ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3193/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea formulată la data de 25.10.2012 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/54/2012, reclamanta A. Cetate, județul Dolj, a solicitat anularea și suspendarea executării Dispoziției obligatorii nr. 95457 din 08 iunie 12 emisă de D.G.F.P. Dolj - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară precum și a Deciziei nr. 12 din 27 august 2012, emisă de MFP - Direcția Generală de Legislație și Reglementare în domeniul Activelor Statului - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor cu privire la Activitatea de Inspecție Economică - Financiară și Inspecția Activității Proprii a Ministerului.

1.2. Prin sentința nr. 342 din 01 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2012 s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - Direcția Generală de Legislație și Reglementare în Domeniul Activelor Statului - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor cu Privire la Activitatea de Inspecție Economică - Financiară și Inspecția Activității Proprii a Ministerului.

1.3. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., iar prin Decizia nr. 336 din 30.01.2015 pronunțată de Î.C.C.J. în dosar nr. x/2012 a fost admis recursul, casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/54/2012*.

În rejudecare, Curtea a dispus introducerea în cauză a emitentului dispoziției obligatorii nr. 95457/2012, respectiv DGRFP Dolj - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară prin DGRFP Craiova - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară.

La solicitarea instanței, au fost depuse la dosar de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj acte financiar contabile și de gestiune din Dosarul penal nr. x/2012

2.1. Prin sentința nr. 94 din 26.02.2016, Curtea de Apel Craiova a admis contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimații M.F.P. - Direcția Generală de Legislație și Reglementare în Domeniul Activelor Statului - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor cu Privire la Activitatea de Inspecție Economică - Financiară și Inspecția Activității Proprii a Ministerului și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară prin D.G.R.F.P. - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară și a anulat Decizia nr. 12 din 27 august 2012, precum și Dispoziția nr. 95457 din 08 iunie 2012.

2.2. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 12 din 27 august 2012 a Direcției Generale de Legislație și reglementare în domeniul activelor statului - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor cu privire la activitatea de inspecție economico-financiară și inspecția activității proprii a MFP a fost respinsă, ca neîntemeiată plângerea prealabilă formulată de către reclamantă împotriva măsurilor dispuse prin Dispoziția obligatorie nr. 95457/08.06.2012 cu privire la restituirea sumei de 750.169 RON reprezentând sprijin financiar acordat necuvenit în perioada 2007-2009, precum și cu privire la plata accesoriilor acestei sume, calculate la un cuantum de 874.872 RON.

Evaluând starea de fapt, Curtea a reținut că, prin Procesul-verbal nr. x din 25.02.2010, s-a constatat că reclamanta a achiziționat materiale în sumă de 458.155,83 RON, în cursul anilor 2007-2008, de la furnizorul S.C. B. S.R.L.

S-a indicat faptul că facturile de materiale emise de către acest furnizor au fost utilizate de către reclamantă pentru întocmirea de documente justificative - note de recepție, bonuri de consum și devize de lucrări, ce au fost anexate la cererea pentru acordarea sprijinului financiar, întocmită conform art. 10 din O.U.G. nr. 123/2006.

Organele de control financiar au reținut, în urma controalelor realizate la furnizorul B. S.R.L. (control încrucișat, cu constatări consemnate prin Procesul-verbal nr. x din 25 februarie 2010 -, precum și la furnizorii acestuia, faptul că furnizorii înscriși în facturile fiscale în baza cărora S.C. B. S.R.L. a evidențiat în contabilitate intrările de mărfuri, nu au avut relații comerciale cu S.C. B. S.R.L.

De asemenea, prin Procesul-verbal nr. x din 29 decembrie 2010 s-a indicat faptul că reclamanta a achiziționat materiale de la același furnizor și în cursul anului 2009, în sumă de 138.302 RON, iar facturile fiscale emise de furnizor au fost utilizate pentru întocmirea de documente justificative (note de recepție, bonuri de consum, devize de lucrări), iar acestea au fost anexate cererii de acordare a sprijinului financiar.

Prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2012 a fost dispusă reverificarea sprijinului financiar acordat reclamantei, întocmindu-se în acest scop Raportul de inspecție economico-financiară parțială (RIEF) nr. 95457 din 31.05.2012, din ale cărui concluzii rezultă că reclamanta a solicitat, încasat și justificat sprijin financiar necuvenit, în sumă de 750.169 RON, pe perioada 2007-2009, calculându-se accesorii în sumă de 874.617 RON, pentru sprijinul financiar încasat necuvenit.

În cauză a mai fost realizată re-verificarea și prin Procesul-verbal nr. x din 12 iulie 2012, în temeiul aceleiași decizii de reverificare nr. 11/2012, s-a indicat realizarea controlului încrucișat la S.C. B. S.R.L., conform Procesului-verbal nr. x din 25 februarie 2010 și susținându-se aceleași constatări privind lipsa realității operațiunilor economice intervenite între S.C. B. S.R.L. și furnizorii acesteia (indicându-se și faptul că, în condițiile în care, pentru obținerea sprijinului financiar menționat, au fost utilizate, nu invocate, documente ce consemnează operațiuni nereale, organele de control pot considera fapta respectivă, ca fiind de natură penală.

În cuprinsul aceluiași proces-verbal s-a indicat și faptul că S.C. B. S.R.L. a evidențiat, în contabilitate, în baza facturilor fiscale emise de către furnizori acele intrări de mărfuri, dar, în raport de răspunsurile la solicitările de efectuare a controlului încrucișat, la furnizorii S.C. B. S.R.L., organele de control au apreciat documentele justificative, ca fiind nereale și nelegale, în condițiile în care acești furnizori nu au avut relații comerciale cu S.C. B. S.R.L.

În acest sens, Curtea a reținut că, prin Procesul-verbal nr. x din 25.02.2010 se indică faptul că S.C. B. S.R.L. a livrat, în 2007-2008, mărfuri către reclamantă, în sumă de 458.155,83 RON, mărfurile fiind achiziționate de la S.C. N. S.R.L. (persoană juridică ce nu a depus bilanț prescurtat în 2007, iar în anul 2008 a declarat venituri totale de 1 leu), S.C. C. S.R.L. (firmă ce a declarat venituri de numai 2669 RON în 2007 și care nu a declarat venituri în 2008), S.C. D. S.R.L. (societate ce prezintă ca unic obiect de activitate - activități de contabilitate și audit financiar și consultanță în domeniul fiscal și care a declarat venituri de 66.560 RON în 2008), S.C. E. S.R.L. (societate ce nu a depus situațiile financiare în 2007, 2008), S.C. F. S.R.L. (societate ce nu a declarat venituri în 2008), S.C. G. S.R.L. (societate ce nu a depus situații financiare în anul 2007) . S-a reținut că reclamanta a prezentat facturi de achiziție mărfuri, note de recepție, bonuri de consum, devize de lucrări (reținându-se prin RIEF nr. 95457 din 08 iunie 2012, faptul că mărfurile au fost aprovizionate, de către reclamantă, de la S.C. B. S.R.L., fără a fi primite și certificate de garanție sau de calitate).

Curtea a reținut, de asemenea și faptul că, în cuprinsul aceluiași raport de inspecție este pusă sub semnul întrebării realitatea relațiilor comerciale existente între furnizorul reclamantei și furnizorii acestuia, în raport de rezultatele controalelor încrucișate realizate la aceștia din urmă indicându-se faptul formulării unei plângeri penale pentru suspiciuni de evaziune fiscală, cu indicarea autorului acestei infracțiuni, ca fiind S.C. B. S.R.L.; aceasta în condițiile în care prin Procesul-verbal nr. x/2010 se arată că acest furnizor a evidențiat corect tranzacțiile efectuate, dar în raport de controalele încrucișate, se relevă lipsa realității documentelor justificative, iar prin Procesele-verbale nr. x/2010 și nr. x/2010 se indică evidențierea corectă a achizițiilor de mărfuri, de către reclamantă, realizarea corectă a intrărilor -ieșirilor de materiale, singurele documente găsite lipsă fiind certificatele de garanție și calitate, emise pentru materialele aprovizionate; ori, din acest punct de vedere, dispozițiile art. 21 din Legea nr. 449/2003 republicată, privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora reglementează că certificatul de garanție se realizează în forma scrisă, la cererea consumatorului, iar nerespectarea acestor dispoziții nu conduce la lipsa valabilității operațiunii de achiziționare, ci poate atrage răspunderea contravențională, după caz.

Atât timp cât, atât evidențele contabile realizate de către reclamantă, cât și cele ale furnizorului S.C. B. S.R.L. sunt menționate ca fiind corect întocmite, Curtea a analizat în ce măsură lipsa realității tranzacțiilor se poate raporta la circuitul anterior al mărfurilor.

Astfel, Curtea a reținut că, în privința S.C. N. au fost analizate nota explicativă dată de către administrator, balanțele de verificare, precum și note de constatare anterioare privind verificarea altor facturi emise, rezultând că această persoană juridică nu prezintă facturier, nu a emis facturi de la înființarea sa, nu a realizat activități comerciale generatoare de venituri.

Curtea a reținut faptul că și în ceea ce privește S.C. C. S.R.L. se indică faptul unor sesizări anterioare, pentru aceleași aspecte iar în absența controlului încrucișat (ca urmare a faptului că nu a fost găsit reprezentantul societății) au fost realizate constatări privind plaja facturilor fiscale aflate în posesia acestei persoane juridice.

În ceea ce privește S.C. E. S.R.L. s-a indicat faptul că această persoană juridică a fost declarată inactivă, conform OPANAF nr. 363 din 25.03.2009, într-o situație similară regăsindu-se S.C. H. S.R.L. conform listei contribuabililor inactivi publicată în M. Of. nr. 144 din 26.02.2008, iar în ceea ce privește S.C. D. S.R.L. s-a indicat un obiect diferit de activitate.

S-a reținut cu privire la un alt furnizor al S.C. B. S.R.L., societatea comercială I. S.R.L. (persoană juridică supusă controlului încrucișat privind relațiile comerciale desfășurate cu șapte alte societăți, inclusiv S.C. B. SRL), absența reprezentanților legali, absența la domiciliul fiscal indicat, iar din informațiile din baza de date a ORC, societatea are activitatea suspendată începând cu 17.05.2010 și până la 17.05.2013.

Astfel, în esență, s-a reținut existența a trei tranzacții cu furnizori ce au mai fost verificați sub aspectul realității tranzacțiilor, două cu contribuabili inactivi, precum și una cu un furnizor ce nu prezintă obiectul specific de activitate, aspecte ce sunt în natură să pună în discuție realitatea tranzacțiilor.

În opinia instanței, împrejurările de fapt constatate nu sunt în măsură să conducă, prin ele însele, la concluzia certă a caracterului nereal al aprovizionării de materiale, în raporturile dintre S.C. B. S.R.L. și reclamantă, respectiv al caracterului fictiv al documentelor justificative (aspecte reținute prin procesele-verbale de verificare și re-verificare mai sus menționate); mai mult chiar, luând în considerare aspectele menționate și care au făcut obiectul unei sesizări penale privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală de către autorul S.C. B. S.R.L., atât realitatea tranzacțiilor, cât și a evidențelor contabile privind aceste tranzacții, constituie împrejurări de fapt ce trebuie a fi probate de către organul de urmărire penală și respectiv stabilite de către instanța penală.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât s-a reținut în cuprinsul aceluiași RIEF și faptul că, în cursul anului 2009 reclamanta a realizat aprovizionări și de la alți patru agenți economici, fără a se regăsi vreo deficiență în ceea ce privește furnizorul S.C. J. S.R.L., fără a fi depuse constatările realizate prin control încrucișat pentru S.C. K. S.R.L., reținându-se pentru S.C. L. S.R.L., deficiențe ale documentelor justificative, precum și privind denumirea furnizorului, deficiențe apreciate ca fiind de natură să atragă concluzia nerealității tranzacțiilor, iar în privința S.C. M. S.R.L., declarată inactivă începând cu 02.04.2012, fără a putea fi găsit reprezentantul persoanei juridice.

Curtea a mai reținut și faptul că, organele de control s-au preocupat, în mod limitat, să stabilească realitatea operațiunilor comerciale derulate, în amonte, iar singura probă asupra certitudinii și realității tranzacțiilor, decurgând din existența materialelor aprovizionate, precum și utilizarea acestora conform obiectului de activitate al reclamantei, o constituie raportul de expertiză judiciară.

