ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 877/2015

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3576 din 18 decembrie 2013 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamant SC E.D.F. SRL, în contradictoriu cu pârâtul D.C., și în consecință a obligat pârâtul D.C. să predea reclamantei actele necesare administrării SC E.D.F.

SRL precum și bunurile mobile și imobile aparținând acesteia din urmă materializate prin următoarele: - actul constitutiv al societății, toate actele adiționale, deciziile asociatului unic, deciziile administratorului pe întreaga perioada a mandatului acestuia; - certificatul de înmatriculare, ștampilele societății, certificatele constatatoare eliberate în baza Legii nr. 359/2004 și orice înscrisuri eliberate de Oficiul Registrului Comerțului Constanta; - certificatul fiscal precum și alte documente de identificare ale societății; - registrele societății ținute de pârât în calitate de administrator al societății, registrul de procese-verbale ale adunării generale; toate autorizațiile și avizele societății de la înființare până în prezent emise de autoritățile administrative în favoarea societății (autorizații, permise, avize, licențe, documentații P.U.Z./D.T.A.C./D.T./D.D.E.) însoțite de documentația aferentă; - contractele încheiate de societate cu terți și raportul de derulare pentru fiecare contract în parte de la înființare până la data pronunțării prezentei hotărâri; - toate împuternicirile, inclusiv împuternicirile avocațiale sau ale experților acordate în numele și pe seama societății unor terți;| - lista completă a tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând societății inclusiv toate actele de proprietate/documente de proveniență și transferurile;

- lista conturilor bancare ale societății și toate contractele de credit încheiate cu societățile bancare, toate actele de cont curent inclusiv băncile prin care societatea își rulează fondurile de la înființare până la data pronunțării prezentei hotărâri; - toate documentele justificative și registrele contabile ținute în temeiul Legii nr. 82/1991 și ale Ordinului Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008 de la data înființării și cu excepția balanțelor și bilanțurilor aferente anului 2011; - registrul de control și toate rapoartele de control întocmite de organele inspecției fiscale de la înființare până la data pronunțării prezentei hotărâri; - corespondența cu organele administrației fiscale (adrese, notificări) de la înființare, raportul privind administrarea societății pentru fiecare an de administrare pe perioada în care pârâtul a avut calitatea de administrator al societății; - lista tuturor creditorilor și debitorilor societății de la înființare până la data pronunțării prezentei hotărâri; - contractele de muncă încheiate cu angajații societății și dovezile de plată a asigurărilor sociale și a tuturor contribuțiilor acestora de la înființare până la data pronunțării prezentei hotărâri; - situația litigiilor purtate cu terțe persoane și contractele de asistență juridică încheiate cu avocații, precum și situația soldurilor de activ-pasiv la momentul predării.

A fost obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 300 euro cu titlu de daune interese cominatorii pe fiecare zi de întârziere ce urmează a fi calculate de la data introducerii acțiunii și până la predarea efectivă. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că refuzul predării documentației contabile aparținând entității societare SC E.D.F. SRL de către pârâtul D.C. nu se circumscrie legalității, atât timp cât acesta nu mai îndeplinește calitatea de administrator la societatea sus amintită, acesta fiind revocat din calitatea de administrator prin decizia asociatului unic SC E.D.F. SRL din data de 7 decembrie 2011, decizie reconfirmată și judiciar în Dosarul nr. 411/118/2012 al Tribunalului Constanța.

S-a constatat că pârâtul a refuzat predarea documentației contabile prin încheierea de certificare motivat de atacarea pe cale judecătorească a deciziei de revocare, însă la momentul pronunțării prezentei soluții refuzul îmbracă forma unui abuz procesual, dat fiind repercusiunile juridice cât și economice ale refuzului pentru entitatea societară, respectiv imposibilitatea ținerii contabilității în sens cronologic și de a-și desfășura activitatea în condiții normale dar și caracterul executoriu între asociați al deciziei de revocare, indiferent de atacarea pe cale judecătorească a respectivei decizii, în absența unei suspendării a efectelor hotărârii adunării contestate. Potrivit art. 1541 C. civ.

