ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3302/2016

Decizia nr. 3302/2016

Asupra recursului de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.09.2014, sub nr. x/2/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul General pentru Imigrări a Municipiului București și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

- ridicarea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României luată împotriva reclamantului;

- ridicarea consemnului nominal N.P.I.;

- radierea reclamantului din lista de consemne (sistemul național de evidență a străinilor) a Ministerului Internelor și Reformei Administrative;

- permiterea intrării în România pentru a participa la prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 337 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: respingerea excepției autorității de lucru judecat, ca nefondată, admiterea excepției indamisibilității acțiunii, invocată din oficiu, și respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 337 din 10 februarie 2015 a declarat recurs în termen legal reclamantul A., susținând că aceasta este nelegală, pentru următoarele motive:

3.1. În mod greșit, prin încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond a stabilit că prezentul litigiu este de contencios administrativ și a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că, în lipsa unei cereri adresate de reclamant intimaților-pârâți, în sensul celor solicitate prin acțiune, al cărei refuz să fie sancționat de instanța de contencios administrativ, este inadmisibilă cererea de chemare în judecată.

Astfel, instanța de fond în mod greșit a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 (deși nu acesta era temeiul de drept precizat de reclamant în acțiunea introductivă) și nu a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 102/2005 (invocat de reclamant în acțiunea introductivă) și care constituie actul normativ cu caracter special, derogatoriu de la dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie ridicarea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, în temeiul art. 32 din O.U.G. nr. 102/2005, adică reanalizarea situației reclamantului și revocarea acestei măsuri luate împotriva lui, măsură pe care a executat-o parțial, iar nu obligarea intimaților-pârâți să procedeze la ridicarea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României.

Numai în situația în care obiectul prezentului dosar l-ar fi constituit obligarea intimaților-pârâți la ridicarea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, ar fi fost inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată mai înainte de adresarea unei cereri în acest sens către intimații-pârâți și al căror eventual refuz să fie supus cenzurii instanței de judecată.

Dispozițiile O.U.G. nr. 102/2005 (care constituie în această materie norma specială, derogatorie de la dispozițiile Legii nr. 554/2004) nu prevăd obținerea, în prealabil formulării cererii de chemare în judecată, a unui act administrativ de refuz de revocare a măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României din partea intimaților-pârâți și atacarea acestui act administrativ la instanța de judecată.

Dimpotrivă, art. 32 alin. (3) din O.U.G. nr. 102/2005 prevede în mod expres că partea interesată trebuie să se adreseze direct instanței de judecată cu cererea de revocare a măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României.

Pe de altă parte, reclamantul s-a adresat cu o cerere Ambasadei României de la Oslo, prin care a solicitat să i să permită intrarea pe teritoriul României, însă i s-a refuzat intrarea pe teritoriul României, întrucât măsura interdicției este legală, refuz care a fost depus la dosarul cauzei și cu privire la care instanța de fond nu s-a pronunțat, astfel că și sub acest aspect hotărârea recurată este nelegală.

3.2. Hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea principiilor contradictorialității, rolul judecătorului în aflarea adevărului și al disponibilității.

Astfel, fără să pună în discuția părților, și cu ignorarea obiectului acțiunii și a temeiului de drept invocat, în mod greșit instanța de fond a calificat cererea de chemare în judecată ca fiind o acțiune în contencios administrativ.

Prin schimbarea din oficiu a obiectului cererii de chemare în judecată, ca fiind anularea unui act administrativ, și calificarea litigiului ca fiind de contencios administrativ, instanța de fond a încălcat principiul dreptului de dispoziție al părților.

A fost încălcat și principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, întrucât și în situația în care reclamantul ar fi arătat că litigiul este unul de contencios administrativ, instanța de fond trebuia să stăruie în stabilirea corectă a naturii litigiului, iar aceasta în raport de obiectul cererii și de actul normativ aplicabil în cauză.

În concluzie, pentru motivele exprese, în temeiul art. 483 și urm., art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Intimații Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul General pentru Imigrări au solicitat, prin întâmpinare respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a solicitat instanței ridicarea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, ridicarea consemnului nominal NPI, radierea din lista de consemne și permiterea intrării în România.

Reclamantul nu a înțeles să conteste un act administrativ tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, și nici să solicite instituirea în sarcina pârâților a obligației de a dispune ridicarea interdicției de intrare pe teritoriul României.

Demersul judiciar inițiat de reclamant a fost întemeiat pe dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, act normativ în vigoare de la data de 01.01.2007.

Textul de lege menționat prevede că:

„(1) După împlinirea a jumătate din perioada interdicției dispuse în condițiile art. 30 sau după 3 ani de la data dispunerii acesteia, persoana declarată indizerabilă în condițiile prezentei ordonanțe de urgență poate solicita ridicarea interdicției.

(2) Ridicarea interdicției se poate dispune luându-se în considerare schimbările survenite față de împrejurările care au determinat dispunerea acesteia.

(3) Cererea de ridicare a interdicției se depune la Curtea de Apel București. Cererea se judecă în camera de consiliu.

(4) Instanța soluționează cauza de urgență și cu precădere.

(5) Hotărârea prevăzută la alin. (4) este supusă recursului. Hotărârea instanței de recurs este definitivă și irevocabilă.

(6) Prezența procurorului este obligatorie la toate ședințele de judecată.

(7) Hotărârile rămase definitive se comunică Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Oficiului Român pentru Imigrări”.

Reglementând competența instanței, respectiv a Curții de Apel București, de a dispune ridicarea interdicției intrării pe teritoriul României, O.U.G. nr. 102/2005, ca lege specială, derogă de la dispozițiile generale în materie reprezentate de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și se aplică cu prioritate, în virtutea principiului lex specialia generalibus derogant.

La art. 32 alin. (3) din O.U.G. nr. 102/2005 este prevăzut expres accesul direct la instanță, astfel că admisibilitatea acțiunii nu poate fi condiționată de formularea în prealabil a unei cereri adresate autorității pârâte, al cărei eventual refuz să fie supus cenzurii instanței.

Prin urmare, sunt întemeiate criticile formulate de recurent privitoare la greșita soluționare de către prima instanță a excepției inadmisibilității acțiunii.

Relativ la pretinsa încălcare a principiilor contradictorialității, rolul judecătorului în aflarea adevărului și al disponibilității, susținerile recurentului nu pot fi reținute, întrucât din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța a pus în discuția contradictorie a părților toate aspectele pe care și-a fundamentat soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii, raportat la cererea de chemare în judecată și la normele de drept pe care le-a reținut ca fiind aplicabile cauzei.

În concluzie, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ. (2010) și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 337 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2016.