Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.10.2013
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6871/2013

HOTĂRÂRE
23.10.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6871/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel Oradea și înregistrată sub nr. 3017/2/2012, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității, în ceea ce îl privește pe pârâtul F.I.. În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul, față de care C.N.S.A.S. a efectuat verificări având în vedere calitatea de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, a fost recrutat, semnând în acest scop un Angajament și a fost folosit în calitate de colaborator al Securității, atât în perioada stagiului infirmativ cât și după. Acesta a furnizat Securității informații referitoare la atitudini și activități potrivnice regimului totalitar comunist și prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4142 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea și s-a constatat calitatea de colaborator al Securității pentru pârâtul F.I. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că din conținutul angajamentului de la data de 3 februarie 1975, semnat cu numele real (fila 50) reiese că pârâtul a acceptat colaborarea în secret cu organe ale Securității statului în direcția supravegherii informative a elevilor de la specialitatea radio și radiolocație T., în vederea prevenirii, descoperirii și lichidării acțiunilor îndreptate împotriva statului român, sub numele conspirativ „F.”.

Pârâtul a furnizat benevol informații referitoare la unii colegi de armată care ar avea un comportament ostil regimului. Din probele administrate în cauză de reclamant, reiese că prima condiție impusă de dispozițiile legale precitate, este îndeplinită, pe parcursul colaborării cu organele de Securitate, pârâtul furnizând informații despre atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. În raport de conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Curtea de apel a reținut că prin informațiile furnizate, pârâtul a îngrădit dreptul la viață privată, precum și dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, fiind astfel îndeplinită și cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâtul F.I. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii în constatare promovată de către C.N.S.A.S. În motivarea recursului s-a arătat faptul că recurentul-pârât nu ar fi furnizat nici un fel de informații care să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care să se refere la îngrădire drepturilor fondamentale ale omului. A invocat recurentul faptul că susținerile C.N.S.A.S. precum că i s-ar fi atribuit un nume conspirativ anume „F.” și că ar fi avut calitatea de colaborator al Securității, sunt neîntemeiate. 4. Susținerile intimatei C.N.S.A.S.

a invocat excepția nulității recursului, având în vedere lipsa indicării motivelor pe care acesta se sprijină, nefăcându-se referire la nici unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar motivarea în fapt nu se poate încadra în dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Soluția instanței de recurs Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de către C.N.S.A.S., precum și recursul promovat de către F.I. ca nefondat. S-au avut în vedere următoarele considerente: În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia se reține invocarea de către pârât a incidenței în drept dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., iar în fapt aceasta contestând atât faptul că i s-ar fi atribuit un nume conspirativ - „F.” cât și faptul că informațiile pe care le-a furnizat au îngrădit dreptul la viața privată și dreptul la exprimare și libertatea opiniilor, nefiind astfel îndeplinite condițiile limitativ prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24 /2008. Față de indicarea acestor motive, chiar nedetaliate sau argumentate, față de incidența dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. care nu limitează motivele de recurs în cauze în care nu este dată calea de atac devolutivă a apelului, la cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanța va respinge cererea de constatare a nulității recursului pentru nemotivare. În ceea ce privește fondul cauzei, criticile din recurs se referă la doar două aspecte: - nerecunoașterea atribuirii numelui conspirativ „F.”; - neafectarea, prin informațiile furnizate Securității a dreptului la viață privată și nici îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului.

În ceea ce privește numele conspirativ, acesta apare într-o „Notă privind sistemul de legătură utilizat” (fila 51) purtând aceleași date de identificare - nr. de înregistrare X din 31 decembrie 1975, respectiv Y din 12 decembrie 1977, care apar și în angajamentul recurentului de a deveni „colaborator” al Securității (fila 50) - necontestat de către acesta. Mai mult, sub această semnătură apare o chitanță prin care acesta „pentru munca de colaborator cu organele de securitate” a primit suma de 300 lei (fila 53) și pe mai multe „note informative” - filele 90-189, din conținutul cărora rezultă domiciliul, locul de muncă (filele 109, 112) al semnatarului notelor. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 care definesc noțiunea de colaborator al securității, din conținutul notelor informative rezultă că acestea privesc informații despre viața privată a unor persoane: - „s-a aflat în relații apropiate” (fila 146), se află în concubinaj (fila 129), „ar fi o relație mai intimă cu soția lui …”(fila 123), ori prin care s-au adus îngrădiri drepturilor și libertăților fundamentale ale omului – „cei de față ascultă și comentează posturile de radio străine” (fila 127), „face comentarii necorespunzătoare despre unele măsuri pe linie de partid și de stat, ascultă posturile de radio occidentale și colportează unele știri” (fila 140). Susținerile pârâtului din recurs nu au fost dovedite prin nici un mijloc deși sarcina probei îi revenea.

2. Temeiul legal al soluției adoptate Față de aceste argumente, apreciind că soluția instanței de fond este temeinică și legală, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, constatând că nu au fost identificate motive care să atragă reformarea sentinței, va respinge recursul de față ca nefondat.

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de C.N.S.A.S. Respinge recursul declarat de F.I. împotriva Sentinței nr. 4182 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3581/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
ÎCCJ 2014-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1680/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
ÎCCJ 2013-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3503/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios ad
ÎCCJ 2013-11-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7146/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2746 din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivel
ÎCCJ 2014-04-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1901/2014
Decizia nr. 1901/2014 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administra
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă