ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3979/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3979/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.I. a chemat

în judecată Ministerul Apărării Naționale, solicitând anularea Deciziei

administrativ-jurisdicționale nr. 95/CJ439/2010 din 28 octombrie 2010 emisă de

M.Ap.N. - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, anularea Deciziei de imputare

nr. A600 din 8 iunie 2010 emisă de UM 001 și a Hotărârii de soluționare a

contestației nr. A972 din 19 august 2010 emisă de M.Ap.N. și suspendarea

executării actelor până la soluționarea definitivă a procesului.

de fond

Prin Sentința civilă

nr. 4832 din 10 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București a fost

respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că reclamantul este comandantul Spitalului

Universitar de Urgență Militar "Dr. C.D." și ordonator de credite.

Ca urmare a

constatărilor echipei de audit din cadrul Secției audit intern organe centrale,

care a desfășurat în perioada 01 iulie 2009 - 30 septembrie 2009 o misiune de

audit public intern de sistem și regularitate la Spitalul Universitar de

Urgență Militar Central "Dr. C.D.", referitoare la "erori majore

în ceea ce privește modul de calcul al drepturilor bănești cuvenite

personalului medical specializat (medici), pentru executarea serviciului de

gardă" și "plata lunară, fără bază legală, a unui număr mediu de

aproximativ 1.240 ore (reprezentând ore de gardă), ca urmare a unor erori de

calcul repetate sistematic", pe baza aprobării ministrului apărării

naționale de pe raportul șefului Direcției audit intern nr. A495 din 04

februarie 2010, s-a efectuat, de către comisia de cercetare administrativă din

cadrul Direcției de prevenire și investigare a corupției și fraudelor din

cadrul Ministerului Apărării Naționale, cercetarea administrativă la Spitalului

Universitar de Urgență Militar Central "Dr. C.D." (UM 002), la

finalul căreia a fost întocmit procesul-verbal de cercetare administrativă nr.

A2022 din data de 31 mai 2010.

Potrivit prevederilor

pct. 3 din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și

salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul

ministrului de stat, ministrul apărării naționale nr. M5 din 22 ianuarie 1999,

pagubele produse Ministerului Apărării Naționale în legătură cu administrarea

și gestionarea resurselor financiare și materiale reprezintă orice lipsuri de

bunuri materiale a căror mișcare în cantitate nu se justifică în evidența

contabilă prin operațiuni sprijinite de acte legale.

Conform pct. 3 lit.

k) și m) din același ordin, "Se consideră pagube: k) cheltuielile

nelegale, neeconomicoase ori eronate de mijloace bănești sau alte valori; m)

orice diminuări ale patrimoniului Ministerului Apărării Naționale produse fără

respectarea dispozițiilor legale în vigoare".

Având în vedere

prevederile legale de mai sus, precum și constatările din prezentul

proces-verbal de cercetare administrativă, instanța a constatat că suma de

481.511 lei constituie pagubă produsă Ministerului Apărării Naționale.

Principalele cauze

care au condus la producerea pagubei au fost următoarele:

- nerespectarea

legislației specifice în ceea ce privește salarizarea orelor de gardă efectuate

de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara normei legale de muncă

și a programului de lucru de la funcția de bază;

- neasigurarea

îndeplinirii scopului principal al controlului financiar preventiv propriu, și

anume identificarea proiectelor de operațiuni care nu respectă condițiile de

legalitate și regularitate, prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul

public și/sau fondurile publice;

- neîndeplinirea de

către comandantul unității a unora dintre obligațiile care îi reveneau în

calitate de ordonator de credite, în conformitate cu prevederile Legii

finanțelor publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare,

art. 3, 4 și 5 din O.G. nr. 119 din 31 august 1999, republicată, privind

controlul intern și controlul financiar preventiv, pct. 2 și 3 din O.M.F.P. nr.

1792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice, precum și

organizarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum

și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale;

- neasigurarea

corespunzătoare a îndeplinirii obiectivelor generale ale controlului intern,

precum și a tuturor cerințelor generale și specifice de control intern (în

principal, neîntocmirea unei proceduri privind stabilirea și plata orelor de

gardă, în care să fie stabilite atribuții și responsabilități precise ale

persoanelor care au întocmit, vizat și aprobat documentele justificative ale

operațiunilor economico-financiare respective, implicarea în procesul de

întocmire și avizare a documentelor justificative a unor persoane care nu aveau

cunoștințele necesare etc.);

- nerespectarea unor

standarde din O.M.F.P. nr. 946 din 04 iulie 2005 pentru aprobarea Codului

controlului intern, cuprinzând standardele de management/control intern la

entitățile publice și pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial, cu

modificările și completările ulterioare (Standardul 2 "Atribuții, funcții,

sarcini" și Standardul 17 "Proceduri");

- lipsa unui program

informatic care să permită centralizarea orelor de gardă efectuate de medici și

calculul sporului pentru cele efectuate în afara normei legale de muncă și a

programului de lucru de la funcția de bază, în conformitate cu prevederile

legale în domeniu.