în vechea reglementare, mandatarul este dator, oricând i se cere, a da seama mandantului de lucrurile sale și de a-i remite tot ceea ce a primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandatului. Totodată, dreptul de avea acces la documentația societății este recunoscut de Legea nr. 31/1990 persoanei juridice, prin cei împuterniciți în acest sens care poate și trebuie să cunoască situația financiară și activitatea societății, astfel cum rezultă din actele acesteia. S-a apreciat că prin refuzul pârâtului de a respecta acest drept consfințit de lege și de a preda documentele contabile și celelalte acte ale societății către noul administrator, s-a creat pericolul imposibilității administrării în continuare a persoanei juridice.

Ori, societatea are calitatea de creditor pentru obligația de predare a documentației contabile de către pârâtul D.C., născându-se astfel obligația de a face în persoana acestuia din urmă și anume obligația de predare a tot ce a deținut în calitatea sa de administrator al societății, obligație cu caracter personal urmând a fi dusă la îndeplinire numai prin persoana acestuia și corelativ dreptului societății de a solicita în temeiul art. 1073 și art. 1075 C. civ. îndeplinirea exactă a obligației din partea debitorului și transformarea ei în dezdăunări. Reținându-se astfel o cauză de neexecutare din partea pârâtului, s-a constatat ca întemeiat și capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii în cuantumul solicitat de către reclamantă, dat fiind că o obligație de a face se schimbă în dezdăunări în acord cu dispozițiile art. 1075 C. civ.

Cât privește faptul admiterii în parte a acțiunii, s-a avut în vedere că balanțele și bilanțurile financiare aferente anului 2011 sunt în posesia reclamantei, fiind predate de către pârât. Apelul declarat de pârâtul D.C. împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 202 din 17 aprilie 2014. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că în cauză s-a făcut dovada încetării contractului de mandat, precum și refuzul pârâtului de îndeplinire a obligației de a preda ce a deținut în calitate de administrator al societății comerciale reclamante, actul modificator al actului constitutiv fiind înregistrat la Registrul Comerțului și producând efecte chiar și în situația atacării sale prin promovarea unei acțiuni judiciare în constatarea nulității, acțiune respinsă de altfel în Dosar nr. 411/118/2012 al Tribunalului.

Instanța de apel a apreciat că argumentul apelantului vizând, pe de o parte inexistența refuzului de predare și, în subsidiar justificarea acestui refuz sunt neîntemeiate întrucât refuzul de predare este constatat în încheierea de certificare, iar caracterul justificat al refuzului se întemeiază pe aprecierea eronată asupra caracterului suspensiv al acțiunii în nulitate promovată, aspect ce, în mod greșit, stă la baza excepției de prematuritate invocată, care, în fapt, constituie o apărare de fond și nu o excepție reală.

S-a constatat că obligația de predare a documentelor și a bunurilor deținute cu ocazia exercitării mandatului de administrator s-a născut la momentul încetării mandatului și nu la momentul soluționării acțiunii judiciare promovate, astfel încât, nu se mai impunea notificarea ulterior datei de 1 octombrie 2012, iar refuzul de predare nu poate fi justificat pe acest motiv, vizând nesoluționarea în mod irevocabil a acțiunii în nulitate promovată de fostul administrator. S-a mai reținut că o altă consecință a acestei constatări constă în justificarea datei de la care s-a admis daunele cominatorii, ca fiind data introducerii acțiunii, așa cum s-a solicitat în acțiunea introductivă, dată ulterioară nașterii obligației de predare și câtă vreme, la data pronunțării apelului pârâtul nu își îndeplinise obligația de predare, hotărârea primei instanțe apare ca legală și temeinică, iar obligarea la plata daunelor cominatorii este justificată.

Referitor la cuantumul acestor daune s-a apreciat că acesta nu apare ca disproporționat și nici nu se impune a fi justificat în raport de existența și nivelul prejudiciului produs, nefiind solicitate daune compensatorii. Împotriva acestei decizii pârâtul D.C. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs invocat, recurentul a arătat, în esență, că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea prevederilor art. 1073 C. civ., art. 1541 C. civ. și art. 72 din Legea nr. 31/1990 privitoare la obligațiile mandatului. Recurentul susține că instanța de apel nu a analizat în nici un mod faptul că s-au predat toate documentele SC E.D.F.

SRL la data de 14 martie 2014, depunându-se în acest sens pentru termenul din 17 aprilie 2014 procesul-verbal de predare-primire încheiere de certificare 2 din 14 martie 2014 în integralitate. Totodată, susține recurentul, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes și asupra excepției lipsei de obiect a acțiunii introductive.

