ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 859/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 859/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Judecătoriei Constanța la data de 14 ianuarie 2013, sub număr de dosar

794/212/2013, SC E.D.T. SRL a solicitat obligarea pârâtului D.C., în calitate

de fost administrator social, la predarea tuturor actelor necesare

administrării societății de la înființare și până în prezent, precum și a

tuturor bunurilor care îi aparțin, deținute de pârât în numele societății, sub

sancțiunea plății de daune cominatorii zilnice în valoare de 300 de euro pentru

întârzierea executării și cu acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în

proces.

Prin Sentința civilă

nr. 5782 din 18 aprilie 2013 Judecătoria Constanța a declinat competența de

soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Constanța, pe rolul căruia

dosarul și-a păstrat numărul inițial.

La termenul din 23

octombrie 2013 pârâtul a invocat excepția lipsei de interes în susținerea

acțiunii, în considerarea faptului că a procedat la predarea documentelor

disputate în litigiu, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare primire

datat 8 noiembrie 2013, anexat în copie.

Prin Sentința civilă

nr. 394 din 5 februarie 2014 Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a

respins ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes în susținerea acțiunii.

Prin aceeași

sentință, a admis, în parte acțiunea formulată de reclamanta SC E.D.T. SRL, în

contradictoriu cu pârâtul D.C. și a fost obligat pârâtul să predea reclamantei

- de îndată - toate actele necesare administrării societății SC E.D.T. SRL, de

la înființare și până în prezent, precum și toate bunurile aparținând persoanei

juridice reclamante, deținute de pârât în numele societății, respectiv:

- actele

constitutive, actele adiționale la acestea, deciziile administratorului social

și ale asociatului unic;

- certificatul de

înmatriculare și ștampilele societății, certificatele constatatoare eliberate

potrivit Legii nr. 359/2004, precum și orice alte înscrisuri eliberate de

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța;

- registrele ținute

în baza Legii nr. 31/1990 și a altor legi, inclusiv Registrul de

procese-verbale ale adunării asociaților;

- autorizațiile și

avizele emise de autoritățile administrative în favoarea societății;

- contractele

încheiate de societate cu terții și rapoartele de derulare a contractelor;

- împuternicirile

(inclusiv cele avocațiale sau ale experților) acordate în numele și pe seama

societății unor terți;

- lista completă a

bunurilor mobile și imobile ale societății, actele de proprietate, de

proveniență, actele de transferuri patrimoniale efectuate de societate și

proiecte;

- lista conturilor

bancare, contractele de credit și de cont curent;

- documentele

justificative și registrele contabile ținute în baza Legii nr. 82/1991 și ale

O.M.E.F. nr. 3512/2008;

- registrul de

control și rapoartele de control întocmite de organele inspecției fiscale;

- corespondența cu

organele fiscale;

- rapoartele anuale

privind administrarea societății;

- lista creditorilor

și debitorilor societății;

- contractele de

muncă ale angajaților, dovezile de plată a asigurărilor sociale și a celorlalte

contribuții;

- situația litigiilor

cu terții și contractele de asistență juridică încheiate cu avocații;

- situația soldurilor

de activ - pasiv la momentul predării actelor;

- orice alt document

aparținând societății.

A fost respinsă ca

nefondată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata de daune

cominatorii.

A fost obligat

pârâtul la plata sumei de 8,3 lei - cheltuieli de judecată (din care 8 lei -

taxă judiciară de timbru și 0,3 lei - timbru judiciar) în favoarea societății

reclamante.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond examinând cu prioritate - în condițiile art.

137 alin. (1) C. proc. civ. - excepția invocată, a constatat că procesul-verbal

de care se prevalează pârâtul a fost întocmit în vederea executării Sentinței

civile nr. 2023 din 28 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța în

Dosarul nr. 798/212/2013*; prin această hotărâre, fiind dispusă, predarea

documentelor și a bunurilor aparținând persoanei juridice, pe calea ordonanței președințiale,

cu titlu vremelnic, până la soluționarea fondului litigiului de față.

S-a arătat că în

ipoteza în care cererea societății reclamante, înregistrată sub nr.

794/212/2013, ar fi respinsă, pârâtul s-ar putea prevala de caracterul temporar

al măsurii pentru a solicita restituirea documentelor predate, astfel încât

folosul material, imediat și direct al reclamantei subzistă.