Din totalul

prejudiciului constatat, și anume 481.511 lei, suma de 24.926 lei a fost

recuperată în numerar pe timpul cercetării administrative de la un număr de 57

persoane, pentru suma de 335.758 lei au fost semnate angajamente de plată de

către un număr de 139 persoane, pentru suma de 109.179 lei comisia de cercetare

administrativă va propune emiterea de decizii de imputare, iar pentru suma de

11.648 lei, plătită fără temei legal în baza unor contracte de prestări

servicii medicale, va propune efectuarea demersurilor necesare recuperării, în

baza art. 16 și 17 din contractele încheiate, în temeiul răspunderii civile

contractuale.

În baza

constatărilor, concluziilor și propunerilor cuprinse în procesul-verbal de

cercetare administrativă din data de 31 mai 2010, a fost emisă la data de 08

iunie 2010, de către Direcția de prevenire și investigare a corupției și

fraudelor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Decizia de imputare nr.

A-600 din 08 iunie 2010 privind stabilirea răspunderilor materiale pentru

paguba în valoare de 481.511 lei, produsă în perioada 04 februarie 2007 - 30

noiembrie 2009 și constatată la data de 04 februarie 2010, având ca obiect

plata fără temei legal a unor drepturi bănești cu titlu de spor pentru orele de

gardă efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara normei

legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază, prin care s-a

decis angajarea răspunderii materiale în sarcina mai multor persoane pentru

suma de 109.179 lei, printre acestea figurând, la punctul 1 al dispoziției I.

D. și reclamantul - "gl. mr. medic dr. S.I. (...), îndeplinind la data

producerii pagubei funcția de comandant al Spitalului Universitar de Urgență

Militar Central "Dr. C.D.", în prezent consilier al ministrului

apărării naționale, care se face vinovat de neîndeplinirea, parțial sau în totalitate,

a obligațiilor care îi reveneau în calitate de ordonator de credite, în

conformitate cu prevederile Legii finanțelor publice nr. 500/2002, cu

modificările și completările ulterioare, art. 3, 4 și 5 din O.G. nr. 119 din 31

august 1999, republicată, privind controlul intern și controlul financiar

preventiv și O.M.F.P. nr. 1792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor

metodologice, precum și organizarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor

instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea

angajamentelor bugetare și legale, neasigurarea în totalitate a obiectivelor,

cerințelor generale și cerințelor specifice de control intern, fiind, de

asemenea, responsabil pentru etapa de lichidare și ordonanțare a cheltuielilor,

inclusiv în ceea ce privește acordarea vizei pentru "Bun de plată" pe

documente care nu îndeplinesc toate condițiile de legalitate și regularitate.

Răspunde material pentru suma totală de 15.582 lei, în temeiul art. 2, 4, 7, 12

lit. d) și 24 alin. (2) din O.G. nr. 121 din 28 august 1998, art. 6 alin. (2)

și art. 10 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, art. 22

alin. (2) lit. c) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002 și art. 5 alin. (1)

din O.G. nr. 119 din 31 august 1999, republicată."

S-a arătat de către

instanța de fond că împotriva Deciziei de imputare nr. A-600 din 08 iunie 2010

a formulat contestație reclamantul, respinsă prin Hotărârea de soluționare a

contestației nr. A 972 din 19 august 2010 emisă de Ministerul Apărării

Naționale - Direcția de prevenire și investigare a corupției și fraudelor,

împotriva căreia reclamantul a formulat plângere, respinsă prin Decizia

administrativ-jurisdicțională nr. 95/CJ439/2010 din data de 28 octombrie 2010,

pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului

Apărării Naționale.

Potrivit actelor

emise în procedura administrativă și administrativ-jurisdicțională, enumerate

anterior, instanța de fond a reținut, ca element esențial, că paguba nu a fost

produsă prin aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile, din punct

de vedere strict tehnic operațiunile fiind înregistrate corect în

contabilitate, și nici printr-un ordin direct al comandantului, acesta fiind

unul dintre motivele pentru care a fost angajată răspunderea și în sarcina

altor persoane decât a sa, răspunderea materială personală a reclamantului S.I.

fiind angajată ca urmare a nerespectării de către acesta a atribuțiilor legale

ce îi reveneau în calitate de ordonator de credite, potrivit legislației

privind finanțele publice, controlul intern și controlul financiar preventiv.

În ceea ce privește

responsabilitățile ce îi reveneau reclamantului S.I. în conformitate cu

prevederile Legii finanțelor publice nr. 500/2002 și O.M.F.P. nr. 1792 din 24

decembrie 2002, Curtea a arătat că din documentele de organizare a angajării,

lichidării, ordonanțării și plății cheltuielilor din perioada verificată,

înregistrate sub nr. A3471 din 28 iunie 2007 și nr. A1451 din 28 iulie 2008,

rezultă că în perioada producerii pagubei competența de aprobare (competența

pentru "Bun de plată") a aparținut reclamantului S.I., comandantul

Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. C.D.", în

calitate de ordonator de credite.

Au fost invocate

prevederile pct. 2 și 3 din O.M.F.P. nr. 1792 din 24 decembrie 2002 pentru

aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și

plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și

raportarea angajamentelor bugetare și legale, cu modificările și completările ulterioare.

S-a reținut, din

documentația depusă, că în perioada verificată au fost alte trei persoane care

au vizat pentru "Bun de plată" statele de plată a soldelor și

salariilor (col. medic dr. C.V., col. medic dr. O.I.P. și col. medic dr. C.D.),

însă aceasta nu s-a făcut în baza unei delegări a atribuțiilor de ordonator

terțiar de credite, astfel încât responsabil pentru încălcarea prevederilor

menționate este tot reclamantul S.I., în calitate de ordonator de credite,

întrucât nu și-a îndeplinit atribuțiile ce îi reveneau în această calitate,

potrivit legii, fiind prezent în unitate.

Cum prevederile pct.

7 din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și

salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, prevăd că fapta ilicită

care a produs ori a favorizat producerea pagubei se poate săvârși comisiv,

printr-o acțiune sau omisiv, printr-o inacțiune (neîndeplinirea unei fapte care

constituie o îndatorire legală sau de serviciu), Curtea a reținut că în mod

corect organele administrativ-jurisdicționale au stabilit că reclamantul S.I.

nu și-a îndeplinit în mod corespunzător îndatoririle legale sau de serviciu ce

îi reveneau în calitate de ordonator de credite potrivit prevederilor Legii

finanțelor publice nr. 500/2002 și O.M.F.P. nr. 1792 din 24 decembrie 2002,

îndeosebi cele referitoare la etapa de lichidare a cheltuielilor, de care era

direct și personal responsabil.

În ceea ce privește

responsabilitățile ce îi reveneau reclamantului S.I. în conformitate cu

prevederile O.G. nr. 119 din 31 august 1999, republicată și O.M.F.P. nr. 946

din 04 iulie 2005, Curtea s-a considerat că, potrivit prevederilor art. 5 alin.

(1) din O.G. nr. 119 din 31 august 1999, republicată, reclamantul, în calitate

de ordonator de credite, avea obligația să realizeze o bună gestiune financiară

prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și

eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului

public.

De asemenea, potrivit

prevederilor art. 4 alin. (1) din același act normativ, "conducătorul

instituției publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea și

perfecționarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice,

procedurilor și criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerințele generale

și specifice de control intern".

În ceea ce privește

organizarea controlului intern, ca urmare a faptului că nu au fost întocmite

proceduri scrise privind stabilirea și plata gărzilor, iar medicii care au

întocmit și avizat tabelele cu orele de gardă ce trebuie plătite nu au fost

împuterniciți legal cu aceste atribuții, susținând totodată că nu au avut nici

pregătirea necesară și nici nu au avut suportul conducerii în acest sens, nu au

fost respectate nici următoarele prevederi ale O.M.F.P. nr. 946 din 04 iulie

2005:

Standardul 2

"Atribuții, funcții, sarcini": Managerii trebuie să identifice

sarcinile în realizarea cărora salariații pot fi expuși unor situații dificile

și care influențează în mod negativ managementul entității; Managerul trebuie

să susțină salariatul în îndeplinirea sarcinilor sale.

