ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2863/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată și hotărârea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Agnita, sub nr. 228/174/2010, reclamanta U.A.T. comuna M. prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a procesului-verbal din 5 noiembrie 1955. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, pentru a coordona lucrările reformei agrare, comisiile de plasă constituite în baza art. 10 din Legea nr. 187/1945 au procedat la repartizarea suprafețelor necesare constituirii poligonului C., din terenul expropriat în baza Legii nr. 187/1945.

Astfel, prin procesul-verbal din 5 noiembrie 1955 a fost repartizată suprafața de 421,45 ha de pe teritoriul localității M. și 235,5 ha de pe teritoriul localității D.F. S-a susținut că procesul-verbal în discuție este lovit de nulitate absolută parțială raportat la prevederile Legii nr. 187/1945, întrucât prin acest act normativ nu au fost expropriate păduri și vie. În drept s-au invocat prevederile Decretului nr. 167/1958. Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată. În motivarea excepției s-a arătat că acțiunea este de competența instanței de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoria sectorului 5 București.

La termenul din data de 8 iunie 2010, instanța din oficiu a invocat excepția necompetentei materiale și a admis excepția prin sentința civilă nr. 247 din 8 iunie 2010. Reclamanta U.A.T. comuna M., prin Primar a formulat apel împotriva acestei hotărâri. Prin decizia civilă nr. 760 din 21 octombrie 2010, Tribunalul Sibiu a casat sentința civilă nr. 247 din 8 iunie 2010 și a trimis cauza pentru continuarea judecății la Judecătoria Agnita. La primul termen de judecată, după casare, s-a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de pârât prin întâmpinare. Prin sentința civilă nr. 42/2011, Judecătoria Agnita a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de pârât, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 3 martie 2011. Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 19 septembrie 2011, reclamanta a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 București, opinând ca instanța competentă să soluționeze această speță este doar Judecătoria Agnita, în raza căreia se află terenurile în litigiu. Prin încheierea de ședință de la 5 octombrie 2011, instanța a respins excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 București, ca neîntemeiată, pentru considerentele expuse în respectiva încheiere de ședință. Prin sentința civilă nr. 8948 din 16 noiembrie 2011 Judecătoria sectorului 5 București a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut următoarele considerente: Prin Legea nr. 187/1945 completată prin Decretul nr. 83/1949, terenul ce constituia poligonul C. a intrat în proprietatea Statului, fiind repartizat Ministerului Apărării Naționale (Ministerul Forțelor Armate).

În baza art. 10 din actul normativ de mai sus, comisiile de plasă au repartizat suprafețele necesare poligonului C. din terenul aflat la dispoziție, operațiunile fiind consemnate în procesele-verbale încheiate la nivelul anului 1949, având la bază darea de seamă asupra lucrărilor efectuate pentru trecerea terenurilor poligonului C. în patrimoniul Ministerului Apărării Naționale realizată de aceeași comisie în luna august a anului 1949. Ulterior acestor operațiuni, între reprezentanții armatei și cei ai secțiilor agricole și serviciilor cadastrale raionale au fost stabilite limitele poligonului față de comunele limitrofe situate în raionul Agnita, prin procesul-verbal din 5 noiembrie 1955. Prin urmare, prin acest din urmă act contestat nu au fost preluate sau repartizate suprafețe de teren în vederea constituirii poligonului C., ci în mod exclusiv au fost consemnate limitele acestuia în baza operațiunilor de expropriere și ulterior repartizare, efectuate potrivit prevederilor Legii nr. 187/1945 și proceselor-verbale încheiate la nivelul anului 1949. În atare condiții, în lipsa probării constatării ineficienței actelor normative/juridice care au stat la baza emiterii procesului-verbal și invocării unor motive proprii de nulitate ale procesului-verbal din 1955, instanța a considerat că, în mod netemeinic reclamanta a solicitat anularea acestuia din urmă.

