ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 5 martie 2013 a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța cererea formulată de revizuentul D.L.,

prin care se solicită revizuirea sentinței civile nr. 1177 din 27 martie 2012

pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosar nr. 3340/118/2010.

Prin sentința

civilă nr. 3593 din 23 decembrie 2013 Tribunalul Constanța a respins cererea de

revizuire formulată de revizuentul D.L. împotriva sentinței civile nr. 1177 din

27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 3340/118/2010, ca

inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție Tribunalul Constanța a reținut următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 1177 din 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus

admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamantul R.G. și obligarea pârâților

D.L. și SC B.V. SRL la plata către reclamant a sumei de 117.378 RON reprezentând

dividende pentru anul fiscal 2007, respingerea ca nefondată a cererii privind obligarea

pârâților la plata dobânzii legale în cuantum de 23.790 RON, precum și respingerea

cererii reconventionale formulată de pârâtul D.L., ca inadmisibilă.

S-a susținut de

revizuent în dezvoltarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., faptul că, în cursul anului 2007, intimatul R.G. făcea operațiuni bancare,

retrăgând sume de bani fără cunoștința revizuentului, sens în care existau documente

bancare necunoscute revizuentului.

Instanța a apreciat

că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., întrucât susținerile revizuentului în sensul că reclamantul i-ar fi ascuns

anumite documente bancare, care trebuiau descoperite după pronunțarea hotărârii

de fond nu au fost probate, iar susținerile potrivit cărora intimatul R.G. ar fi

retras sume cu titlu de dividende nu au fost făcute în fața instanței de fond, neputând

fi analizate direct în cadrul cererii de revizuire. În plus, aceste aspecte privind

existența unor documente bancare prin care s-ar fi efectuat plăți nelegale de către

intimatul R.G. au fost supuse atenției instanței de fond prin formularea cererii

reconventionale, care a fost respinsă însă ca inadmisibilă. Drept urmare, Tribunalul

a apreciat că, în cauză, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a căii de

atac a revizuirii care impune ca soluția atacată să fi evocat fondul, întrucât cererea

reconvențională a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța de fond neanalizând temeinicia

acesteia, motiv pentru care, sub acest aspect, cererea de revizuire este inadmisibilă.

Nici dispozițiile

art. 322 pct. 6 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, textul legal limitând

existența apărării realizate cu viclenie de către avocat exclusiv în cazul statului

sau altei persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruților,

incapabililor sau celor puși sub curatelă sau consiliu judiciar. Ori, revizuentul

D.L. este o persoană fizică cu deplinătatea capacității de folosință și exercițiu,

astfel că, și sub acest aspect, cererea de revizuire este inadmisibilă.

S-a mai susținut

de revizuentul D.L. faptul că ar fi incidente dispozițiile art. 322 pct. 8 C. proc.

civ., întrucât, fiind citat la sediul procesual ales, cabinetul de avocat, nu a

putut formula în termen apelul. Instanța constată însă că, acest motiv de revizuire

este incident în cazul în care, la termenul la care instanța de fond a soluționat

cauza, o parte a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze

instanța despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, susținerile

revizuentului în referire la imposibilitatea declarării căii de atac în termen nefiind

incidente în cauză, putând fi avute în vedere ca o eventuală cerere pentru repunerea

sa în termenul de declarare a căii de atac a apelului. În plus, instanța a constatat

că, pentru termenul de judecată din data de 20 martie 2012, când cauza a rămas în

pronunțare în fața instanței de fond, pârâtul D.L. a fost legal citat, iar în plus

acesta nu a dovedit existența unei împrejurări mai presus de voința sa, care să

îl împiedice să participe la judecată, motiv pentru care și sub acest aspect cererea

de revizuire este inadmisibilă.

Față de aceste

aspecte, instanța a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 322

pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care a dispus respingerea cererii

de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel revizuentul D.L.

Curtea de Apel

Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

civilă nr. 327 din 26 iunie 2014 a respins apelul declarat de revizuentul D.L. ca

nefondat.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Având în vedere

obiectul cererii de chemare în judecată, revizuirea sentinței civile nr. 1177

din 27 martie 2012 pronunțată în Dosar nr. 3340/118/2010 de Tribunalul Constanța,

actele și lucrările dosarului, temeiurile legale invocate precum și dispozițiile

legale aplicabile, s-a constatat că întemeiat prima instanță a respins cererea de

revizuire formulată în contradictoriu cu R.G. și S.G., ca inadmisibilă.

Astfel, potrivit

art. 322 pct. C. proc. civ. „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs

atunci când se evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...) 5. dacă,

după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea

potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe

pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.”

Din aceste dispoziții

legale a rezultat că înscrisurile noi pentru a putea fi invocate ca temei de revizuire

trebuie să îndeplinească anumite condiții: înscrisurile să fie doveditoare ale unei

împrejurări hotărâtoare, esențiale pentru soluționarea cauzei, acestea trebuie să

fie descoperite (adică acestea să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei

revizuire se cere), dar acestea să fi apărut numai după pronunțarea hotărârii, înscrisul

trebuie să fi fost reținut de partea potrivnică, ceea ce înseamnă că revizuirea

este inadmisibilă dacă înscrisul invocat era cunoscut de partea care cere revizuirea

și ultima condiție, aceea ca înscrisul să nu se fi putut înfățișa dintr-o împrejurare

mai presus de voința părților (cu alte cuvinte, o împrejurare de forță majoră să

fi împiedicat partea să prezinte înscrisul în cursul judecății).

Ori, înscrisurile

afirmate de revizuent (întâmpinări din Dosarul nr. 3340/118/2010 în care s-a pronunțat

sentința civilă nr. 1177 din 27 martie 2012 și cea depusă în Dosarul nr. 2579/118/2013)

ca și referirile la înscrisurile din întâmpinare în care se fac referiri la documentele

contabile ale societății aferente anului 2007 care nu i-au fost puse la dispoziție

revizuentului apelant ca și susținerile privind declarațiile false ale intimatului

(comparativ cu întâmpinarea din Dosarul nr. 3340/118/2010) privind dreptul de semnătură

în bancă și administrarea societății nu îndeplinesc nici una din condițiile avute

în vedere de legiuitor în reglementarea prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

cum corect a reținut și instanța de fond, afirmația revizuentului conform căreia

din înscrisurile indicate rezultă fără echivoc îndeplinirea condițiilor de admisibilitate

cerute de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. fiind nefondată, în referire

și la analizarea acestor condiții, sus expusă. Revizuentul, contrar susținerilor

sale din apel nu a făcut dovada că înscrisurile invocate sunt înscrisuri care au

forță probantă prin ele însele, fără să fie nevoie a fi confirmate prin alte mijloace

de probă, înscrisurile nu au putut fi invocate în procesul în care s-a pronunțat

hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie printr-o

împrejurare mai presus de voința părților, acestea să fie determinante, în sensul

că dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării fondului soluția ar

fi fost alta decât cea pronunțată.

În ce privește

dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ. nici îndeplinirea condițiilor reglementate

de acest text de lege nu a fost dovedită, acestea, corect reținându-se de prima

instanță că nu sunt incidente în cauză, acestea fiind aplicabile numai în situația

în care „statul ori alte persoane de drept public sau de utilitate publică, dispăruții,

incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați

cu viclenie de cei însărcinați să-i apere”.

În cauză, revizuentul

D.L. este o persoană fizică cu deplină capacitate de folosință și exercițiu, iar

SC B.V. SRL este o societate comercială care s-a înființat și a funcționat în baza

Legii nr. 31/1990 a societăților comerciale, nefiind o persoană juridică de drept

public și nici de utilitate publică, indiferent de contractele încheiate în cursul

desfășurării activității sale.

În ceea ce privește

incidența art. 322 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia revizuirea se poate cere

dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța

despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, corect prima instanță

a reținut că nici această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită.

Acest motiv presupune

că partea a fost legal citată, însă dintr-o împrejurare mai presus de voința sa,

nu s-a putut prezenta la judecată și nici nu a putut să înștiințeze instanța despre

aceasta, ipotezele textului de lege trebuind a fi îndeplinite cumulativ.

Susținerile revizuentului

conform cărora a avut domiciliul ales la avocat și nu a luat cunoștință direct de

citații, nu sunt întemeiate, pentru a justifica aplicarea dispozițiilor art. 322

pct. 8 C. proc. civ., acestea fiind invocate prima oară în apel, în formularea cererii

de revizuire la instanța de fond arătând exclusiv că nu a putut să formuleze în

termen calea de atac, aspect asupra căruia s-a și pronunțat instanța de fond.

În privința cadrului

procesual, s-a constatat că legal prima instanță, în pronunțarea pe cererea de revizuire

a avut în vedere părțile prevăzute în sentința civilă nr. 1177 din 27

septembrie 2010, cererea de revizuire formulând-o în contradictoriu și cu avocatul

S.G., dar apelantul nu a criticat în cauză acest aspect.

Împotriva deciziei

civile nr. 327 din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs, în cadrul termenului legal

revizuentul D.L., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

atacate și pe fondul cauzei admiterea cererii de revizuire.

Cererea de recurs

a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea

acestor motive de nelegalitate, recurentul arată că toate argumentele prezentate

de instanța de apel în motivarea deciziei sunt nefondate, fiind îndeplinite condițiile

cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, toate

documentele contabile reținute de partea adversă existau înaintea pronunțării instanței

de fond și au prin ele însele o forță probantă suficientă, în sensul că dacă ar

fi fost cunoscute și analizate de instanța de fond, soluția ar fi fost alta decât

cea pronunțată.

În concret aceste

documente contabile justificative sunt reținute de intimat care a refuzat să le

prezinte. Mai mult intimatul a susținut în acțiunea introductivă că nu avea specimen

de semnătură în bancă, afirmații care s-au dovedit a fi mincinoase. De asemenea,

afirmațiile intimatului în sensul că a plătit impozitul datorat statutului prin

trezorerie și nu prin bancă sunt mincinoase.