Standardul 3

"Atribuții, funcții, sarcini": Managerul asigură ocuparea posturilor

de către persoane competente, cărora le încredințează sarcini potrivit

competențelor și asigură condiții pentru dezvoltarea capacității profesionale a

salariatului; Managerul și salariații au acele cunoștințe, abilități și

experiența care fac posibilă îndeplinirea eficientă și efectivă a sarcinilor;

Competența angajaților și sarcinile încredințate trebuie să se afle în

echilibru permanent, stabil.

Standardul 17

"Proceduri" - Pentru activitățile din cadrul entității publice și, în

special, pentru operațiunile economice, aceasta elaborează proceduri scrise,

care se comunică tuturor salariaților implicați"; Entitatea publică

trebuie să se asigure că, pentru orice acțiune și/sau eveniment semnificativ,

există o documentație adecvată și că operațiunile sunt consemnate în documente.

Cuantumul

prejudiciului ce i s-a imputat reclamantului a fost determinat potrivit

dispozițiilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 121 din 28 august 1998 privind

răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/26 ianuarie

1999, precum și dispozițiilor pct. 30 și pct. 33 din Instrucțiunile privind

răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul

Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul

apărării naționale nr. M5 din 22 ianuarie 1999.

S-a reținut că

reclamantul, atât în procedura administrativ-jurisdicțională, cât și în cadrul

celei judiciare declanșate prin prezentul litigiu, nu contestă existența sau

exactitatea pagubei constatate, ci exclusiv lipsa unei fapte care să îi poată

fi imputată, susținând în esență că nu a încălcat nicio dispoziție legală care

să fi determinat crearea acestui prejudiciu, întrucât nu avea cunoștințele și

competența legală de a cenzura sumele stabilite cu titlu de "spor pentru

orele de gardă efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara

normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază".

Or, s-a subliniat că

ceea ce s-a reținut ca faptă concretă ce a determinat prejudiciul reținut, nu

au fost simple erori de calcul, pentru care, într-adevăr, se putea pune

problema necesității determinării sferei competențelor între departamentul

economico-financiar și ordonatorul de credite, ci adoptarea unui mecanism de

calcul artificial, fără niciun suport normativ, fără să existe o metodologie de

calcul adoptată și aprobată în acest sens, mecanism care a determinat majorarea

artificială a orelor fizice efectuate suplimentar și, implicit, și plata unor

sume suplimentare, iar această împrejurare intră în sfera competențelor și

atribuțiilor ordonatorului de credite, pentru care dispozițiile legale și

administrative cu caracter normativ reținute de către compartimentele pârâtului

instituie o răspundere obiectivă, dincolo de orice culpă.

În condițiile în care

suma imputată nu mai poate fi recuperată de la persoanele care au beneficiat,

în mod direct, de ea, pentru motivele expuse în mod detaliat în cuprinsul procesului-verbal

de cercetare administrativă din data de 31 mai 2010 și necontestate, Curtea a

apreciat că în mod corect s-a reținut că operează răspunderea materială a

comandantului unității, în calitatea sa de ordonator de credite, care, pe de o

parte, nu și-a exercitat atribuțiile de control într-o manieră care să ducă la

constatarea mecanismului eronat de calcul aplicat și prevenirea creării

pagubei, iar, pe de altă parte, nu a luat măsurile necesare pentru elaborarea

și supunerea spre aprobare a unei metodologii de calcul a acestor ore

suplimentare, care să preîntâmpine inovarea unui mod de calcul global eronat,

precum cel aplicat în cauză.

Curtea a apreciat că

susținerile reclamantului referitoare la lipsa unor sancțiuni contravenționale

pentru nerespectarea dispozițiilor legale reținute în sarcina sa în prezenta

procedură, nu au relevanță în condițiile în care cele două forme de răspundere

- materială și contravențională - sunt diferite și ele pot coexista în paralel

sau separat, cea contravențională nefiind nici necesară și nici determinantă

pentru cea materială, în special în condițiile în care instituirea acestora

vizează relații sociale diferite, pentru constatarea lor sunt prevăzute

organisme diferite, iar pentru sancționarea formelor de răspundere sunt

instituite mecanisme diferite. Împrejurarea că în sarcina reclamantului nu a

fost stabilită răspunderea contravențională pentru o contravenție al cărei

element material îl constituie și temeiul răspunderii materiale stabilite în

prezenta cauză nu este o dovadă în favoarea reclamantului care să aibă

aptitudinea de a înlătura fapta reținută ca determinantă a prejudiciului, în

special în condițiile în care fapta reținută este de neîndeplinire a unor

atribuții legale.

