ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1570/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1570/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința penală

nr. 300/D din 27 noiembrie 2012, Tribunalului Bacău l-a condamnat pe inculpatul

C.A.M. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare (2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006 cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. și 2 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 134 din Legea nr. 295/2004 cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen.) și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. ca pedeapsă

complementară, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de

4 ani termen de încercare.

În baza art. 118 lit.

f) C. pen., s-a confiscat arma și muniția aferentă.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că la domiciliul

inculpatului C.A.M. s-a descoperit, cu ocazia percheziției efectuate de

organele de urmărire penală, o armă de foc automată, în stare de funcționare,

marca B.S., având o lungime de 35 cm, cu țeava încorporată, iar în încărcător

s-a găsit un număr de 9 cartușe, calibru 9 mm. Conform anexei la Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și munițiilor, armele cu gaz, categorie din care face

parte și cea descoperită la domiciliul inculpatului, sunt încadrate în

categoria C - arme neletale supuse autorizării, iar în baza art. 57 din același

act normativ, cetățenii români pot procura arme neletale din categoria C și

muniția aferentă lor, numai după obținerea prealabilă a unei autorizații date

în acest sens, autorizație ce nu-i fusese emisă inculpatului.

Situația de fapt a

fost reținută pe baza declarațiilor martorului denunțător, procesului-verbal de

recunoaștere a inculpatului de către denunțător, procesului-verbal de

percheziție domiciliară, planșelor foto, raportului de expertiză balistică,

declarațiilor martorei P.R.N., proceselor-verbale de redare a înregistrărilor

telefonice interceptate, dovezile de ridicare a armei și cartușelor și nu în

ultimul rând a declarațiilor inculpatului de recunoaștere parțială a faptei de

deținere fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse

autorizării, acesta negând infracțiunea de contrabandă, sens în care a susținut

că arma a fost achiziționată de la o cunoștință din București pentru suma de

200 euro.

S-a constatat că

apărările inculpatului sunt contrazise de mijloace de probă administrate în

cauză, respectiv declarația martorului denunțător P.G.G., procesul-verbal de

sesizare din oficiu conform căruia denunțătorul a încunoștințat că inculpatul a

achiziționat din Italia o armă cu suma de 1.000 euro pe care a introdus-o în

țară și este deținută fără drept la domiciliul său.

Judecătorul fondului

a apreciat că fapta comisă de inculpat prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni, dat fiind că deținerea ilegală la domiciliu a unei arme

constituie o faptă ce poate avea urmări dintre cele mai grave pentru viață,

sănătatea sau integritatea corporală a altor persoane ceea ce îi conferă un

caracter grav, iar lipsa antecedentelor penale și conduita anterioară bună a

inculpatului nu sunt de natură să înlăture acest caracter.

În drept, s-a reținut

că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor

prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006 și art. 134 din Legea nr. 295/2004.

La individualizarea

pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, condițiile și

împrejurările concrete în care au fost săvârșite, precum și datele ce

caracterizează persoana inculpatului care a avut o poziție parțial sinceră,

fiind infractor primar și având familie și un copil minor în întreținere,

elemente în raport de care s-a reținut incidența circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub

minimul special prevăzut de lege, a căror executare a fost suspendată

condiționat întrucât s-a apreciat că scopul tratamentului sancționator poate fi

realizat și fără privare de libertate.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel în termen legal inculpatul C.A.M., criticând-o sub

aspect de nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr.

8 din 15 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie, a admis apelul inculpatului C.A.M., a desființat în parte sentința

penală atacată și, rejudecând, a redus cuantumul cheltuielilor judiciare la

care a fost obligat inculpatul către stat, de la 20.500 RON la 5.500 RON,

menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că

judecătorul fondului a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt,

cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu

privire la cauza dedusă judecății, precum și a probelor care au fundamentat-o,

în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea

soluției atacate, respectând întocmai dispozițiile art. 356 C. proc. pen.

Din coroborarea

mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile martorului

denunțător, procesul-verbal de recunoaștere a inculpatului de către denunțător,

procesul-verbal de percheziție domiciliară, planșa foto, raportul de expertiză

balistică, declarațiile martorei P.R.N., procesele-verbale de redare a

comunicărilor telefonice interceptate, dovezile de ridicare a armei și

cartușelor, precum instanța de prim control judiciar a stabilit că, în cursul

anului 2011, cu ocazia unei călătorii în Italia, inculpatul C.A.M. și-a

achiziționat o armă pe care a introdus-o în țară, eludând dispozițiile legale

în materie, potrivit cărora trebuia în prealabil să obțină o autorizație în acest

sens din partea autorităților române și să le notifice deținerea unei astfel de

arme.

S-a constatat că

declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului sunt contrazise de celelalte

mijloace de probă administrate în cauză, relevante fiind declarația martorului

denunțător P.G.G. și interceptarea convorbirilor telefonice.

Instanța de apel a

apreciat că pedepsele aplicate inculpatului atât sub aspectul cuantumului, cât

și al modalității de executare corespund criteriilor de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen.

S-a apreciat ca fiind

întemeiată critica privind cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a

fost obligat de prima instanță, dat fiind că în raport de volumul de muncă

desfășurat de organele judiciare, acesta apare ca excesiv motiv pentru care s-a

dispus diminuarea lor.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat, în termen legal, recurs C.A.M., criticând-o sub aspect de

nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul C.A.M. a

solicitat achitarea pentru infracțiunea de contrabandă întrucât fapta nu există,

instanțele inferioare făcând o gravă eroare de fapt prin reținerea vinovăției

sale sub aspectul acestei infracțiuni în condițiile în care nu există probe

care să fundamenteze soluția de condamnare, iar pentru infracțiunea de deținere

fără drept a unei arme neletale să se constate că fapta nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni.

În subsidiar, a cerut

redozarea pedepsei în raport de circumstanțele personale și reale ale cauzei.

Examinând hotărârile

atacate atât prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare

prevăzute de art 385

9

pct. 14 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu

conform dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

ca fiind fondat recursul inculpatului C.A.M. pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință

pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt

constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea

eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în

împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu

condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor

administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o

probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe

demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă

reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației

de fapt.

Înalta Curte constată

că există contradicție evidentă între considerentele hotărârii de condamnare

pentru infracțiunea de contrabandă și conținutul real al mijloacelor de probă,

starea de fapt reținută prin hotărârile atacate fiind consecința ignorării și

denaturării probelor administrate. Atât judecătorul fondului, cât și instanța

de apel, fără a face o examinare a materialului probator administrat în cauză,

s-au limitat în motivarea soluției să rețină că vinovăția inculpatului C.A.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 271 din Legea nr.

86/2006 este dovedită de declarația denunțătorului P.G.G., care de altfel a

stat la baza procesului-verbal de sesizare din oficiu, înlăturând depozițiile

martorilor P.R.N. și A.C. întrucât au fost date pro causa, ignorând astfel

aspecte evidente ce rezultau din conținutul acestor probe.

Or, conform

dispozițiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., expunerea hotărârii trebuie să

cuprindă o analiză a probelor care au servit ca temei pentru soluționarea

laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, precum și

analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată.

Astfel, din

examinarea mijloacelor de probă aflate la dosarul de urmărire penală,

coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării

judecătorești, Înalta Curte constată că prezumția de nevinovăție a inculpatului

C.A.M. nu a fost răsturnată, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că

acesta a adus din Italia arma neletală găsită la percheziția domiciliară, și pe

care o deținea fără drept.

Afirmațiile constante

ale inculpatului conform cărora a achiziționat arma de la o persoană din

București contra unei sume în euro sunt susținute și de declarațiile martorilor

P.R.N. și A.C., concubina, respectiv un prieten al inculpatului, date atât în

cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești.

Aceeași poziție a

avut-o inculpatul și în momentul ridicării armei la percheziția domiciliară,

răspunzând organelor de poliție că a cumpărat-o din București, versiune

menținută și în cursul cercetării judecătorești, când fiind audiat pentru prima

dată și martorul A.C. a confirmat acest fapt, arătând că a fost de față la

achiziționarea armei de către prietenul său.

Declarațiile olografe

ale denunțătorului P.G.G., dar și cele luate pe formular tipizat de organele de

urmărire penală sau date în fața judecătorului fondului nu infirmă poziția

adoptată de inculpatul C.A.M.

La urmărirea penală

denunțătorul a precizat încă de la prima declarație că inculpatul i-a prezentat

cu ocazia unei discuții purtate la domiciliul acestuia în legătură cu plecarea

lor în Italia, o armă deținută ilegal fără să-i precizeze însă de unde o avea.

Adus cu mandat de

aducere la instanța de fond, martorul denunțător nu și-a schimbat poziția,

declarând că într-una din vizitele făcute la domiciliul inculpatului, acesta

i-a arătat un pistol a cărui proveniență însă nu o cunoștea.

În același context,

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat nu

evidențiază elemente din care să rezulte săvârșirea infracțiunii de

contrabandă, așa cum în mod eronat au reținut instanțele inferioare.

Ca atare, Înalta

Curte, constatând lipsa oricărui mijloc de probă care să susțină vinovăția

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă va dispune achitarea

acestuia în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

Potrivit art. 17

alin. (1) C. pen., pentru a califica ca infracțiune o faptă este necesar ca

aceasta să prezinte pericol social, să fie săvârșită cu vinovăție și să fie

prevăzută de legea penală.

La stabilirea în

concret a gradului de pericol social trebuie avute în vedere criteriile legale,

gravitatea faptei fiind apreciată pe baza unor elemente de ordin obiectiv și

subiectiv ca modul, mijloacele și împrejurările de comitere, scopul și urmarea

produsă sau care s-ar fi putut produce și nu în ultimul rând conduita

făptuitorului.

În speță, fapta

inculpatului C.A.M. de a deține, fără drept, o armă de foc, chiar neletală, dar

în stare de funcționare, nu poate fi considerată prin împrejurările în care a

fost comisă, conținutul ei concret și urmările ce s-ar fi putut produce ca

fiind în mod vădit lipsită de importanță.

Împrejurarea că

inculpatul este infractor primar nu justifică aprecierea că fapta nu are gradul

de pericol social al unei infracțiuni, cât timp fapta prevăzută de art. 134 din

Legea nr. 295/2004 este o infracțiune de pericol obiectiv, legal și efectiv,

întrucât prin nerespectarea regimului armelor, inclusiv a celor neletale există

posibilitatea lezării celor mai importante valori sociale - viața sau

integritatea corporală a unei persoanei, cu atât mai mult cu cât inculpatul

C.A.M. avea obligația legală să obțină autorizația pentru deținerea unui

asemenea obiect.

În plus,

comportamentul avut de inculpat anterior comiterii faptei constituie o

circumstanță atenuantă de care trebuie să se țină seama doar la stabilirea

pedepsei, fapt pe care instanțele inferioare l-au și avut în vedere la momentul

aplicării dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii cu sub

minimul special al pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 134 din Legea

nr. 295/2004, respectiv până la un cuantum de 2 luni închisoare, care

corespunde criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

În mod justificat,

atât prima instanță, cât și cea de apel au apreciat că scopul preventiv-educativ

al pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, în condițiile

suspendării condiționate a executării acesteia pe un termen de încercare care

dată fiind soluția de achitare ce se va pronunța urmează să fie doar de 2 ani

și 2 luni.

Constatând, așadar,

că, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul inculpatului C.A.M., casând în

parte hotărârile atacate și rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 2

ani închisoare în pedepsele componente, repunându-le în individualitatea lor;

îl va achita pe inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 271 din

Legea nr. 86/2006; va suspenda condiționat executarea pedepsei de 2 luni

închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 134 din

Legea nr. 295/2004, menținând celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate,

cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul C.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 8 din 15 ianuarie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie.

Casează în parte

decizia penală atacată și Sentința penală nr. 300/D din 27 noiembrie 2012

pronunțată de Tribunalul Bacău, secția penală, și rejudecând:

Descontopește

pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în pedepsele

componente de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 71 - 64 lit a) teza a II-a și b) C. pen. și 2 luni închisoare.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul

C.A.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 271 din Legea nr.

86/2006.

În baza art. 81 - 82

C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni

închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 134 din

Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., pe un termen de

încercare de 2 ani și 2 luni.

Menține celelalte

dispoziții ale ambelor hotărâri.

Onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 mai

2013.

Procesat

de GGC - AZ