În consecință,

recurentul apreciază că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 5

C. proc. civ., în sensul că înscrisurile noi invocate existau la data pronunțării

hotărârii, fiind reținute de partea potrivnică, acte contabile care erau esențiale

pentru soluționarea cauzei.

De asemenea, recurentul

apreciază că sunt îndeplinite cerințele reglementate de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., fiind apărat cu viclenie și rea-credință de avocatul S.G.

În continuare,

recurentul apreciază că sunt îndeplinite și cerințele art. 322 pct. 8 C. proc. civ.,

în sensul că fiind apărat cu viclenie și rea credință, nu i-au fost comunicate actele

procedurale pentru a formula apărări corespunzătoare în cauză.

Înalta Curte,

analizând cererea formulată în raport de motivele de nelegalitate și de criticile

invocate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil,

se arată că deși recurentul a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte cu aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a examina criticile în raport de motivul de nelegalitate care vizează

aplicarea și interpretarea greșită a legii, incident în speță.

Din acest punct

de vedere, în esență, nemulțumirea recurentului a vizat interpretarea greșită a

Curții de Apel Constanța, prin prisma analizării condițiilor de admisibilitate ale

cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Rezumând considerentele

instanței, se constată că s-a reținut că revizuentul, contrar susținerilor sale

din apel, nu a făcut dovada că înscrisurile invocate sunt înscrisuri care au forță

probantă prin ele însele, fără să fie nevoie a fi confirmate prin alte mijloace

de probă, nici că înscrisurile nu au putut fi invocate în procesul în care s-a pronunțat

hotărârea atacată fie pentru că au fost reținute de partea potrivnică, fie printr-o

împrejurare mai presus de voința părților, și nici că acestea sunt determinante,

în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării fondului

soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Pornind de la

aceste considerente și de la susținerile revizuentului dezvoltate prin cererea de

recurs, potrivit cărora a arătat că înscrisurile invocate existau la data pronunțării

hotărârii, se constată că exercitarea revizuirii pentru acest motiv implică îndeplinirea

unor condiții, în mod cumulativ și anume descoperirea unor înscrisuri doveditoare

după darea hotărârii și imposibilitatea prezentării acestora.

Astfel, deși referirile

la documentele contabile ale societății, aferente anului 2007, care nu i-au fost

puse la dispoziție revizuentului și declarațiile false ale intimatului privind dreptul

de semnătură în bancă și administrarea societății, pot constitui temei pentru exercitarea

cererii de revizuire, în cauză nu este îndeplinită și condiția care vizează imposibilitatea

prezentării acestuia. Simpla împrejurare că partea a descoperit unele înscrisuri

probatorii după pronunțarea hotărârii nu legitimează calea procesuală a revizuirii.

În consecință,

revizuentul nu a făcut dovada imposibilității de prezentare a înscrisurilor noi,

fie datorită reținerii acestora de partea potrivnică, fie datorită unei împrejurări

mai presus de voința părții, condiție indispensabilă pentru invocarea acestui motiv

de revizuire.

Criticile recurentului

care vizează aspectele care țin de îndeplinirea condițiilor reglementate de

art. 304 pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor

art. 322 pct. 6 C. proc. civ. „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs

atunci când se evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (6) dacă statul

ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții,

incapabilii, sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați

cu viclenie de cei însărcinați să-i apere”.

Din evocarea textului

legal, se constată că acesta nu este incident în cauză, față de calitatea recurentului

de persoană fizică cu deplină capacitate de folosință și exercițiu, și a intimatei

SC B.V. SRL, societate comercială cu capital privat.

De asemenea, criticile

formulate față de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 8 C. proc. civ.

nu subzistă.

Potrivit art.

322 pct. 8 C. proc. civ., text de lege invocat de către recurentul-revizuent, se

poate formula cerere de revizuire dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulativ:

partea legal citată a fost împiedicată să se prezinte la judecată și să înștiințeze

instanța despre aceasta; împiedicarea să se datoreze unei împrejurări mai presus

de voința părții.

Analizând criticile

invocate în susținerea acestui motiv de revizuire, Înalta Curte constată că neprezentarea

la judecată și imposibilitatea înștiințării instanței despre aceasta nu justifică

cerințele art. 322 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în mod

corect a reținut instanța de apel, că aceste susțineri au fost invocate pentru prima

oară în fața instanței de apel, în fața instanței de fond revizuentul invocând doar

neformularea în termen a căii de atac, aspect asupra căruia instanța s-a pronunțat.

Aceste considerente sunt în acord cu principiul disponibilității, care a fost respectat

de către instanță.

În consecință,

în mod corect și legal Curtea de Apel Constanța a analizat în prealabil cerințele

preliminare de promovare a căii de atac a revizuirii și a constatat neîndeplinirea

în mod cumulativ a acestora, situație în care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de recurentul D.L. împotriva deciziei civile nr. 327 din 26 iunie

2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015.