ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2863/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2863/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată și hotărârea
instanței de fond.
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Agnita, sub nr. 228/174/2010, reclamanta
U.A.T. comuna M. prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării
Naționale, a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a
procesului-verbal din 5 noiembrie 1955.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că, pentru a coordona lucrările reformei agrare, comisiile de
plasă constituite în baza art. 10 din Legea nr. 187/1945 au procedat la repartizarea
suprafețelor necesare constituirii poligonului C., din terenul expropriat în baza
Legii nr. 187/1945.
Astfel, prin procesul-verbal
din 5 noiembrie 1955 a fost repartizată suprafața de 421,45 ha de pe teritoriul
localității M. și 235,5 ha de pe teritoriul localității D.F.
S-a susținut că procesul-verbal
în discuție este lovit de nulitate absolută parțială raportat la prevederile Legii
nr. 187/1945, întrucât prin acest act normativ nu au fost expropriate păduri și
vie.
În drept s-au invocat
prevederile Decretului nr. 167/1958.
Pârâtul Ministerul
Apărării Naționale a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței
teritoriale, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
În motivarea excepției
s-a arătat că acțiunea este de competența instanței de la domiciliul pârâtului,
respectiv Judecătoria sectorului 5 București.
La termenul din data de
8 iunie 2010, instanța din oficiu a invocat excepția necompetentei materiale și
a admis excepția prin sentința civilă nr. 247 din 8 iunie 2010.
Reclamanta U.A.T. comuna
M., prin Primar a formulat apel împotriva acestei hotărâri.
Prin decizia civilă
nr. 760 din 21 octombrie 2010, Tribunalul Sibiu a casat sentința civilă nr. 247
din 8 iunie 2010 și a trimis cauza pentru continuarea judecății la Judecătoria Agnita.
La primul termen de judecată,
după casare, s-a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe,
invocată de pârât prin întâmpinare.
Prin sentința civilă
nr. 42/2011, Judecătoria Agnita a admis excepția de necompetență teritorială, invocată
de pârât, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.
Cauza a fost înregistrată
pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 3 martie 2011.
Prin cererea depusă la
dosarul cauzei la data de 19 septembrie 2011, reclamanta a invocat excepția necompetentei
teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 București, opinând ca instanța competentă
să soluționeze această speță este doar Judecătoria Agnita, în raza căreia se află
terenurile în litigiu.
Prin încheierea de ședință
de la 5 octombrie 2011, instanța a respins excepția necompetentei teritoriale a
Judecătoriei sectorului 5 București, ca neîntemeiată, pentru considerentele expuse
în respectiva încheiere de ședință.
Prin sentința civilă
nr. 8948 din 16 noiembrie 2011 Judecătoria sectorului 5 București a respins acțiunea
formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel
această instanță a reținut următoarele considerente:
Prin Legea nr. 187/1945
completată prin Decretul nr. 83/1949, terenul ce constituia poligonul C. a intrat
în proprietatea Statului, fiind repartizat Ministerului Apărării Naționale (Ministerul
Forțelor Armate).
În baza art. 10 din actul
normativ de mai sus, comisiile de plasă au repartizat suprafețele necesare poligonului
C. din terenul aflat la dispoziție, operațiunile fiind consemnate în procesele-verbale
încheiate la nivelul anului 1949, având la bază darea de seamă asupra lucrărilor
efectuate pentru trecerea terenurilor poligonului C. în patrimoniul Ministerului
Apărării Naționale realizată de aceeași comisie în luna august a anului 1949.
Ulterior acestor operațiuni,
între reprezentanții armatei și cei ai secțiilor agricole și serviciilor cadastrale
raionale au fost stabilite limitele poligonului față de comunele limitrofe situate
în raionul Agnita, prin procesul-verbal din 5 noiembrie 1955.
Prin urmare, prin acest
din urmă act contestat nu au fost preluate sau repartizate suprafețe de teren în
vederea constituirii poligonului C., ci în mod exclusiv au fost consemnate limitele
acestuia în baza operațiunilor de expropriere și ulterior repartizare, efectuate
potrivit prevederilor Legii nr. 187/1945 și proceselor-verbale încheiate la nivelul
anului 1949.
În atare condiții, în
lipsa probării constatării ineficienței actelor normative/juridice care au stat
la baza emiterii procesului-verbal și invocării unor motive proprii de nulitate
ale procesului-verbal din 1955, instanța a considerat că, în mod netemeinic reclamanta
a solicitat anularea acestuia din urmă. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin art.
unic din Legea nr. 177/1947, lucrările pentru înfăptuirea reformei agrare săvârșite
de organele prevăzute prin Legea nr. 187/1945 sunt acte de guvernământ și nu pot
fi atacate în justiție pe nici o cale.
