ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4070/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 19 iulie 2012, reclamantul A.S. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Direcția Generală de Pașapoarte, Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Oficiul Român pentru Imigrări a Municipiului București și Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Romane pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ridicarea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, ridicarea consemnului nominal N.P.L, radierea sa din lista de consemne (Sistemul național de evidență a străinilor) a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Prin Sentința civilă nr. 615 din 11 februarie 2013,, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală de Pașapoarte respingând în consecință acțiunea împotriva acestuia ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Totodată, Curtea de apel a respins în rest acțiunea promovată de reclamantul A.S. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări și Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, ca fiind neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele aspecte: Față de reclamantul A.S.

prin Ordonanța nr. 2747/II-5 din data de 17 iulie 2006 emisă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus declararea sa ca persoană indezirabilă pe teritoriul României pentru o perioada de 15 ani, dreptul său de ședere pe teritoriul României încetând cu data de 17 iulie 2006. Pentru dispunerea acestei măsuri, s-a reținut că reclamantul a desfășurat, desfășoară și există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională, în drept fiind avute în vedere dispozițiile art. 83 și art. 134 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Întrucât soția reclamantului este cetățean român, nu este incidentă speței O.U.G.

nr. 102/2005, ci O.U.G. nr. 194/2002. Acest din urmă act normativ nu reglementează un drept al străinului de a solicita ridicarea interdicției, astfel cum prevede O.U.G. nr. 102/2005, iar dispozițiile acestui din urmă act nu pot fi aplicate nici prin analogie reclamantului. Nu se poate admite că reclamantului i se aplică prev. art. 30 alin. (8) din O.U.G. nr. 102/2005 (referitoare la perioada pentru care un cetățean al Uniunii Europene sau membrul de familie al unui cetățean al Uniunii Europene poate fi declarat indezirabil, respectiv de la 1 la 10 ani) și deci că s-ar putea considera că a fost declarat indezirabil pe o perioadă de maxim 10 ani, de moment ce există o ordonanță definitivă prin care reclamantul este declarat indezirabil pe o perioadă de 15 ani.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înainte de termenul de judecată din data de 30 octombrie 2014, recurentul reclamant A.S., a depus o cerere prin care solicitat instanței să ia act de renunțarea la cererea de chemare în judecată. Înalta Curte constată că deși potrivit art. 84 din O.U.G. nr. 194/2002, hotărârea instanței de fond este irevocabilă, în realitate, în speță obiectul cererii privește încetarea măsurii declarării reclamantului ca indezirabil, iar potrivit art. 86 din O.U.G. nr. 194/2002, împotriva hotărârii prin care Curtea de apel s-a pronunțat asupra menținerii măsurii declarării indezirabilului, se poate face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că urmează a fi respinsă excepția inadmisibilității recursului.

Având în vedere cererea de renunțare la judecata acțiunii formulată de recurentul-reclamant, precum și faptul că manifestarea de voință, în sensul renunțării la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al pății, care nu este supus cenzurii instanței de judecată, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, în temeiul dispozițiilor art. 246 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A.S. și va modifica sentința atacată, în sensul că va lua act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu. Admite recursul declarat de A.S. împotriva Sentinței civile nr. 615 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că ia act de renunțarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV