ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 71/2015

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 1 din 7 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, tribunalul arbitrai a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC E.I. SRL, reprezentată de administratorul judiciar C.C.S.P.R.L., împotriva pârâtei-reclamante SC C. SA și a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 225.613,44 lei cu titlu de pretenții, penalități și dobânzi, precum și la plata sumei de 24.376,02 lei, cheltuieli de judecată (în total 249.989,46 lei) și a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC C. SA.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale, a formulat acțiune în anulare pârâta reclamantă SC C. SA în temeiul disp art. 364 lit. e) și f) C. proc. civ. și a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii cererii reconvenționale. În motivarea acțiunii în anulare petenta susține că hotărârea arbitrală încalcă dispoziții imperative ale legii (art. 364 lit. i) C. proc. civ.). Au fost greșit interpretate și aplicate, la caz, disp art. 52 din Legea nr. 85/2006. Sentința arbitrală stabilește ca inoperabilă compensarea pentru că nu ar fi îndeplinită, la data deschiderii procedurii de insolvență „condiția” ca cele două creanțe reciproce să fie „certe, lichide și exigibile”. în realitate, creanța pârâtei-reclamante este certă, lichidă și exigibilă și nu a fost contestată în procedura insolvenței.

Compensarea a operat determinat de aceea că respectivele creanțe reciproce au coexistat la un moment anterior aprobării planului de reorganizare. Trimiterea la dispozițiile H.G. nr. 685/1999 nu are legătură cu ceea ce era de examinat. Nu se poate consacra teoria potrivit căreia prin stingerea creanței ca urmare a aprobării planului de reorganizare prin votul altor creditori, să nu opereze compensarea, prevăzută expres și explicit, fără nicio condiționare suplimentară. Aceasta cu atât mai mult cu cât aspectul a devenit incident la mult timp după împlinirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 353 3 C. proc. civ. Prin Hotărârea nr. 30 din 2 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut următoarele: Tribunalul arbitrai a reținut în mod corect că, de vreme ce condiția referitoare la caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor reciproce nu era îndeplinită, compensarea legală nu putea opera în temeiul dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006. Așadar, pârâta reclamantă nu se putea prevala de efectele autorității de lucru judecat rezultate din înscrierea creanței în tabelul preliminar și necontestarea acesteia. Tribunalul arbitrai a respectat dispozițiile art. 52 din Legea 85/2006. Referitor la existența fraudei la lege a mecanismului validat de hotărârea arbitrală, Curtea a reținut că judecătorul sindic a aprobat la 12 septembrie 2013, planul de reorganizare a SC E.C.I.

SRL, plan în care creanța creditoarei SC C. SA nu a mai fost trecută. Împotriva acestui plan în care se menționează că această creanță a petentei nu va fi achitată, petenta creditoare nu a declarat recurs, astfel că respectiva hotărâre a rămas irevocabilă. În această situație, mecanismul de interpretare a normelor legale a fost folosit în scopul în care aceasta a fost edictată și nicidecum pentru abaterea respectivei dispoziții legale de la sensul și spiritul ei. În ce privește incidența dispozițiilor art. 364 lit. f) C. proc. civ. în sensul că tribunalul arbitrai nu a examinat cererea reconvenționala, Curtea a respins ca neîntemeiat acest motiv de anulare, hotărârea atacată îndeplinind toate cerințele prevăzute de disp art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., în sensul că este motivată în fapt și în drept, este clară, concisă și corespunde soluției pronunțate. Împrejurarea potrivit căreia un anumit paragraf nu ar fi fost suficient dezvoltat nu poate conduce la concluzia neexaminării cererii reconvenționale, de vreme ce, tribunalul arbitrai a analizat solicitarea petentei referitoare la intervenirea compensației legale și a argumentat clar și concis soluția de respingere a aplicării art. 52 din Legea nr. 85/2006. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC C. SA, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate: Hotărârea este nelegală pentru că, raportat la specificul pricinii și la argumentele invocate, nu s-a realizat o analiză a chestiunilor de drept incidente, ceea ce face ca motivarea hotărârii să fie străină de chiar natura pricinii - art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.. Hotărârea este nelegală pentru că legea a fost incorect aplicată (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.); s-a persistat în eroarea hotărârii arbitrale și au fost greșit interpretate și aplicate, la caz, dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006. Determinat de interpretarea și aplicarea greșită a legii au fost incorect analizate apărările formulate în cauză, ceea ce a condus la neexaminarea cererii reconvenționale. Mecanismul validat arbitrai și consacrat prin hotărârea recurată constituie fraudă la lege. În condițiile art. 304 1 C. proc. civ.. se solicită examinarea pricinii sub toate aspectele. Recurenta prezintă „situații de drept relevante” și arată in extenso care este cererea reclamantei, respectiv pretențiile acesteia, probele administrate în fata tribunalului arbitrai, reiterând existenta autorității de lucru judecat.

