ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3979/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, solicitând anularea Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 95/CJ439/2010 din 28 octombrie 2010 emisă de M.Ap.N. - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, anularea Deciziei de imputare nr. A600 din 8 iunie 2010 emisă de UM 001 și a Hotărârii de soluționare a contestației nr. A972 din 19 august 2010 emisă de M.Ap.N. și suspendarea executării actelor până la soluționarea definitivă a procesului. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 4832 din 10 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că reclamantul este comandantul Spitalului Universitar de Urgență Militar "Dr. C.D." și ordonator de credite. Ca urmare a constatărilor echipei de audit din cadrul Secției audit intern organe centrale, care a desfășurat în perioada 01 iulie 2009 - 30 septembrie 2009 o misiune de audit public intern de sistem și regularitate la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr.

C.D.", referitoare la "erori majore în ceea ce privește modul de calcul al drepturilor bănești cuvenite personalului medical specializat (medici), pentru executarea serviciului de gardă" și "plata lunară, fără bază legală, a unui număr mediu de aproximativ 1.240 ore (reprezentând ore de gardă), ca urmare a unor erori de calcul repetate sistematic", pe baza aprobării ministrului apărării naționale de pe raportul șefului Direcției audit intern nr. A495 din 04 februarie 2010, s-a efectuat, de către comisia de cercetare administrativă din cadrul Direcției de prevenire și investigare a corupției și fraudelor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, cercetarea administrativă la Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr.

C.D." (UM 002), la finalul căreia a fost întocmit procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A2022 din data de 31 mai 2010. Potrivit prevederilor pct. 3 din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naționale nr. M5 din 22 ianuarie 1999, pagubele produse Ministerului Apărării Naționale în legătură cu administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale reprezintă orice lipsuri de bunuri materiale a căror mișcare în cantitate nu se justifică în evidența contabilă prin operațiuni sprijinite de acte legale.

Conform pct. 3 lit. k) și m) din același ordin, "Se consideră pagube: k) cheltuielile nelegale, neeconomicoase ori eronate de mijloace bănești sau alte valori; m) orice diminuări ale patrimoniului Ministerului Apărării Naționale produse fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare". Având în vedere prevederile legale de mai sus, precum și constatările din prezentul proces-verbal de cercetare administrativă, instanța a constatat că suma de 481.511 lei constituie pagubă produsă Ministerului Apărării Naționale.

Principalele cauze care au condus la producerea pagubei au fost următoarele: - nerespectarea legislației specifice în ceea ce privește salarizarea orelor de gardă efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază; - neasigurarea îndeplinirii scopului principal al controlului financiar preventiv propriu, și anume identificarea proiectelor de operațiuni care nu respectă condițiile de legalitate și regularitate, prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public și/sau fondurile publice; - neîndeplinirea de către comandantul unității a unora dintre obligațiile care îi reveneau în calitate de ordonator de credite, în conformitate cu prevederile Legii finanțelor publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 3, 4 și 5 din O.G.

nr. 119 din 31 august 1999, republicată, privind controlul intern și controlul financiar preventiv, pct. 2 și 3 din O.M.F.P. nr. 1792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice, precum și organizarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale; - neasigurarea corespunzătoare a îndeplinirii obiectivelor generale ale controlului intern, precum și a tuturor cerințelor generale și specifice de control intern (în principal, neîntocmirea unei proceduri privind stabilirea și plata orelor de gardă, în care să fie stabilite atribuții și responsabilități precise ale persoanelor care au întocmit, vizat și aprobat documentele justificative ale operațiunilor economico-financiare respective, implicarea în procesul de întocmire și avizare a documentelor justificative a unor persoane care nu aveau cunoștințele necesare etc.); - nerespectarea unor standarde din O.M.F.P.

nr. 946 din 04 iulie 2005 pentru aprobarea Codului controlului intern, cuprinzând standardele de management/control intern la entitățile publice și pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial, cu modificările și completările ulterioare (Standardul 2 "Atribuții, funcții, sarcini" și Standardul 17 "Proceduri"); - lipsa unui program informatic care să permită centralizarea orelor de gardă efectuate de medici și calculul sporului pentru cele efectuate în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază, în conformitate cu prevederile legale în domeniu.

Din totalul prejudiciului constatat, și anume 481.511 lei, suma de 24.926 lei a fost recuperată în numerar pe timpul cercetării administrative de la un număr de 57 persoane, pentru suma de 335.758 lei au fost semnate angajamente de plată de către un număr de 139 persoane, pentru suma de 109.179 lei comisia de cercetare administrativă va propune emiterea de decizii de imputare, iar pentru suma de 11.648 lei, plătită fără temei legal în baza unor contracte de prestări servicii medicale, va propune efectuarea demersurilor necesare recuperării, în baza art. 16 și 17 din contractele încheiate, în temeiul răspunderii civile contractuale.

În baza constatărilor, concluziilor și propunerilor cuprinse în procesul-verbal de cercetare administrativă din data de 31 mai 2010, a fost emisă la data de 08 iunie 2010, de către Direcția de prevenire și investigare a corupției și fraudelor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Decizia de imputare nr. A-600 din 08 iunie 2010 privind stabilirea răspunderilor materiale pentru paguba în valoare de 481.511 lei, produsă în perioada 04 februarie 2007 - 30 noiembrie 2009 și constatată la data de 04 februarie 2010, având ca obiect plata fără temei legal a unor drepturi bănești cu titlu de spor pentru orele de gardă efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază, prin care s-a decis angajarea răspunderii materiale în sarcina mai multor persoane pentru suma de 109.179 lei, printre acestea figurând, la punctul 1 al dispoziției I. D. și reclamantul - "gl.

mr. medic dr. S.I. (...), îndeplinind la data producerii pagubei funcția de comandant al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. C.D.", în prezent consilier al ministrului apărării naționale, care se face vinovat de neîndeplinirea, parțial sau în totalitate, a obligațiilor care îi reveneau în calitate de ordonator de credite, în conformitate cu prevederile Legii finanțelor publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 3, 4 și 5 din O.G. nr. 119 din 31 august 1999, republicată, privind controlul intern și controlul financiar preventiv și O.M.F.P.

nr. 1792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice, precum și organizarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, neasigurarea în totalitate a obiectivelor, cerințelor generale și cerințelor specifice de control intern, fiind, de asemenea, responsabil pentru etapa de lichidare și ordonanțare a cheltuielilor, inclusiv în ceea ce privește acordarea vizei pentru "Bun de plată" pe documente care nu îndeplinesc toate condițiile de legalitate și regularitate. Răspunde material pentru suma totală de 15.582 lei, în temeiul art. 2, 4, 7, 12 lit. d) și 24 alin. (2) din O.G. nr. 121 din 28 august 1998, art. 6 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002 și art. 5 alin. (1) din O.G.

nr. 119 din 31 august 1999, republicată." S-a arătat de către instanța de fond că împotriva Deciziei de imputare nr. A-600 din 08 iunie 2010 a formulat contestație reclamantul, respinsă prin Hotărârea de soluționare a contestației nr. A 972 din 19 august 2010 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Direcția de prevenire și investigare a corupției și fraudelor, împotriva căreia reclamantul a formulat plângere, respinsă prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 95/CJ439/2010 din data de 28 octombrie 2010, pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Potrivit actelor emise în procedura administrativă și administrativ-jurisdicțională, enumerate anterior, instanța de fond a reținut, ca element esențial, că paguba nu a fost produsă prin aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile, din punct de vedere strict tehnic operațiunile fiind înregistrate corect în contabilitate, și nici printr-un ordin direct al comandantului, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a fost angajată răspunderea și în sarcina altor persoane decât a sa, răspunderea materială personală a reclamantului S.I. fiind angajată ca urmare a nerespectării de către acesta a atribuțiilor legale ce îi reveneau în calitate de ordonator de credite, potrivit legislației privind finanțele publice, controlul intern și controlul financiar preventiv.

