ÎCCJ, decizie (scj.ro #84833)

Cerere de retrocedare a unui imobil formulată în temeiul O.U.G. nr. 94/2000. Condiție de admisibilitate. O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 O condiție esențială de admisibilitate a cererii de restituire a unui imobil, formulată în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, este aceea ca imobilul solicitat să se fi aflat în proprietatea cultului religios la momentul preluării abuzive. În situația în care la momentul preluării, proprietarul imobilului era o societate comercială la care cultul religios a avut calitatea de acționar, această condiție nu este îndeplinită, caracterul imperativ al dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 94/2000 nepermițând extinderea obiectului acestuia de reglementare la alte persoane decât cele expres prevăzute în conținutul său, respectiv cultele religioase.

Decizia nr. 1980 din 5 aprilie 2011 Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg.-Mureș, reclamanta Eparhia X, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România anularea Deciziei nr.1848/23.09.2008 emisă de această autoritate, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare și obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții de restituire în natură, totală sau parțială, a imobilului situat în municipiul TM, la adresa anume indicată. Reclamanta a susținut că decizia atacată este nelegală întrucât s-a menționat în cuprinsul acesteia că obiectul cererii îl constituia Sanatoriul și terenul aferent de 3855 mp, proprietatea societății comerciale pe acțiuni Sanatoriu TM SA, societate a căror acționari erau trei culte religioase.

De asemenea, s-a menționat că deși în cartea funciară apare ca proprietar Sanatoriul TM, unul dintre principalii acționari ai acestei societăți a fost Eparhia X, alături de Eparhia Y și Arhiepiscopia Z. S-a invocat și existența unui drept de ipotecă în favoarea împrumutătorilor, respectiv Fondul de pensie a Eparhiei X, a celui Z, respectiv Y cu mențiunea că prin Deciziunea nr.8719/1930 a fost intabulat dreptul de ipotecă asupra imobilelor în favoarea Casei de Economii SA TM pentru suma de 1600000 lei cap. de împrumut cu prioritatea rangului serial față de dreptul de ipotecă intabulat prin Deciziunea 6801/1928. În fine, s-a susținut că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă deoarece reclamanta nu a primit despăgubiri conform HG 1094/2005 privind modificarea HG 1164/2002.

Pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin întâmpinare formulată a solicitat respingerea acțiunii. În esență, pârâta a susținut că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile OUG nr.94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.501/2002, în vigoare la data emiterii deciziei, arătând și faptul că la momentul preluării imobilului, proprietar tabular al acestuia era Sanatoriul TM SA, nicidecum reclamanta.

Curtea de Apel Târgu-Mureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 14 pronunțată în data de 27 ianuarie 2009, a respins acțiunea formulată de Eparhia X privind anularea Deciziei nr.1848 din 23 septembrie 2008 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, reținând următoarele: Instanța a constatat că a fost sesizată cu verificarea legalității deciziei 1848/2008, sens în care a analizat condițiile prevăzute de OUG nr.94/2000 (rep. în MOf.nr.797/2005) pentru retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România. Astfel, potrivit art.1 alin.1 din OUG nr.94/2000 rep.

"imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art.2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență”. Stabilind că retrocedarea se poate efectua numai în condițiile prevăzute de OUG nr.94/2000 republicată, instanța a menționat că verificând extrasele CF aflate la dosar a rezultat că proprietar al imobilului a fost o societate comercială, respectiv Sanatoriul TM SA și nu un cult religios, astfel că OUG nr.94/2000 rep.

este inaplicabilă în speță, întrucât vizează imobile ale cultelor religioase, nu ale societăților comerciale din România. Este evident că este neîndeplinită chiar prima condiție prevăzută de legiuitor și anume aceea ca imobilul să fi aparținut unui cult religios. A mai stabilit instanța de fond că Eparhia X era doar acționar al societății Sanatoriul TM SA, și aceasta alături de Episcopia Y și Arhiepiscopia Z La data preluării imobilului în cauză (01.12.1948) legea generală care reglementa regimul juridic al societăților și asociațiunilor comerciale era reprezentată de Codul comercial al Regatului României din data de 15.06.1906. Prima instanță a mai reținut, față de apărările de fond ale reclamantei că este imposibil ca o persoană să aibă în același timp și calitatea de proprietar al imobilului și pe aceea de creditor ipotecar, întrucât cele două calități, se exclud reciproc.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, cu referire la art. 304 1 Cod procedură civilă, a promovat recurs reclamanta.

Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea primei instanțe, în esență, sub următoarele aspecte: - greșit a apreciat instanța de fond că cererea de retrocedare respinsă prin Decizia nr. 1848/2008 de autoritatea pârâtă nu se încadrează în prevederile OUG nr. 94/2000, în condițiile în care singura opțiune de a depune o astfel de cerere a rămas acest act normativ, fiind real că imobilul în discuție a fost naționalizat de la proprietarul Sanatoriul TM SA, însă reclamanta, în calitate de acționar al societății respective, nu a avut posibilitatea de a utiliza procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată; - la data preluării imobilului, legea generală care reglementa regimul juridic al societăților și asociațiunilor comerciale era reprezentată de Codul comercial din 1906, din modalitatea de funcționare a societăților rezultând că și acționarii au posibilitatea de a depune cereri de retrocedare la comisiile competente și de a obține dispoziții de restituire în natură totală sau parțială.

Recurenta-reclamantă a solicitat modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată și a constatării calității sale de persoană îndreptățită în privința revendicării imobilului în discuție, cu consecința obligării pârâtei-intimate la emiterea unei dispoziții de restituire a acestuia.

La data de 17 noiembrie 2009 recurenta-reclamantă a solicitat instanței de recurs să sesizeze Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art. 1 din OUG nr. 94/2000, invocată, ceea ce s-a și realizat prin Încheierea din 12 februarie 2010. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1494 din 18 noiembrie 2010, a respins ca inadmisibilă excepția invocată, reținând în esență, că autorii excepției au criticat formularea actuală a prevederilor art. 1 din OUG nr. 94/2000, pretinsa neconstituționalitate a textului de lege criticat fiind determinată exclusiv de o omisiune legislativă care, însă, nu poate fi complinită de instanța de contencios constituțional. Recursul nu este fondat.

Analizând hotărârea primei instanței față de criticile recurentei-reclamante, în raport de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente din materia supusă examinării, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage modificarea sau casarea sentinței recurate în considerarea celor în continuare arătate. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. 1848/23 septembrie 2008 de respingere a cererii sale de retrocedare, emisă de intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și de constatare a calității de persoană îndreptățită a Eparhiei X în privința imobilului descris în acțiune, situat în localitatea TM.

Înalta Curte, în acord cu cele reținute atât în cuprinsul actului administrativ contestat cât și în sentința primei instanțe, apreciază că cererea de retrocedare a recurentei-reclamante în mod legal a fost respinsă, nefiind incidente prevederile OUG nr. 94/2000 republicată. Astfel cum, cel puțin în manieră indirectă, s-a statuat și în Decizia Curții Constituționale pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă prin acțiunea formulată a solicitat, practic, extinderea obiectului de reglementare al legii și la alte persoane decât cele expres prevăzute, respectiv la cultele religioase care au avut calitatea de acționari la societăți comerciale, calitate necontestată de altfel în cauză.

O astfel de interpretare nu este însă posibilă raportat, pe de-o parte, la textul de lege din cuprinsul OUG nr. 94/2000, republicată, evocat și de judecătorul fondului, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor de mai sus, iar pe de alta la situația de fapt concretă a cauzei dovedită și de asemeni necontestată. La momentul preluării de către statul român a imobilului proprietarul tabular al acestuia era Sanatoriul TM recurenta-reclamantă fiind doar unul dintre acționarii societății Sanatoriul TM SA, cum de altfel a afirmat și în cuprinsul recursului promovat.

Potrivit reglementării aplicabile la data preluării imobilului (1 decembrie 1948), respectiv art. 78 din Codul Comercial al Regatului României din 15 iunie 2006, societățile comerciale, astfel cum era și Sanatoriul TM SA, constituiau o persoană juridică distinctă de aceea a acționarilor săi, ceea ce demonstrează că recurenta-reclamantă, participând numai la beneficiile și pierderile cuvenite asociatului nu a deținut niciodată în proprietate imobilul solicitat la retrocedare. Calitatea de proprietar al unui imobil din patrimoniul societății nu putea fi dobândită de recurenta-reclamantă în virtutea calității sale de acționar al societății Sanatoriul TM.

Reținând așadar că instanța de fond ca și autoritatea intimată, emitentă a deciziei atacate, au realizat o corectă interpretare a prevederilor OUG nr. 94/2000, republicată, potrivit cu care cerința esențială pentru ca restituirea să fie posibilă este ca imobilul solicitat să se fi aflat în proprietatea cultului religios la momentul preluării abuzive, nefiind posibilă lărgirea cadrului de aplicare a acestor texte imperative, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.