ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3327/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6428 din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul I.G.P.F. și a respins în consecință contestația formulată împotriva refuzului intrării la frontieră ca fiind inadmisibilă. Totodată, a respins în rest acțiunea promovată de reclamantul E.A.E.M.A.G. în contradictoriu cu pârâtul I.G.I., astfel cum a fost precizată, ca fiind neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea, analizând excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile invocată de pârâtul I.G.P.F., a reținut că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă împotriva refuzului intrării la frontieră din data de 26 iulie 2012 emis de I.G.P.F., iar refuzul intrării la frontieră este o consecință a revocării dreptului de ședere al reclamantului.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a constatat că dreptul de ședere al reclamantului a fost revocat în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (3) lit. a) coroborat cu prev. art. 85 alin. (7) din O.U.G. nr. 194/2002 întrucât împotriva sa a fost dispusă măsura declarării ca indezirabil, decizia fiind luată deoarece reclamantul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. e) și g) din actul normativ menționat, în fapt măsura fiind luată ca urmare a sentinței civile nr. 3302 din 17 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind emisă în acest sens Decizia nr. S/2/C2/S.D./2517805 din 21 mai 2012 de O.R.I. - D.M. (în prezent I.G.I.).

Prima instanță a reținut că, dată fiind hotărârea Curții de Apel București prin care reclamantul a fost declarat indezirabil, executorie, întrucât reclamantul nu mai întrunește condițiile legale pentru a fi titularul unui drept de ședere pe teritoriul României, în mod corect a fost luată decizia de anulare a permisului de ședere eliberat pe numele acestuia, fiind deci legală și temeinică decizia de revocare a dreptului de ședere a reclamantului.

Împrejurările relevate de reclamant prin cererea de chemare în judecată - în sensul că nu a avut cunoștință de dosarul în care s-a pronunțat hotărârea de declarare a sa ca indezirabil, nefiindu-i comunicată nicio citație sau hotărâre a instanței și nefiind contactat de niciun reprezentant al vreunei autorități, dar și în sensul că nu a săvârșit nicio faptă care să justifice declararea sa ca indezirabil - nu sunt relevante în prezenta cauză, ci eventual în recursul exercitat împotriva sentinței de declarare ca indezirabil, neconstituind motive de nelegalitate ori de netemeinicie a actelor administrative contestate și deci a măsurilor dispuse de pârâtul I.G.I.

Totodată, Curtea a apreciat că neîndeplinirea condițiilor pentru declararea străinului ca persoană indezirabilă constituie un aspect de verificat și de cenzurat în Dosarul având acest obiect, nr. 3852/2/2012, măsurile dispuse de pârâți de revocare a dreptului de ședere și în consecință de nepermitere a intrării la frontieră fiind legale din moment ce hotărârea judecătorească pronunțată are caracter definitiv și este executorie. Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat ca fiind lipsite de relevanță și aspectele în circumstanțiere expuse de reclamant, respectiv că se află de mult în timp în România unde și-a întemeiat o familie, integrându-se social și profesional, dar și cele referitoare la starea precară de sănătate a sa ori a unora din membrii familiei sale.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamantul E.A.E.M.A.G., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente: - în mod greșit instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulată de I.G.P.F., întrucât în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, contestația împotriva nepermiterii intrării în țară se face la Curtea de Apel București; - instanța de fond nu a ținut seama de faptul că nu i-a fost comunicată sentința civilă nr. 3302 din 17 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 3852/2/2012, el neavând cunoștință de motivele pentru care a fost declarat indezirabil; - măsura interzicerii de a intra în România este nelegală și netemeinică, deoarece nu i s-a respectat dreptul la apărare, îi este prejudiciată întreprinderea din România în care a învestit cca 1 milion de euro și a plătit impozitele și taxele către buget.

Recurentul nu și-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs formulate. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile împotriva refuzului permiterii intrării în țară, în mod greșit aceasta a fost admisă de instanța de fond, invocându-se prevederile de drept comun administrativ ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora înainte de a se adresa instanței, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său trebuie să solicite autorității emitente sau autorității ierarhic superioare, în termen de 30 de zile, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Potrivit normei speciale, respectiv art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, interzicerea intrării în România poate fi contestată de străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură (în condițiile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002). Instanța de fond a analizat, însă, și argumentele invocate de reclamant pe fondul cauzei, pronunțându-se asupra acestora și reținând că, în ansamblul său, acțiunea este neîntemeiată. Astfel, în mod corect instanța a reținut, în esență, că dreptul de ședere al reclamantului a fost revocat în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (3) lit. a) coroborat cu prevederile art. 85 alin. (7) din O.U.G.

nr. 194/2002, întrucât împotriva sa a fost dispusă măsura declarării ca indezirabil prin Decizia nr. S/2/C2/S.D./2517805 din 21 mai 2012 de O.R.I. - D.M. (în prezent I.G.I.), emisă în executarea sentinței civile nr. 3302 din 17 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 85 alin. (7) din O.U.G. nr. 194/2002 „Dreptul de ședere a străinului încetează de la data pronunțării hotărârii prin care acesta a fost declarat indezirabil”. Față de aceste prevederi, din moment ce recurentul - reclamant nu a făcut dovada desființării, în cadrul vreunei căi de atac, a sentinței civile nr. 3302 din 17 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel (executorie), apărările referitoare la interesele sale familiale și patrimoniale pe teritoriul României sunt nerelevante.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.A.E.M.A.G. împotriva sentinței civile nr. 6428 din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2014.