ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 584/2014

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 490 de la 21 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 2637/63/2012, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul B.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, iar în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, rap. la art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a, teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. dreptul de a fi ales în autoritățile publice și în funcții publice elective, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale; în baza art. 64 C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. - dreptul de a fi ales în autoritățile publice si in funcții elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și lit. c) - dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale -, pe o durata de 2 ani, începând de la data executării integrale a pedepsei sau considerării ca executata; în temeiul art. 81-82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani și în temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei; în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi; în temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., s-a constatat ca prejudiciul a fost achitat parțial de către inculpat, în sumă de 140.700 lei; în temeiul art. 14 si 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Statul Roman, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dolj, a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente debitului principal de 140.614 lei, care fost achitat la data pronunțării prezentei hotărâri, calculate conform C. proc. fisc.; în temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (2), art. 353 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din data de 02 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, asupra autoturismului; în temeiul art. 353 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii instituite asupra autoturismului, prin Ordonanța din data de 02 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 163 alin. (2), art. 353 C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor bancare ale inculpatului B.M., până la concurența sumei reprezentând dobânzi și penalitățile de întârziere aferente debitului principal, calculate conform codului de procedura fiscala; în temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 163 alin. (2) C. proc. pen., art. 353 C. proc. pen., s-a dispus instituirea masurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei reprezentând dobânzi și penalitățile de întârziere aferente, calculate conform codului de procedura fiscala; în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea sentinței la O.N.R.C., pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii; în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, onorariul apărătorului desemnat din oficiu - in cuantum de 200 lei - s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. 12342/P/2007, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului B.M., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în fapt în aceea că inculpatul a avut calitatea de administrator al SC G. SRL, iar în anul 2007 s-a efectuat un control în cadrul acestei societăți, pentru a se verifica operațiunile intracomunitare efectuate de către această societate cu parteneri contractuali din Germania, operațiuni care nu erau înregistrate în evidențele contabile din România.

Prin procesul - verbal de control din 28 septembrie 2007 s-a precizat că deși reprezentantul societății SC G. SRL a fost convocat în vederea realizării unui control financiar contabil, acesta nu s-a prezentat și prin urmare, echipa de inspecție fiscală a procedat la efectuarea unor verificări pe baza datelor transmise de Compartimentul de schimb internațional de informații, având în vedere că în trim. I și II ale anului 2007 societatea a efectuat achiziții intracomunitare de la parteneri din Germania. Aceste operațiuni intracomunitare au fost transmise prin sistemul "V." (program electronic de transmitere automată a datelor), în baza de date a D.G.F.P. Dolj în vederea verificării corelațiilor dintre datele declarate de partenerii din U.E. cu cele declarate de agenții economici cu sediul social în România.

Din această bază de date a rezultat că în primele două trimestre ale anului 2007 SC G. SRL a efectuat tranzacții intracomunitare de bunuri în valoare de 117.138 lei, operațiuni care nu au fost declarate la A.F.P. și nici înscrise în contabilitatea societății.

S-a mai constatat că societatea verificată nu a mai depus declarații privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, încălcând prevederile art. 34 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 și nu a mai depus nici deconturi de T.V.A. din luna martie 2006.

S-a precizat că suma de 117.138 lei stabilită cu titlu de obligații fiscale prin acest verbal de control din 29 noiembrie 2007, a fost calculată prin estimare și nu prezintă un prejudiciu cert sub aspectul posibilității de evaluare, organele de control neavând la dispoziție nici un înscris care să materializeze operațiunile comerciale efectuate în România de SC G. SRL, administrată de inculpat. Ulterior, s-a mai încheiat un proces - verbal de control din 13 august 2008 având ca obiect verificarea activității financiare a SC G. SRL, aferente trim. III și IV 2007.

S-a constatat că societatea a efectuat achiziții intracomunitare în sumă de 766.366, din care în trim. III 2007 în sumă de 152.248 lei, iar trim. IV în sumă de 524.118 lei, de la diferiți furnizori din Germania, operațiuni care nu au fost declarate la A.F.P.M. Craiova. De asemenea, s-a constatat că societatea nu a depus declarații privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat și nici de conturi de T.V.A., în general, nu a mai depus nici un fel de declarații fiscale la organul fiscal teritorial, reprezentanții său nu s-au prezentat la control ca urmare a invitațiilor transmise.

