ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1953/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1953/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Ordonanța nr. 418/II - 5 /2014 din 14

martie 2014, așa cum a fost rectificată ulterior, prin Ordonanța nr. 418/II -

5/2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus sesizarea

Curții de Apel București pentru a aprecia asupra măsurii declarării ca

indezirabil, pe o perioadă de 5 ani, pentru considerente de securitate

națională, și a obligației de părăsire a teritoriului României de îndată,

pentru evitarea unui risc iminent și grav de încălcare a securității naționale,

în ceea ce îl privește pe pârâtul M.B., cetățean al Republicii Ungaria.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 30, 29 lit. c) și 27 alin. (8) teza a II-a din O.U.G.

nr. 102/2005, privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor Uniunii

Europene, Spațiul Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost învestită

în acest sens prin adresa nr. 114055/C din 14 martie 2014, înregistrată la

aceeași dată.

pronunțată de instanța de fond

Prin sentința

civilă nr. 927 din 20 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis sesizarea formulată de reclamantul

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în contradictoriu cu

intimații Inspectoratul General Pentru Imigrări și M.B. și a declarat ca

indezirabil pe cetățeanul M.B. pe o perioadă de 5 ani, cu obligația de a

părăsi de îndată teritoriul României. De asemenea, a dispus luarea în custodie

publică a pârâtului M.B. până la îndepărtarea acestuia de pe teritoriul

României, dar nu mai mult de 18 luni de la luarea în custodie publică.

Împotriva

sentinței civile nr. 927 din 20 martie 2014 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

declarat recurs, în condițiile art. 483 N.C.P.C., pârâtul M.B.

Recurentul și-a

întemeiat calea de atac pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin.

(1) pct. 6 și 8 din N.C.P.C., (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de

natura cauzei și a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a

normelor de drept material), cu referire la aplicarea în cauză a dispozițiilor

art. 27 și 30 din O.U.G. nr. 102/2005.

Referitor la motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din N.C.P.C., recurentul

susține că hotărârea recurată nu cuprinde împrejurările de fapt pe care se

întemeiază decizia luată, instanța de fond menționând o serie de texte legale

aplicate în cauză.

Prin argumentele

prezentate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct.

8 din N.C.P.C., recurentul susține, în esență, că i-a fost încălcat

fundamental dreptul la apărare garantat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, prin condiționarea accesului la documentele depuse de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București de angajarea unui avocat care

deține certificat O.R.N.I.S.S.

Tot cu privire la

acest aspect, recurentul a arătat că instanța de fond nu i-a asigurat timpul

necesar pentru pregătirea apărării prin respingerea cererii de a lua cunoștință

de documentele care conțin datele concrete despre faptele de care este acuzat,

precum și faptul că nu a fost informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe

care o înțelege și în mod amănunțit, despre natura și cauza acuzației aduse

împotriva sa.

De asemenea,

recurentul a arătat că prin neaducerea la cunoștință a actelor și faptelor

concrete care stau la baza măsurii dispuse a fost încălcat și principiul

contradictorialității procesului, o garanție a dreptului la apărare.

Recurentul a invocat

și încălcarea dreptului la viață privată și de familie, arătând că ordonanța

emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București încalcă prevederile art.

8 pct. 1 și 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și principiul

proporționalității măsurii prevăzut în mod obligatoriu cu art. 27 pct. 9 din

O.U.G. nr. 102/2005 făcând referire la hotărârile adoptate de Curtea Europeană

a Drepturilor Omului în cauzele Kaya c. României și Lupșa c. României.

A mai arătat

recurentul că măsura contestată a fost luată cu încălcarea dreptului la liberă

circulație a persoanelor, drept garantat de legislația Uniunii Europene prin

Directiva 2004/38/CE, iar în sistemul de protecție al Convenției europene a drepturilor

omului prin art. 2, par. 1 și 2 din Protocolul nr. 4, adițional la Convenție,

așa cum a fost interpretat în cauzele Sissanis c. României și Peltonen c.

Finlandei.

În cadrul cererii de

recurs recurentul - pârât a solicitat și suspendarea executării hotărârii prin

care a fost declarat indezirabil, în temeiul art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/2005,

arătând că prin aplicarea măsurii respective i-a fost grav afectată viața de

familie și a fost pusă în pericol viața fiicei minore a concubinei sale, care suferă

de un handicap grav, necesitând tratament periodic de specialitate.

în recurs

Având în vedere că,

potrivit art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/2005, recursul declarat împotriva

hotărârii prin care se dispune declararea ca indezirabil se judecă în termen de

5 zile de la data primirii cererii, interval care exclude, în mod obiectiv,

parcurgerea etapelor procedurii de filtrare a recursurilor reglementate în art.

art. 493 C. proc. civ., s-a acordat termen în ședință publică la data de 15

aprilie 2014, cu citarea părților.

Intimații nu au depus

la dosar întâmpinare.

Prin adresa nr. x din

11 aprilie 2014, înregistrată cu nr. x din data de 11 aprilie 2014 la

Compartimentul Documente Clasificate al Înaltei Curți de Casație și Justiție Curtea

de Apel București a înaintat un set de înscrisuri cu caracter „strict secret”,

care au fost consultate de completul de judecată în condițiile prevăzute de

legislația informațiilor clasificate (art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002

și Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 140 din 6 februarie 2014).

În fine, având în

vedere împrejurarea că la data formulării recursului, partea fusese deja

îndepărtată de pe teritoriul României, așa cum se arată la pct. 1 din motivarea

căii de atac, iar termenul stabilit pentru judecarea recursului a fost de 5

zile libere de la data înregistrării cererii la Înalta Curte (9 aprilie 2014 -

15 aprilie 2014), Înalta Curte a constatat că soluționarea prealabilă a cererii

de suspendare a executării nu ar mai avea aptitudinea de a „preveni producerea de

pagube iminente” în accepțiunea art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/2005,

demersul recurentului fiind lipsit de un folos practic.

