ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1955/2011

Ședința publică de la 19 mai 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2244 din 2 iunie 2010, Tribunalul Galați a admis în parte acțiunea principală astfel cum a fost modificată în sensul că a obligat pârâta-reclamantă SC F. SRL Caracal să plătească reclamantului-pârât suma de 148.877,42 lei beneficiu nerealizat și a constatat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 20 martie 2004; a admis în parte cererea reconvențională în sensul că a obligat reclamantul-pârât la plata sumelor de 2.500 dolari SUA și 20.000 Euro către pârâta-reclamantă, sumă ce va fi reactualizată cu dobânda legală de la data plății și până la data restituirii și a respins cererea pârâtei-reclamante de constatare a valabilității convenției încheiate de părți.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut în principal că față de existența unei hotărâri judecătorești irevocabile (2129 din 7 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosar nr. 2979/2005) se impune constatarea rezoluțiunii convenției părților încheiată tocmai în scopul stingerii unui litigiu, la data de 10 decembrie 2003, cu consecința repunerii părților în situația anterioară. Astfel reclamantul-pârât U.M.R. a fost obligat să restituie pârâtei-reclamante SC F. SRL Caracal suma de 2500 dolari SUA, sumă ce a fost actualizată cu dobânzii legale de la data plătii (10 decembrie 2003 si până la data restituirii ). Totodată, va fi obligat reclamantul-pârât U.M.R. să restituie pârâtei-reclamante SC F. SRL Caracal suma de 20.000 Euro, primită în baza antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 20 martie 2007, sumă ce a fost de asemenea reactualizată cu dobânda legală de la data plății și până la data restituirii.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel atât pârâta-reclamantă cât și reclamantul-pârât. Prin decizia nr. 99/A din 6 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta-reclamantă SC F. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 2244 din 2 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați; s-a admis apelul declarat de reclamantul-pârât U.M.R. împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a fost obligată pârâta reclamantă la plata sumei de 162.003 lei reprezentând beneficiu nerealizat către reclamantul pârât; s-a respins capătul de cerere privind obligarea reclamantului-pârât la plata sumelor de 2500 dolari SUA și 20.000 Euro, ca rămas fără obiect; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate; s-a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 4170,15 lei cheltuieli de judecată în apel către reclamantul-pârât.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că la data de 10 februarie 2003 părțile au încheiat o convenție pentru stingerea litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 4257/2003 prin care pârâta s-a obligat să achite suma de 5.500 dolari SUA, din care 2.500 au fost achitați la data respectivă, 1000 dolari SUA urmând să fie achitați la 17 decembrie 2003 și 2000 dolari SUA la 31 ianuarie 2001, iar reclamantul se obliga să transfere dreptul de proprietate. Cum pârâta, însă nu a achitat diferențele de preț la datele stabilite, părțile nu au mai perfectat contractul de vânzare-cumpărare. Instanța de apel a mai reținut că din coroborarea informațiilor din raportul de expertiză M.V.

și raportul de expertiză refăcut rezultă că beneficiul nerealizat de către reclamant se ridică la suma totală de 162.003 lei compusă din suma de 86.976,14 lei pentru perioada 14 martie 2003 – martie 2006 și 75.024,88 lei pentru perioada martie 2006 – 31 august 2008. Referitor la sumele achitate de către pârâtă ulterior, în baza convenției din 20 martie 2007 s-a reținut de instanța de apel că acestea au fost restituite de către reclamant, acesta consemnându-le la dispoziția pârâtei și pârâta le-a încasat, conform adeverinței nr. 1530/2010 emisă de CEC Bank. Împotriva deciziei comerciale nr. 99 A din 6 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați a declarat recurs SC F. SRL Caracal criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că: 1. nu a fost stabilită corect calea de atac; 2. decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină cu privire la stabilirea cuantumului beneficiului nerealizat; 3. capătul de cerere privind constatarea rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la 20 martie 2007 a fost soluționat incorect deoarece în cauză nu interveniseră premisele pactului comisoriu; 4. instanța de apel a aplicat greșit legea și când a soluționat capătul din cererea reconvențională cu privire la constatarea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între aceleași părți la data de 10 decembrie 2003 urmând ca sentința să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile invocate, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Deși recurenta a invocat art. 304 pct. 3 C. proc. civ. arătând că instanța de apel a calificat greșit calea de atac, Înalta Curte reține că această critică se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Cu alte cuvinte critica recurentei referitoare la calificarea greșită a căii de atac și încadrarea acesteia de către recurentă în motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi însușită de Înalta Curte deoarece textul de lege mai sus menționat vizează casarea hotărârii atunci când s-a încălcat competența instanței.