Ulterior, prin procesul - verbal din 12 martie 2009 încheiat de A.F.P. a Municipiului Craiova, s-a efectuat un nou control având ca obiect impunerea SC G. SRL, având în vedere documentele primite în urma solicitării de la statele intracomunitare cu care societatea a avut relații comerciale. Și prin acest proces verbal s-a procedat la o estimare a sumei reprezentând valoarea totală a operațiunilor comerciale intracomunitare efectuate de către SC G SRL, astfel încât la stabilirea stării de fapt fiscale a SC G. SRL, s-a procedat la a pune în aplicare a datelor cuprinse în adresa din 2009 emisă de SC R.C. SRL ce cuprindea o estimare a prețurilor practicate pe piața de profil a vânzărilor de autoturisme utilizate, în anul 2007. Organul de control a folosit metoda comparării prețurilor, prin care prețul de piață este stabilit pe baza prețurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente. Aceasta este baza estimativă prin care prin acest proces verbal de control s-a stabilit suma de 197.610 lei, cuprinzând impozit pe profit de 12.696 lei, T.V.A. de 165.842 lei și majorări pe profit și respectiv majorări T.V.A.

Procesul verbal din 12 martie 2009, încheiat de A.F.P. a Municipiului Craiova, cuprinde și o declarație extrajudiciară a inculpatului (fila 26), conform căreia acesta a efectuat achiziții intracomunitare de autoturisme de la furnizori din Germania pe care ulterior le-a vândut în țară, SC G. SRL nu deține evidență contabilă, nu întocmește situații contabile, balanțe de verificare, bilanț contabil.

Prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, s-a stabilit că verificarea se efectuează tot pe baza datelor transmise de compartimentul de schimb internațional de informații. în procesul verbal din data de 15 aprilie 2009, încheiat între expertul contabil și inculpat, s-a recunoscut de către inculpat că a efectuat achiziții intracomunitare în perioada 01 ianuarie - 30 iunie 2007, însă nu poate prezenta evidența contabilă și fiscală pentru anul 2007.

S-a stabilit că obligațiile fiscale datorate bugetului de stat de către SC G. SRL, pe perioada 01 februarie 2007 - 31 decembrie 2007, sunt în cuantum de 168.555 lei, cuprinzând impozit pe profit de 11.118 lei și T.V.A. în sumă de 157.437 lei.

Astfel, instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului B.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

în cursul judecații, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice in infracțiunea prev de art 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, iar instanța de fond, din oficiu, a pus in discuția părților schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., prima instanță a respins cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei, ca neîntemeiată, întrucât din probele administrate nu au rezultat acțiuni ale inculpatului prin care să se fi procedat la ascunderea bunurilor sau a sursei impozabile sau taxabile, în cauza dedusă judecații neregăsindu¬se nici o acțiune comisa de inculpat prin care sa se urmărească sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile sau chiar a bunului.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul a efectuat un ansamblu de operațiuni comerciale intracomunitare, de importare a zece autoturisme, la diferite perioade de timp, fiecare operațiune reprezentând o acțiune distinctă, cu autonomie proprie, de sine stătătoare, aptă să producă efecte juridice distincte, inculpatul devenind titularul dreptului de proprietate asupra fiecărui autoturism pe care ulterior l-a și înstrăinat în România, obținând astfel un profit, iar fiecare operațiune în parte trebuia înscrisă în evidentele contabile ale societății imediat după încheiere, în caz contrar fiecare astfel de omisiune atrăgând răspunderea inculpatului.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a ținut seama de criteriile legale, generale, cumulative si obligatorii de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei, ce rezultă din împrejurările in care inculpatul a dezvoltat relațiile comerciale si nu si-a îndeplinit obligațiile contabile, perioada de timp in care a acționat, precum si implicarea unor autorități străine, organele judiciare trebuind sa apeleze prin Biroul județean de informații fiscale la administrația germană referitor la achizițiile intracomunitare efectuate de SC G. SRL Craiova în anul 2007.

S-au avut în vedere limitele mari de pedeapsă fixate de Legea nr. 241/2005, cuantumul foarte mare al prejudiciului provocat bugetului de stat și de recuperarea sa numai parțială, în limita prejudiciului principal, majorările de întârziere nefiind însă recuperate.

Instanța de fond a ținut seama totodată și de reaua credință de care a dat dovada inculpatul, care a desfășurat cele zece operațiuni in anul 2007, deși, astfel cum a rezultat din informațiile comunicate de O.R.C. la data de 03 iulie 2007, a intervenit dizolvarea judiciară a societății, măsură judiciară de natură a afecta activitatea societății, care nu mai putea fi derulată în limite normale, ci numai toate operațiunile trebuiau desfășurate numai în scopul clarificării situației activului și cea a pasivului societății.

