Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84472)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84472) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Deținerea și punerea în circulație, fără autorizație, a armelor pentru împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare Deținerea și punerea în circulație, fără autorizația prevăzută de lege, a unui pistol cu gaze întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută în art. 279 alin. (1) C. pen., deoarece, potrivit legii, deținerea și efectuarea de operațiuni cu arme pentru împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare sunt supuse autorizării. Secția penală, decizia nr. 555 din 29 ianuarie 2004 Prin sentința penală nr. 1203 din 11 iunie 2001, Judecătoria Brăila a dispus, între altele, achitarea inculpatului M.I.

pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută în art. 279 alin. (1) C. pen. Tribunalul Brăila, prin decizia penală nr. 71 din 8 februarie 2002, a respins apelul declarat de procuror, iar Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 451 din 5 iunie 2003, a admis recursul procurorului numai cu privire la coinculpatul C.A. Recursul în anulare declarat în cauză, cu motivarea că, în mod greșit, inculpatul a fost achitat, este fondat. Din examinarea probelor administrate în cauză, rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută în art. 279 alin. (1) C. pen., deoarece a deținut, fără autorizația prevăzută de lege, un pistol cu gaze marca IWG model PP, calibrul 315 mm, pe care în luna octombrie 2000 l-a vândut coinculpatului C.A.

Raportul de expertiză balistică a concluzionat că acest pistol face parte din categoria armelor de foc, care, potrivit Legii nr. 17/1996, pot fi deținute în baza unei autorizații legale și este folosit pentru imobilizarea sau neutralizarea unei persoane. Ca atare, inculpatul săvârșind infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută în art. 279 alin. (1) C. pen., recursul în anulare a fost admis și s-a dispus condamnarea acestuia.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85569)
de a deține, fără drept, arme militare, fără a deține și muniția aferentă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii în modalitatea prevăzută în art.279 alin.1 C.pen., iar nu în cea agravată prevăzută în alin.3 lit.a din text. Cur
ÎCCJ 2013-12-11
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3961/2013
categorie, deoarece, conform concluziilor raportului de expertiză, era o armă fabricată pentru a utiliza muniție cu efect sonor sau pentru a împrăștia gaze iritant lacrimogene, deci o armă neletală. Pistolul în cauză era prevăzut în Anexa I
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83778)
celor două infracțiuni, o distincție substanțială se impune a fi făcută cu privire la bunurile asupra cărora textele de lege (în cele două incriminări) creează interdicția de a fi introduse, scoase din țară ori de a fi achiziționate, vândut
ÎCCJ 2011-10-06
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3460/2011
de art. 26 C. pen., rap. la art. 293 alin. (2) C. pen., inculpatul a solicitat achitarea pentru această faptă întrucât autorul nu a fost trimis în judecată, însă din toate probele dosarului rezultă că acesta se face vinovat de această infra
ÎCCJ 2013-05-09
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1570/2013
Prin Sentința penală nr. 300/D din 27 noiembrie 2012, Tribunalului Bacău l-a condamnat pe inculpatul C.A.M. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare (2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă