ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 336/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apa pentru Irigații (O.U.A.I.) Cetate a solicitat anularea și suspendarea executării dispoziției obligatorii nr. 95457 din 08 iunie 12 emisă de D.G.F.P. Dolj - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară, precum și a Deciziei nr. 12 din 27 august 2012, emisă de M.F.P. - Direcția Generală de Legislație și Reglementare în domeniul Activelor Statului - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor cu privire la Activitatea de Inspecție Economică - Financiară și Inspecția Activității Proprii a Ministerului. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a susținut că dispoziția obligatorie nr. 95457/2012 reprezintă titlul de creanță în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2011, iar raportul de inspecție economico - financiară din 31 mai 2012 este anexă la dispoziția obligatorie. S-a mai precizat că sumele ce fac obiectul prezentei cereri, identificate cu dispoziția obligatorie, sunt: 750.169 lei - reprezentând sprijin financiar acordat în perioada 2007-2009, în temeiul O.U.G. nr. 123/2006 și 874.872 lei - accesorii calculate în timpul controlului. S-a mai arătat că dispoziția obligatorie a fost contestată în termen legal, formulându-se plângere prealabilă, înregistrată la D.G.F.P.

Dolj sub nr. 27603 din 05 iulie 2012. A arătat reclamanta că atât în dispoziția obligatorie, cât și în Decizia nr. 12 din 27 august 2012, se face trimitere la modul defectuos în care a achiziționat diverse materiale furnizorul SC M. SRL Poiana Mare, organul de inspecție constatând faptul că facturile emise de furnizorii de materiale înscrise în devizele de lucrări, în baza cărora s-a solicitat și încasat de către reclamantă sprijinul financiar de la D.A.D.R. Dolj, nu pot fi justificate cu documente legal întocmite. La data de 18 ianuarie 2013 pârâta D.G.F.P. Dolj a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia, după expunerea situației de fapt reținută prin actele de control fiscal și a dispozițiilor legale incidente în cauză, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 342/2013 din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (O.U.A.I.) Cetate, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P.- Direcția generală de legislație și reglementare în domeniul activelor statului - serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor cu privire la activitatea de inspecție economică - financiară și inspecția activității proprii a ministerului. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență că în mod legal organele de inspecție economico - financiară au constatat faptul că documentele în baza cărora O.U.A.I.

Cetate nu întrunesc activitatea de document justificativ și nu atestă realitatea tranzacțiilor comerciale desfășurate între reclamant și societățile verificate cu ocazia controalelor încrucișate în perioada 2007-2009. A reținut instanța că, din cuprinsul actelor administrativ fiscale contestate în prezenta cauză, precum și din cuprinsul raportului de expertiză contabilă (aflat la filele nr. 195-203 din dosar), reiese că măsurile de stabilire a restituirii sumei de 750.109, reprezentând sprijin financiar acordat pentru perioada 2007-2009 și de obligare la plata sumei de 874.872 lei, cu titlu de accesorii, sunt justificate, fiind emise în conformitate cu dispozițiile art. 17 din O.U.G nr. 123/2006 și ale art. 22 alin. (2) din O.U.G.

nr. 94/2011. S-a reținut în considerentele hotărârii atacate că problema supusă soluționării este aceea dacă suma totală de 1.625.041 lei, reprezentând sprijin financiar și accesorii calculate în timpul controlului, este legal datorată, în condițiile în care din examinarea documentelor justificative puse la dispoziția organelor fiscale a rezultat, pe de o parte, că furnizorii înscriși în facturile respective nu au avut relații comerciale cu reclamanta, iar, pe de altă parte, pentru tranzacțiile efectuate cu SC M. SRL și SC F. SRL, nu s-au prezentat certificate de garanție și calitate, iar plățile au fost efectuate în mare parte prin casă (astfel cum se reține din tabelul centralizator întocmit de expert - filele 200-203 din dosar).

Raportându-se la dispozițiile art. 17 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 123/2006, Curtea a apreciat că pentru a beneficia de sprijinul financiar acordat în perioada 2007-2009 reclamanta avea obligația să facă dovada realității tranzacțiilor înscrise în documentele de decontare aferente, precum și a faptului că documentele respective întrunesc calitatea de document justificativ, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o, nereușind să facă dovada contrară celor reținute în actele de inspecție fiscală. Curtea a apreciat că, în ceea ce privește susținerea reclamantei potrivit căreia sprijinul financiar obținut în perioada 2007-2009 a fost folosit pentru aprovizionarea cu bunuri materiale necesare asigurării stării de funcționare a infrastructurii de îmbunătățiri funciare, bunurile aprovizionate având legătură directă cu acest sector, aceasta nu poate fi reținută, întrucât excede obiectului controlului și constatărilor organului de inspecție fiscală.