Achitarea doar parțială a prejudiciului în cursul cercetării judecătorești, în limita numai a daunei principale, nu si a beneficiului nerealizat, determină și neaplicarea circumstanței atenuante judiciare prev de art 74 lit. b) C. pen., inculpatul a achitat aceasta parte a prejudiciului după solicitarea și acordarea multor termene de judecată, deși cuantumul prejudiciului a fost stabilit încă din cursul urmăririi penale.

Și în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a adoptat aceeași conduita contradictorie, întrucât deși a recunoscut actele de cumpărare si respectiv revanzare a autoturismelor, a susținut în mod nesincer că a înregistrat acele operațiuni comerciale în contabilitate, dar nu și la A.F.P., aspect nereal, întrucât el nu a administrat nici o proba în acest sens, iar prin raportul de expertiza contabila s-a constatat ca nu exista nici o astfel de înregistrare in contabilitate.

Ca și modalitate de executare a pedepsei, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81-82 C. pen., având în vedere persoana inculpatului - care nu are antecedente penale si a achitat parțial prejudiciul produs bugetului consolidat al statului - astfel că există temeiuri ca acesta se va indrepta pe viitor.

Totodată, prima instanță a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. și conform art. 12 din Legea nr. 241/2005, a dispus ca inculpatul sa nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi.

Temeiul răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, în speța dedusă judecății, îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată în art. 998, art. 999 C. civ., aceste condiții fiind îndeplinite in prezenta cauza penală și, in temeiul art. 14 si 346 alin. (1) C. proc. pen., instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă Statul Roman - prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dolj, a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente debitului principal de 140.614 lei, care fost achitat la data pronunțării prezentei hotărâri, calculate conform codului de procedura fiscală, aceste sume având caracter accesoriu față de creanța principală și se cuvin părții civile, în temeiul principiului reparării integrale a pagubei, atât a celei efectiv produse cat și a beneficiului nerealizat (art. 14 C. proc. pen.).

Instanța a arătat că nu se poate acorda prejudiciul în cuantumul solicitat de partea civilă și stabilit în mod extrajudiciar prin procesul verbal din 29 noiembrie 2007, procesul verbal din 13 august 2008 și respectiv din 12 martie 2009, întrucât nu s-au coroborat cu alte probe administrate în cursul procesului penal. Dimpotrivă, acțiunea civila s-a soluționat în speță pe baza celui de al treilea raport de expertiză, la a cărui întocmire părților li s-au respectat drepturile și interesele legitime procesuale, au fost convocate și au avut posibilitatea de a pune la dispoziția expertului documentele necesare.

Stabilirea în sarcina inculpatului a unui prejudiciu calculat prin rapoartele de inspecție fiscală și procesele verbale aferente, iar nu a prejudiciului stabilit prin raportul de expertiză contabilă încheiat de un organ independent, s-a arătat de prima instanță că ar încălca garanțiile unui proces echitabil, în accepțiunea C.E.D.O. (Decizia nr. 147/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție).

Partea civilă a făcut dovada existentei unor conturi bancare ale inculpatului la SC B.T. SA, SC V.R. SA si SC R.B. SA, insă unitățile bancare au comunicat valoarea soldului, care este de o valoare redusa.

Având în vedere obligativitatea instituirii masurilor asigurătorii prin art. 11 din Legea nr. 241/2005 și luând în considerare că dispozițiile art. 163 C. proc. pen. urm. nu instituie o condiție prealabilă privind identificarea bunurilor sau a sumelor de bani asupra cărora să se instituie masurile asigurătorii, instanța de fond a reținut că aceste masuri procesuale se pot institui fără o condiție prealabila. Numai după instituirea masurilor asigurătorii, pe baza încheierii sau hotărârii instanței de judecata, se va proceda la punerea in executare prin identificarea bunurilor sau a sumelor de bani aflate in patrimoniul inculpatului sau a părții responsabile civilmente. Conform art. 164 alin. (2) C. proc. pen., încheierea sau hotărârea instanței de judecata prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii, se aduce la îndeplinire prin executorul judecătoresc sau prin organele proprii de executare, în cazul în care parte civilă este una dintre unitățile prev. de art. 145 C. pen.