Curtea a reținut că răspunderea juridică a beneficiarului persoană fizică sau juridică, este angajată în condițiile în care utilizează fondurile pentru alte scopuri, iar fondurile sunt obținute prin înscrierea sau atestarea de date sau situații nereale, pe documentele de decontare.

Astfel, în opinia instanței, în vederea recuperării sprijinului financiar, organele de control trebuie întâi să probeze utilizarea fondurilor, în alt scop decât cel în vederea căruia au fost acordate și respectiv prezentarea unor date sau situații nereale, în vederea decontării, aspect care, în speță, poate rezulta numai prin hotărârea pronunțată de către instanța penală.

3.1. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, invocând ca temei legal prevederile art. 483 și urm. C. proc. civ., cu menționarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, DGRFP Craiova a reluat întocmai conținutul primei întâmpinări arătând în plus că prin sentința nr. 94 din 26.02.2016, Curtea de apel a reținut că:

". . . . . . . . . . potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006, se consideră sprijin financiar necuvenit, utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat. Textul prevede și recuperarea sumelor necuvenite acordate sub formă de sprijin, cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare.

Urmărind condițiile de aplicare ale textului mai sus menționat, Curtea reține că răspunderea juridică a beneficiarului persoana fizica sau juridică, este angajată în condițiile care utilizează fondurile pentru alte scopuri, iar fondurile sunt obținute prin înscrierea sau atestarea de date sau situații nereale, pe documente de decontare.

Astfel, în vederea recuperării sprijinului financiar, organele de control trebuie întâi sa obeze utilizarea fondurilor, în alt scop decât cel in vederea căruia au fost acordate și respectiv prezentarea unor date sau situații nereale, în vederea decontării, aspect care, în speță (și în urma unor tranzacții fictive sau nereale), poate rezulta numai prin hotărârea pronunțată de către instanța penală" și, a dispus anularea Deciziei nr. 12 din 27.08.2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și Dispoziția obligatorie nr. 95457 din 08 iunie 2012 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova."

Referitor la sentința nr. 94/2016, recurenta a susținut că, în raport cu cele reținute în considerentele hotărârii pronunțate, "s-ar fi impus suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. x/2012, aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și având ca obiect sesizarea penală formulată de către organele de inspecție economico-financiară".

În consecință, recurenta a solicitat că "se impune casarea hotărârii pronunțate și suspendarea cauzei la instanța de fond până la pronunțarea unei soluții în dosarul penal.

Pe de altă parte, a mai susținut că instanța de fond nu a respectat Decizia de casare nr. 336/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus efectuarea unei noi expertize, probă care nu a fost administrată în cel de-al doilea ciclu procesual.

A mai susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 17 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 123/2006 și art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2011.

Astfel, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțate în sensul respingerii acțiunii.

3.2. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului ca urmare a faptului că a fost întemeiat pe disp. art. .488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., deși în cauză sunt incidente prevederile C. proc. civ. - 1865.

Pe de altă parte, a mai susținut intimata, recursul nu este întemeiat pe niciunul dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 C. proc. civ. - 1865.

Referitor la fondul cererii de recurs, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că susținerile recurentei sunt neîntemeiate, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

4.1. În ceea ce privește excepția de nulitate a recursului, invocată de intimata-reclamantă, instanța de recurs apreciază că este neîntemeiată.

Așa cum s-a arătat la pct. 3.1. al prezentei decizii, cererea de recurs a fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., fiind ignorate prevederile art. 27 din același cod, potrivit cărora hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, iar în prezenta cauză, procesul a început la data de 25.10.2012, deci anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. - 15.02.2013.

Astfel fiind, rămân incidente prevederile C. proc. civ. - 1865, iar criticile/susținerile din cererea de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 304<SUP>1</SUP>, cu raportare la art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., excepția de nulitate fiind neîntemeiată.

4.2. În ceea ce privește susținerile/criticile susținute în cererea de recurs, instanța de recurs constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, la cererea de casare a sentinței și trimiterea dosarului la instanța de fond pentru suspendarea cauzei, instanța de recurs constată că este lipsită de temei legal.