Recurentul consideră că instanța de apel a reținut incomplet motivul de apel în ceea ce privește capătul de cerere de obligare la daune cominatorii de 300 euro/zi întrucât reclamanta nu justifică calculul sumei de 300 euro/zi și eventualul prejudiciu suferit; la data de 16 ianuarie 2012 decizia din 7 decembrie 2011 nu era irevocabilă; daunele cominatorii nu se acordă în condițiile în care refuzul este clar justificat; acțiunea a fost înregistrată la 14 ianuarie 2013, notificarea a fost formulată pentru 16 ianuarie 2012 și Dosarul nr. 411/118/2012 a fost soluționat de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, la data de 1 octombrie 2012 dată de la care reclamantul nu a formulat nici o notificare și nu s-a prezentat să ridice documentele.

Instanța de apel, susține recurentul, nu a analizat toate motivele de apel și de asemenea nu s-a pronunțat asupra acestora, respectiv supunerea controlului judiciar a pct. 1-18 din anexa 1 la cererea reclamantei, asupra excepției prematurității, a abuzului de drept și asupra excepției lipsei de interes. Recurentul susține că față de faptul că la data de 14 martie 2014 au fost predate documentele SC E.D.F. SRL conform procesului-verbal de predare-primire, acțiunea a rămas fără obiect, nefiind întrunite condițiile interesului prezentei acțiuni, respectiv interesul nu este actual și legitim. Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, modificarea sentinței civile nr. 3576 din 18 decembrie 2013, în principal, ca rămasă fără obiect, lipsit de interes, în subsidiar, ca nefondată.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurentului încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate duce la modificarea sau casarea hotărârii atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC E.D.F. SRL a solicitat obligarea pârâtului D.C., de a preda toate actele necesare administrării societății și a bunurilor aparținând acesteia, potrivit Anexei 1 la acțiune către reclamantă, precum și obligarea pârâtului la plata de daune interese cominatorii în cuantum de 300 euro stabilite pe fiecare zi de întârziere calculate de la data formulării prezentei acțiuni și până la predarea efectiva a acestora, cu cheltuieli de judecată.

Prin procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 14 martie 2014, depus la dosar în cursul judecării apelului, recurentul D.C. a predat către reclamanta SC E.D.F. SRL actele solicitate de către reclamantă astfel cum sunt menționate în procesul-verbal de predare primire anterior amintit. O condiție esențială în toate fazele o constituie interesul în demersul judiciar în situația în care ulterior depunerii dovezii la dosar de predare a documentelor solicitate prin acțiunea introductivă, reclamanta nu a mai pretins și dovedit că ar exista și alte documente incluse în cererea de chemare în judecată și dispuse de a fi predate prin sentință și nepredate de către pârât, SC E.D.F. SRL nu mai justifică un interes actual în ceea ce privește desfășurarea procedurii judiciare în calea de atac.

Față de această situație în care pârâtul a îndeplinit cerința reclamantei ce a făcut obiectul cererii de chemare în judecată ce a generat prezentul litigiu, rezultă că reclamanta nu mai justifică un interes actual. În condițiile în care pârâtul și-a îndeplinit obligația de predare a actelor societății, iar în cauză nu a fost dovedită reaua credință a acestuia privind îndeplinirea obligației, va fi respinsă și cererea privind plata daunelor cominatorii nefiind incidente dispozițiile art. 1075 C. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va admite apelul declarat de pârâtul D.C.

împotriva sentinței civile nr. 3576 din 18 decembrie 2013 a Tribunalului Constanța, secția a lll-a civilă, va schimba sentința apelată în sensul că se va respinge acțiunea formulată de către reclamanta SC E.D.F. SRL. Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ. în raport de cererea formulată de recurentul pârât, urmează a se obliga intimata reclamantă la plata sumei de 8 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs și apel, către recurentul pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul D.C. împotriva deciziei civile nr. 202 din 17 aprilie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de pârâtul D.C. împotriva sentinței civile nr. 3576 din 18 decembrie 2013 a Tribunalului Constanța, secția a lll-a civilă. Schimbă sentința apelată în sensul că respinge acțiunea formulată de către reclamanta SC E.D.F. SRL. Obligă intimata-reclamantă SC E.D.F. SRL la plata sumei de 8 RON cheltuieli de judecată, recurs și apel, către recurentul-pârât D.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2015.