ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 859/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 14 ianuarie 2013, sub număr de dosar 794/212/2013, SC E.D.T. SRL a solicitat obligarea pârâtului D.C., în calitate de fost administrator social, la predarea tuturor actelor necesare administrării societății de la înființare și până în prezent, precum și a tuturor bunurilor care îi aparțin, deținute de pârât în numele societății, sub sancțiunea plății de daune cominatorii zilnice în valoare de 300 de euro pentru întârzierea executării și cu acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în proces. Prin Sentința civilă nr. 5782 din 18 aprilie 2013 Judecătoria Constanța a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Constanța, pe rolul căruia dosarul și-a păstrat numărul inițial.

La termenul din 23 octombrie 2013 pârâtul a invocat excepția lipsei de interes în susținerea acțiunii, în considerarea faptului că a procedat la predarea documentelor disputate în litigiu, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare primire datat 8 noiembrie 2013, anexat în copie. Prin Sentința civilă nr. 394 din 5 februarie 2014 Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a respins ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes în susținerea acțiunii. Prin aceeași sentință, a admis, în parte acțiunea formulată de reclamanta SC E.D.T. SRL, în contradictoriu cu pârâtul D.C. și a fost obligat pârâtul să predea reclamantei - de îndată - toate actele necesare administrării societății SC E.D.T.

SRL, de la înființare și până în prezent, precum și toate bunurile aparținând persoanei juridice reclamante, deținute de pârât în numele societății, respectiv: - actele constitutive, actele adiționale la acestea, deciziile administratorului social și ale asociatului unic; - certificatul de înmatriculare și ștampilele societății, certificatele constatatoare eliberate potrivit Legii nr. 359/2004, precum și orice alte înscrisuri eliberate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța; - registrele ținute în baza Legii nr. 31/1990 și a altor legi, inclusiv Registrul de procese-verbale ale adunării asociaților; - autorizațiile și avizele emise de autoritățile administrative în favoarea societății; - contractele încheiate de societate cu terții și rapoartele de derulare a contractelor; - împuternicirile (inclusiv cele avocațiale sau ale experților) acordate în numele și pe seama societății unor terți; - lista completă a bunurilor mobile și imobile ale societății, actele de proprietate, de proveniență, actele de transferuri patrimoniale efectuate de societate și proiecte; - lista conturilor bancare, contractele de credit și de cont curent; - documentele justificative și registrele contabile ținute în baza Legii nr. 82/1991 și ale O.M.E.F.

nr. 3512/2008; - registrul de control și rapoartele de control întocmite de organele inspecției fiscale; - corespondența cu organele fiscale; - rapoartele anuale privind administrarea societății; - lista creditorilor și debitorilor societății; - contractele de muncă ale angajaților, dovezile de plată a asigurărilor sociale și a celorlalte contribuții; - situația litigiilor cu terții și contractele de asistență juridică încheiate cu avocații; - situația soldurilor de activ - pasiv la momentul predării actelor; - orice alt document aparținând societății. A fost respinsă ca nefondată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 8,3 lei - cheltuieli de judecată (din care 8 lei - taxă judiciară de timbru și 0,3 lei - timbru judiciar) în favoarea societății reclamante.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond examinând cu prioritate - în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. - excepția invocată, a constatat că procesul-verbal de care se prevalează pârâtul a fost întocmit în vederea executării Sentinței civile nr. 2023 din 28 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 798/212/2013*; prin această hotărâre, fiind dispusă, predarea documentelor și a bunurilor aparținând persoanei juridice, pe calea ordonanței președințiale, cu titlu vremelnic, până la soluționarea fondului litigiului de față. S-a arătat că în ipoteza în care cererea societății reclamante, înregistrată sub nr. 794/212/2013, ar fi respinsă, pârâtul s-ar putea prevala de caracterul temporar al măsurii pentru a solicita restituirea documentelor predate, astfel încât folosul material, imediat și direct al reclamantei subzistă.

Din analiza ansamblului doveditor s-a reținut că societatea SC E.D.T. SRL s-a înființat în anul 2008, având drept asociat unic o persoană juridică de naționalitate elvețiană - E.D. (Elveția) III GMBH; în calitate de administrator social a fost numit, de la înființare, pârâtul D.C. Prin decizia asociatului unic din data de 7 decembrie 2011 s-a hotărât revocarea din funcție a pârâtului și desemnarea, ca administrator social, a numitului C.B.K.; acțiunea în justiție - promovată de către administratorul revocat - privind anularea deciziei amintite, a fost respinsă ca nefondată prin Sentința civilă nr. 682 din 29 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 293/118/2012; hotărârea a devenit irevocabilă prin respingerea recursului formulat de D.C., în baza Deciziei civile nr. 1203 din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța.