Este adevărat că DGFP Dolj, cu Adresa nr. x din 12.07.2012 a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat în legătură cu săvârșirea unor fapte prevăzute de art. 215, art. 215<SUP>1</SUP>, art. 289, art. 290 și 291 din C. pen., care a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, unde s-a format Dosarul penal nr. x/2012 cu privire la suspectul Șoimu Vasile, director al A. Cetate, județul Dolj.

Prin Decizia nr. 12 din 27.08.2012, direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a soluționat contestația/plângerea prealabilă formulată de A. Cetate împotriva Dispoziției nr. 95457 8.06.2012 emisă de DGFP Dolj, prin care s-a dispus restituirea la bugetul statului a sumei de 756.169 RON ajutor financiar, cât și a accesoriilor în sumă de 874.872 RON.

Potrivit prevederilor art. 22 și art. 30 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare la operatorii economici, dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu orice alte dispoziții legale, deci, inclusiv cu prevederile Codului de procedură fiscală, fiind vorba de sume care trebuiau achitate/restituite la bugetul statului.

Conform prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc., organul de soluționare poate suspenda soluționarea cauzei/contestației atunci când organul care a efectuat controlul a sesizat organele de urmărire penală cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției însă, în cauza de față s-a procedat la soluționarea contestației/plângerii prealabile.

Pe de altă parte, nici la instanța de fond, autoritatea pârâtă nu a solicitat suspendarea judecății în raport cu prevederile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - 1865, dacă s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, cerere care nu a fost formulată nici în fața instanței de recurs.

Astfel fiind, solicitarea casării sentinței instanței de fond și trimiterea dosarului la aceeași instanță pentru ca aceasta să dispună suspendarea judecății "până la pronunțarea unei soluții în Dosarul penal nr. x/2012 înregistrat la Parchetul de pe lângă tribunalul Dolj", constituie o cerere lipsită de temei legal, atâta vreme cât nu s-a formulat o astfel de cerere la instanța de fond care să o fi respins în mod nejustificat.

Criticile și susținerile potrivit cărora instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 17 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 123/2006 și ale art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2011 sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Conținutul dispozițiilor legale menționate mai sus este următorul:

"O.U.G. nr. 123/2006 - pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului

Art. 17 - (1) Utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat este interzisă și se consideră sprijin financiar necuvenit.

(2) Sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează, cu aplicarea dobânzilor și penalității prevăzute de legislația în vigoare.

(3) Persoanele fizice și/sau juridice care, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale; documentele de decontare aferente sprijinului financiar prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani".

"O.U.G. nr. 94/2011 - privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare.

Art. 22. - (1) Sumele cuvenite bugetului general consolidat, stabilite prin rapoartele de inspecție economic financiară și înscrise în dispoziția obligatorie, constituie creanțe bugetare. Dispoziția obligatorie constituie titlu de creanță.

(2) Pentru creanțele bugetare prevăzute la alin. (1) se datorează accesorii calculate conform dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de la data încasai acestora de către operatorul economic verificat sau de la termenele scadente ale obligațiilor de plată.

(3) Creanțelor bugetare și accesoriilor aferente, stabilite de organele de inspecție economico-financiară competente, li se aplică reglementările legale în vigoare referitoare la colectarea creanțelor fiscale".

Deci, potrivit dispozițiilor legale citate mai sus, utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat, atrag răspunderea juridică financiară a beneficiarului.

În cauză, așa cum rezultă din susținerile organelor de control, acestea au constatat inadvertențe și nereguli în documentele de decontare a sprijinului financiar, dar nu s-a probat cu certitudine că sprijinul financiar a fost utilizat pentru alte scopuri de către organizația intimată, așa cum în mod justificat a reținut și judecătorul fondului.

Or, potrivit prev. art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 123/2006, doar utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat se consideră ajutor financiar necuvenit, care angajează răspunderea juridică a beneficiarului.

Referitor la susținerea recurentei, potrivit căreia instanța de casare, prin Decizia nr. 336/2015 ar fi cerut instanței de rejudecare efectuarea unei noi expertize, instanța de recurs a constatat că este neîntemeiată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare pentru completarea probatoriului, fără a se face referire expresă la efectuarea unei noi expertize, aspect lăsat la aprecierea instanței de rejudecare.

În concluzie, pentru considerentele prezentate, excepția nulității cererii de recurs va fi respinsă, iar recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 94 din 26 februarie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2016.