Împotriva acestei sentințe
a declarat apel reclamanta U.A.T., criticând soluția primei instanțe ca fiind nelegală
și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor
de apel, apelanta reclamantă a arătat că hotărârea pronunțată de Judecătoria sectorului
5 București este nelegală și netemeinică.
În ceea ce privește excepția
necompetentei teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 București, a susținut că această
soluție este nelegală, având în vedere dispozițiile art. 13 C. proc. civ., care
statuează ca cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția
căreia se află imobilele, iar în cauză s-a solicitat nulitatea absolută parțială
procesului-verbal din 1995, prin care a fost repartizată suprafața de 656,95 ha
pădure de pe teritoriul comunei M., pentru constituirea poligonului militar C.
În ceea ce privește fondul
cauzei, apelanta a precizat că, Comisiile de plasa, constituite în baza art. 10
din Legea nr. 187/1945, pentru a coordona lucrările reformei agrare în fiecare comună,
au repartizat suprafețele necesare constituirii poligonului C. din terenul expropriat
în baza Legii nr. 187/1945, aflat la dispoziția acestora.
Procesul-verbal a cărui
nulitate absoluta a fost solicitată a fost întocmit în urma încheierii lucrărilor
reformei agrare de către reprezentanții armatei, ai secțiilor agricole și serviciilor
cadastrale raționale. Prin acest proces-verbal au fost stabilite limitele poligonului
față de comunele limitrofe.
Astfel, prin procesul-verbal
din 1955 a fost repartizată suprafața de 421,45 ha de pe teritoriul localității
M. și 235,50 ha de pe teritoriul localității D.F. Rezultă că de pe teritoriul administrativ
al comunei M. a fost preluat un total de 656,95 ha pădure pentru constituirea poligonului
C.
Raportat la cele de mai
sus, acest proces-verbal apare ca fiind lovit de nulitate absolută parțială, raportat
la prevederile Legii nr. 187/1945, având în vedere art. 23 din lege care statuează
că pădurile și viile vor face obiectul unei legi speciale. Cu alte cuvinte, prin
Legea nr. 187/1945, legea reformei agrare, nu au fost expropriate păduri și vie.
În ședința publică din
data de 22 noiembrie 2012 tribunalul din oficiu, în baza art. 295 C. proc. civ.
a invocat ca motiv de apel de ordine publică necompetența materială a Judecătoriei
și prin decizia nr. 1043 A din 22 noiembrie 2012 a admis apelul declarat, a anulat
sentința civila apelata și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de
Apel București, secția contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel
această instanță a reținut că Judecătoria Agnita a fost sesizată inițial cu o acțiune
prin care se solicită a se constata nulitatea absolută a procesului-verbal din 1995
invocându-se că acest proces-verbal a individualizat suprafețe de teren ce au făcut
obiectul Legii privind reforma agrară nr. 187/1945, cu nerespectarea dispozițiilor
acestei legi.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 187/1945 î
n scopul colaborării cu
organele de Stat, pentru înfăptuirea reformei agrare, se creează comisii de plasă
pentru a coordona lucrările reformei agrare și a hotărî asupra diferendelor între
sate și comune, precum și între proprietari și cei îndreptățiți la împroprietărire,
diferende născute din aplicarea reformei agrare.
Instanța a constatat caracterul
administrativ al actului juridic având în vedere că prin actul juridic a cărui nulitate
se invocă se concretizează voința autorității publice ca subiect de drept special,
învestit cu putere publică, și, în consecință, se produc efecte juridice care vor
fi guvernate de regimul juridic de drept public.
Calificând caracterul
actului juridic a cărui anulare se solicită ca fiind unul administrativ, tribunalul
a reținut că în raport cu dispozițiile art. 1 și art. 10 din Legea nr. 554/2004,
competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal.
Cauza a fost înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
la data de 1 aprilie 2013, cu prim termen de judecată acordat aleatoriu la data
de 7 mai 2013.
Prin întâmpinarea formulată
la data de 30 aprilie 2013, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a invocat excepția
inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute
de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și excepția tardivității formulării acțiunii în
raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar cu privire
la fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Examinând cu prioritate,
potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția inadmisibilității
acțiunii, Curtea reține următoarele:
Cu privire la excepția
inadmisibilității acțiunii Curtea a reținut că prin Legea nr. 187/1945 completată
prin Decretul nr. 83/1949, terenul ce constituie poligonul C. a intrat în posesia
Statului, fiind repartizat Ministerului Apărării Naționale.
