ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2057/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta E.D. (E.) GmbH prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, astfel cum a fost precizată, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul D.C. - asociat și unic administrator al SC E.D.S. SRL Constanța autorizarea convocării Adunării Generale a Asociaților societății, având drept ordine de zi revocarea pârâtului din funcție și înlocuirea acestuia cu domnul C.B.K., ce urmează a prezida ședința și a administra pe viitor societatea. Prin încheierea interlocutorie din data de 20 februarie 2012 instanța a respins ca nefondate excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentat și a admisibilității cererii, motivat de faptul că din certificatul constatator emis de Oficiul registrului comerțului al cantonului Schwyz din Elveția din data de 16 decembrie 2011 rezultă că E.D.

(S.) GmbH are ca administrator social pe E.D. (S.) AG și K.C. din Basel, Küsnacht, asociat și administrator având semnătură unică în cadrul firmei. Prin Sentința civilă nr. 1466 din 9 aprilie 2012 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată excepția abuzului de drept procesual invocată de pârâtul D.C. în calitate de administrator al SC E.D.S. SRL. A respins ca nefondată acțiunea și a respins ca nefondată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta, în calitate de acționar care deține un procent de 95% din totalul părților sociale, apare ca titular al dreptului procesual de a sesiza instanța de judecată și are capacitatea de a exercita dreptul în limitele în care a învestit instanța de judecată.

Instanța de fond a mai reținut că pârâtul, deși a invocat excepția în mod repetat nu a precizat care este scopul ilicit urmărit de reclamantă, motivele sale vizând de fapt inexistența acordului tuturor societăților care fac parte din structura reclamantei, aspecte care au fost analizate de instanța de judecată, cu ocazia soluționării excepției lipsei calității de reprezentant. În ce privește exercitarea relei-credințe, s-a observat că pârâta, autoare a excepției nu indică elementele de natură să contureze reaua-credință, din actele aflate la dosarul cauzei o astfel de atitudine subiectivă nefiind evidentă. Prin urmare, constatând că nu sunt întrunite condițiile necesare existenței unui abuz de drept procesual care să fie sancționat, instanța a respins ca nefondată această excepție.

Pe fond instanța a constatat că, față de obiectul cererii și de temeiul de drept material invocat, cererea de autorizare a convocării Adunării Generale a unei societăți comerciale cu răspundere limitată este nefondată. Astfel potrivit actului constitutiv al SC E.D.S. SRL capitalul social este repartizat astfel, 19 părți sociale E.D. (S.) GmbH, corespunzător unui procent de 95% de participare la beneficii și pierderi și 1 parte socială pentru D.C., corespunzător unui procent de 5% de participare la beneficii și pierderi. Conform art. 2 din același act constitutiv SC E.D.S. SRL este persoană juridică română, având forma de organizare societate cu răspundere limitată. Ori, conform art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1991, un asociat sau un număr de asociați ce reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări.

Prin acest text se instituie o prerogativă în favoarea asociaților care dețin mai mult de o pătrime din capitalul social de a convoca adunarea generală, oricând și necondiționat decât de arătarea scopului convocării fără a mai stabili necesitatea intervenției instanței de judecată pentru a autoriza această convocare. Prin urmare, având în vedere prevederile actului constitutiv al SC E.D.S. SRL, asociatul este abilitat să convoace adunarea generală, motiv pentru care prezenta cerere de chemare în judecată a fost respinsă ca nefondată. Apelul astfel cum a fost calificat de instanță, declarat de reclamanta SC E.D. GmbH împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Decizia civilă nr. 112 din 11 iulie 2012. S-a schimbat în tot hotărârea în sensul că s-a admis acțiunea și a fost autorizată reclamanta să convoace Adunarea Generală a Asociaților SC E.D.S.

SRL Constanța, cu următoarea ordine de zi: "1. Revocarea din funcție a domnului D.C. domiciliat în Constanța, str. S., mun. Constanța, județul Constanța și înlocuirea acestuia cu domnul C.B.K. cu domiciliul în Allmendstrasse, Elveția și posesor al pașaportului elvețian eliberat de autoritățile din Zurich la data de 23 septembrie 2003. 2. Având în vedere propunerea de revocare din funcție a domnului D.C., urmează ca dispozițiile art. 9 din Actul Constitutiv al SC E.D.S. SRL să fie de asemenea modificat cu privire la persoana administratorului societății după cum urmează: "Art. 9 - Administrarea societății se face de către domnul C.B.K. cu domiciliul în Allmendstrasse, Elveția, acesta având puteri nelimitate în exercitarea mandatului său.

3. Având în vedere revocarea din funcție a asociatului și administratorului D.C., se va pune în vedere actualului administrator să prezinte toate actele și registrele societății, documentele contabile, situațiile financiare și contractele în derulare în vederea predării acestora noului administrator și a semnării procesului-verbal de predare-primire a tuturor documentelor de gestiune și care sunt proprietatea SC E.D.S. SRL." A fost stabilită data ținerii adunării generale ca fiind 11 august 2012 ce va fi prezidată de dl. C.B.K., administrator al SC E.D. (E.) GmbH.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că titularul dreptului de a convoca adunarea asociaților este administratorul social care, potrivit art. 195 alin. (1) din lege, este obligat să convoace adunarea asociaților la sediul social, cel puțin o dată pe an sau de câte ori este necesar, incluzând în aceasta din urmă situație și pe aceea în care convocarea adunării este solicitată în condițiile prevăzute la alin. (2) de asociații care dețin cel puțin o pătrime din capitalul social. Încălcarea acestei obligații legale justifică dreptul asociaților de a obține, prin intermediul instanței de judecată, fie obligarea administratorului la îndeplinirea obligației, fie autorizarea de a aduce la îndeplinire obligația chiar de către asociați.

S-a apreciat că posibilitatea reglementată expres de art. 119 din Legea nr. 31/1990 de a solicita autorizarea convocării adunării generale a acționarilor în cazul societăților pe acțiuni nu poate fi interpretată în niciun caz că ar exclude, pentru societățile cu răspundere limitată, posibilitatea de a apela la intervenția instanței pentru situația în care administratorul societății refuză să dea curs cererii de convocare. S-a mai reținut că deși art. 195 alin. (2) nu precizează nici cui se cere această convocare și nici ce se întâmplă dacă asociatul/asociații întâmpină refuzul convocării, este evident că cererea de convocare se adresează titularului principal al dreptului de convocare a adunării generale, adică administratorului social, iar în caz de refuz al convocării, asociații în cauză vor putea cere tribunalului, în temeiul art. 1528 C. civ., să fie autorizați să execute ei înșiși ori să facă să fie executată obligația.

Instanța de apel a considerat că dat fiind refuzul expres manifestat de către administratorul pârât de a proceda la convocarea adunării și fiind vorba de o obligație de a face ce poate fi adusă la îndeplinire chiar de către creditor, acțiunea acestuia este perfect admisibilă și întemeiată. Împotriva acestei decizii pârâții D.C. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În susținerea motivelor de recurs indicate recurentul a arătat, în esență, că în vederea propunerii ordinii de zi pentru Adunarea Generală a Acționarilor a SC E.D.S. SRL Constanța, dl. C.B.K., în numele SC E.D. (S.) AG Elveția și SC E.D. Gmbh Elveția, avea nevoie de hotărârile adunărilor generale ale acționarilor, respectiv mandate exprese.

În ceea ce privește temeiul de drept al cererii - art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, recurentul apreciază că această cerere pe acest temei este inadmisibilă întrucât SC E.D.S. SRL Constanța este societate cu răspundere limitată, iar reglementările legale privind acest tip de societate sunt cuprinse în Cap. VI - Societăți cu răspundere limitată din Legea nr. 31/1990, iar în cuprinsul art. 191 - 199 din Cap. VI nu se face trimitere la prevederile art. 119 din Legea nr. 31/1990, de aplicare și pentru societățile comerciale cu răspundere limitată, În susținerea art. 304 1 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esență, că dl. C.B.K. nu se poate erija în mandatarul legal al acționarilor subsidiarei SC E.D.S.

SRL Constanța și totodată nu poate să se autopropună și să se autovoteze. Instanța de judecată trebuie să analizeze legitimitatea și legalitatea ordinii de zi pentru A.G.A. în condițiile actului constitutiv și a Legii nr. 31/1990 Recurentul susține că, prin acțiune nu se precizează ce fel de Adunare Generală a Acționarilor se convoacă - ordinară sau extraordinară lăsând la aprecierea instanței, fapt ce conduce la încălcarea prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Totodată, recurentul susține că în contextul în care este și administrator statutar și asociat, revocarea sa din funcția de administrator constituie modificarea Actului constitutiv. Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, respingerea apelului ca nefondat, rejudecarea în fond a apelului și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: În primul rând trebuie subliniat că vor forma obiect al analizei instanței de recurs doar motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate deoarece, în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele. Modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc.

civ. Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei acestei instanțe. Totodată, recurentul a invocat în drept și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., dar decizia atacată este o hotărâre pronunțată în apel, prin urmare, susceptibilă de apel, ce nu poate fi examinată din perspectiva acestui text legal. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. invocat de recurent vizează lipsa temeiului legal sau încălcarea legii. Dintre aceste ipoteze, recurentul a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 31/1990 și încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Din perspectiva aplicării greșite a dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 31/1990, recurentul susține că menționatele dispoziții legale nu sunt aplicabile societăților comerciale cu răspundere limitată.

Susținerea recurentului este nefondată. Dreptul acționarilor unei societăți pe acțiuni de a se adresa instanței de la sediul societății pârâte cu o cerere de autorizare a convocării adunării generale le este recunoscut prin analogie și asociaților unei societăți cu răspundere limitată, câtă vreme între cele două forme de societăți există numeroase asemănări iar legiuitorul a înțeles să precizeze în mod expres care anume sunt dispozițiile de la societățile pe acțiuni care nu se aplică și societăților cu răspundere limitată. Spre exemplu în art. 196 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată s-a prevăzut că dispozițiile privitoare la administrarea societăților pe acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată, indiferent dacă sunt sau nu supuse obligației de auditare.

De altfel, a aprecia în sensul că dispozițiile art. 119 din Legea nr. 31/1990 se aplică numai la societățile pe acțiuni înseamnă a lipsi de consistență prevederile art. 195 din lege și a recunoaște administratorilor unui SRL un drept discreționar și unic în sensul de a da sau nu curs cererii pe care o formulează asociații interesați în convocarea unei A.G.A. Înalta Curte constată că argumentația reținută de instanța de apel corespunde cerințelor impuse de legiuitor, fiind astfel aplicate în mod judicios dispozițiile legale incidente cauzei, reținând în mod corect că dat fiind refuzul manifestat de către administratorul pârât de a proceda la convocarea adunării și fiind vorba de o obligație de a face ce poate fi adusă la îndeplinire chiar de către creditor acțiunea acestuia este perfect admisibilă și întemeiată.

Respectând dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța a hotărât numai asupra obiectului cererii deduse judecății și în apel nu a schimbat calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu a permis părților să facă cereri noi. Din conținutul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta SC E.D. (E.) GmbH a solicitat autorizarea convocării A.G.A. societății, având drept ordine de zi revocarea din funcție și înlocuirea acestuia cu domnul C.B.K., ce urmează a prezida ședința și a administra pe viitor societatea. Ori potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., dând expresie principiului disponibilității procesului civil, instanța s-a pronunțat în limitele învestirii, limite stabilite de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Nu se poate susține culpa instanței de apel în sensul neexercitării de către aceasta a unui rol activ, deoarece nu poate fi instituită în sarcina sa indicarea tipului de adunare generală, întrucât instanța de apel s-a raportat strict la obiectul cererii chemare în judecată respectiv autorizarea convocării adunării generale. Așa fiind, se constată că decizia recurată este temeinică și legală și potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul D.C. împotriva Deciziei civile nr. 112 din 11 iulie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2013. Procesat de GGC - AS