ÎCCJ, decizie (scj.ro #82067)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82067) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cerere de restituire în natură a unui imobil preluat de stat.
Tergiversarea sau refuzul de a se răspunde la notificarea adresată primăriei.
Introducerea în cauză, de către instanța de apel, a Consiliului județean.
Conținutul sintagmei „cereri noi” prevăzută de art. 294 alin. 1 Cod procedură
civilă.
Cuprins
pe materii.
Drept procesual civil. Apelul. Judecata
apelului
.
Introducerea în cauză, de către instanța de apel, a Consiliului
județean. Conținutul sintagmei „cereri noi” prevăzută de art. 294 alin. 1 Cod
procedură civilă.
Index
alfabetic. Drept procesual civil.
-
Conținutul sintagmei „cereri noi” prevăzută de art. 294 alin. 1
Cod procedură civilă.
C.pr.civ. art. 294 alin.
Conceptul
de „cerere nouă” folosit de art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, se
raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenții de către părți în
faza judecății în apel.
Soluția decurge din
funcția fundamentală a instanței de apel, anume aceea de a examina
regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost
deduse în fața acesteia. Cu acest înțeles, constituie, exempli gratia, cereri
noi, intervenția principală, acțiunea reconvențională, cererea de chemare în garanție,
cererea de chemare în judecată a altei persoane etc.
Î.C.C.J.,
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 469 din 18 ianuarie
2006
La 9 octombrie 2002 reclamantul
M.M. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Tg. Jiu pentru a
obliga pârâtul să emită o dispoziție de răspuns la notificarea nr. 113/R/2001,
la plata de daune cominatorii în cuantum de 100.000 lei/zi de întârziere,
calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la emiterea
dispoziției.
În motivarea acțiunii
reclamantul a arătat că prin notificarea nr. 113/E/2001 din 30 iulie 2001
formulată în baza Legii nr. 10/2001 a solicitat restituirea în natură a unui
teren în suprafață de 1164 mp, o casă compusă din trei camere, un pătul și un
șopron, bunuri situate în municipiul Tg. Jiu. Primăria municipiului Tg. Jiu nu
a emis o dispoziție de răspuns la notificare, astfel că reclamantul nu a putut
să-și valorifice în justiție drepturile recunoscute de lege.
Prin întâmpinare,
Primarul municipiului Tg. Jiu, a solicitat respingerea cererii pe motiv că
unitatea deținătoare a bunurilor, în sensul Legii nr. 10/2001, este Casa
Tineretului Tg. Jiu, care este obligată să răspundă la notificarea
reclamantului, solicitând totodată introducerea acesteia în cuză.
Tribunalul Gorj –
secția civilă, prin sentința nr. 242 din 16 septembrie 2003, a admis acțiunea
și a „obligat pe pârâtul Primarul municipiului Tg.Jiu,- F.C. să emită o decizie
motivată cu privire la notificarea reclamantului M.M. și să o comunice
acestuia”. A fost obligat pârâtul la 50.000 lei daune cominatorii de la data
rămânerii definitive a sentinței și până la emiterea dispoziției.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Târgu Jiu susținând că
instituția deținătoare a bunurilor este Consiliul județean Gorj – singura în
măsură să soluționeze notificarea reclamantului, motiv pentru care Curtea de
Apel Craiova, în ședința din 5 decembrie 2003 a găsit de cuviință să introducă
în cauză Consiliul județean Gorj.
Prin decizia nr. 371
din 5 martie 2004 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul
declarat de „pârâta Primăria municipiului Tg. Jiu” a schimbat sentința
tribunalului, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe Primarul
municipiului Tg. Jiu și Consiliul județean Gorj să emită decizie de răspuns la
notificare „pentru terenurile deținute atât de Consiliul Local, cât și de cel
Județean Gorj, preluate de la reclamant”.
Împotriva deciziei
dată în apel, în termen legal, au declarat recurs Primăria municipiului Târgu
Jiu și Primarul municipiului Târgu Jiu, județul Gorj, care au invocat
următoarele motive de casare: soluția pronunțată de instanța de apel este
rezultatul unei neconcordanțe în sensul că apelul a fost promovat de Primarul
municipiului Tg. Jiu, iar instanța a admis apelul Primăriei municipiului Tg.
Jiu; instanța de apel a nesocotit prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001;
unitatea deținătoare a bunurilor revendicate este Consiliul județean Gorj,
singura în măsură să soluționeze notificarea.
Recursul este fondat,
în sensul considerentelor care succed:
Potrivit art. 294
alin. 1 Cod procedură civilă „în apel nu se poate schimba calitatea părților,
cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte
cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu
sunt considerate cereri noi”.
Textul citat consacră
regula potrivit căreia „tantum devolutum quantum judicatum” care privește principiul
inadmisibilității modificării în apel a elementelor esențiale ale acțiunii
civile și judecății în primă instanță, cum sunt calitatea părților, cauza sau
obiectul cererii de chemare în judecată.
O altă limitare
importantă pe care o impune art. 294 Cod procedură civilă se referă la
inadmisibilitatea cererilor noi în instanța de apel. Această precizare
legislativă ridică problema determinării conținutului sintagmei „cereri noi”.
Doctrina și jurisprudența sunt în mare măsură de acord că prin conținutul
conceptului de „cereri noi” în apel se înțeleg toate acele acte de procedură
care au natura unei cereri de chemare în judecată. Conotația conceptului de
„cerere nouă” este aceea de a desemna „ideea de schimbare de acțiune”.
Prin urmare, conceptul
de „cerere nouă” folosit de art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, se
raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenții de către părți în
faza judecății în apel. Soluția decurge din funcția fundamentală a instanței de
apel, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu
privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia. Cu acest înțeles,
constituie, exempli gratia, cereri noi, intervenția principală, acțiunea
reconvențională, cererea de chemare în garanție, cererea de chemare în judecată
a altei persoane etc.
Examinând decizia
criticată, chiar în recursul copârâtului Primarul municipiului Tg. Jiu, se
constată că instanța de apel nu s-a mărginit la examinarea regularității
hotărârii tribunalului cu privire la pretențiile deduse judecății de către
reclamant, ci, din contra, a admis în apel o cerere nouă, lărgind, inadmisibil,
cadrul judecății dedus primei instanțe. Astfel, nu numai că instanța de apel a
permis introducerea direct în apel a unei părți - Consiliul județean Gorj -, dar
prin soluția dată a și „condamnat” această parte care nu a figurat în judecată
de primă instanță la o anumită prestație, parte pe care reclamantul nu a
înțeles să o cheme în litigiu.
Dacă în proces, din
probele administrate, instanța constată că nu persoana juridică notificată
(Primăria municipiului Tg. Jiu) era deținătoarea terenului revendicat, era de
recurs la alte mijloace legale (de exemplu, de aplicat art. 25 din Legea nr.
10/2001), dar în nici un caz nu era de admis să introducă, direct în apel, o
altă persoană juridică care nu avea calitatea de parte la judecată în primă
instanță, așa cum inadmisibil a procedat.
Sub aspectul
legitimării procesuale pasive nici hotărârea primei instanțe nu este la adăpost
de critică. Astfel, din dispozitivul sentinței rezultă că obligat la emiterea
dispoziției motivate nu a fost primarul localității în calitatea lui de
reprezentant al unității administrativ-teritoriale, ci „primarul în nume
propriu”, ca persoană fizică, odată ce această persoană a fost identificată în
dispozitivul hotărârii prin folosirea numelui și a prenumelui.
Or, din interpretarea
art. 20 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, rezultă că obligația de a emite
dispoziția motivată o are primarul unității administrativ-teritoriale, în
calitatea lui de reprezentant al primăriei, ca structură funcțională cu
activitate permanentă, iar nu ca persoană fizică ce nu poate avea calitate
procesuală în domeniul special de reglementare al Legii nr. 10/2001.
Constatând că ambele
instanțe au rezolvat acțiunea reclamantului cu neobservarea normelor legale
referitoare la calitatea părților, s-a admis recursul, s-au casat hotărârile și
s-a dispus reluarea judecății de la prima zi de înfățișare.