Din analiza

ansamblului doveditor s-a reținut că societatea SC E.D.T. SRL s-a înființat în

anul 2008, având drept asociat unic o persoană juridică de naționalitate

elvețiană - E.D. (Elveția) III GMBH; în calitate de administrator social a fost

numit, de la înființare, pârâtul D.C.

Prin decizia

asociatului unic din data de 7 decembrie 2011 s-a hotărât revocarea din funcție

a pârâtului și desemnarea, ca administrator social, a numitului C.B.K.;

acțiunea în justiție - promovată de către administratorul revocat - privind

anularea deciziei amintite, a fost respinsă ca nefondată prin Sentința civilă

nr. 682 din 29 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr.

293/118/2012; hotărârea a devenit irevocabilă prin respingerea recursului

formulat de D.C., în baza Deciziei civile nr. 1203 din 18 octombrie 2012 a

Curții de Apel Constanța.

Efect al revocării

împuternicirii de a gestiona activitatea persoanei juridice, noul administrator

a expediat pârâtului notificarea din 4 ianuarie 2012 (comunicată la 9 ianuarie

2012) prin intermediul BEJ P.V., solicitând predarea de bună voie a tuturor

documentelor societății reclamante; totodată, s-a interzis explicit vechiului

administrator să mai dispună asupra conturilor societății, arătându-se că

predarea actelor se va efectua la 16 ianuarie 2012, orele 14,30, la sediul

notarului public V.D. din Constanța, b-dul M., județul Constanța, pe baza unui

proces-verbal semnat de ambele părți.

Prin încheierea de

certificare de fapte a notarului public amintit din 16 ianuarie 2012, se

consemnează prezența la sediu a apărătorului ales al pârâtului, care a exprimat

refuzul predării tuturor documentelor, având în vedere contestarea în justiție

a hotărârii asociatului unic de revocare din funcția de administrator.

Printr-o altă

încheiere de certificare de fapte - din 25 mai 2012 - notarul public a

consemnat din nou, cu prilejul întâlnirii părților în vederea organizării unui

raport de audit, că reprezentantul convențional al pârâtului refuză primirea

cererii reprezentanților reclamantei de solicitare a documentelor, condiționând

această primire de predarea tuturor actelor descrise în anexa minutei din 25 mai

2012.

Odată statuat refuzul

administratorului social revocat din funcție de a preda bunurile și actele

aparținând mandantului său, devin aplicabile prevederile art. 72 din Legea nr.

31/1990 - obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de

dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această

lege; rezultă așadar că raporturile dintre societate și administratorul său

sunt raporturi de mandat comercial, având la bază calitatea de mandatar a

administratorului revocat.

Conform art. 1539 și

art. 1541 C. civ., mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât

este însărcinat și este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din

cauza neîndeplinirii lui, fiind dator, oricând i se va cere, a da seama

mandantului de lucrările sale și de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în

puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit

mandantului.

Valorificând aceste

dispoziții - care guvernează răspunderea contractuală a pârâtului - s-a dispus

îndatorarea pârâtului, cu titlu de măsură definitivă, la predarea tuturor

documentelor și a bunurilor deținute în numele și pe seama societății

reclamante; neîndoielnic, părțile vor consemna într-un nou proces-verbal,

înscrisurile și bunurile care se mai află în posesia pârâtului și care trebuie

predate, precum și documentele care au fost deja înmânate societății

reclamante.

În ce privește

posibilitatea acordării de daune cominatorii anterior intrării în vigoare a

Codului de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte de

Casație și Justiție statua - prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005,

pronunțată în recurs în interesul legii - că cererea privind obligarea la daune

cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului

la plata amenzii civile conform art. 580

3

C. proc. civ., hotărârea

prin care s-au acordat daune cominatorii fiind susceptibilă de executare

silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite.

S-a reținut că

litigiul de față este guvernat de prevederile Codului de procedură civilă din

1865, daunele cominatorii fiind deci admisibile.

S-a remarcat, însă,

că pârâtul a predat, cu titlu provizoriu, documentele consemnate în

procesul-verbal din 8 noiembrie 2013, îndeplinindu-și astfel, pe parcursul

judecății, obligația de restituire; în raport de această atitudine procesuală,

nu se mai justifică îndatorarea sa la plata unor daune cominatorii, instituția

fiind necesară doar ca un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenței

debitorului la executarea silită și ca o modalitate de constrângere ce rezultă

din amenințarea cu o atare executare dacă debitorul nu își îndeplinește

obligația asumată; nimic nu o împiedică pe reclamantă să recurgă la aplicarea

unor amenzi civile, în ipoteza refuzului de conformare a debitorului pârât la

conduita impusă pe cale judiciară.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, pârâtul D.C., a formulat apel, care, prin Decizia

civilă nr. 215 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca

nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a constatat că din motivarea hotărârii

apelate rezultă că prima instanță a reținut că pârâtul a predat cu titlu

provizoriu documentele consemnate în procesul-verbal din 8 noiembrie 2013,

îndeplinindu-și astfel obligația de restituire. Din această cauză a și fost

respinsă cererea de obligare a acestuia la plata de daune cominatorii.

Prin urmare, rațiunea

pentru care s-a admis cererea reclamantei a fost aceea de a se dispune

îndatorarea pârâtului cu titlu de măsură definitivă la predarea tuturor

documentelor și a bunurilor deținute în numele și pe seama societății

reclamante, instituția fiind necesară doar ca un mijloc juridic subsidiar de

înfrângere a rezistenței debitorului la executarea silită.

S-a apreciat astfel

că toate criticile formulate de apelant prin care susține executarea obligației

de predare sunt nefondate, părțile având obligația de a întocmi un nou

proces-verbal de predare-primire cu titlu definitiv a documentelor societății.

Pentru aceste

considerente, curtea de apel a apreciat că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 296 C. proc. civ.

apelul a fost respins ca nefondat.

În termen legal,

împotriva deciziei instanței de apel, pârâtul D.C. a declarat recurs,

solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a Deciziei civile nr. 215 din

30 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, admiterea apelului,

modificarea în parte a Sentinței civile nr. 394 din 5 februarie 2014, în sensul

respingerii în tot a acțiunii intimatei-reclamante, ca nefondată.

În argumentarea

recursului, a susținut, în esență, că instanța de apel a pronunțat Decizia

civilă nr. 215/2014 cu încălcarea prevederilor art. 1073 C. civ. (1864), art.

1541 C. civ. (1864) și art. 72 din Legea nr. 31/1990 privitoare la obligațiile

mandatului. Astfel, recurentul-pârât a predat în integralitate documentele SC

E.D.T. SRL Constanța la data de 8 noiembrie 2013.

A apreciat ca fiind

nefondată și nelegală reținerea instanțelor în sensul că procesul-verbal are

caracter provizoriu.

Or, la data de 8

noiembrie 2013 s-au predat toate documentele atât administrative cât și

contabile, așa cum rezultă din mențiunea existentă la fila 16 a

procesului-verbal, încheiere de Certificare nr. 11 din 8 noiembrie 2013 BNP

Asociații M.I. și I.G.P.

Instanța de apel nu a

analizat toate motivele de apel și, de asemenea, nu s-a pronunțat în ceea ce

privește supunerea controlului financiar a pct. 1 - 18 din Anexa 1 la cererea

reclamantei.

Reiterând motivele

din apel, arată că în fiecare an a fost aprobat bilanțul contabil și Raportul

administratorului de către asociatul unic SC E.D. (S.) III Gmbh, reprezentată

prin C.B.K., actualul administrator statutar al reclamantei.

Aprobarea

rezultatului exercițiului financiar contabil începând cu anul 2008 până în anul

2010 inclusiv, întrucât pentru anul 2011 nu a înțeles să participe la ședința

AGA din 7 - 8 iunie 2012, conduce la faptul că C.B.K. are reprezentarea reală a

activului și pasivului societății.

Predarea documentelor

financiar contabile și respectiv a tuturor actelor și/sau înscrisurilor SC

E.D.T. SRL Constanța, a fost realizată prin inventarierea și predarea efectivă

între reprezentanții/împuterniciții celor două părți, realizate faptic și

efectiv prin procesul-verbal din 8 noiembrie 2013, care cuprinde anexele:

documentele contabile originale; documente judiciare și comerciale; Registrul

Asociaților, două ștampile.

La termenul de

judecată din 29 ianuarie 2014 a susținut în fața instanței de fond excepția

lipsei de interes a cererii, motivat pe neîndeplinirea condițiilor interesului.

Față de faptul că acțiunea a rămas fără obiect, documentele au fost predate,

interesul nu este actual și legitim.

Prin considerentele

sentinței, instanța face referire numai la excepția lipsei de obiect a

acțiunii, invocate la termenul din 23 octombrie 2013, față de dispozițiile

Sentinței civile nr. 2023 din 28 iunie 2014, irevocabilă prin Decizia civilă

nr. 980/2013, prin care pe calea ordonanței președințiale, apelantul-pârât

D.C.) a fost obligat să predea toate documentele și toate bunurile SC E.D.T.

SRL Constanța.

Instanța de fond și

instanța de apel nu au motivat și nu s-au pronunțat pe excepția lipsei de interes

formulată la termenul din 29 ianuarie 2014.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele care succed:

Este de reținut că

recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al

hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs,

soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu

pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

În cuprinsul cererii

de recurs deduse judecății, recurentul aduce în discuție inclusiv nemulțumirea

sa cu privire la considerentele sentinței apelate, ori astfel de susțineri nu

pot face obiectul recursului, pârâtul fiind ținut să formuleze critici la

adresa deciziei din apel, ceea ce presupune indicarea punctuală de către

recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în

apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în

fundamentarea acesteia.

Totodată, simpla

nemulțumire a recurentului-pârât cu privire la soluția pronunțată, la

argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța

de control judiciar a susținerilor sale nu reprezintă un motiv de nelegalitate

care să conducă la modificarea sau casarea deciziei recurate.

Prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este

lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, dar în cauză, se constată că niciuna dintre cele

două ipoteze nu a fost demonstrată.

Argumentat și legal

motivat, instanța de apel a analizat legalitatea și temeinicia sentinței primei

instanțe în limitele învestirii de către apelantul-pârât, în raport de scopul

urmărit prin promovarea acțiunii (obligarea pârâtului D.C., în calitate de fost

administrator social, la predarea tuturor actelor necesare administrării

societății de la înființare și până în prezent, precum și a tuturor bunurilor

care îi aparțin, deținute de pârât în numele societății, sub sancțiunea plății

de daune cominatorii zilnice în valoare de 300 de euro pentru întârzierea

executării) și a stabilit cu justețe că în cauză pârâtul trebuie să predea cu

titlu definitiv documentele și bunurile solicitate prin acțiune.

Este esențial că

predarea acestora, ca efect al unei hotărâri în ordonanță președințială nu

poate să paralizeze prezenta acțiune și nici nu poate determina concluzia că

obligația s-ar fi executat definitiv.

Este adevărat că prin

Sentința civilă nr. 2023 din 28 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța,

în Dosarul nr. 798/212/2013*, s-a dispus predarea documentelor și a bunurilor

aparținând persoanei juridice, pe calea ordonanței președințiale, cu titlu

vremelnic, până la soluționarea fondului litigiului de față, însă astfel cum în

mod legal a reținut și instanța de apel rațiunea pentru care s-a admis cererea

reclamantei a fost aceea de a se dispune îndatorarea pârâtului cu titlu de

măsură definitivă la predarea tuturor documentelor și a bunurilor deținute în

numele și pe seama societății reclamante, instituția fiind necesară doar ca un

mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenței debitorului la executarea

silită.

Față de cele

reținute, recurentul nu poate pretinde că acțiunea pendinte ar fi rămasă fără

obiect, iar din raționamentul logico-juridic de sinteză al instanței de control

judiciar rezultă cu evidență existența interesului reclamantei în promovarea

prezentei acțiuni.

Totodată, instanța de

apel nu este obligată să răspundă la fiecare argument folosit în dezvoltarea

apelului atunci când acestea au un element comun determinat, instanța fiind

autorizată să le grupeze și să le discute împreună.

Nu în ultimul, faptul

că invocă anumite articole din acte normative art. 1073 C. civ., art. 1541 C.

civ. și art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, fără să

se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera

temeiului de modificare reglementat expres de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

invocat de recurent, nu poate să atragă nicio analiză a instanței de recurs,

întrucât indicarea formală a acestor texte legale în cuprinsul cererii de

recurs nu înseamnă dezvoltarea motivului de nelegalitate în discuție, obligație

ce revine exclusiv titularului cererii de recurs.

Pentru rațiunile

înfățișate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de

pct. 9 ale al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât, în raport de

argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul D.C.

Împotriva Deciziei

civile nr. 215 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținând decizia

instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul D.C. împotriva Deciziei civile nr. 215 din 30 aprilie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2015.

Procesat

de GGC - NN