Înaltei Curți asupra recursului

Cererea de recurs

îndeplinește cerințele de formă prevăzute în art. 486 alin. (1) lit. a) și c) C.

proc. civ., a fost formulată în termenul prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.U.G.

nr. 102/2005 și cuprinde motive ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin.

(1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul prevăzut în art.

488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. „

Casarea unor hotărâri se

poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:… pct. 6 când hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive

contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei” nu este întemeiat,

pentru că sentința cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază

soluția, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu limitările impuse

de caracterul secret al înscrisurilor doveditoare ale faptelor care au stat la

baza sesizării, așa cum prevede art. 30 alin. (3), (4) și (5) din O.U.G. nr. 102/2005,

cu trimitere la actele normative care reglementează regimul activităților referitoare

la siguranța națională și la protejarea informațiilor clasificate.

Motivul

prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea,

nefondat, sentința atacată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor

art. 27 și 30 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 102/2005, potrivit cărora măsura

declarării ca indezirabil se poate dispune împotriva unui cetățean al Uniunii Europene

sau unui membru de familie al acestuia care a desfășurat, desfășoară sau despre

care există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de

natură să pună în pericol securitatea națională.

În

cazul recurentului - pârât, în ordonanța prin care s-a dispus sesizarea

instanței s-a reținut desfășurarea unor activități care constituie amenințări

la adresa siguranței naționale, astfel cum acestea sunt prevăzute în

următoarele norme cuprinse în Legea nr.

51/1991, privind securitatea

națională a României:

- art. 3 lit.

a) „planurile și

acțiunile care vizează suprimarea sau știrbirea suveranității, unității,

independenței sau indivizibilității statului român”

- art.

3 lit.

h) “inițierea, organizarea, săvârșirea sau

sprijinirea în orice mod a acțiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte

comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite,

revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea și

integritatea teritorială a României, precum și incitarea la fapte ce pot

periclita ordinea statului de drept”

- art.

3 lit. l) „

inițierea sau constituirea de organizații sau

grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul

desfășurării vreuneia din activitățile enumerate la lit. a) - k), precum și

desfășurarea în secret de asemenea activități de către organizații sau grupări

constituite potrivit legii.”.

Judecătorul

fondului a reținut corect că situația de fapt dovedită cu înscrisurile și

datele comunicate de Serviciul Român de Informații, clasificate secret

de

stat de nivel „strict secret”, se încadrează în prevederile legale citate mai

sus, concluzia fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, după

consultarea documentelor în condițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002,

privind protecția informațiilor clasificate.

Prin

indicarea expresă a prevederilor art. 3 lit. a), h) și l)din Legea nr. 51/1991

în cuprinsul Ordonanței prin care s-a dispus sesizarea Curții de Apel

București, au fost îndeplinite cerințele art. 27 alin. (7) din O.U.G. nr. 102/2005,

corelate cu cele ale art. 30 alin. (4) din același act normativ, elemente

privind faptele care au stat la baza sesizării fiind aduse la cunoștința celui

în cauză numai în limitele impuse de actele normative care reglementează

regimul activităților referitoare la siguranța națională și la protejarea informațiilor

clasificate.

Soluția

primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legii naționale

și prin prisma instrumentelor juridice europene ce protejează dreptul la libera

circulație, dreptul la viața privată și de familie și garanțiile procedurale în

contextul specific al măsurilor referitoare la securitatea națională, sentința cuprinzând

referiri detaliate și adecvate la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului, în aplicarea art. 8 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 7 adițional

la Convenție, pe de o parte, și la sensul și finalitatea Directivei 2004/38/CE

din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă circulație și ședere pe

teritoriul Statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora,

transpusă în dreptul național prin O.U.G. nr. 102/2005, pe de altă parte.

Art.

27 și 29 din O.U.G. nr. 102/2005, corespunzătoare art. 27 din Directivă,

conferă statului român o marjă de apreciere în ceea ce privește restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație pe teritoriul României din rațiuni de ordine

publică, securitate națională ori sănătate publică, una dintre modalitățile de

restrângere fiind declararea ca indezirabil.

Contrar

susținerilor reclamantului, temeiurile invocate în propunerea măsurii și

dovezile cu caracter secret administrate nu sunt în măsură să formeze

convingerea instanței de recurs că soluția adoptată ar fi rezultatul

exercitării abuzive, disproporționate, a dreptului de apreciere asupra

necesității măsuri de restrângere a dreptului său la liberă circulație pe

teritoriul României, cu încălcarea prevederilor art. 27 alin. (5) din O.U.G. nr.

102/2005.

În

acest context, instanța de fond a analizat judicios împrejurările de fapt

concrete invocate în ceea ce privește viața intimă și de familie a recurentului

- pârât și,

fără a contesta existența unei vieți de familie a pârâtului pe teritoriul

României în accepțiunea prevederilor art. 8 din C.E.D.O., a reținut că

dreptul la viață

privată și de familie protejat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului face parte din categoria drepturilor condiționale, drepturi care, în

opoziție cu drepturile intangibile protejate de Convenție, cum ar fi spre

exemplu dreptul la viață sau dreptul de a nu fi supus la tratamente inumane sau

degradante, pot fi supuse unor limitări.

În

consecință, nefiind identificate motive de casare a sentinței, potrivit

art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 31

alin. (1) din O.U.G. nr. 102/2005, Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge

recursul declarat de M.B. împotriva sentinței civile nr. 927 din 20 martie 2014

a Curții de Apel București, secția a viii-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2014.