A considera pentru instituirea masurilor asigurătorii ca este obligatorie prealabila identificare a bunurilor presupune a adăuga la lege, deoarece nici un act normativ nu instituie o asemenea condiție, iar extinderea aplicării legii este inadmisibila in cadrul procesului penal, deoarece normele de drept procesual penal sunt de stricta interpretare si aplicare. Măsurile asigurătorii au în primul rând un scop preventiv și produc efecte nu numai prezente, ci și în viitor. în acest sens, chiar dacă la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare inculpatul nu are nici un bun propriu mobil sau imobil, urmare instituirii sechestrului asigurător, creditorul are posibilitatea oricând în viitor de a pune în aplicare această măsură, odată cu identificarea unor bunuri în patrimoniul sau.

Respingerea cererii de instituire masurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului nu are suport legal și este în contradicție cu finalitatea urmărită de legiuitor prin instituirea acestei dispoziții legale și chiar cu finalitatea condamnării, pentru evaziune fiscală, aceasta presupunând, pe lângă aplicarea unei pedepse, și recuperarea pagubei cauzate statului.

Luarea măsurii sechestrului asigurător nu este condiționată de identificarea bunurilor aflate în patrimoniul persoanei fizice, o atare operațiune urmând a fi efectuată la momentul concretizării măsurii, prin organul de executare. Aceasta soluție este justificată prin caracterul de universalitate juridică a patrimoniului, funcția de gaj general si efectele subrogației universală sau cu titlu universal.

În temeiul art. 353 C. proc. pen., instanța de fond a dispus ridicarea măsurii asigurătorii instituite asupra autoturismului, întrucât acest bun mobil nu mai figura înscris în evidențele Primăriei Municipiului Craiova ca aflându-se în proprietatea inculpatului, rezultând astfel că acesta a înstrăinat bunul și l-a radiat de pe numele sau din evidentele fiscale, astfel că, la momentul actual, nu inculpatul este proprietarul acestui bun.

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 163 alin. (2), art. 353 C. proc. pen., instanța de fond a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor bancare ale inculpatului B.M., până la concurența sumei reprezentând dobânzi și penalitățile de întârziere aferente debitului principal, calculate conform codului de procedura fiscală; de asemenea, s-a dispus instituirea masurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei reprezentând dobânzi și penalitățile de întârziere aferente, calculate conform codului de procedura fiscală.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel - în termen legal - D.G.F.P. Dolj, în numele Statului Român - prin A.N.A.F., cât și inculpatul B.M.

În motivele de apel formulate de inculpat, s-a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Primul motiv de apel vizează nelegalitatea sentinței, susținându-se că în mod nelegal s-a dispus prin sentința apelată condamnarea sa, deși există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv aceea a achitării prejudiciului.

Astfel, inculpatul a susținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiilor art. 741 alin. (2) C. pen., potrivit cărora, în cazul infracțiunilor economice prevăzute de legi speciale, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea pe fond, se achită prejudiciul, atunci limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, iar în cazul prejudiciului de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă.

Sub acest aspect, a concluzionat în sensul că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 13 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, în condițiile în care dispozițiile legale invocate au fost în vigoare până la 25 mai 2011, când Curtea Constituțională a României a constatat că acestea sunt neconstituționale.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a susținut că din prejudiciul infracțional stabilit pe parcursul urmăririi penale, a fi achitat până la data soluționării în fond a cauzei suma de 140.700 lei, prejudiciu stabilit în faza de urmărire penală printr-un raport de expertiză contabilă, având la bază actele contabile ale societății administrată de inculpat, iar partea civilă nu a formulat obiecțiuni față de rezultatele concluziilor stabilite.

În sfârșit, s-a susținut - sub acest aspect - că eventualele majorări de întârziere la care se face referire de către instanța de fond, nu au un corespondent în materialul de urmărire penală și nici în actul de sesizare a instanței.

De asemenea, nici suplimentul raportului de expertiză contabilă nu a stabilit eventuale majorări de întârziere, neprecizând care este suma la care ar putea fi obligat cu acest titlu.

În concluzie, s-a susținut că a achitat integral prejudiciul infracțional stabilit prin expertiza contabilă și prin suplimentul acestei probe științifice, astfel încât se impunea încetarea procesului penal în condițiile stabilite de dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) rap la art. 10 lit. i) C. proc. pen.

În cadrul celui de-al doilea motiv de apel s-a criticat sentința pentru netemeinicie, susținându-se că „în mod injust instanța de fond face trimitere la cuantumul foarte mare al prejudiciului, în condițiile în care acesta este circumscris la o sumă sub 50.000 euro".

S-a susținut că putea beneficia de circumstanțe legale atenuante la individualizarea judiciară a pedepsei, dintre cele prev de art. 74 C. pen., invocându-se lipsa antecedentelor penale, prezentarea în fața autorităților, dar și împrejurarea că a recunoscut integral acuzațiile aduse, fiind de acord chiar și cu valoarea prejudiciului reținut prin actul de trimitere în judecată.

Sub acest aspect, a concluzionat în sensul că a manifestat „stăruință în înlăturarea rezultatului infracțiunii și în repararea prejudiciului, acesta achitând de bună voie prejudiciul de care a fost acuzat prin actul de inculpare".

În consecință, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și, într-o primă teză, a apreciat că se impune încetarea procesului penal în condițiile prev de art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i) C. proc. pen., invocându-se achitarea prejudiciului infracțional.

Într-o teză subsidiară, s-a solicitat de asemenea desființarea sentinței și reindividualizarea judiciară a pedepsei stabilită de instanța de fond, susținându-se că se pot reține circumstanțe legale atenuante din cele prev de art. 74 C. pen., cu consecința prev de art. 76 C. pen.

Partea civilă D.G.F.P. Dolj, în motivele de apel depuse la dosar, a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate, constând în aceea că nu a fost admisă acțiunea civilă în sensul în care aceasta a fost formulată de apelantă, solicitându-se obligarea inculpatului la plata integrală a sumei 178.538 lei, la care să se adauge penalitățile de întârziere, precum și dobânzile aferente de la data de 01 ianuarie 2007 până la data achitării integrale a sumei datorate, reprezentând T.V.A. și impozit pe profit aferent tranzacțiilor efectuate.

De asemenea, a solicitat instituirea de măsuri asigurătorii și aplicarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor aparținând inculpatului, până la concurența valorii pagubei adusă bugetului de către inculpat, prin activitatea infracțională desfășurată.

Prin Decizia penală nr. 186 din 20 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă D.G.F.P. Dolj, în numele Statului Român - prin A.N.A.F. și de inculpatul B.M., împotriva sentinței penale nr. 490 de la 21 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 2637/63/2012.

S-a dispus obligarea apelantei D.G.F.P. Dolj la 70 lei cheltuieli judiciare statului și a inculpatului la 270 lei cheltuieli judiciare statului, din care, suma de 200 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu se va achita din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește apelul inculpatului, cu referire la primul motiv de nelegalitate invocat, instanța a constatat că acesta este neîntemeiat și urmează să fie respins.

S-a constatat că instanța de fond a făcut o evaluare corespunzătoare, cu raportare la dispozițiile legale în vigoare referitor la întinderea prejudiciului infracțional și la prevederile art. 741 C. pen.

Astfel, s-a reținut în mod legal prevederea vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 741 C. pen. referitor la reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancțiuni administrative, introdusă prin art. 20 pct. 2 din Legea nr. 202/2010, dar declarate neconstituționale prin Decizia nr. 573 din 03 mai 2011 a Curții Constituționale.

De asemenea, s-a stabilit că în raport cu sancțiunile penale prevăzute de lege, dispozițiile art. 741 C. pen. constituie o lege penală mai favorabilă, dar temeiul răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată în art. 998 și 999 C. civ.

În consecință, s-a constatat că, în cazul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, nu sunt aplicabile prevederile art. 741 C. pen., în condițiile în care inculpatul a recuperat numai paguba efectivă, constând în obligațiile fiscale, dar nu a achitat beneficiul nerealizat reprezentat de majorările de întârziere stabilite conform C. proc. fisc.

Chiar dacă se susține că acestea nu ar fi fost stabilite prin expertiza tehnică contabilă sau prin suplimentul la această probă științifică, s-a apreciat că nu se poate primi acest argument ca fiind de natură să-l exonereze pe inculpat de plata acestor majorări, raportat la activitatea desfășurată pe parcursul anului 2007, când s-a stabilit că apelantul a efectuat tranzacții intracomunitare de bunuri cu parteneri contractuali din Germania, operațiuni care nu erau înregistrate în evidențele contabile din România.

Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, a rezultat în mod indubitabil că faptele săvârșite în cursul anului 2007 au avut drept scop sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, actele materiale de executare fiind săvârșite la intervale de timp relativ apropiate, constând în aceea că apelantul a importat autoturisme din Germania, pe care ulterior le-a revândut, forma de vinovăție cu care a fost săvârșită infracțiunea fiind intenția directă, calificată de scop.

În concluzie, s-a apreciat că nu pot fi incidente dispozițiile art. 741 C. pen., angajarea răspunderii fiind cea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de dispozițiile art. 998 și 999 C. civ.