Soluționarea de către instanța de apel, în apel a căii de atac în complet de doi judecători și nu de trei judecători, adică în complet de recurs așa cum susține recurenta conturează motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. și în consecință va fi analizat de Înalta Curte din această perspectivă. Revenind la critica recurentei referitoare la calificarea greșită a căii de atac Înalta Curte nu și-o însușește atât timp cât prin dispozitivul sentinței comerciale nr. 2244 din 2 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați pârâta-reclamantă a fost obligată să plătească reclamantului-pârât suma de 148.877 lei reprezentând beneficiul nerealizat și s-a constatat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 20 martie 2004. Față de faptul că suma la care a fost obligată pârâta să o plătească reclamantului este mai mare de 100.000 lei Înalta Curte reține că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 282 1 C. proc.

civ. care prevăd că, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială. Nu este lipsit de relevanță de a aminti în acest context și decizia nr. XXXII/2008 (32/2008) prin care Înalta Curte ca urmare a admiterii recursului în interesul legii a stabilit că „dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ., se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare”.

Referitor la critica recurentei în sensul că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină cu privire la stabilirea cuantumului beneficiului nerealizat, Înalta Curte reține că este neîntemeiată deoarece din examinarea deciziei recurate a constatat că hotărârea cuprinde în considerente motivele de fapt care au format convingerea instanței în vederea acordării despăgubirilor solicitate. Astfel, se arată că din coroborarea informațiilor din raportul de expertiză M.V.

și raportul de expertiză refăcut, rezultă că beneficiul nerealizat de către reclamant se ridică în sumă totală de 86.976,14 lei pentru perioada 14 martie 2003 – martie 2006 și 75.024,88 lei pentru perioada martie 2006 – 31 august 2008. În ceea ce privește critica recurentei referitoare la soluționarea incorectă a capătului de cerere privind constatarea rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare, Înalta Curte reține că în mod corect s-a soluționat acest capăt de cerere din moment ce părțile au convenit că dacă în termen de 3 luni de la pronunțarea hotărârii în dosarul nr. 1430/207/2007 pârâta nu își onorează obligațiile antecontractul este rezoluționat de drept plin fără îndeplinirea vreunei formalități (fila 26 din dosarul nr. 1430.3/207/2007 al Judecătoriei Caracal).

Față de faptul că pactul comisoriu de gradul IV este acea clauză contractuală în care părțile prevăd că în cazul neexecutării obligațiilor, contractul se desființează de plin drept, fără punerea în întârziere a debitorului instanța nu poate decât să constate rezoluțiunea. Față de cele arătate rezultă că – în condițiile existenței pactului comisoriu de gradul IV – în mod corect instanțele au constatat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 20 martie 2007 atât timp cât pârâta nu a achitat diferența de preț în termenul stipulat în convenție.

Referitor la critica recurentei în sensul că instanța de apel a soluționat greșit capătul de cerere din cererea reconvențională cu privire la constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare încheiată între aceleași părți la 10 decembrie 2003 Înalta Curte reține pentru acuratețea deciziei că instanța de apel nu a soluționat cererea reconvențională ci a exercitat controlul judiciar a hotărârii atacate în funcție de criticile cererii de apel. Analizând critica recurentei sub acest aspect Înalta Curte reține că este neîntemeiată deoarece instanța de control judiciar a reținut corect că nu se pot formula cereri noi în fața instanței de apel.

Este de reținut că prin cererea reconvențională SC F. SRL Caracal a solicitat să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare din data de 10 decembrie 2003, iar în caz contrar să fie obligat reclamantul la plata sumei de 2.500 dolari SUA și a sumei de 20.000 Euro, precum și la plata daunelor curente pentru perioada în care societatea a fost folosită de folosința acestora. Din formularea cererii reconvenționale reiese că pârâta a solicitat să se constate că este valabilă convenția din 10 decembrie 2003. Solicitarea pârâtei de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic a intervenit după expirarea termenului înăuntrul căruia putea fi depusă. Este adevărat că prin concluziile scrise depuse la 8 martie 2010 pârâta a solicitat și pronunțarea unei sentințe care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, însă această solicitare a avut loc cu încălcarea art. 119 alin. (3) C. proc.

civ. astfel că Tribunalul Galați în mod corect nu a analizat acest aspect ci doar solicitarea pârâtei din cererea reconvențională referitoare la valabilitatea convenției încheiate la 10 decembrie 2003. Cum prin cererea de apel pârâta nu a criticat acest aspect ci doar modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale prin care a solicitat să se constate valabilitatea convenției din 20 martie 2007 și nu a convenției din 10 decembrie 2003 cu consecința pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a reținut că în apel nu se pot formula cereri noi. Cu alte cuvinte, instanța de apel a reținut în mod corect că pe parcursul soluționării litigiului în fața primei instanțe prin cererea reconvențională pârâta a solicitat constatarea valabilității convenției din 10 decembrie 2003, deci nu a convenției din 20 martie 2007 cum a solicitat pentru prima dată prin cererea de apel.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte reține că, criticile recurentei nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC F. SRL Caracal împotriva deciziei nr. 99/A din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.