Aceasta cu atât mai mult cu cât prin art. unic din Legea nr. 177/1947, lucrările pentru înfăptuirea reformei agrare săvârșite de organele prevăzute prin Legea nr. 187/1945 sunt acte de guvernământ și nu pot fi atacate în justiție pe nici o cale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta U.A.T., criticând soluția primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică. În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta reclamantă a arătat că hotărârea pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București este nelegală și netemeinică. În ceea ce privește excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 București, a susținut că această soluție este nelegală, având în vedere dispozițiile art. 13 C. proc.

civ., care statuează ca cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele, iar în cauză s-a solicitat nulitatea absolută parțială procesului-verbal din 1995, prin care a fost repartizată suprafața de 656,95 ha pădure de pe teritoriul comunei M., pentru constituirea poligonului militar C. În ceea ce privește fondul cauzei, apelanta a precizat că, Comisiile de plasa, constituite în baza art. 10 din Legea nr. 187/1945, pentru a coordona lucrările reformei agrare în fiecare comună, au repartizat suprafețele necesare constituirii poligonului C. din terenul expropriat în baza Legii nr. 187/1945, aflat la dispoziția acestora. Procesul-verbal a cărui nulitate absoluta a fost solicitată a fost întocmit în urma încheierii lucrărilor reformei agrare de către reprezentanții armatei, ai secțiilor agricole și serviciilor cadastrale raționale.

Prin acest proces-verbal au fost stabilite limitele poligonului față de comunele limitrofe. Astfel, prin procesul-verbal din 1955 a fost repartizată suprafața de 421,45 ha de pe teritoriul localității M. și 235,50 ha de pe teritoriul localității D.F. Rezultă că de pe teritoriul administrativ al comunei M. a fost preluat un total de 656,95 ha pădure pentru constituirea poligonului C. Raportat la cele de mai sus, acest proces-verbal apare ca fiind lovit de nulitate absolută parțială, raportat la prevederile Legii nr. 187/1945, având în vedere art. 23 din lege care statuează că pădurile și viile vor face obiectul unei legi speciale. Cu alte cuvinte, prin Legea nr. 187/1945, legea reformei agrare, nu au fost expropriate păduri și vie.

În ședința publică din data de 22 noiembrie 2012 tribunalul din oficiu, în baza art. 295 C. proc. civ. a invocat ca motiv de apel de ordine publică necompetența materială a Judecătoriei și prin decizia nr. 1043 A din 22 noiembrie 2012 a admis apelul declarat, a anulat sentința civila apelata și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția contencios administrativ. Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că Judecătoria Agnita a fost sesizată inițial cu o acțiune prin care se solicită a se constata nulitatea absolută a procesului-verbal din 1995 invocându-se că acest proces-verbal a individualizat suprafețe de teren ce au făcut obiectul Legii privind reforma agrară nr. 187/1945, cu nerespectarea dispozițiilor acestei legi.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 187/1945 î n scopul colaborării cu organele de Stat, pentru înfăptuirea reformei agrare, se creează comisii de plasă pentru a coordona lucrările reformei agrare și a hotărî asupra diferendelor între sate și comune, precum și între proprietari și cei îndreptățiți la împroprietărire, diferende născute din aplicarea reformei agrare. Instanța a constatat caracterul administrativ al actului juridic având în vedere că prin actul juridic a cărui nulitate se invocă se concretizează voința autorității publice ca subiect de drept special, învestit cu putere publică, și, în consecință, se produc efecte juridice care vor fi guvernate de regimul juridic de drept public.