În ceea ce privește

criticile de nelegalitate de ordin procedural, Curtea reține că reclamantul

face referire la prevederile pct. 46 lit. a) și b) din Instrucțiunile privind

răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul

Apărării Naționale, care însă reglementează procedura pentru exercitarea

atribuției comandantului de constatare a săvârșirii unei pagube de către un

angajat din categoriile supuse reglementării, or în situația de față

reclamantul este persoana cu privire la care s-a efectuat sesizarea și căreia i

se impută producerea pagubei, iar dispozițiile relevate constată că faptele ce

i se impută au constat în inacțiuni, și nu în acțiuni contrare legii. Tocmai

aceasta este rațiunea pentru care se și precizează în cuprinsul Deciziei

administrativ-jurisdicționale nr. 95/CJ439/2010 din data de 28 octombrie 2010,

pronunțată de Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a

Imputațiilor, că nu au fost identificate dovezi din care să rezulte și fapte

comisive în sarcina sa.

În privința auditul

desfășurat de Curtea de Conturi, Curtea a reținut din înscrisurile depuse că

această structură nu a verificat modalitatea de calcul aplicată pentru plata

orelor de gardă, astfel cum rezultă din răspunsul pârâtului la interogatoriu,

astfel încât o omisiune a acestei structuri și descărcarea de gestiune

acordată, nu este de natură să înlăture răspunderea materială a reclamantului.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul S.I., apreciind că hotărârea este

nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate,

admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și

obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivele de recurs

au fost invocate dispozițiile art. 14, 22, 23, 24 și 72 din Legea nr. 500/2002

și s-a arătat că în raport de acestea, nici Ministerul de Finanțe, nici Curtea

de Conturi și nici Ministerul Apărării Naționale nu au stabilit că ordonatorul

de credite ar fi săvârșit vreuna dintre contravențiile reglementate de art. 72

din lege pentru că nu au găsit vreo neregulă.

Au fost invocate și

dispozițiile art. 3, 4, 10, 11, 20, 21 din O.G. nr. 199/1999 și faptul că O.G.

nr. 121 din 28 august 1998 stabilește la art. 12 lit. c) că răspunderea

materială este angajată în sarcina comandanților atunci când se substituie

gestionarilor în exercitarea atribuțiilor acestora.

Prin raportare la

dispozițiile art. 178 alin. (1), art. 181, 182 alin. (1) și art. 183 alin. (2)

pct. 1 din Legea nr. 92/2006 și art. 10 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr.

92/1991, recurentul a arătat că răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare

a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului șef sau

altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcție, împreună cu

personalul din subordine, iar ordonatorul de credite are atribuții diferite,

separate de cele ale gestionarului activității economice, iar legea

sancționează ordonatorul de credite numai când se substituie gestionarului.

Se reține de către

recurent că, deși în Hotărârea din 19 august 2010 a Direcției de prevenire și

investigare a corupției și a fraudelor depusă la dosarul de soluționare a

contestației, s-au făcut referiri la rapoarte, sesizări, procese-verbale sau

alte acte, în cauză nu a existat un asemenea înscris care să fie înaintat

comandantului înainte de aprobarea statelor de plată.

Au fost depuse la

dosarul cauzei deciziile de descărcare de gestiune întocmite de Curtea de

Conturi ca urmare a controalelor efectuate și chiar acte ale structurii de

specialitate din cadrul M.Ap.N. care nu au constatat săvârșirea de abateri de

natură să atragă răspunderea materială, contravențională sau de altă natură.

S-a susținut de către

recurent că problema identificată rezultă din metoda de calcul utilizată și

care a condus la plata unor drepturi necuvenite, dar conform Legii nr. 500/2002

comandantul nu verifică acuratețea calculului și nu are nicio atribuție pentru

stabilirea metodelor de calcul aritmetic, iar răspunderea pentru aplicarea

necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic,

contabilului-șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această

funcție, împreună cu personalul din subordine.

S-a apreciat că

actele administrative contestate sunt nelegale deoarece:

- nu există nicio

obligație legală instituită în sarcina comandantului spitalului/ordonatorului

de credite care să fi fost încălcată;

- plata orelor de

gardă a fost dispusă de ordonatorul de credite pentru că exista viza

compartimentului de control financiar preventiv, documentația era corectă și

completă cu privire la plata unor drepturi bănești;

- nu existau

rapoarte, sesizări sau procese-verbale care să fi fost înaintate comandatului

înainte de aprobarea statelor de plată.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul pentru următoarele considerente.

Instanța de fond a

fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a actelor administrative

prin care a fost antrenată răspunderea materială a comandantului de spital ca

urmare a plății fără temei legal a unor drepturi bănești cu titlu de spor

pentru orele de gardă efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară

în afara programului normal de lucru, iar acțiunea a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Criticile de recurs

sunt nefondate, iar soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Recurentul a criticat

soluția instanței de fond pentru că ar fi dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii și a susținut că în calitatea sa de ordonator de credite, nu

răspunde pentru aplicarea necorespunzătoare a prevederilor legale și nu avea

obligația de a verifica modul de calcul, dar aceste susțineri nu pot fi

reținute.

Deși recurentul a

făcut referire la unele prevederi legale incidente pentru a justifica lipsa sa

de răspundere, totuși nu a ținut seama de dispozițiile O.M.F.P. nr. 17792 din

24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea,

lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum

și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, cu

modificările și completările ulterioare, care în art. 2 prevede că:

- Alin. (1)

"Lichidarea cheltuielilor este faza în procesul execuției bugetare în care

se verifică existența angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea

sumei datorate, se verifică condițiile de exigibilitate ale angajamentului

legal pe baza documentelor justificative care să ateste operațiunile

respective";

-Alin. (6)

"Documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate și

serviciile prestate sau din care reies obligațiile de plată certe, se vizează

pentru Bun de plată de ordonatorul de credite sau de persoana delegată cu aceste

atribuții (...)";

- Alin. (9)

"Persoana împuternicită să efectueze lichidarea cheltuielilor verifică

personal documentele justificative și confirmă pe propria răspundere că această

verificare a fost realizată";

- Alin. (10)

"Documentele care atestă parcurgerea fazei de lichidare a cheltuielilor

stau la baza înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituțiilor

publice pentru reflectarea serviciului efectuat și a obligației de plată față

de terții creditori".

Mai mult, art. 3

alin. (ultim din același act normativ prevede că "Primele trei faze ale

procesului execuției bugetare a cheltuielilor se realizează în cadrul

instituției publice, răspunderea pentru angajarea, lichidarea și ordonanțarea

cheltuielilor revenindu-i ordonatorului de credite bugetare sau persoanelor

împuternicite să exercite această calitate prin delegare, potrivit legii".

Toate aceste

prevederi legale sunt cele care dovedesc că întreaga răspundere cu privire la

modul în care au fost angajate și ordonanțate sumele de bani în cadrul unei

instituții publice revenea ordonatorului de credite, iar în speță,

recurentul-reclamant nu a dovedit că ar fi delegat, în condițiile legii, o

persoană împuternicită să exercite calitatea de ordonator de credite.

În raport de aceste

dispoziții nu prezintă relevanță articolele din actele normative invocate de

recurent.

Recurentul invocă, în

cadrul motivelor de recurs și faptul că în urma controalelor Curții de Conturi

în perioada 2005 - 2009 nu s-ar fi constatat abateri, dar la dosar nu au fost

depuse dovezi din care să rezulte că acele controale au vizat chiar modul în

care au fost efectuate plățile orelor de gardă, astfel că aceste susțineri nu

vor fi reținute.

În privința

dispozițiilor O.G. nr. 199/1999 invocate de recurent și care se referă la viza

de control preventiv, se constată că susținerile recurentului sunt nefondate.

Într-adevăr, acest

act normativ se referă la auditul public intern și controlul financiar

preventiv, iar persoana desemnată să exercite controlul financiar trebuie să

avizeze documentele ce vizează angajamente legale, însă, așa cum s-a arătat

anterior, conform art. 3 alin. ultim din O.M.F.P. nr. 1792/2002, cu

modificările aduse ulterior, întreaga răspundere, atât în faza de angajare cât

și de lichidare și ordonanțare a cheltuielilor, revine ordonatorului de

credite.

Nici faptul că

recurentului nu i-a fost aplicată vreo contravenție potrivit Legii nr. 500/2002

nu duce la nulitatea actelor contestate deoarece răspunderea contravențională,

chiar dacă ar fi existat, nu înlătură răspunderea materială angajată potrivit

O.G. nr. 121/1998.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.I. împotriva Sentinței civile nr. 4832 din 110 septembrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - NN