ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2015

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, reclamanta SC F.T. SRL a

solicitat obligarea pârâtei C.N.A.B. SA O.:

- la

încheierea, în formă scrisă, a contractului privind atribuirea permiselor de

acces auto în vederea desfășurării activității de transport de persoane în

regim de taxi de la Aeroportul Internațional H.C. București;

- la

respectarea obligațiilor asumate prin caietul de sarcini emis cu ocazia

organizării licitației din 10 decembrie 2009;

- de a nu permite

accesul în incinta aeroportului a altor autovehicule cu regim de taxi, altele decât

cele care au obținut permise de acces auto ca urmare a sus-menționatei licitații.

Tribunalul București,

secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 2957 din 11 aprilie 2013, a respins

acțiunea formulată de reclamanta SC F.T. SRL, prin lichidator judiciar R. SPRL București,

în contradictoriu cu pârâta C.N.A.B. SA O., ca neîntemeiată.

A obligat reclamanta

la plata către pârâtă a sumei de 3.000 RON onorariu avocat redus.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă prin decizia nr. 339/2013 din 9 octombrie 2013, a

respins ca nefondat apelul formulat de pârâta C.N.A.B. SA, împotriva sentinței civile

nr. 2957 din 11 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a

civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC F.T. SRL prin lichidator

judiciar R. SPRL București.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Curtea a constatat

că, din coroborarea înscrisurilor depuse în dosarul primei instanțe a rezultat că

pârâta a plătit un onorariu avocațial.

În sumă de 109.501,92

RON, dar că în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit

cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli

de judecată, și de prevederile art. 274 alin. (3) din același cod, conform cărora

judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, față

de complexitatea cauzei, de activitatea îndeplinită de avocatul acesteia (redactarea

întâmpinării, a concluziilor scrise și participarea la dezbaterile judiciare), a

apreciat că suma de 109.501,92 RON este prea mare, astfel că a fost redusă la suma

de 3.000 RON.

A apreciat astfel

că în raport de jurisprudența C.E.D.O., de contractul de asistență juridică încheiat

în temeiul art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune reducerea cuantumului

cheltuielilor de judecată la care urma a fi obligată partea căzută în pretenții.

Împotriva deciziei

nr. 339/2013 din 9 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, a declarat recurs pârâta C.N.A.B. SA O., întemeiat pe art. 304

pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, apreciind ca nelegală

soluția dată de instanța de fond pe cererea de acordare a cheltuielilor de judecată,

solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, în

sensul obligării reclamantei la plata integrală a cheltuielilor de judecată făcute

de societatea sa la fond.

În criticile formulate,

recurenta pârâtă după o prezentare amănunțită a situației de fapt, a susținut în

esență următoarele:

- Curtea de apel

a omis să se pronunțe asupra criticilor sale, astfel că decizia pronunțată nu este

motivată în drept, art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În acest sens

arată că la judecarea pricinii în fond a solicitat obligarea intimatei-reclamante

la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces constând în onorariu de

avocat în sumă de 109.501.92 RON, în baza documentelor originale care atestau această

plată, dar că judecătorul fondului a diminuat în mod nejustificat cheltuielile de

judecată la 3.000 RON.

Soluționând pricina

în fond, Tribunalul București a respins acțiunea precizata a reclamantei, dar a

diminuat cheltuielile de judecată pretinse de societatea sa de la 109.501,92 RON

la 3.000 RON, motivând intervenția sa drastică asupra onorariului pretins, apreciind

că speța avea un grad mediu de complexitate, față de împrejurarea că soluționarea

cauzei s-a făcut după numai 5 termene de judecată, precum și că s-a administrat

numai proba cu înscrisuri, completul de judecată făcând trimitere la dispozițiile

art. 275 C. proc. civ.

- Instanța a interpretat

și aplicat greșit prevederile legale în materie, cu referire la art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., dar și jurisprudența C.E.D.O., în ceea ce privește caracterul

rezonabil al cheltuielilor avocațiale, care impune luarea în considerație a unei

multitudini de factori, respectiv valoarea, dificultatea litigiului și pregătirea

apărării.

Trebuie avută

în vedere în acest sens și practica C.E.D.O. în materie care a statuat că ori de

câte ori realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată

sunt constante, acestea nu pot fi cenzurate.

- Recurenta a

mai susținut și că i-a fost încălcat dreptul la apărare, invocând faptul că reducerea

cuantumului onorariului avocațial s-a dispus fără să fi fost solicitată și fără

a fi pusă în discuția părților.

