ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2057/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2057/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta E.D. (E.) GmbH prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, astfel cum a fost precizată, a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul D.C. - asociat și unic administrator al

SC E.D.S. SRL Constanța autorizarea convocării Adunării Generale a Asociaților

societății, având drept ordine de zi revocarea pârâtului din funcție și

înlocuirea acestuia cu domnul C.B.K., ce urmează a prezida ședința și a

administra pe viitor societatea.

Prin încheierea

interlocutorie din data de 20 februarie 2012 instanța a respins ca nefondate

excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentat și a admisibilității

cererii, motivat de faptul că din certificatul constatator emis de Oficiul

registrului comerțului al cantonului Schwyz din Elveția din data de 16

decembrie 2011 rezultă că E.D. (S.) GmbH are ca administrator social pe E.D.

(S.) AG și K.C. din Basel, Küsnacht, asociat și administrator având semnătură

unică în cadrul firmei.

Prin Sentința civilă

nr. 1466 din 9 aprilie 2012 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată excepția

abuzului de drept procesual invocată de pârâtul D.C. în calitate de

administrator al SC E.D.S. SRL.

A respins ca

nefondată acțiunea și a respins ca nefondată cererea pârâtului de obligare a

reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta, în

calitate de acționar care deține un procent de 95% din totalul părților

sociale, apare ca titular al dreptului procesual de a sesiza instanța de

judecată și are capacitatea de a exercita dreptul în limitele în care a

învestit instanța de judecată.

Instanța de fond a

mai reținut că pârâtul, deși a invocat excepția în mod repetat nu a precizat

care este scopul ilicit urmărit de reclamantă, motivele sale vizând de fapt

inexistența acordului tuturor societăților care fac parte din structura

reclamantei, aspecte care au fost analizate de instanța de judecată, cu ocazia

soluționării excepției lipsei calității de reprezentant.

În ce privește

exercitarea relei-credințe, s-a observat că pârâta, autoare a excepției nu

indică elementele de natură să contureze reaua-credință, din actele aflate la

dosarul cauzei o astfel de atitudine subiectivă nefiind evidentă.

Prin urmare,

constatând că nu sunt întrunite condițiile necesare existenței unui abuz de

drept procesual care să fie sancționat, instanța a respins ca nefondată această

excepție.

Pe fond instanța a

constatat că, față de obiectul cererii și de temeiul de drept material invocat,

cererea de autorizare a convocării Adunării Generale a unei societăți

comerciale cu răspundere limitată este nefondată.

Astfel potrivit

actului constitutiv al SC E.D.S. SRL capitalul social este repartizat astfel,

19 părți sociale E.D. (S.) GmbH, corespunzător unui procent de 95% de

participare la beneficii și pierderi și 1 parte socială pentru D.C.,

corespunzător unui procent de 5% de participare la beneficii și pierderi.

Conform art. 2 din același act constitutiv SC E.D.S. SRL este persoană juridică

română, având forma de organizare societate cu răspundere limitată.

Ori, conform art. 195

alin. (2) din Legea nr. 31/1991, un asociat sau un număr de asociați ce

reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea

adunării generale, arătând scopul acestei convocări. Prin acest text se instituie

o prerogativă în favoarea asociaților care dețin mai mult de o pătrime din

capitalul social de a convoca adunarea generală, oricând și necondiționat decât

de arătarea scopului convocării fără a mai stabili necesitatea intervenției

instanței de judecată pentru a autoriza această convocare.

Prin urmare, având în

vedere prevederile actului constitutiv al SC E.D.S. SRL, asociatul este

abilitat să convoace adunarea generală, motiv pentru care prezenta cerere de

chemare în judecată a fost respinsă ca nefondată.

Apelul astfel cum a

fost calificat de instanță, declarat de reclamanta SC E.D. GmbH împotriva

acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Decizia civilă nr. 112 din

11 iulie 2012.

S-a schimbat în tot

hotărârea în sensul că s-a admis acțiunea și a fost autorizată reclamanta să

convoace Adunarea Generală a Asociaților SC E.D.S. SRL Constanța, cu următoarea

ordine de zi:

"1. Revocarea

din funcție a domnului D.C. domiciliat în Constanța, str. S., mun. Constanța,

județul Constanța și înlocuirea acestuia cu domnul C.B.K. cu domiciliul în

Allmendstrasse, Elveția și posesor al pașaportului elvețian eliberat de

autoritățile din Zurich la data de 23 septembrie 2003.

de revocare din funcție a domnului D.C., urmează ca dispozițiile art. 9 din

Actul Constitutiv al SC E.D.S. SRL să fie de asemenea modificat cu privire la

persoana administratorului societății după cum urmează:

"Art. 9 -

Administrarea societății se face de către domnul C.B.K. cu domiciliul în

Allmendstrasse, Elveția, acesta având puteri nelimitate în exercitarea

mandatului său.

revocarea din funcție a asociatului și administratorului D.C., se va pune în

vedere actualului administrator să prezinte toate actele și registrele

societății, documentele contabile, situațiile financiare și contractele în

derulare în vederea predării acestora noului administrator și a semnării

procesului-verbal de predare-primire a tuturor documentelor de gestiune și care

sunt proprietatea SC E.D.S. SRL."

A fost stabilită data

ținerii adunării generale ca fiind 11 august 2012 ce va fi prezidată de dl.

C.B.K., administrator al SC E.D. (E.) GmbH.

În argumentarea

acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că titularul dreptului

de a convoca adunarea asociaților este administratorul social care, potrivit

art. 195 alin. (1) din lege, este obligat să convoace adunarea asociaților la

sediul social, cel puțin o dată pe an sau de câte ori este necesar, incluzând

în aceasta din urmă situație și pe aceea în care convocarea adunării este

solicitată în condițiile prevăzute la alin. (2) de asociații care dețin cel

puțin o pătrime din capitalul social.

Încălcarea acestei

obligații legale justifică dreptul asociaților de a obține, prin intermediul

instanței de judecată, fie obligarea administratorului la îndeplinirea

obligației, fie autorizarea de a aduce la îndeplinire obligația chiar de către

asociați.

S-a apreciat că

posibilitatea reglementată expres de art. 119 din Legea nr. 31/1990 de a

solicita autorizarea convocării adunării generale a acționarilor în cazul

societăților pe acțiuni nu poate fi interpretată în niciun caz că ar exclude,

pentru societățile cu răspundere limitată, posibilitatea de a apela la intervenția

instanței pentru situația în care administratorul societății refuză să dea curs

cererii de convocare.

S-a mai reținut că

deși art. 195 alin. (2) nu precizează nici cui se cere această convocare și

nici ce se întâmplă dacă asociatul/asociații întâmpină refuzul convocării, este

evident că cererea de convocare se adresează titularului principal al dreptului

de convocare a adunării generale, adică administratorului social, iar în caz de

refuz al convocării, asociații în cauză vor putea cere tribunalului, în temeiul

art. 1528 C. civ., să fie autorizați să execute ei înșiși ori să facă să fie

executată obligația.

Instanța de apel a

considerat că dat fiind refuzul expres manifestat de către administratorul

pârât de a proceda la convocarea adunării și fiind vorba de o obligație de a

face ce poate fi adusă la îndeplinire chiar de către creditor, acțiunea

acestuia este perfect admisibilă și întemeiată.

Împotriva acestei

decizii pârâții D.C. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 și 304

1

C. proc. civ.

În susținerea

motivelor de recurs indicate recurentul a arătat, în esență, că în vederea

propunerii ordinii de zi pentru Adunarea Generală a Acționarilor a SC E.D.S.

SRL Constanța, dl. C.B.K., în numele SC E.D. (S.) AG Elveția și SC E.D. Gmbh Elveția,

avea nevoie de hotărârile adunărilor generale ale acționarilor, respectiv

mandate exprese.

În ceea ce privește

temeiul de drept al cererii - art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990,

recurentul apreciază că această cerere pe acest temei este inadmisibilă

întrucât SC E.D.S. SRL Constanța este societate cu răspundere limitată, iar

reglementările legale privind acest tip de societate sunt cuprinse în Cap. VI -

Societăți cu răspundere limitată din Legea nr. 31/1990, iar în cuprinsul art.

191 - 199 din Cap. VI nu se face trimitere la prevederile art. 119 din Legea

nr. 31/1990, de aplicare și pentru societățile comerciale cu răspundere

limitată,

În susținerea art.