Efect al revocării împuternicirii de a gestiona activitatea persoanei juridice, noul administrator a expediat pârâtului notificarea din 4 ianuarie 2012 (comunicată la 9 ianuarie 2012) prin intermediul BEJ P.V., solicitând predarea de bună voie a tuturor documentelor societății reclamante; totodată, s-a interzis explicit vechiului administrator să mai dispună asupra conturilor societății, arătându-se că predarea actelor se va efectua la 16 ianuarie 2012, orele 14,30, la sediul notarului public V.D. din Constanța, b-dul M., județul Constanța, pe baza unui proces-verbal semnat de ambele părți. Prin încheierea de certificare de fapte a notarului public amintit din 16 ianuarie 2012, se consemnează prezența la sediu a apărătorului ales al pârâtului, care a exprimat refuzul predării tuturor documentelor, având în vedere contestarea în justiție a hotărârii asociatului unic de revocare din funcția de administrator.

Printr-o altă încheiere de certificare de fapte - din 25 mai 2012 - notarul public a consemnat din nou, cu prilejul întâlnirii părților în vederea organizării unui raport de audit, că reprezentantul convențional al pârâtului refuză primirea cererii reprezentanților reclamantei de solicitare a documentelor, condiționând această primire de predarea tuturor actelor descrise în anexa minutei din 25 mai 2012. Odată statuat refuzul administratorului social revocat din funcție de a preda bunurile și actele aparținând mandantului său, devin aplicabile prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990 - obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege; rezultă așadar că raporturile dintre societate și administratorul său sunt raporturi de mandat comercial, având la bază calitatea de mandatar a administratorului revocat.

Conform art. 1539 și art. 1541 C. civ., mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat și este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui, fiind dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului. Valorificând aceste dispoziții - care guvernează răspunderea contractuală a pârâtului - s-a dispus îndatorarea pârâtului, cu titlu de măsură definitivă, la predarea tuturor documentelor și a bunurilor deținute în numele și pe seama societății reclamante; neîndoielnic, părțile vor consemna într-un nou proces-verbal, înscrisurile și bunurile care se mai află în posesia pârâtului și care trebuie predate, precum și documentele care au fost deja înmânate societății reclamante.

În ce privește posibilitatea acordării de daune cominatorii anterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție statua - prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005, pronunțată în recurs în interesul legii - că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 580 3 C. proc. civ., hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii fiind susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite. S-a reținut că litigiul de față este guvernat de prevederile Codului de procedură civilă din 1865, daunele cominatorii fiind deci admisibile.

S-a remarcat, însă, că pârâtul a predat, cu titlu provizoriu, documentele consemnate în procesul-verbal din 8 noiembrie 2013, îndeplinindu-și astfel, pe parcursul judecății, obligația de restituire; în raport de această atitudine procesuală, nu se mai justifică îndatorarea sa la plata unor daune cominatorii, instituția fiind necesară doar ca un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenței debitorului la executarea silită și ca o modalitate de constrângere ce rezultă din amenințarea cu o atare executare dacă debitorul nu își îndeplinește obligația asumată; nimic nu o împiedică pe reclamantă să recurgă la aplicarea unor amenzi civile, în ipoteza refuzului de conformare a debitorului pârât la conduita impusă pe cale judiciară.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, pârâtul D.C., a formulat apel, care, prin Decizia civilă nr. 215 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a constatat că din motivarea hotărârii apelate rezultă că prima instanță a reținut că pârâtul a predat cu titlu provizoriu documentele consemnate în procesul-verbal din 8 noiembrie 2013, îndeplinindu-și astfel obligația de restituire. Din această cauză a și fost respinsă cererea de obligare a acestuia la plata de daune cominatorii.

Prin urmare, rațiunea pentru care s-a admis cererea reclamantei a fost aceea de a se dispune îndatorarea pârâtului cu titlu de măsură definitivă la predarea tuturor documentelor și a bunurilor deținute în numele și pe seama societății reclamante, instituția fiind necesară doar ca un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenței debitorului la executarea silită. S-a apreciat astfel că toate criticile formulate de apelant prin care susține executarea obligației de predare sunt nefondate, părțile având obligația de a întocmi un nou proces-verbal de predare-primire cu titlu definitiv a documentelor societății. Pentru aceste considerente, curtea de apel a apreciat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 296 C. proc.

civ. apelul a fost respins ca nefondat. În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, pârâtul D.C. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a Deciziei civile nr. 215 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, admiterea apelului, modificarea în parte a Sentinței civile nr. 394 din 5 februarie 2014, în sensul respingerii în tot a acțiunii intimatei-reclamante, ca nefondată. În argumentarea recursului, a susținut, în esență, că instanța de apel a pronunțat Decizia civilă nr. 215/2014 cu încălcarea prevederilor art. 1073 C. civ. (1864), art. 1541 C. civ. (1864) și art. 72 din Legea nr. 31/1990 privitoare la obligațiile mandatului. Astfel, recurentul-pârât a predat în integralitate documentele SC E.D.T.

SRL Constanța la data de 8 noiembrie 2013. A apreciat ca fiind nefondată și nelegală reținerea instanțelor în sensul că procesul-verbal are caracter provizoriu. Or, la data de 8 noiembrie 2013 s-au predat toate documentele atât administrative cât și contabile, așa cum rezultă din mențiunea existentă la fila 16 a procesului-verbal, încheiere de Certificare nr. 11 din 8 noiembrie 2013 BNP Asociații M.I. și I.G.P. Instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel și, de asemenea, nu s-a pronunțat în ceea ce privește supunerea controlului financiar a pct. 1 - 18 din Anexa 1 la cererea reclamantei. Reiterând motivele din apel, arată că în fiecare an a fost aprobat bilanțul contabil și Raportul administratorului de către asociatul unic SC E.D.

(S.) III Gmbh, reprezentată prin C.B.K., actualul administrator statutar al reclamantei. Aprobarea rezultatului exercițiului financiar contabil începând cu anul 2008 până în anul 2010 inclusiv, întrucât pentru anul 2011 nu a înțeles să participe la ședința AGA din 7 - 8 iunie 2012, conduce la faptul că C.B.K. are reprezentarea reală a activului și pasivului societății. Predarea documentelor financiar contabile și respectiv a tuturor actelor și/sau înscrisurilor SC E.D.T. SRL Constanța, a fost realizată prin inventarierea și predarea efectivă între reprezentanții/împuterniciții celor două părți, realizate faptic și efectiv prin procesul-verbal din 8 noiembrie 2013, care cuprinde anexele: documentele contabile originale; documente judiciare și comerciale; Registrul Asociaților, două ștampile.

La termenul de judecată din 29 ianuarie 2014 a susținut în fața instanței de fond excepția lipsei de interes a cererii, motivat pe neîndeplinirea condițiilor interesului. Față de faptul că acțiunea a rămas fără obiect, documentele au fost predate, interesul nu este actual și legitim. Prin considerentele sentinței, instanța face referire numai la excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocate la termenul din 23 octombrie 2013, față de dispozițiile Sentinței civile nr. 2023 din 28 iunie 2014, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 980/2013, prin care pe calea ordonanței președințiale, apelantul-pârât D.C.) a fost obligat să predea toate documentele și toate bunurile SC E.D.T. SRL Constanța.

Instanța de fond și instanța de apel nu au motivat și nu s-au pronunțat pe excepția lipsei de interes formulată la termenul din 29 ianuarie 2014. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed: Este de reținut că recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, recurentul aduce în discuție inclusiv nemulțumirea sa cu privire la considerentele sentinței apelate, ori astfel de susțineri nu pot face obiectul recursului, pârâtul fiind ținut să formuleze critici la adresa deciziei din apel, ceea ce presupune indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia. Totodată, simpla nemulțumire a recurentului-pârât cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a susținerilor sale nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casarea deciziei recurate.

Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, dar în cauză, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze nu a fost demonstrată.

Argumentat și legal motivat, instanța de apel a analizat legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe în limitele învestirii de către apelantul-pârât, în raport de scopul urmărit prin promovarea acțiunii (obligarea pârâtului D.C., în calitate de fost administrator social, la predarea tuturor actelor necesare administrării societății de la înființare și până în prezent, precum și a tuturor bunurilor care îi aparțin, deținute de pârât în numele societății, sub sancțiunea plății de daune cominatorii zilnice în valoare de 300 de euro pentru întârzierea executării) și a stabilit cu justețe că în cauză pârâtul trebuie să predea cu titlu definitiv documentele și bunurile solicitate prin acțiune.

Este esențial că predarea acestora, ca efect al unei hotărâri în ordonanță președințială nu poate să paralizeze prezenta acțiune și nici nu poate determina concluzia că obligația s-ar fi executat definitiv. Este adevărat că prin Sentința civilă nr. 2023 din 28 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. 798/212/2013*, s-a dispus predarea documentelor și a bunurilor aparținând persoanei juridice, pe calea ordonanței președințiale, cu titlu vremelnic, până la soluționarea fondului litigiului de față, însă astfel cum în mod legal a reținut și instanța de apel rațiunea pentru care s-a admis cererea reclamantei a fost aceea de a se dispune îndatorarea pârâtului cu titlu de măsură definitivă la predarea tuturor documentelor și a bunurilor deținute în numele și pe seama societății reclamante, instituția fiind necesară doar ca un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenței debitorului la executarea silită.

Față de cele reținute, recurentul nu poate pretinde că acțiunea pendinte ar fi rămasă fără obiect, iar din raționamentul logico-juridic de sinteză al instanței de control judiciar rezultă cu evidență existența interesului reclamantei în promovarea prezentei acțiuni. Totodată, instanța de apel nu este obligată să răspundă la fiecare argument folosit în dezvoltarea apelului atunci când acestea au un element comun determinat, instanța fiind autorizată să le grupeze și să le discute împreună. Nu în ultimul, faptul că invocă anumite articole din acte normative art. 1073 C. civ., art. 1541 C. civ. și art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiului de modificare reglementat expres de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. invocat de recurent, nu poate să atragă nicio analiză a instanței de recurs, întrucât indicarea formală a acestor texte legale în cuprinsul cererii de recurs nu înseamnă dezvoltarea motivului de nelegalitate în discuție, obligație ce revine exclusiv titularului cererii de recurs. Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de pct. 9 ale al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul D.C. Împotriva Deciziei civile nr. 215 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul D.C. împotriva Deciziei civile nr. 215 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2015. Procesat de GGC - NN