Astfel apreciază

că, raportat la motivare, hotărârea este nelegală, întrucât reprezentantul său s-a

prezentat în instanță, a susținut apărări față de acțiunea reclamantei, și că diminuarea

onorariului de către instanță, cu motivarea că speța a avut o complexitate medie

și că soluționarea s-ar fi făcut în doar 5 termene de judecată și doar prin administrarea

probei cu înscrisuri, apare ca fiind insuficientă și fără o analiză pertinentă a

valorii pricinii.

În opinia sa,

cenzurarea onorariului avocațial, fără a pune în discuție aspectele care au determinat

reducerea lui, constituie o încălcare a dreptului la apărare, cauzatoare de prejudicii,

părții reprezentate de avocat, cu atât mai mult cu cât onorariul a fost stabilit

conform art. 127 din Statutul profesiei de avocat, care include timpul și volumul

de muncă solicitat pentru executarea mandatului primit, dificultatea cauzei, importanța

intereselor în cauză, notorietatea, titlul, experiența și reputația avocatului,

avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii

depuse de acesta.

Analizând recursul

declarat de pârâta C.N.A.B. SA O. împotriva deciziei nr. 339/2013 din 9 octombrie

2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, din perspectiva

criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului

de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

- Înalta Curte,

constată că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate

fi reținut, întrucât contrar susținerilor recurentei, motivele invocate de parte

au făcut obiectul examinării de către instanță, iar hotărârea a fost pronunțată

cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta cuprinzând

motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței,

cât și cele pentru care a fost înlăturată susținerea pârâtei.

- Nici motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit, avându-se

în vedere că instanța de apel a interpretat și aplicat corect prevederile art. 274

alin. (3) C. proc. civ., dar și jurisprudenta C.E.D.O., în ceea ce privește caracterul

rezonabil al cheltuielilor avocațiale.

Astfel au fost

avute în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora,

partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli

de judecată, dar și pe cele ale art. 274 alin. (3) din același cod, care prevăd

că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților potrivit

cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata

motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau complexitatea

muncii îndeplinită de avocat.

Este de observat

că posibilitatea măririi sau micșorării cuantumului cheltuielilor de judecată este

o facultate a instanței de judecată, și nu o obligație, aceasta urmând a aprecia

de la caz la caz, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.

În cauză, este

de remarcat că soluția instanței de apel este corectă, întrucât reducerea onorariului

de avocat de la suma de 109.501.92 RON la suma de 3.000 RON la instanța de fond,

a avut în vedere criteriile prevăzute de precitatul text legal, la împrejurări concrete

a căror stabilire și apreciere este la latitudinea instanțelor devolutive, apreciind

că speța avea un grad mediu de complexitate, față de împrejurarea că soluționarea

cauzei s-a făcut după numai 5 termene precum și că s-a administrat numai proba cu

înscrisuri, astfel că aspectul de netemeinicie referitor la aprecierea proporționalității

onorariului în raport de complexitatea cauzei nu poate fi verificat în această cale

de atac.

Se constată că

în speță, instanța a avut în vedere atât jurisprudenta națională, cât și și jurisprudenta

C.E.D.O., care a conturat nu numai ideea că dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

sunt aplicabile în raport de culpa procesuală a părții care a pierdut procesul,

ci și cerința ca în analiza culpei să se aibă în vedere prejudiciul real creat părții

care a achitat cheltuielile de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocaților,

precum și faptul că cheltuielile de judecată urmează a fi recuperate numai în măsura

în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare

care au fost făcute în mod real în limita unui cuantum rezonabil, aspecte care au

fost dovedite în cauză, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.

De altfel nu poate

fi reținută nici susținerea recurentei în sensul că cenzurarea onorariului avocațial,

fără a pune în discuția părților aspectele care au determinat reducerea lui, constituie

o încălcare a dreptului la apărare, față de cele de mai sus, în condițiile în care

instanța de apel s-a pronunțat în limitele criticilor formulate, ținând cont de

principiul disonibilității care guvernează procesul civil, și că, în ipoteza aplicării

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța judecătorească nu stânjenește și nu controlează

executarea contractului de asistență juridică încheiat în temeiul art. 30 din Legea

nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, avându-se în

vedere că raportul juridic generat de încheierea contractului de asistență juridică

se menține în integralitatea lui, în realitate micșorându-se în mod corespunzător

cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le

datorează.

Așa fiind, cum

decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de pârâta C.N.A.B. SA O.

împotriva deciziei nr. 339/2013 din 9 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta C.N.A.B. SA O. împotriva deciziei nr. 339/2013 din 9

octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.