Calificând caracterul actului juridic a cărui anulare se solicită ca fiind unul administrativ, tribunalul a reținut că în raport cu dispozițiile art. 1 și art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 1 aprilie 2013, cu prim termen de judecată acordat aleatoriu la data de 7 mai 2013. Prin întâmpinarea formulată la data de 30 aprilie 2013, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și excepția tardivității formulării acțiunii în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea reține următoarele: Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii Curtea a reținut că prin Legea nr. 187/1945 completată prin Decretul nr. 83/1949, terenul ce constituie poligonul C. a intrat în posesia Statului, fiind repartizat Ministerului Apărării Naționale. Operațiunea de repartizare și delimitare a terenului pentru poligonul C. a fost consemnată în procesul-verbal din 5 noiembrie 1955 act administrativ atacat în prezenta cauză. Potrivit dispozițiilor art. unic din Legea nr. 177/1947 pentru îndeplinirea dispozițiilor legale privitoare la înfăptuirea reformei agrare se prevede că lucrările pentru înfăptuirea reformei agrare săvârșite de organele prevăzute de Legea nr. 187/1945, sunt acte de guvernământ și nu pot fi atacate în justiție pe nicio cale.

Astfel, procesul-verbal atacat reprezintă o manifestare de voință a autorităților publice de la acel moment, realizată în scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice. Așadar, a precizat instanța, dată fiind natura de act administrativ a acestui proces-verbal, era obligatorie parcurgerea procedurii prealabile anterior sesizării instanței de judecată, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004. Fiind o condiție prealabilă de exercitare a dreptului la acțiune, neîndeplinirea acesteia se sancționează cu inadmisibilitatea acțiunii. În consecință, Curtea de Apel București, prin sentința nr. 1816 din 18 iunie 2014, reținând că anterior sesizării instanței de judecată, reclamanta nu s-a adresat autorității contractante pentru a solicita revocarea actului administrativ, a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta U.A.T. comuna M., prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta reclamantă a susținut că la data comunicării actului a cărui nulitate parțială s-a solicitat nu apăruse Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte actul atacat a fost depus în probațiune în Dosarul civil nr. 247/174/2008 înregistrat pe rolul Judecătoriei Agnita la data de 21 mai 2008. În aceste condiții instanța de fond nu a luat în considerare că la acea dată organul emitent nu mai există și nici o altă autoritate care să-i preia atribuțiile, astfel că nu au putut parcurge procedura prealabilă, intimata din cauză neavând nici autoritatea de a revoca în tot sau în parte actul atacat.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale aplicabile și criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta U.A.T. comuna M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a procesului-verbal din 5 noiembrie 1955, prin care a fost repartizată suprafața de 421,45 ha de pe teritoriul localității M. și 235,5 ha de pe teritoriul localității D.F., pentru constituirea poligonului C. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, procesul-verbal atacat are natura unui act administrativ dat fiind că reprezintă o manifestare de voință a autorității publice, realizată în scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice.

În aceste condiții, legea aplicabilă este Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal, ce reglementează prin art. 7 obligativitatea procedurii prealabile anterior sesizării instanței de judecată. Astfel, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/3004 „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”. În cauză însă, reclamanta, anterior sesizării instanței de judecată, nu s-a adresat autorității contractante pentru a solicita revocarea actului administrativ.

În aceste condiții respingerea acțiunii ca inadmisibilă este o soluție corectă și legală, efectuarea procedurii prealabile fiind o condiție de exercitare a dreptului la acțiune. Înalta Curte nu poate primi apărările recurentului reclamant în sensul că la data emiterii actului administrativ atacat, Legea nr. 554/2004 nu era în vigoare, având în vedere că legea aplicabilă este legea în vigoare la data sesizării instanței, iar nu legea în vigoare la data emiterii actului atacat. Nici motivul de recurs care se referă la faptul că nu ar mai exista autoritatea administrativă care a emis actul atacat nu poate fi primit având în vedere că actul a cărui anulare s-a solicitat a fost semnat de reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale de la acea vreme, investiți cu exercițiul autorității în acest sens.

Pentru motivele invocate, Înalta Curte, constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de U.A.T. comuna M., prin Primar împotriva sentinței nr. 1816 din 4 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iunie 2014.