuia și din acest motiv nu poate fi invocată accesiunea imobiliară asupra adăugirilor realizate la imobilul preluat abuziv. De altfel, pârâta, prin emiterea deciziei, stabilind că imobilul a fost preluat abuziv și cunoscând faptul că adăugirile au fost făcute de comunitate, respectiv enoriașii bisericii, cu munca proprie și materialele acestora, nu poate invoca accesiunea imobiliară, întrucât statul neavând un titlu de proprietate legal dobândit în condițiile art.644-645 din Codul civil nu poate fi beneficiarul dreptului de accesiune asupra adăugirilor.

Chiar dacă s-ar constata că acesta a devenit adevărat proprietar, în conformitate cu prevederile art.494 din Codul civil îi revine obligația de a despăgubi pe constructor, în speță reclamanta, asupra adăugirilor efectuate. Instanța de fond a mai reținut că, din declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat faptul că dreptul de accesiune asupra adăugirilor revine reclamantei, care a avut calitatea de constructor, acestea fiind realizate de către comunitatea locală. Pârâta a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art.304 pct.9 și art.304 1 Cod procedură civilă. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a formulat următoarele critici: 1. Instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile art.1 alin.(3) teza a II-a din O.U.G.

nr.94/2000, text normativ care derogă de la regulile generale și prevede că adăugirile aduse construcțiilor retrocedate se preiau cu plată, dacă nu de depășesc 50% din aria desfășurată actuală, fără a face distincția între preluarea cu titlu sau fără titlu. 2. Instanța a considerat greșit că adăugirile aduse imobilului retrocedat sunt proprietatea reclamantei, deși, pe de o parte, acestea au fost realizate cu intenția clară din partea comunității de a contribui la desfășurarea activității didactice, destinația imobilului, în perioada respectivă, fiind aceea de grădiniță, iar pe de altă parte, statul român a devenit proprietarul lor, în temeiul art.494 Cod civil.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Parohia X Câmpia Turzii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului și că statul român nu a devenit niciodată un adevărat proprietar, conservându-și posesia prin violență, conform art.1847 Cod civil. Prin urmare, statul nu poate fi beneficiarul dreptului de accesiune asupra adăugirilor, care au fost făcute de comunitatea maghiară, compusă din enoriași ai bisericii, cu materialele acestora. Recursul este fondat. 1.Argumente de fapt și de drept relevante 1.1. Motivul de recurs privind interpretarea greșită a art.1 alin.(3) teza a II-a din O.U.G. nr.94/2000 (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).

Actul administrativ supus, parțial, controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ, potrivit art.3 alin.(7) din O.U.G. nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, este decizia nr.2163 din 28 septembrie 2009, emisă de comisia specială constituită în vederea aplicării acestui act normativ, obiectul contestării constând în art.7 din decizie, prin care beneficiarul retrocedării imobilului în litigiu a fost obligat să plătească fostului deținător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive, potrivit art.1 alin.(3) din O.U.G. nr.94/2000.

Textul legal indicat are următorul conținut: „Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi). Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea”.

Teza aplicabilă în cauză este cea potrivit căreia adăugirile care nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală a imobilului se preiau de către beneficiarul retrocedării, cu obligația corelativă a despăgubirii fostului deținător cu contravaloarea lor, aceasta fiind calea aleasă de legiuitor pentru a asigura un echilibru rezonabil între interesele beneficiarului retrocedării și interesul public, în aplicarea principiului accesiunii imobiliare artificiale. Or, atât considerentele sentinței atacate, cât și susținerile și apărările intimatei- reclamante se fundamentează pe ideea lipsei unui titlu valabil al Statului român, ignorând complet atât textul legal citat mai sus, cât și împrejurarea că O.U.G.

nr.94/2000 a instituit un regim juridic unitar pentru imobilele intrând în obiectul său de reglementare, fără a face distincții în raport cu modalitatea de preluare, cu sau fără titlu valabil. La această concluzie conduc prevederile art.1 alin.(1) din ordonanța de urgență, potrivit cărora „Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu , de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență”.