Se arată că hotărârea nu analizează nici apărările formulate, nici argumentele care au stat la baza acțiunii în anulare, nici corespondența dintre raționamentele cuprinse de sentința arbitrală și actele și lucrările dosarului. Sentința arbitrală a stabilit greșit ca inoperabilă compensarea cu argumentul că nu ar fi îndeplinită, la data deschiderii procedurii de insolvență „condiția” ca cele două creanțe reciproce să fie „certe, lichide și exigibile”. Chestiunea privitoare la inoperativitatea autorității de lucru judecat determinată de aceea că înscrierea în tabel „se face fără verificări” adaugă la lege și este incorectă. Compensarea a operat determinat de aceea că respectivele creanțe reciproce au coexistat la un moment anterior aprobării planului de reorganizare.

Contrar reținerilor din cuprinsul hotărârii, determinat de modalitatea concretă de analiză impusă de tribunal, cererea reconvențională nu a fost examinată. Este fără suport concluzia sentinței în sensul că în cazul constatării compensării „ar însemna, că nerespectând Legea nr. 85/2006, Tribunalul arbitrai să nesocotească sentința de confirmare a planului de reorganizare, rămasă definitivă și irevocabilă, deci eventual să contrazică o hotărâre judecătoreasă, ceea ce nu este admisibil”. Ceea ce s-a solicitat este tocmai valorificarea acestei hotărâri, în condițiile legii speciale. Consecința raționamentului propus este că mecanismul validat arbitrai constituie fraudă la lege. Modalitatea de întocmire a programului de plăți nu putea fi contestată pentru că nu apar ca identificate elemente de nelegalitate.

Iar în ignorarea datoriilor debitorului falit, acesta ar rămâne să poată pretinde plata de la cel care îi este creditor deși nu își achită față de acesta propria datorie. Situația este cea asumată de părți: intimata are împotriva recurentei petente o creanță în cuantum de 205.301,89 lei; recurenta are împotriva intimatei o creanță în cuantum de 315.685,20 lei. Pentru că operează compensarea, rezultă că petenta are împotriva debitoarei o creanță în cuantum de 110.383,3 lei. Se solicită admiterea recursului și modificarea Hotărârii nr. 30/2014 a Curții de Apel București. Se solicită admiterea acțiunii în anulare și, în consecință schimbarea în parte a sentinței arbitrale în sensul admiterii cererii reconvenționale și a constatării că între părți a intervenit compensarea și în consecință, intimata să fie obligată la plata sumei de 110.383,31 lei.

În cauză, intimata SC E.C.I. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul prin prisma disp art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: În cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea Curții de Apel răspunzând exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. întrucât cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel, recurenta a invocat în acțiunea în anulare nerespectarea de către tribunalul arbitrai a disp art. 52 din Legea nr. 85/2006 precum și existența fraudei la lege a mecanismului validat de hotărârea arbitrală.

Curtea de Apel a analizat in extenso aceste motive de anulare a sentinței arbitrale, iar considerentele hotărârii recurate cuprind analiza chiar pe fondul cauzei a respectivului litigiu dintre părți. Soluția Curții de Apel este corectă, astfel că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se regăsește în cauză. Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că, având în vedere caracterul special al acțiunii în anulare astfel cum este prevăzută în art. 364 lit. a) - i) C. proc. civ., Curtea de Apel trebuia să analizeze respectiva cauză numai din perspectiva acestor dispoziții legale. Astfel, motivele acțiunii în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie.

Ele vizează, în ansamblu, condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea lor concretizată prin convenția arbitrală și cauze de nelegalitate expres stabilite; și nu motive care să vizeze situația de fapt și probele administrate sau, mai sintetic, temeinicia hotărârii arbitrale. Indiferent de motivele invocate, acțiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale nu are caracter devolutiv, astfel încât nu se justifică o rejudecare a fondului cauzei. Numai în situația în care acțiunea în anulare este admisibilă, vizând unul dintre motivele limitativ enumerate de legiuitor, iar Curtea de Apel procedează la desființarea acesteia, se va putea rejudeca pricina, în limitele cadrului procesual stabilit prin convenția arbitrală, urmând ca instanța judecătorească să cenzureze inclusiv interpretarea dată unor norme de ordine publică ori unor dispoziții imperative ale legii, indiferent de natura acestora din urmă.

Așadar, Curtea de Apel a pronunțat o soluție corectă respingând acțiunea în anulare, în cauză nefiind întrunite cerințele art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ., chiar dacă prin considerentele hotărârii se fac aprecieri asupra fondului cauzei. Față de aceste considerente, înalta Curte apreciază că toate criticile aduse sentinței recurate sunt nefondate și, pe cale de consecință, potrivit disp art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C. SA - prin administrator judiciar S.Q. - Filiala București S.P.R.L. împotriva Hotărârii nr. 30/2014 din 2 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.