ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 71/2015

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința

arbitrală nr. 1 din 7 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, tribunalul

arbitrai a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC E.I. SRL,

reprezentată de administratorul judiciar C.C.S.P.R.L., împotriva

pârâtei-reclamante SC C. SA și a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de

225.613,44 lei cu titlu de pretenții, penalități și dobânzi, precum și la plata

sumei de 24.376,02 lei, cheltuieli de judecată (în total 249.989,46 lei) și a

respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC C. SA.

Împotriva

acestei hotărâri arbitrale, a formulat acțiune în anulare pârâta reclamantă SC

C. SA în temeiul disp art. 364 lit. e) și f) C. proc. civ. și a solicitat

schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii cererii reconvenționale.

În

motivarea acțiunii în anulare petenta susține că hotărârea arbitrală încalcă

dispoziții imperative ale legii (art. 364 lit. i) C. proc. civ.). Au fost

greșit interpretate și aplicate, la caz, disp art. 52 din Legea nr. 85/2006.

Sentința

arbitrală stabilește ca inoperabilă compensarea pentru că nu ar fi îndeplinită,

la data deschiderii procedurii de insolvență „condiția” ca cele două creanțe

reciproce să fie „certe, lichide și exigibile”. în realitate, creanța

pârâtei-reclamante este certă, lichidă și exigibilă și nu a fost contestată în

procedura insolvenței.

Compensarea

a operat determinat de aceea că respectivele creanțe reciproce au coexistat la

un moment anterior aprobării planului de reorganizare.

Trimiterea

la dispozițiile H.G. nr. 685/1999 nu are legătură cu ceea ce era de examinat.

Nu

se poate consacra teoria potrivit căreia prin stingerea creanței ca urmare a

aprobării planului de reorganizare prin votul altor creditori, să nu opereze

compensarea, prevăzută expres și explicit, fără nicio condiționare

suplimentară.

Aceasta

cu atât mai mult cu cât aspectul a devenit incident la mult timp după

împlinirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 353

3

C. proc.

civ.

Prin

Hotărârea nr. 30 din 2 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Tribunalul

arbitrai a reținut în mod corect că, de vreme ce condiția referitoare la

caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor reciproce nu era îndeplinită,

compensarea legală nu putea opera în temeiul dispozițiilor art. 52 din Legea nr.

85/2006. Așadar, pârâta reclamantă nu se putea prevala de efectele autorității

de lucru judecat rezultate din înscrierea creanței în tabelul preliminar și

necontestarea acesteia.

Tribunalul

arbitrai a respectat dispozițiile art. 52 din Legea 85/2006.

Referitor

la existența fraudei la lege a mecanismului validat de hotărârea arbitrală,

Curtea a reținut că judecătorul sindic a aprobat la 12 septembrie 2013, planul

de reorganizare a SC E.C.I. SRL, plan în care creanța creditoarei SC C. SA nu a

mai fost trecută.

Împotriva

acestui plan în care se menționează că această creanță a petentei nu va fi

achitată, petenta creditoare nu a declarat recurs, astfel că respectiva

hotărâre a rămas irevocabilă.

În

această situație, mecanismul de interpretare a normelor legale a fost folosit

în scopul în care aceasta a fost edictată și nicidecum pentru abaterea

respectivei dispoziții legale de la sensul și spiritul ei.

În

ce privește incidența dispozițiilor art. 364 lit. f) C. proc. civ. în sensul că

tribunalul arbitrai nu a examinat cererea reconvenționala, Curtea a respins ca

neîntemeiat acest motiv de anulare, hotărârea atacată îndeplinind toate

cerințele prevăzute de disp art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că este

motivată în fapt și în drept, este clară, concisă și corespunde soluției

pronunțate.

Împrejurarea

potrivit căreia un anumit paragraf nu ar fi fost suficient dezvoltat nu poate

conduce la concluzia neexaminării cererii reconvenționale, de vreme ce,

tribunalul arbitrai a analizat solicitarea petentei referitoare la intervenirea

compensației legale și a argumentat clar și concis soluția de respingere a

aplicării art. 52 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs SC C. SA, criticând-o sub următoarele motive

de nelegalitate:

Hotărârea

este nelegală pentru că, raportat la specificul pricinii și la argumentele

invocate, nu s-a realizat o analiză a chestiunilor de drept incidente, ceea ce

face ca motivarea hotărârii să fie străină de chiar natura pricinii - art. 304

pct. 7 C. proc. civ..

Hotărârea

este nelegală pentru că legea a fost incorect aplicată (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.); s-a persistat în eroarea hotărârii arbitrale și au fost greșit

interpretate și aplicate, la caz, dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006.

Determinat

de interpretarea și aplicarea greșită a legii au fost incorect analizate

apărările formulate în cauză, ceea ce a condus la neexaminarea cererii

reconvenționale.

Mecanismul

validat arbitrai și consacrat prin hotărârea recurată constituie fraudă la

lege.

În

condițiile art. 304

1

C. proc. civ.. se solicită examinarea pricinii

sub toate aspectele.

Recurenta

prezintă „situații de drept relevante” și arată in extenso care este cererea

reclamantei, respectiv pretențiile acesteia, probele administrate în fata

tribunalului arbitrai, reiterând existenta autorității de lucru judecat.