În motivarea sentinței s-a reținut că, neavând un titlu de proprietate legal dobândit în condițiile art.644 – 645 Cod civil, statul nu poate fi beneficiarul dreptului de accesiune asupra adăugirilor, dar acest considerent reflectă o inversare a principiului accesiunii, pentru că, atât în aplicarea art.1 alin.(3) teza a II-a din O.U.G. nr.94/2000, cât și în aplicarea art.494 Cod civil, adăugirile revin proprietarului imobilului, în speță, Parohiei X Câmpia Turzii , care are însă obligația de a plăti contravaloarea lor.

În fine, legat de regulile generale ale accesiunii, Înalta Curte mai reține că jurisprudența și doctrina dezvoltate în aplicarea prevederilor art.494 Cod civil au conturat, pe de o parte, ideea că reaua credință a constructorului nu se deduce automat din lipsa titlului și, pe de altă parte, că obligația despăgubirii autorului adăugirilor există atât în cazul constructorului de bună credință, cât și în cazul constructorului de rea credință ale cărui lucrări proprietarul a decis să le păstreze, singura distincție operând în ceea ce privește întinderea despăgubirilor, care în primul caz poate îngloba sporirea valorii fondului, iar în al doilea caz se limitează la valoarea efectivă a lucrărilor.

Acesta constituie un argument suplimentar în sensul că distincțiile făcute de intimata-pârâtă și de instanța de fond în funcție de valabilitatea titlului statului nu prezintă relevanță sub aspectul supus analizei. 1.2. Motivul de recurs privind interpretarea greșită a probelor referitoare la edificarea adăugirilor aduse construcției (art.304 1 Cod procedură civilă). Din documentația prealabilă emiterii deciziei de retrocedare, depusă la dosarul de fond, rezultă că adăugirile în litigiu constau în două încăperi cu destinația de săli de clasă, edificate în 1956 – 1957, cu contribuția voluntară a cadrelor didactice și a părinților elevilor școlii elementare care funcționa atunci în clădire. Aceste împrejurări de fapt sunt relevate în declarațiile autentificate ale martorilor SE și PI, precum și în declarațiile luate nemijlocit de instanță martorelor SE și BE.

Niciuna dintre aceste persoane – trei, foste eleve și una, fostă secretară a școlii respective - nu a făcut referire la apartenența celor care au contribuit voluntar la extinderea unității de învățământ la un anumit cult religios ori la intenția ca lucrările să fie efectuate în alt scop decât cel legat de activitatea de învățământ. Contribuția enoriașilor din cadrul parohiei reformate locale este menționată, în acești termeni, numai într-o petiție întocmită de fostul director al școlii prof. PK, și înregistrată cu nr.9165 din 6 iulie 2009 la Primăria Municipiului Câmpia Turzii , dar detaliind activitățile legate de extinderea imobilului, autorul petiției se referă , în principal la contribuția copiilor – elevi ai școlii și a părinților lor.

Raportate la contextul social-economic al vremii, elementele relevate prin probele administrate nu sunt în măsură să fundamenteze concluzia că lucrările au fost efectuate de enoriașii Parohiei X, în folosul acesteia, așa cum tinde să demonstreze intimata- reclamantă și cum a reținut prima instanță, fără o motivare convingătoare și punând semnul egalității, din punctul de vedere al semnificației juridice, între colectivitatea locală și enoriașii bisericii. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art.20 alin.(3) din Legea nr.554/3004, corelat cu art.312 alin.(1) și (3) Cod procedură civilă, Înalta Curte a admis recursul, a modificat în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată, menținând numai dispozițiile privind lipsa de calitate procesuală pasivă a Primăriei Câmpia Turzii și Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii , care nu au fost criticate în recurs.