304

1

C. proc. civ., recurentul a arătat, în esență, că dl. C.B.K. nu

se poate erija în mandatarul legal al acționarilor subsidiarei SC E.D.S. SRL

Constanța și totodată nu poate să se autopropună și să se autovoteze. Instanța

de judecată trebuie să analizeze legitimitatea și legalitatea ordinii de zi

pentru A.G.A. în condițiile actului constitutiv și a Legii nr. 31/1990

Recurentul susține

că, prin acțiune nu se precizează ce fel de Adunare Generală a Acționarilor se

convoacă - ordinară sau extraordinară lăsând la aprecierea instanței, fapt ce

conduce la încălcarea prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Totodată, recurentul

susține că în contextul în care este și administrator statutar și asociat,

revocarea sa din funcția de administrator constituie modificarea Actului

constitutiv.

Pentru aceste motive,

recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei

recurate, respingerea apelului ca nefondat, rejudecarea în fond a apelului și

menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

În primul rând trebuie

subliniat că vor forma obiect al analizei instanței de recurs doar motivele

care vizează nelegalitatea deciziei recurate deoarece, în actuala reglementare,

art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru

motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu

mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea

atacată și de a reevalua în acest scop probele.

Modul în care

instanța de fond a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza

acestora o anumită situație de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs în

actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, criticile

care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei

acestei instanțe.

Totodată, recurentul

a invocat în drept și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., dar

decizia atacată este o hotărâre pronunțată în apel, prin urmare, susceptibilă

de apel, ce nu poate fi examinată din perspectiva acestui text legal.

Motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. invocat de recurent vizează lipsa

temeiului legal sau încălcarea legii. Dintre aceste ipoteze, recurentul a

invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 31/1990 și

încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Din perspectiva

aplicării greșite a dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 31/1990, recurentul

susține că menționatele dispoziții legale nu sunt aplicabile societăților

comerciale cu răspundere limitată.

Susținerea recurentului

este nefondată.

Dreptul acționarilor

unei societăți pe acțiuni de a se adresa instanței de la sediul societății

pârâte cu o cerere de autorizare a convocării adunării generale le este

recunoscut prin analogie și asociaților unei societăți cu răspundere limitată,

câtă vreme între cele două forme de societăți există numeroase asemănări iar

legiuitorul a înțeles să precizeze în mod expres care anume sunt dispozițiile

de la societățile pe acțiuni care nu se aplică și societăților cu răspundere

limitată. Spre exemplu în art. 196

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990,

republicată s-a prevăzut că dispozițiile privitoare la administrarea

societăților pe acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată,

indiferent dacă sunt sau nu supuse obligației de auditare.

De altfel, a aprecia

în sensul că dispozițiile art. 119 din Legea nr. 31/1990 se aplică numai la

societățile pe acțiuni înseamnă a lipsi de consistență prevederile art. 195 din

lege și a recunoaște administratorilor unui SRL un drept discreționar și unic

în sensul de a da sau nu curs cererii pe care o formulează asociații interesați

în convocarea unei A.G.A.

Înalta Curte constată

că argumentația reținută de instanța de apel corespunde cerințelor impuse de

legiuitor, fiind astfel aplicate în mod judicios dispozițiile legale incidente

cauzei, reținând în mod corect că dat fiind refuzul manifestat de către

administratorul pârât de a proceda la convocarea adunării și fiind vorba de o

obligație de a face ce poate fi adusă la îndeplinire chiar de către creditor

acțiunea acestuia este perfect admisibilă și întemeiată.

Respectând

dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța a hotărât numai asupra

obiectului cererii deduse judecății și în apel nu a schimbat calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu a permis

părților să facă cereri noi. Din conținutul cererii de chemare în judecată,

rezultă că reclamanta SC E.D. (E.) GmbH a solicitat autorizarea convocării

A.G.A. societății, având drept ordine de zi revocarea din funcție și înlocuirea

acestuia cu domnul C.B.K., ce urmează a prezida ședința și a administra pe

viitor societatea.

Ori potrivit

dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., dând expresie principiului

disponibilității procesului civil, instanța s-a pronunțat în limitele

învestirii, limite stabilite de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Nu se poate susține

culpa instanței de apel în sensul neexercitării de către aceasta a unui rol

activ, deoarece nu poate fi instituită în sarcina sa indicarea tipului de

adunare generală, întrucât instanța de apel s-a raportat strict la obiectul

cererii chemare în judecată respectiv autorizarea convocării adunării generale.

Așa fiind, se

constată că decizia recurată este temeinică și legală și potrivit art. 312 C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul D.C. împotriva Deciziei civile nr. 112 din 11

iulie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2013.

Procesat de GGC - AS