Se

arată că hotărârea nu analizează nici apărările formulate, nici argumentele

care au stat la baza acțiunii în anulare, nici corespondența dintre

raționamentele cuprinse de sentința arbitrală și actele și lucrările dosarului.

Sentința

arbitrală a stabilit greșit ca inoperabilă compensarea cu argumentul că nu ar

fi îndeplinită, la data deschiderii procedurii de insolvență „condiția” ca cele

două creanțe reciproce să fie „certe, lichide și exigibile”.

Chestiunea

privitoare la inoperativitatea autorității de lucru judecat determinată de

aceea că înscrierea în tabel „se face fără verificări” adaugă la lege și este

incorectă.

Compensarea

a operat determinat de aceea că respectivele creanțe reciproce au coexistat la

un moment anterior aprobării planului de reorganizare.

Contrar

reținerilor din cuprinsul hotărârii, determinat de modalitatea concretă de

analiză impusă de tribunal, cererea reconvențională nu a fost examinată.

Este

fără suport concluzia sentinței în sensul că în cazul constatării compensării „ar

însemna, că nerespectând Legea nr. 85/2006, Tribunalul arbitrai să nesocotească

sentința de confirmare a planului de reorganizare, rămasă definitivă și

irevocabilă, deci eventual să contrazică o hotărâre judecătoreasă, ceea ce nu

este admisibil”.

Ceea

ce s-a solicitat este tocmai valorificarea acestei hotărâri, în condițiile

legii speciale.

Consecința

raționamentului propus este că mecanismul validat arbitrai constituie fraudă la

lege.

Modalitatea

de întocmire a programului de plăți nu putea fi contestată pentru că nu apar ca

identificate elemente de nelegalitate. Iar în ignorarea datoriilor debitorului

falit, acesta ar rămâne să poată pretinde plata de la cel care îi este creditor

deși nu își achită față de acesta propria datorie.

Situația

este cea asumată de părți: intimata are împotriva recurentei petente o creanță

în cuantum de 205.301,89 lei; recurenta are împotriva intimatei o creanță în

cuantum de 315.685,20 lei. Pentru că operează compensarea, rezultă că petenta

are împotriva debitoarei o creanță în cuantum de 110.383,3 lei.

Se

solicită admiterea recursului și modificarea Hotărârii nr. 30/2014 a Curții de

Apel București.

Se

solicită admiterea acțiunii în anulare și, în consecință schimbarea în parte a

sentinței arbitrale în sensul admiterii cererii reconvenționale și a constatării

că între părți a intervenit compensarea și în consecință, intimata să fie

obligată la plata sumei de 110.383,31 lei.

În

cauză, intimata SC E.C.I. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând

recursul prin prisma disp art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele

considerente:

În

cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea

Curții de Apel răspunzând exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. întrucât

cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum

și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Astfel,

recurenta a invocat în acțiunea în anulare nerespectarea de către tribunalul

arbitrai a disp art. 52 din Legea nr. 85/2006 precum și existența fraudei la

lege a mecanismului validat de hotărârea arbitrală.

Curtea

de Apel a analizat in extenso aceste motive de anulare a sentinței arbitrale,

iar considerentele hotărârii recurate cuprind analiza chiar pe fondul cauzei a

respectivului litigiu dintre părți.

Soluția

Curții de Apel este corectă, astfel că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. nu se regăsește în cauză.

Cu

toate acestea, Înalta Curte apreciază că, având în vedere caracterul special al

acțiunii în anulare astfel cum este prevăzută în art. 364 lit. a) - i) C. proc.

civ., Curtea de Apel trebuia să analizeze respectiva cauză numai din

perspectiva acestor dispoziții legale.

Astfel,

motivele acțiunii în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, sunt

de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie. Ele vizează, în

ansamblu, condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu

înțelegerea lor concretizată prin convenția arbitrală și cauze de nelegalitate

expres stabilite; și nu motive care să vizeze situația de fapt și probele

administrate sau, mai sintetic, temeinicia hotărârii arbitrale.

Indiferent

de motivele invocate, acțiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii

arbitrale nu are caracter devolutiv, astfel încât nu se justifică o rejudecare

a fondului cauzei.

Numai

în situația în care acțiunea în anulare este admisibilă, vizând unul dintre

motivele limitativ enumerate de legiuitor, iar Curtea de Apel procedează la

desființarea acesteia, se va putea rejudeca pricina, în limitele cadrului

procesual stabilit prin convenția arbitrală, urmând ca instanța judecătorească

să cenzureze inclusiv interpretarea dată unor norme de ordine publică ori unor

dispoziții imperative ale legii, indiferent de natura acestora din urmă.

Așadar,

Curtea de Apel a pronunțat o soluție corectă respingând acțiunea în anulare, în

cauză nefiind întrunite cerințele art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ., chiar

dacă prin considerentele hotărârii se fac aprecieri asupra fondului cauzei.

Față

de aceste considerente, înalta Curte apreciază că toate criticile aduse

sentinței recurate sunt nefondate și, pe cale de consecință, potrivit disp art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C. SA - prin administrator

judiciar S.Q. - Filiala București S.P.R.L. împotriva Hotărârii nr. 30/2014 din

2 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.