Curtea a mai reținut că organele de inspecție fiscală nu au verificat aspectele ce vizau utilizarea materialelor achiziționate de O.U.A.I. Cetate, ci, dimpotrivă, obiectul inspecției a vizat legalitatea întocmirii documentelor în baza cărora a fost obținut sprijinul financiar, respectiv dacă acestea întrunesc calitatea de document justificativ și relevă realitatea operațiunilor comerciale desfășurate de reclamantă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Cetate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta-reclamantă solicită, în principal, casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare pentru nelegala citare a pârâtei D.G.F.P.

Dolj - Serviciul de Inspecție Economico - Financiara, atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare. În subsidiar, recurenta-reclamantă solicită instanței casarea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare și, rejudecând pe fond, să încuviințeze proba cu expertiză tehnică de specialitate, având ca obiectiv identificarea în concret a lucrărilor pentru care a fost solicitat sprijin financiar în perioada 2007-2009. În cazul respingerii cererii de suplimentare probatoriu cu expertiză, solicită instanței casarea cu reținere spre rejudecare și, rejudecând pe fond, să se dispună admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv anularea celor două acte administrative contestate.

În motivarea recursului declarat se arată că, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu doi pârâți - D.G.F.P. Dolj - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară și M.F.P.- Direcția Generala de Legislație și Reglementare în Domeniul Activelor Statului - Serviciul de Soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor cu privire la activitatea de inspecție economică financiară și inspecția activității proprii a ministerului, sentința a fost pronunțată doar în contradictoriu cu M.F.P. - Direcția Generală de Legislație și Reglementare, fără să se facă dovada că vreuna ar fi reprezentat-o pe cealaltă, ori că s-ar fi invocat vreo excepție, la cerere ori din oficiu.

Subliniază recurenta că la dosar există întâmpinare depusă de către D.G.F.P. Dolj - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară, deși în dispozitiv figurează ca pârât M.F.P.- Direcția Generală, de legislație și reglementare în domeniul activelor statului - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, acestea având sedii diferite. În acest context, convocarea pentru expertiza contabilă a fost făcută pentru Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală, de legislație și reglementare în domeniul activelor statului - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, iar acesta a figurat ca parte în raportul de expertiză, în timp ce s-au prezentat la efectuarea expertizei reprezentanți ai D.G.F.P.

Dolj - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară. Recurenta apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia „instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia” și ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, respectiv a prevederilor art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 123/2006. Arată recurenta că nu s-a probat concret dacă utilizarea sprijinului financiar a fost în alte scopuri, întrucât nu s-a încuviințat expertiza tehnică de specialitate, deși s-a solicitat, pentru a se demonstra că pe teren se găsesc lucrări efectuate în perioada 2007-2009, iar materialele folosite sunt cele pentru care există acte justificative.

Mai arată recurenta că, de altfel, chiar în cuprinsul hotărârii se precizează că organele de inspecție fiscală nu au verificat aspectele ce vizau utilizarea materialelor achiziționate de O.U.A.I. Cetate. Subliniază recurenta că, în situația în care nu s-ar fi făcut dovada realității tranzacțiilor înscrise în documentele de decontare aferente, precum și dovada faptului că documentele respective nu întrunesc calitatea de documente justificative, legea aplicabilă ar fi fost O.G. nr. 15/1996 - privind întărirea disciplinei financiar-valutare, respectiv art. 5 și art. 6. Recurenta-reclamantă arată că în speță este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Astfel, recurenta apreciază că prin actele de control întocmite nu s-a făcut dovada că tranzacțiile nu au fost reale și nici că nu există documente justificative care să reflecte realitatea operațiunilor comerciale. Recurenta arată că hotărârea este contradictorie cu toate probele din dosar (înscrisuri, raport expertiză contabilă), fiind străină de natura pricinii. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate. Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este nemotivată, respectiv cuprinde motive străine de natura pricinii, nerespectându-se prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Se poate aprecia că textul legal anterior enunțat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar. Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., potrivit căruia se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Așa cum s-a precizat mai sus, hotărârea instanței de fond nu este motivată, iar în lipsa motivării și în situația în care instanța s-a limitat doar la indicarea și citarea textelor de lege și la afirmarea faptului că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a face dovada contrară celor reținute în actele de inspecție fiscală, Înalta Curte nu poate exercita controlul legalității și temeiniciei hotărârii, potrivit argumentelor ce se vor enunța în continuare. Căile de atac se exercită de partea nemulțumită de hotărârea unei instanțe și reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiției protecția dreptului subiectiv sau al interesului și ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre.

În situația în care hotărârea nu este motivată, instanța de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, pentru că hotărârii îi lipsesc elementele esențiale. Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligația legală de a motiva în fapt și în drept hotărârea, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părților, atât în fapt, cât și în drept, care au fost rațiunile care au condus la adoptarea soluției. În lipsa motivării, nici părțile nu sunt în măsură să analizeze legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești și nici instanța de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele stabilite de lege. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin nemotivarea hotărârii se aduce atingere prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, arătăm că potrivit jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre analiză. Art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În cauza de față, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece prima instanță nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la soluția adoptată. Instanța de fond s-a limitat la indicarea textelor de lege apreciate ca fiind incidente în cauză, nu a prezentat argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, rezumându-se a afirma faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a face dovada contrară celor reținute în actele de inspecție fiscală.