În ceea ce privește responsabilitățile ce îi reveneau reclamantului S.I. în conformitate cu prevederile Legii finanțelor publice nr. 500/2002 și O.M.F.P. nr. 1792 din 24 decembrie 2002, Curtea a arătat că din documentele de organizare a angajării, lichidării, ordonanțării și plății cheltuielilor din perioada verificată, înregistrate sub nr. A3471 din 28 iunie 2007 și nr. A1451 din 28 iulie 2008, rezultă că în perioada producerii pagubei competența de aprobare (competența pentru "Bun de plată") a aparținut reclamantului S.I., comandantul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. C.D.", în calitate de ordonator de credite. Au fost invocate prevederile pct. 2 și 3 din O.M.F.P. nr. 1792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, cu modificările și completările ulterioare.

S-a reținut, din documentația depusă, că în perioada verificată au fost alte trei persoane care au vizat pentru "Bun de plată" statele de plată a soldelor și salariilor (col. medic dr. C.V., col. medic dr. O.I.P. și col. medic dr. C.D.), însă aceasta nu s-a făcut în baza unei delegări a atribuțiilor de ordonator terțiar de credite, astfel încât responsabil pentru încălcarea prevederilor menționate este tot reclamantul S.I., în calitate de ordonator de credite, întrucât nu și-a îndeplinit atribuțiile ce îi reveneau în această calitate, potrivit legii, fiind prezent în unitate.

Cum prevederile pct. 7 din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, prevăd că fapta ilicită care a produs ori a favorizat producerea pagubei se poate săvârși comisiv, printr-o acțiune sau omisiv, printr-o inacțiune (neîndeplinirea unei fapte care constituie o îndatorire legală sau de serviciu), Curtea a reținut că în mod corect organele administrativ-jurisdicționale au stabilit că reclamantul S.I. nu și-a îndeplinit în mod corespunzător îndatoririle legale sau de serviciu ce îi reveneau în calitate de ordonator de credite potrivit prevederilor Legii finanțelor publice nr. 500/2002 și O.M.F.P. nr. 1792 din 24 decembrie 2002, îndeosebi cele referitoare la etapa de lichidare a cheltuielilor, de care era direct și personal responsabil.

În ceea ce privește responsabilitățile ce îi reveneau reclamantului S.I. în conformitate cu prevederile O.G. nr. 119 din 31 august 1999, republicată și O.M.F.P. nr. 946 din 04 iulie 2005, Curtea s-a considerat că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119 din 31 august 1999, republicată, reclamantul, în calitate de ordonator de credite, avea obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din același act normativ, "conducătorul instituției publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea și perfecționarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor și criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerințele generale și specifice de control intern". În ceea ce privește organizarea controlului intern, ca urmare a faptului că nu au fost întocmite proceduri scrise privind stabilirea și plata gărzilor, iar medicii care au întocmit și avizat tabelele cu orele de gardă ce trebuie plătite nu au fost împuterniciți legal cu aceste atribuții, susținând totodată că nu au avut nici pregătirea necesară și nici nu au avut suportul conducerii în acest sens, nu au fost respectate nici următoarele prevederi ale O.M.F.P.

nr. 946 din 04 iulie 2005: Standardul 2 "Atribuții, funcții, sarcini": Managerii trebuie să identifice sarcinile în realizarea cărora salariații pot fi expuși unor situații dificile și care influențează în mod negativ managementul entității; Managerul trebuie să susțină salariatul în îndeplinirea sarcinilor sale. Standardul 3 "Atribuții, funcții, sarcini": Managerul asigură ocuparea posturilor de către persoane competente, cărora le încredințează sarcini potrivit competențelor și asigură condiții pentru dezvoltarea capacității profesionale a salariatului; Managerul și salariații au acele cunoștințe, abilități și experiența care fac posibilă îndeplinirea eficientă și efectivă a sarcinilor; Competența angajaților și sarcinile încredințate trebuie să se afle în echilibru permanent, stabil.

Standardul 17 "Proceduri" - Pentru activitățile din cadrul entității publice și, în special, pentru operațiunile economice, aceasta elaborează proceduri scrise, care se comunică tuturor salariaților implicați"; Entitatea publică trebuie să se asigure că, pentru orice acțiune și/sau eveniment semnificativ, există o documentație adecvată și că operațiunile sunt consemnate în documente. Cuantumul prejudiciului ce i s-a imputat reclamantului a fost determinat potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din O.G.

nr. 121 din 28 august 1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/26 ianuarie 1999, precum și dispozițiilor pct. 30 și pct. 33 din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naționale nr. M5 din 22 ianuarie 1999. S-a reținut că reclamantul, atât în procedura administrativ-jurisdicțională, cât și în cadrul celei judiciare declanșate prin prezentul litigiu, nu contestă existența sau exactitatea pagubei constatate, ci exclusiv lipsa unei fapte care să îi poată fi imputată, susținând în esență că nu a încălcat nicio dispoziție legală care să fi determinat crearea acestui prejudiciu, întrucât nu avea cunoștințele și competența legală de a cenzura sumele stabilite cu titlu de "spor pentru orele de gardă efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază". Or, s-a subliniat că ceea ce s-a reținut ca faptă concretă ce a determinat prejudiciul reținut, nu au fost simple erori de calcul, pentru care, într-adevăr, se putea pune problema necesității determinării sferei competențelor între departamentul economico-financiar și ordonatorul de credite, ci adoptarea unui mecanism de calcul artificial, fără niciun suport normativ,

fără să existe o metodologie de calcul adoptată și aprobată în acest sens, mecanism care a determinat majorarea artificială a orelor fizice efectuate suplimentar și, implicit, și plata unor sume suplimentare, iar această împrejurare intră în sfera competențelor și atribuțiilor ordonatorului de credite, pentru care dispozițiile legale și administrative cu caracter normativ reținute de către compartimentele pârâtului instituie o răspundere obiectivă, dincolo de orice culpă.

În condițiile în care suma imputată nu mai poate fi recuperată de la persoanele care au beneficiat, în mod direct, de ea, pentru motivele expuse în mod detaliat în cuprinsul procesului-verbal de cercetare administrativă din data de 31 mai 2010 și necontestate, Curtea a apreciat că în mod corect s-a reținut că operează răspunderea materială a comandantului unității, în calitatea sa de ordonator de credite, care, pe de o parte, nu și-a exercitat atribuțiile de control într-o manieră care să ducă la constatarea mecanismului eronat de calcul aplicat și prevenirea creării pagubei, iar, pe de altă parte, nu a luat măsurile necesare pentru elaborarea și supunerea spre aprobare a unei metodologii de calcul a acestor ore suplimentare, care să preîntâmpine inovarea unui mod de calcul global eronat, precum cel aplicat în cauză.

Curtea a apreciat că susținerile reclamantului referitoare la lipsa unor sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea dispozițiilor legale reținute în sarcina sa în prezenta procedură, nu au relevanță în condițiile în care cele două forme de răspundere - materială și contravențională - sunt diferite și ele pot coexista în paralel sau separat, cea contravențională nefiind nici necesară și nici determinantă pentru cea materială, în special în condițiile în care instituirea acestora vizează relații sociale diferite, pentru constatarea lor sunt prevăzute organisme diferite, iar pentru sancționarea formelor de răspundere sunt instituite mecanisme diferite.

Împrejurarea că în sarcina reclamantului nu a fost stabilită răspunderea contravențională pentru o contravenție al cărei element material îl constituie și temeiul răspunderii materiale stabilite în prezenta cauză nu este o dovadă în favoarea reclamantului care să aibă aptitudinea de a înlătura fapta reținută ca determinantă a prejudiciului, în special în condițiile în care fapta reținută este de neîndeplinire a unor atribuții legale.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate de ordin procedural, Curtea reține că reclamantul face referire la prevederile pct. 46 lit. a) și b) din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, care însă reglementează procedura pentru exercitarea atribuției comandantului de constatare a săvârșirii unei pagube de către un angajat din categoriile supuse reglementării, or în situația de față reclamantul este persoana cu privire la care s-a efectuat sesizarea și căreia i se impută producerea pagubei, iar dispozițiile relevate constată că faptele ce i se impută au constat în inacțiuni, și nu în acțiuni contrare legii.

Tocmai aceasta este rațiunea pentru care se și precizează în cuprinsul Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 95/CJ439/2010 din data de 28 octombrie 2010, pronunțată de Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, că nu au fost identificate dovezi din care să rezulte și fapte comisive în sarcina sa. În privința auditul desfășurat de Curtea de Conturi, Curtea a reținut din înscrisurile depuse că această structură nu a verificat modalitatea de calcul aplicată pentru plata orelor de gardă, astfel cum rezultă din răspunsul pârâtului la interogatoriu, astfel încât o omisiune a acestei structuri și descărcarea de gestiune acordată, nu este de natură să înlăture răspunderea materială a reclamantului.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S.I., apreciind că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În motivele de recurs au fost invocate dispozițiile art. 14, 22, 23, 24 și 72 din Legea nr. 500/2002 și s-a arătat că în raport de acestea, nici Ministerul de Finanțe, nici Curtea de Conturi și nici Ministerul Apărării Naționale nu au stabilit că ordonatorul de credite ar fi săvârșit vreuna dintre contravențiile reglementate de art. 72 din lege pentru că nu au găsit vreo neregulă.

Au fost invocate și dispozițiile art. 3, 4, 10, 11, 20, 21 din O.G. nr. 199/1999 și faptul că O.G. nr. 121 din 28 august 1998 stabilește la art. 12 lit. c) că răspunderea materială este angajată în sarcina comandanților atunci când se substituie gestionarilor în exercitarea atribuțiilor acestora. Prin raportare la dispozițiile art. 178 alin. (1), art. 181, 182 alin. (1) și art. 183 alin. (2) pct. 1 din Legea nr. 92/2006 și art. 10 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 92/1991, recurentul a arătat că răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcție, împreună cu personalul din subordine, iar ordonatorul de credite are atribuții diferite, separate de cele ale gestionarului activității economice, iar legea sancționează ordonatorul de credite numai când se substituie gestionarului.

Se reține de către recurent că, deși în Hotărârea din 19 august 2010 a Direcției de prevenire și investigare a corupției și a fraudelor depusă la dosarul de soluționare a contestației, s-au făcut referiri la rapoarte, sesizări, procese-verbale sau alte acte, în cauză nu a existat un asemenea înscris care să fie înaintat comandantului înainte de aprobarea statelor de plată. Au fost depuse la dosarul cauzei deciziile de descărcare de gestiune întocmite de Curtea de Conturi ca urmare a controalelor efectuate și chiar acte ale structurii de specialitate din cadrul M.Ap.N. care nu au constatat săvârșirea de abateri de natură să atragă răspunderea materială, contravențională sau de altă natură.

S-a susținut de către recurent că problema identificată rezultă din metoda de calcul utilizată și care a condus la plata unor drepturi necuvenite, dar conform Legii nr. 500/2002 comandantul nu verifică acuratețea calculului și nu are nicio atribuție pentru stabilirea metodelor de calcul aritmetic, iar răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcție, împreună cu personalul din subordine.

