ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1570/2013

Prin Sentința penală nr. 300/D din 27 noiembrie 2012, Tribunalului Bacău l-a condamnat pe inculpatul C.A.M. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare (2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 134 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen.) și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. ca pedeapsă complementară, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani termen de încercare. În baza art. 118 lit. f) C. pen., s-a confiscat arma și muniția aferentă.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că la domiciliul inculpatului C.A.M. s-a descoperit, cu ocazia percheziției efectuate de organele de urmărire penală, o armă de foc automată, în stare de funcționare, marca B.S., având o lungime de 35 cm, cu țeava încorporată, iar în încărcător s-a găsit un număr de 9 cartușe, calibru 9 mm. Conform anexei la Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, armele cu gaz, categorie din care face parte și cea descoperită la domiciliul inculpatului, sunt încadrate în categoria C - arme neletale supuse autorizării, iar în baza art. 57 din același act normativ, cetățenii români pot procura arme neletale din categoria C și muniția aferentă lor, numai după obținerea prealabilă a unei autorizații date în acest sens, autorizație ce nu-i fusese emisă inculpatului.

Situația de fapt a fost reținută pe baza declarațiilor martorului denunțător, procesului-verbal de recunoaștere a inculpatului de către denunțător, procesului-verbal de percheziție domiciliară, planșelor foto, raportului de expertiză balistică, declarațiilor martorei P.R.N., proceselor-verbale de redare a înregistrărilor telefonice interceptate, dovezile de ridicare a armei și cartușelor și nu în ultimul rând a declarațiilor inculpatului de recunoaștere parțială a faptei de deținere fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării, acesta negând infracțiunea de contrabandă, sens în care a susținut că arma a fost achiziționată de la o cunoștință din București pentru suma de 200 euro.

S-a constatat că apărările inculpatului sunt contrazise de mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declarația martorului denunțător P.G.G., procesul-verbal de sesizare din oficiu conform căruia denunțătorul a încunoștințat că inculpatul a achiziționat din Italia o armă cu suma de 1.000 euro pe care a introdus-o în țară și este deținută fără drept la domiciliul său. Judecătorul fondului a apreciat că fapta comisă de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, dat fiind că deținerea ilegală la domiciliu a unei arme constituie o faptă ce poate avea urmări dintre cele mai grave pentru viață, sănătatea sau integritatea corporală a altor persoane ceea ce îi conferă un caracter grav, iar lipsa antecedentelor penale și conduita anterioară bună a inculpatului nu sunt de natură să înlăture acest caracter.

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006 și art. 134 din Legea nr. 295/2004. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, condițiile și împrejurările concrete în care au fost săvârșite, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului care a avut o poziție parțial sinceră, fiind infractor primar și având familie și un copil minor în întreținere, elemente în raport de care s-a reținut incidența circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, a căror executare a fost suspendată condiționat întrucât s-a apreciat că scopul tratamentului sancționator poate fi realizat și fără privare de libertate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal inculpatul C.A.M., criticând-o sub aspect de nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia penală nr. 8 din 15 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a admis apelul inculpatului C.A.M., a desființat în parte sentința penală atacată și, rejudecând, a redus cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul către stat, de la 20.500 RON la 5.500 RON, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că judecătorul fondului a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt, cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecății, precum și a probelor care au fundamentat-o, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției atacate, respectând întocmai dispozițiile art. 356 C. proc. pen.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile martorului denunțător, procesul-verbal de recunoaștere a inculpatului de către denunțător, procesul-verbal de percheziție domiciliară, planșa foto, raportul de expertiză balistică, declarațiile martorei P.R.N., procesele-verbale de redare a comunicărilor telefonice interceptate, dovezile de ridicare a armei și cartușelor, precum instanța de prim control judiciar a stabilit că, în cursul anului 2011, cu ocazia unei călătorii în Italia, inculpatul C.A.M. și-a achiziționat o armă pe care a introdus-o în țară, eludând dispozițiile legale în materie, potrivit cărora trebuia în prealabil să obțină o autorizație în acest sens din partea autorităților române și să le notifice deținerea unei astfel de arme.

S-a constatat că declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului sunt contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, relevante fiind declarația martorului denunțător P.G.G. și interceptarea convorbirilor telefonice. Instanța de apel a apreciat că pedepsele aplicate inculpatului atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare corespund criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. S-a apreciat ca fiind întemeiată critica privind cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat de prima instanță, dat fiind că în raport de volumul de muncă desfășurat de organele judiciare, acesta apare ca excesiv motiv pentru care s-a dispus diminuarea lor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs C.A.M., criticând-o sub aspect de nelegalitate și netemeinicie. Inculpatul C.A.M. a solicitat achitarea pentru infracțiunea de contrabandă întrucât fapta nu există, instanțele inferioare făcând o gravă eroare de fapt prin reținerea vinovăției sale sub aspectul acestei infracțiuni în condițiile în care nu există probe care să fundamenteze soluția de condamnare, iar pentru infracțiunea de deținere fără drept a unei arme neletale să se constate că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În subsidiar, a cerut redozarea pedepsei în raport de circumstanțele personale și reale ale cauzei. Examinând hotărârile atacate atât prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare prevăzute de art 385 9 pct. 14 și 18 C. proc.

pen., cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind fondat recursul inculpatului C.A.M. pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției.

Așadar, greșita examinare a probelor administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de fapt. Înalta Curte constată că există contradicție evidentă între considerentele hotărârii de condamnare pentru infracțiunea de contrabandă și conținutul real al mijloacelor de probă, starea de fapt reținută prin hotărârile atacate fiind consecința ignorării și denaturării probelor administrate. Atât judecătorul fondului, cât și instanța de apel, fără a face o examinare a materialului probator administrat în cauză, s-au limitat în motivarea soluției să rețină că vinovăția inculpatului C.A.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006 este dovedită de declarația denunțătorului P.G.G., care de altfel a stat la baza procesului-verbal de sesizare din oficiu, înlăturând depozițiile martorilor P.R.N. și A.C. întrucât au fost date pro causa, ignorând astfel aspecte evidente ce rezultau din conținutul acestor probe. Or, conform dispozițiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., expunerea hotărârii trebuie să cuprindă o analiză a probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată. Astfel, din examinarea mijloacelor de probă aflate la dosarul de urmărire penală, coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, Înalta Curte constată că prezumția de nevinovăție a inculpatului C.A.M.

nu a fost răsturnată, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că acesta a adus din Italia arma neletală găsită la percheziția domiciliară, și pe care o deținea fără drept. Afirmațiile constante ale inculpatului conform cărora a achiziționat arma de la o persoană din București contra unei sume în euro sunt susținute și de declarațiile martorilor P.R.N. și A.C., concubina, respectiv un prieten al inculpatului, date atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești. Aceeași poziție a avut-o inculpatul și în momentul ridicării armei la percheziția domiciliară, răspunzând organelor de poliție că a cumpărat-o din București, versiune menținută și în cursul cercetării judecătorești, când fiind audiat pentru prima dată și martorul A.C.

a confirmat acest fapt, arătând că a fost de față la achiziționarea armei de către prietenul său. Declarațiile olografe ale denunțătorului P.G.G., dar și cele luate pe formular tipizat de organele de urmărire penală sau date în fața judecătorului fondului nu infirmă poziția adoptată de inculpatul C.A.M. La urmărirea penală denunțătorul a precizat încă de la prima declarație că inculpatul i-a prezentat cu ocazia unei discuții purtate la domiciliul acestuia în legătură cu plecarea lor în Italia, o armă deținută ilegal fără să-i precizeze însă de unde o avea. Adus cu mandat de aducere la instanța de fond, martorul denunțător nu și-a schimbat poziția, declarând că într-una din vizitele făcute la domiciliul inculpatului, acesta i-a arătat un pistol a cărui proveniență însă nu o cunoștea.

În același context, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat nu evidențiază elemente din care să rezulte săvârșirea infracțiunii de contrabandă, așa cum în mod eronat au reținut instanțele inferioare. Ca atare, Înalta Curte, constatând lipsa oricărui mijloc de probă care să susțină vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă va dispune achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există. Potrivit art. 17 alin. (1) C. pen., pentru a califica ca infracțiune o faptă este necesar ca aceasta să prezinte pericol social, să fie săvârșită cu vinovăție și să fie prevăzută de legea penală.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social trebuie avute în vedere criteriile legale, gravitatea faptei fiind apreciată pe baza unor elemente de ordin obiectiv și subiectiv ca modul, mijloacele și împrejurările de comitere, scopul și urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și nu în ultimul rând conduita făptuitorului. În speță, fapta inculpatului C.A.M. de a deține, fără drept, o armă de foc, chiar neletală, dar în stare de funcționare, nu poate fi considerată prin împrejurările în care a fost comisă, conținutul ei concret și urmările ce s-ar fi putut produce ca fiind în mod vădit lipsită de importanță.

Împrejurarea că inculpatul este infractor primar nu justifică aprecierea că fapta nu are gradul de pericol social al unei infracțiuni, cât timp fapta prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 este o infracțiune de pericol obiectiv, legal și efectiv, întrucât prin nerespectarea regimului armelor, inclusiv a celor neletale există posibilitatea lezării celor mai importante valori sociale - viața sau integritatea corporală a unei persoanei, cu atât mai mult cu cât inculpatul C.A.M. avea obligația legală să obțină autorizația pentru deținerea unui asemenea obiect.

În plus, comportamentul avut de inculpat anterior comiterii faptei constituie o circumstanță atenuantă de care trebuie să se țină seama doar la stabilirea pedepsei, fapt pe care instanțele inferioare l-au și avut în vedere la momentul aplicării dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii cu sub minimul special al pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004, respectiv până la un cuantum de 2 luni închisoare, care corespunde criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. În mod justificat, atât prima instanță, cât și cea de apel au apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, în condițiile suspendării condiționate a executării acesteia pe un termen de încercare care dată fiind soluția de achitare ce se va pronunța urmează să fie doar de 2 ani și 2 luni.

Constatând, așadar, că, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul inculpatului C.A.M., casând în parte hotărârile atacate și rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente, repunându-le în individualitatea lor; îl va achita pe inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006; va suspenda condiționat executarea pedepsei de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 134 din Legea nr. 295/2004, menținând celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 8 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Casează în parte decizia penală atacată și Sentința penală nr. 300/D din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția penală, și rejudecând: Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în pedepsele componente de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 - 64 lit a) teza a II-a și b) C. pen. și 2 luni închisoare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., achită pe inculpatul C.A.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006. În baza art. 81 - 82 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 134 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., pe un termen de încercare de 2 ani și 2 luni. Menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 mai 2013. Procesat de GGC - AZ