ÎCCJ, decizie (scj.ro #84833)

Cerere de retrocedare a unui

imobil formulată în temeiul O.U.G. nr. 94/2000. Condiție de admisibilitate.

O.U.G.

nr. 94/2000, art. 1

O

condiție esențială de admisibilitate a cererii de restituire a unui imobil,

formulată în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase din România, este aceea ca

imobilul solicitat să se fi aflat în proprietatea cultului religios la momentul

preluării abuzive.

În situația în care

la momentul preluării, proprietarul imobilului era o societate comercială la

care cultul religios a avut calitatea de acționar, această condiție nu este

îndeplinită, caracterul imperativ al dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 94/2000

nepermițând extinderea obiectului acestuia de reglementare  la alte persoane

decât cele expres prevăzute în conținutul său, respectiv cultele religioase.

Decizia nr. 1980 din 5

aprilie 2011

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg.-Mureș,

reclamanta Eparhia X, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia  Specială

de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din

România anularea Deciziei nr.1848/23.09.2008 emisă de  această  autoritate,

prin care a fost respinsă cererea de retrocedare și obligarea pârâtului la

emiterea unei  dispoziții de  restituire în natură, totală sau parțială, a

imobilului situat în  municipiul TM, la adresa anume  indicată.

Reclamanta  a  susținut că  decizia atacată este nelegală

întrucât s-a menționat în cuprinsul acesteia că obiectul cererii îl constituia

Sanatoriul și terenul aferent de 3855 mp, proprietatea societății comerciale pe

acțiuni Sanatoriu TM  SA, societate a căror acționari erau trei culte religioase.

De asemenea, s-a menționat că deși în cartea funciară apare ca

proprietar Sanatoriul TM, unul dintre principalii acționari ai acestei

societăți a fost Eparhia X, alături de Eparhia Y și Arhiepiscopia Z.

S-a invocat și existența unui drept de ipotecă în favoarea

împrumutătorilor, respectiv Fondul de pensie a Eparhiei X, a celui Z, respectiv

Y cu mențiunea  că prin Deciziunea nr.8719/1930 a fost intabulat dreptul de

ipotecă asupra imobilelor în favoarea Casei de Economii SA TM pentru suma de

1600000 lei cap. de împrumut cu prioritatea rangului serial față de dreptul de

ipotecă intabulat prin Deciziunea 6801/1928.

În fine, s-a susținut că preluarea imobilului de către stat a

fost abuzivă deoarece reclamanta nu a primit despăgubiri conform HG 1094/2005

privind modificarea HG 1164/2002.

Pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile

care au   aparținut   cultelor   religioase   din   România,   prin

întâmpinare formulată a solicitat respingerea acțiunii.

În esență, pârâta a susținut că cererea de retrocedare nu se

încadrează în prevederile OUG nr.94/2000, aprobată cu modificări și completări

prin

Legea nr.501/2002, în vigoare la

data

emiterii deciziei, arătând și faptul că la  momentul   preluării   imobilului,

proprietar   tabular   al   acestuia   era Sanatoriul TM SA, nicidecum

reclamanta.

Curtea de Apel Târgu-Mureș - Secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 14 pronunțată în data de 27 ianuarie

2009, a respins acțiunea formulată de Eparhia X privind anularea Deciziei

nr.1848 din 23 septembrie 2008 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase din România, reținând

următoarele:

Instanța a constatat că a fost sesizată cu verificarea

legalității deciziei 1848/2008, sens în care a analizat condițiile prevăzute de

OUG nr.94/2000 (rep. în MOf.nr.797/2005)

pentru retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase din

România.

Astfel, potrivit art.1 alin.1 din OUG nr.94/2000 rep.

"imobilele care au aparținut

cultelor religioase

din România și au

fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de

organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada

6.03.1945 - 22.12.1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea

statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei

persoane juridice din cele prevăzute la art.2, se retrocedează

foștilor

proprietari,

în condițiile prezentei ordonanțe de urgență”.

Stabilind că retrocedarea se poate efectua numai în condițiile

prevăzute de OUG nr.94/2000  republicată, instanța a menționat că verificând

extrasele CF aflate la dosar a rezultat că proprietar al imobilului a fost o societate

comercială, respectiv Sanatoriul TM SA și nu un cult religios, astfel că OUG

nr.94/2000 rep. este inaplicabilă în speță, întrucât vizează imobile ale

cultelor religioase, nu ale societăților comerciale din România.

Este evident că este neîndeplinită chiar prima condiție

prevăzută de legiuitor și anume aceea ca imobilul să fi aparținut unui cult

religios.

A mai stabilit instanța de fond că Eparhia X era doar acționar

al societății Sanatoriul TM SA, și aceasta alături de Episcopia Y și Arhiepiscopia

Z

La data preluării imobilului în cauză (01.12.1948) legea

generală care reglementa regimul juridic al societăților și asociațiunilor

comerciale era reprezentată de Codul comercial al Regatului României din data

de 15.06.1906.

Prima instanță a mai reținut, față de  apărările  de fond ale

reclamantei că este imposibil ca o persoană să aibă în același timp și

calitatea de proprietar al imobilului și pe aceea de creditor ipotecar,

întrucât cele două calități, se exclud reciproc.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, invocând motivul

de  nelegalitate  prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă,  cu referire

la  art. 304

1

Cod procedură civilă, a promovat  recurs  reclamanta.

Recurenta-reclamantă a  criticat hotărârea  primei instanțe, în esență, sub

următoarele  aspecte:

- greșit a apreciat instanța de fond că cererea  de retrocedare

respinsă  prin Decizia nr.  1848/2008 de   autoritatea pârâtă nu se

încadrează  în prevederile  OUG nr. 94/2000, în condițiile în care singura

opțiune  de a depune o  astfel de cerere a rămas  acest  act  normativ, fiind

real că  imobilul  în discuție  a fost  naționalizat  de la proprietarul

Sanatoriul TM SA, însă  reclamanta, în calitate de  acționar  al societății

respective, nu a avut posibilitatea de  a utiliza  procedura  prevăzută de

Legea nr. 10/2001, republicată;

- la data preluării imobilului, legea generală care  reglementa

regimul juridic al societăților și asociațiunilor comerciale era reprezentată

de Codul comercial din 1906, din modalitatea de   funcționare a societăților

rezultând că și acționarii  au posibilitatea  de  a depune  cereri de

retrocedare la comisiile  competente și de  a obține  dispoziții de restituire

în  natură  totală  sau  parțială.

Recurenta-reclamantă a solicitat modificarea hotărârii instanței

de  fond în sensul admiterii  acțiunii  astfel cum a  fost  formulată și

precizată și a constatării calității sale de persoană îndreptățită în privința

revendicării imobilului în discuție, cu  consecința obligării pârâtei-intimate la

emiterea  unei  dispoziții de restituire a acestuia.

La data de  17 noiembrie 2009 recurenta-reclamantă a solicitat

instanței de  recurs  să sesizeze Curtea Constituțională în vederea

soluționării  excepției de  neconstituționalitate a art. 1 din OUG nr. 94/2000,

invocată, ceea ce s-a  și  realizat  prin  Încheierea din  12 februarie  2010.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1494 din 18  noiembrie

2010, a respins ca inadmisibilă excepția invocată, reținând în esență, că

autorii excepției au criticat formularea actuală a prevederilor  art. 1 din

OUG nr. 94/2000, pretinsa  neconstituționalitate a textului  de lege  criticat

fiind  determinată  exclusiv  de o omisiune legislativă care, însă, nu poate fi

complinită de instanța de contencios constituțional.

Recursul nu este fondat.

Analizând hotărârea primei instanței față de criticile

recurentei-reclamante, în raport  de  actele  și lucrările  dosarului și  de

prevederile legale incidente din materia supusă examinării, Înalta Curte

reține că nu  subzistă în  cauză motive de  nelegalitate de natură a atrage

modificarea  sau  casarea  sentinței recurate în considerarea  celor în

continuare arătate.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios

administrativ  cu  solicitarea  de anulare a  Deciziei nr. 1848/23 septembrie

2008 de  respingere a  cererii  sale de  retrocedare, emisă de  intimata

Comisia  specială de  retrocedare a unor bunuri imobile  care  au  aparținut

cultelor  religioase din România  și de  constatare a calității de persoană

îndreptățită a Eparhiei X în  privința  imobilului  descris  în   acțiune,

situat  în localitatea TM.

Înalta Curte, în acord cu  cele reținute atât în cuprinsul

actului administrativ contestat cât și  în sentința primei instanțe, apreciază

că cererea  de retrocedare a recurentei-reclamante în mod  legal a fost

respinsă, nefiind incidente prevederile OUG nr. 94/2000 republicată.

Astfel cum, cel puțin în manieră indirectă, s-a statuat și în

Decizia Curții Constituționale pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că

recurenta-reclamantă prin acțiunea formulată a solicitat, practic, extinderea

obiectului de reglementare al legii și la alte persoane decât  cele  expres

prevăzute, respectiv la cultele religioase care au avut calitatea de acționari

la societăți comerciale, calitate necontestată de altfel  în cauză.

O astfel de  interpretare nu este însă posibilă raportat, pe

de-o parte, la textul de lege din cuprinsul  OUG nr. 94/2000, republicată,

evocat și de judecătorul fondului, astfel cum rezultă din  expunerea

rezumativă  a considerentelor de mai sus, iar pe de alta la  situația de  fapt

concretă a cauzei dovedită  și de asemeni necontestată.

La momentul preluării  de către  statul  român a  imobilului

proprietarul tabular al acestuia era Sanatoriul  TM recurenta-reclamantă  fiind

doar unul dintre  acționarii societății Sanatoriul TM SA, cum de altfel a

afirmat și în  cuprinsul  recursului  promovat.

Potrivit  reglementării aplicabile la data preluării  imobilului

(1 decembrie 1948),  respectiv art. 78 din  Codul Comercial al Regatului

României din 15 iunie  2006, societățile comerciale, astfel cum  era și

Sanatoriul  TM SA, constituiau o  persoană juridică distinctă  de aceea a

acționarilor săi, ceea ce demonstrează că recurenta-reclamantă, participând

numai la beneficiile și pierderile  cuvenite asociatului nu a deținut niciodată

în proprietate

imobilul solicitat la  retrocedare.

Calitatea de proprietar al unui imobil din patrimoniul

societății  nu putea fi dobândită  de recurenta-reclamantă în virtutea

calității  sale de  acționar al  societății  Sanatoriul TM.

Reținând așadar că instanța  de fond ca și autoritatea

intimată, emitentă a deciziei  atacate, au  realizat  o corectă interpretare a

prevederilor  OUG nr. 94/2000, republicată, potrivit  cu care cerința

esențială  pentru ca  restituirea  să fie  posibilă este ca  imobilul solicitat

să se fi  aflat în  proprietatea  cultului  religios la momentul  preluării

abuzive, nefiind  posibilă lărgirea cadrului de  aplicare  a  acestor texte

imperative, în temeiul  art. 312 alin.1  Cod procedură civilă, recursul a fost

respins ca nefondat.