În aceste condiții, instanța de fond nu a realizat o motivare suficientă a soluției pronunțate, astfel că Înalta Curte este în imposibilitate să-și exercite controlul judiciar cu privire la fondul cauzei. Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii în fapt și în drept este întemeiat, ceea ce va conduce la casarea sentinței cu trimitere, urmând ca în rejudecare instanța de fond să aibă în vedere și toate celelalte critici formulate în recurs de către recurenta-reclamantă. Totodată, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duce la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc. De asemenea, instanța este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situației de fapt, deoarece nu a încuviințat reclamantei suplimentarea probatoriului cu proba cu expertiză tehnică de specialitate pentru a face dovada scopului pentru care au fost utilizate bunurile achiziționate, respectiv dacă au legătură cu sprijinul financiar acordat și dacă au fost încorporate în utilajele existente, nesocotind astfel dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor. Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită. De asemenea, instanța urmează să analizeze pertinența celorlalte solicitări de probatorii, respectiv proba cu expertiză tehnică de specialitate, având ca obiectiv identificarea în concret a lucrărilor pentru care a fost solicitat sprijin financiar în perioada 2007-2009, și să dispună suplimentarea probatoriului cu probele apreciate ca fiind necesare și utile cauzei.

Procedând la judecata cauzei în circumstanțele expuse, fără ca împrejurări de fapt și de drept esențiale să fie lămurite, prima instanță nu a cercetat, de fapt, fondul cauzei, motiv pentru care soluția pe care Înalta Curte este chemată să o pronunțe nu poate fi decât casarea cu trimitere spre rejudecare, asigurându-se astfel părților toate garanțiile procesuale pe care judecata cauzei în primă instanță le oferă, precum și dublul grad de jurisdicție instituit de lege în materia contenciosului administrativ. Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată și cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate, când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod. În materia nulității actelor de procedură, dreptul comun îl constituie prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor. Dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. includ toate neregularitățile procedurale care atrag această sancțiune, cu excepția celor expres prevăzute în art. 304 pct. 1-4, dar și cele care au fost făcute prin nesocotirea unor principii fundamentale, a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Din actele dosarului rezultă că instanța de fond a soluționat cererea de anulare a actelor administrative contestate, fără ca unul dintre emitenții acestora să fi fost citat în cauză și fără ca această cerere să fie comunicată respectivului pârât împreună cu înscrisurile depuse de reclamantă și pusă în discuția părților, încălcându-se astfel dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces și la comunicarea actelor de procedură. Astfel, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu doi pârâți - D.G.F.P. Dolj - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară și M.F.P.- Direcția Generala de Legislație și Reglementare în Domeniul Activelor Statului - Serviciul de Soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor cu privire la activitatea de inspecție economică financiară și inspecția activității proprii a ministerului, sentința a fost pronunțată doar în contradictoriu cu M.F.P.

- Direcția Generală de Legislație și Reglementare, fără să se facă dovada că vreuna ar fi reprezentat-o pe cealaltă, ori că s-ar fi invocat vreo excepție, la cerere ori din oficiu. De asemenea, din actele și lucrările dosarului rezultă că în cauză a formulat întâmpinare D.G.F.P. Dolj - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară, deși în dispozitiv figurează ca pârât M.F.P.- Direcția Generală, de Legislație și Reglementare în Domeniul Activelor Statului - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, acestea având sedii diferite. În acest context, convocarea pentru expertiza contabilă efectuată în cauză a fost făcută pentru Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală, de Legislație și Reglementare în Domeniul Activelor Statului - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, iar acesta a figurat ca parte în raportul de expertiză, în timp ce s-au prezentat la efectuarea expertizei reprezentanți ai D.G.F.P.

Dolj - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară. Necesitatea citării emitentului actului rezultă din redactarea art. 85 C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 86 C. proc. civ., potrivit cărora „Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai ailor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. (...) În cazul în care comunicarea potrivit alin. I nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia”.

Astfel, realizarea citării și comunicării actelor de procedură conform dispozițiilor legale reprezintă o dovadă a respectării a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare. Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă. Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.

În acest sens judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, iar atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune amânarea judecății și refacerea procedurii de citare. Nu în ultimul rând, citarea și comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante și pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză și emitentul actului reprezentat de dispoziția obligatorie nr. 95457 din 08 iunie 12, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară și să pună în discuția părților, în contradictoriu, cererea formulată de reclamantă. În rejudecare, instanța fondului urmează să reanalizeze și să valorifice toate apărările și susținerile părților , în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicție și să analizeze temeinicia acțiunii în raport de acestea. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 teza I C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care va proceda la completarea probatoriului, în sensul celor anterior precizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta O.U.A.I. Cetate împotriva Sentinței nr. 342/2013 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2015.