S-a mai reținut că și cel de-al doilea motiv de apel invocat de inculpat este nefondat, instanța făcând o justă individualizare a judiciară a pedepsei, cu respectarea criteriilor generale prev de art. 72 și art. 52 C. pen.

S-a avut în vedere în acest sens poziția oscilantă manifestată de inculpate, atât în faza de urmărire penală cât și de cercetare judecătorească, referitor în principal la numărul autoturismelor achiziționate și la sumele încasate prin înstrăinarea acestora. Reținând circumstanțele personale ale inculpatului, precum și împrejurarea că o parte din prejudiciul infracțional a fost recuperată, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Pentru aceste considerente, s-a dispus respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă, s-a dispus respingerea acestuia, pentru următoarele considerente:

Prejudiciul infracțional la care a fost obligat inculpatul a fost stabilit pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, debitul principal fiind circumscris la suma de 140.614 lei, inculpatul fiind obligat la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere, în conformitate cu art. 14 și 346 C. proc. pen.

Referitor la critica vizând măsurile asigurătorii, s-a constatat că prin sentința apelată s-a menținut sechestrul asigurător asupra unui autoturism aparținând inculpatului, iar în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (2) și art. 353 C. proc. pen., s-au instituit măsuri asigurătorii constând în popriri asupra conturilor bancare ale inculpatului, până la concurența sumei reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, dar și asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, cu referire la același debit.

Împotriva deciziei instanței de apel, în termen legal, au declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj și inculpatul B.M.

Examinând cauza, prin prisma criticilor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele următoare:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecință, instanța urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se constată că recurenta parte civilă a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., iar inculpatul nu a motivat recursul în termenul legal, memoriul cu motivele de recurs fiind transmis prin fax la dosar în ziua judecării recursului.

Recurenta parte civilă, prin motivele de recurs formulate, fără a invoca vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul cuantumului prejudiciului stabilit, arătând că raportul de expertiză contabilă avut în vedere este incomplet, instanțele apreciind greșit că nu pot fi avute în vedere procesele - verbale de control, în cauză rămânând neachitată suma de 37.838 lei la care se impune a fi obligat inculpatul. De asemenea, recurenta parte civilă a solicitat casarea hotărârilor în sensul obligării inculpatului la plata debitelor accesorii aferente sumei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, calculate conform prevederilor art. 119 și 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. și instituirea măsurilor asigurătorii și a sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând inculpatului, până la concurența valorii pagubei produse.

Recurentul inculpat, prin motivele de recurs formulate în scris, a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate, susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 741 C. pen., care instituie o cauză legală de nepedepsire, respectiv aceea a achitării prejudiciului, impunându-se încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i)1 din C. proc. pen. anterior.

În cadrul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu al recurentului inculpat, în susținerea recursului formulat, a solicitat Înaltei Curți să examineze cauza prin prisma cazurilor de casare care pot fi analizate din oficiu de instanță.

Referitor la criticile formulate de partea civilă, cu privire la cuantumul prejudiciului stabilit în sarcina inculpatului, Înalta Curte constată că acestea vizează reexaminarea probatoriului administrat în cauză, astfel că nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, întrucât se referă la aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În ceea ce privește modalitatea de calcul a accesoriilor aferente debitului principal, se constată că în mod corect s-a dispus obligarea inculpatului, în temeiul art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., la plata către partea civilă a dobânzilor și penalităților de întârziere, calculate conform C. proc. fisc., aferente debitului principal de 140.614 lei, stabilit în cauză, care fost achitat de inculpat, până la data pronunțării sentinței.

De asemenea, hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și sub aspectul măsurilor asigurătorii instituite, întrucât instanța de fond a menținut sechestrul asigurător asupra unui autoturism aparținând inculpatului, iar în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (2) și art. 353 C. proc. pen. s-au instituit măsuri asigurătorii constând în popriri asupra conturilor bancare ale inculpatului, până la concurența sumei reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, aferente debitului principal stabilit în cauză.

În ceea ce privește critica de recurs formulată de inculpat în scris, se constată că aceasta se circumscrie cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 172 C. proc. pen., însă Înalta Curte nu poate analiza incidența acestui caz de casare, față de neîndeplinirea condiției prevăzută De art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., și anume aceea a invocării în scris, cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată.

Examinând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare care ar putea fi analizate de instanță din oficiu.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj și de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 186 din 20 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj și de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 186 din 20 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2014.