Operațiunea de repartizare
și delimitare a terenului pentru poligonul C. a fost consemnată în procesul-verbal
din 5 noiembrie 1955 act administrativ atacat în prezenta cauză.
Potrivit dispozițiilor
art. unic din Legea nr. 177/1947 pentru îndeplinirea dispozițiilor legale privitoare
la înfăptuirea reformei agrare se prevede că lucrările pentru înfăptuirea reformei
agrare săvârșite de organele prevăzute de Legea nr. 187/1945, sunt acte de guvernământ
și nu pot fi atacate în justiție pe nicio cale.
Astfel, procesul-verbal
atacat reprezintă o manifestare de voință a autorităților publice de la acel moment,
realizată în scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice.
Așadar, a precizat instanța,
dată fiind natura de act administrativ a acestui proces-verbal, era obligatorie
parcurgerea procedurii prealabile anterior sesizării instanței de judecată, potrivit
dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Fiind o condiție prealabilă
de exercitare a dreptului la acțiune, neîndeplinirea acesteia se sancționează cu
inadmisibilitatea acțiunii.
În consecință, Curtea
de Apel București, prin sentința nr. 1816 din 18 iunie 2014, reținând că anterior
sesizării instanței de judecată, reclamanta nu s-a adresat autorității contractante
pentru a solicita revocarea actului administrativ, a admis excepția neîndeplinirii
procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a respins acțiunea,
ca inadmisibilă.
Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri
a formulat recurs reclamanta U.A.T. comuna M., prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie.
Recurenta reclamantă a
susținut că la data comunicării actului a cărui nulitate parțială s-a solicitat
nu apăruse Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte actul
atacat a fost depus în probațiune în Dosarul civil nr. 247/174/2008 înregistrat
pe rolul Judecătoriei Agnita la data de 21 mai 2008.
În aceste condiții instanța
de fond nu a luat în considerare că la acea dată organul emitent nu mai există și
nici o altă autoritate care să-i preia atribuțiile, astfel că nu au putut parcurge
procedura prealabilă, intimata din cauză neavând nici autoritatea de a revoca în
tot sau în parte actul atacat.
Considerentele Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte, analizând
actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale aplicabile și criticile
formulate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea ce face
obiectul prezentei cauze, reclamanta U.A.T. comuna M., în contradictoriu cu pârâtul
Ministerul Apărării Naționale, a solicitat constatarea nulității absolute parțiale
a procesului-verbal din 5 noiembrie 1955, prin care a fost repartizată suprafața
de 421,45 ha de pe teritoriul localității M. și 235,5 ha de pe teritoriul localității
D.F., pentru constituirea poligonului C.
Așa cum în mod corect
a reținut și instanța de fond, procesul-verbal atacat are natura unui act administrativ
dat fiind că reprezintă o manifestare de voință a autorității publice, realizată
în scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice.
În aceste condiții, legea
aplicabilă este Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal, ce
reglementează prin art. 7 obligativitatea procedurii prealabile anterior sesizării
instanței de judecată.
Astfel, potrivit art.
7 din Legea nr. 554/3004 „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ
competente, persoana care se considera vătămata într-un drept al său ori într-un
interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității
publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen
de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a
acestuia”.
În cauză însă, reclamanta,
anterior sesizării instanței de judecată, nu s-a adresat autorității contractante
pentru a solicita revocarea actului administrativ.
În aceste condiții respingerea
acțiunii ca inadmisibilă este o soluție corectă și legală, efectuarea procedurii
prealabile fiind o condiție de exercitare a dreptului la acțiune.
Înalta Curte nu poate
primi apărările recurentului reclamant în sensul că la data emiterii actului administrativ
atacat, Legea nr. 554/2004 nu era în vigoare, având în vedere că legea aplicabilă
este legea în vigoare la data sesizării instanței, iar nu legea în vigoare la data
emiterii actului atacat.
Nici motivul de recurs
care se referă la faptul că nu ar mai exista autoritatea administrativă care a emis
actul atacat nu poate fi primit având în vedere că actul a cărui anulare s-a solicitat
a fost semnat de reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale de la acea vreme,
investiți cu exercițiul autorității în acest sens.
Pentru motivele invocate,
Înalta Curte, constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,
în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de U.A.T. comuna M., prin Primar împotriva sentinței nr. 1816 din 4 iunie 2013 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 18 iunie 2014.