S-a apreciat că actele administrative contestate sunt nelegale deoarece: - nu există nicio obligație legală instituită în sarcina comandantului spitalului/ordonatorului de credite care să fi fost încălcată; - plata orelor de gardă a fost dispusă de ordonatorul de credite pentru că exista viza compartimentului de control financiar preventiv, documentația era corectă și completă cu privire la plata unor drepturi bănești; - nu existau rapoarte, sesizări sau procese-verbale care să fi fost înaintate comandatului înainte de aprobarea statelor de plată. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a actelor administrative prin care a fost antrenată răspunderea materială a comandantului de spital ca urmare a plății fără temei legal a unor drepturi bănești cu titlu de spor pentru orele de gardă efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara programului normal de lucru, iar acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Criticile de recurs sunt nefondate, iar soluția instanței de fond este legală și temeinică. Recurentul a criticat soluția instanței de fond pentru că ar fi dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și a susținut că în calitatea sa de ordonator de credite, nu răspunde pentru aplicarea necorespunzătoare a prevederilor legale și nu avea obligația de a verifica modul de calcul, dar aceste susțineri nu pot fi reținute.

Deși recurentul a făcut referire la unele prevederi legale incidente pentru a justifica lipsa sa de răspundere, totuși nu a ținut seama de dispozițiile O.M.F.P. nr. 17792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, cu modificările și completările ulterioare, care în art. 2 prevede că: - Alin. (1) "Lichidarea cheltuielilor este faza în procesul execuției bugetare în care se verifică existența angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condițiile de exigibilitate ale angajamentului legal pe baza documentelor justificative care să ateste operațiunile respective"; -Alin.

(6) "Documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate sau din care reies obligațiile de plată certe, se vizează pentru Bun de plată de ordonatorul de credite sau de persoana delegată cu aceste atribuții (...)"; - Alin. (9) "Persoana împuternicită să efectueze lichidarea cheltuielilor verifică personal documentele justificative și confirmă pe propria răspundere că această verificare a fost realizată"; - Alin. (10) "Documentele care atestă parcurgerea fazei de lichidare a cheltuielilor stau la baza înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituțiilor publice pentru reflectarea serviciului efectuat și a obligației de plată față de terții creditori". Mai mult, art. 3 alin. (ultim din același act normativ prevede că "Primele trei faze ale procesului execuției bugetare a cheltuielilor se realizează în cadrul instituției publice, răspunderea pentru angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor revenindu-i ordonatorului de credite bugetare sau persoanelor împuternicite să exercite această calitate prin delegare, potrivit legii". Toate aceste prevederi legale sunt cele care dovedesc că întreaga răspundere cu privire la modul în care au fost angajate și ordonanțate sumele de bani în cadrul unei instituții publice revenea ordonatorului de credite, iar în speță, recurentul-reclamant nu a dovedit că ar fi delegat, în condițiile legii,

o persoană împuternicită să exercite calitatea de ordonator de credite. În raport de aceste dispoziții nu prezintă relevanță articolele din actele normative invocate de recurent. Recurentul invocă, în cadrul motivelor de recurs și faptul că în urma controalelor Curții de Conturi în perioada 2005 - 2009 nu s-ar fi constatat abateri, dar la dosar nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că acele controale au vizat chiar modul în care au fost efectuate plățile orelor de gardă, astfel că aceste susțineri nu vor fi reținute. În privința dispozițiilor O.G. nr. 199/1999 invocate de recurent și care se referă la viza de control preventiv, se constată că susținerile recurentului sunt nefondate.

Într-adevăr, acest act normativ se referă la auditul public intern și controlul financiar preventiv, iar persoana desemnată să exercite controlul financiar trebuie să avizeze documentele ce vizează angajamente legale, însă, așa cum s-a arătat anterior, conform art. 3 alin. ultim din O.M.F.P. nr. 1792/2002, cu modificările aduse ulterior, întreaga răspundere, atât în faza de angajare cât și de lichidare și ordonanțare a cheltuielilor, revine ordonatorului de credite. Nici faptul că recurentului nu i-a fost aplicată vreo contravenție potrivit Legii nr. 500/2002 nu duce la nulitatea actelor contestate deoarece răspunderea contravențională, chiar dacă ar fi existat, nu înlătură răspunderea materială angajată potrivit O.G.

nr. 121/1998. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I. împotriva Sentinței civile nr. 4832 din 110 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN