ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3327/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 6428 din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității

invocată de pârâtul I.G.P.F. și a respins în consecință contestația formulată

împotriva refuzului intrării la frontieră ca fiind inadmisibilă. Totodată, a

respins în rest acțiunea promovată de reclamantul E.A.E.M.A.G. în

contradictoriu cu pârâtul I.G.I., astfel cum a fost precizată, ca fiind

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea,

analizând excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii

prealabile invocată de pârâtul I.G.P.F., a reținut că reclamantul nu a formulat

plângere prealabilă împotriva refuzului intrării la frontieră din data de 26

iulie 2012 emis de I.G.P.F., iar refuzul intrării la frontieră este o

consecință a revocării dreptului de ședere al reclamantului.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a

constatat că dreptul de ședere al reclamantului a fost revocat în conformitate

cu prevederile art. 77 alin. (3) lit. a) coroborat cu prev. art. 85 alin. (7)

din O.U.G. nr. 194/2002 întrucât împotriva sa a fost dispusă măsura declarării

ca indezirabil, decizia fiind luată deoarece reclamantul nu mai îndeplinește

condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. e) și g) din actul normativ

menționat, în fapt măsura fiind luată ca urmare a sentinței civile nr. 3302 din

17 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, fiind emisă în acest sens Decizia nr. S/2/C2/S.D./2517805

din 21 mai 2012 de O.R.I. - D.M. (în prezent I.G.I.).

Prima instanță a reținut că, dată fiind

hotărârea Curții de Apel București prin care reclamantul a fost declarat

indezirabil, executorie, întrucât reclamantul nu mai întrunește condițiile

legale pentru a fi titularul unui drept de ședere pe teritoriul României, în

mod corect a fost luată decizia de anulare a permisului de ședere eliberat pe

numele acestuia, fiind deci legală și temeinică decizia de revocare a dreptului

de ședere a reclamantului.

Împrejurările relevate de reclamant prin

cererea de chemare în judecată - în sensul că nu a avut cunoștință de dosarul

în care s-a pronunțat hotărârea de declarare a sa ca indezirabil, nefiindu-i

comunicată nicio citație sau hotărâre a instanței și nefiind contactat de

niciun reprezentant al vreunei autorități, dar și în sensul că nu a săvârșit

nicio faptă care să justifice declararea sa ca indezirabil - nu sunt relevante

în prezenta cauză, ci eventual în recursul exercitat împotriva sentinței de

declarare ca indezirabil, neconstituind motive de nelegalitate ori de

netemeinicie a actelor administrative contestate și deci a măsurilor dispuse de

pârâtul I.G.I.

Totodată, Curtea a apreciat că neîndeplinirea

condițiilor pentru declararea străinului ca persoană indezirabilă constituie un

aspect de verificat și de cenzurat în Dosarul având acest obiect, nr. 3852/2/2012,

măsurile dispuse de pârâți de revocare a dreptului de ședere și în consecință

de nepermitere a intrării la frontieră fiind legale din moment ce hotărârea

judecătorească pronunțată are caracter definitiv și este executorie.

Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat

ca fiind lipsite de relevanță și aspectele în circumstanțiere expuse de

reclamant, respectiv că se află de mult în timp în România unde și-a întemeiat

o familie, integrându-se social și profesional, dar și cele referitoare la

starea precară de sănătate a sa ori a unora din membrii familiei sale.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs

reclamantul E.A.E.M.A.G., susținând că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- în mod greșit instanța de fond a admis

excepția inadmisibilității acțiunii formulată de I.G.P.F., întrucât în

conformitate cu prevederile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002,

contestația împotriva nepermiterii intrării în țară se face la Curtea de Apel

București;

- instanța de fond nu a ținut seama de faptul

că nu i-a fost comunicată sentința civilă nr. 3302 din 17 mai 2012 pronunțată

în Dosarul nr. 3852/2/2012, el neavând cunoștință de motivele pentru care a fost

declarat indezirabil;

- măsura interzicerii de a intra în România

este nelegală și netemeinică, deoarece nu i s-a respectat dreptul la apărare,

îi este prejudiciată întreprinderea din România în care a învestit cca 1 milion

de euro și a plătit impozitele și taxele către buget.

Recurentul nu și-a încadrat în drept, din

punct de vedere procedural, motivele de recurs formulate.

Analizând actele și lucrările dosarului de

fond, precum și motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile împotriva

refuzului permiterii intrării în țară, în mod greșit aceasta a fost admisă de

instanța de fond, invocându-se prevederile de drept comun administrativ ale art.

7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit

cărora înainte de a se adresa instanței, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său trebuie să solicite autorității emitente sau autorității

ierarhic superioare, în termen de 30 de zile, revocarea, în tot sau în parte, a

acestuia.

Potrivit normei speciale, respectiv art. 105 alin.

(5) din O.U.G. nr. 194/2002, interzicerea intrării în România poate fi

contestată de străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în

a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură (în

condițiile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002).

Instanța de fond a analizat, însă, și argumentele

invocate de reclamant pe fondul cauzei, pronunțându-se asupra acestora și

reținând că, în ansamblul său, acțiunea este neîntemeiată.

Astfel, în mod corect instanța a reținut, în

esență, că dreptul de ședere al reclamantului a fost revocat în conformitate cu

prevederile art. 77 alin. (3) lit. a) coroborat cu prevederile art. 85 alin.

(7) din O.U.G. nr. 194/2002, întrucât împotriva sa a fost dispusă măsura

declarării ca indezirabil prin Decizia nr. S/2/C2/S.D./2517805 din 21 mai 2012

de O.R.I. - D.M. (în prezent I.G.I.), emisă în executarea sentinței civile nr. 3302

din 17 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Potrivit art. 85 alin. (7) din O.U.G. nr. 194/2002

„Dreptul de ședere a străinului încetează de la data pronunțării hotărârii prin

care acesta a fost declarat indezirabil”.

Față de aceste prevederi, din moment ce

recurentul - reclamant nu a făcut dovada desființării, în cadrul vreunei căi de

atac, a sentinței civile nr. 3302 din 17 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel

(executorie), apărările referitoare la interesele sale familiale și

patrimoniale pe teritoriul României sunt nerelevante.

Pentru considerentele menționate, cu referire

la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E.A.E.M.A.G. împotriva

sentinței civile nr. 6428 din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

septembrie 2014.