ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2015

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 martie 2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța cererea formulată de revizuentul D.L., prin care se solicită revizuirea sentinței civile nr. 1177 din 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosar nr. 3340/118/2010. Prin sentința civilă nr. 3593 din 23 decembrie 2013 Tribunalul Constanța a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul D.L. împotriva sentinței civile nr. 1177 din 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 3340/118/2010, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Constanța a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 1177 din 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamantul R.G.

și obligarea pârâților D.L. și SC B.V. SRL la plata către reclamant a sumei de 117.378 RON reprezentând dividende pentru anul fiscal 2007, respingerea ca nefondată a cererii privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale în cuantum de 23.790 RON, precum și respingerea cererii reconventionale formulată de pârâtul D.L., ca inadmisibilă. S-a susținut de revizuent în dezvoltarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., faptul că, în cursul anului 2007, intimatul R.G. făcea operațiuni bancare, retrăgând sume de bani fără cunoștința revizuentului, sens în care existau documente bancare necunoscute revizuentului. Instanța a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., întrucât susținerile revizuentului în sensul că reclamantul i-ar fi ascuns anumite documente bancare, care trebuiau descoperite după pronunțarea hotărârii de fond nu au fost probate, iar susținerile potrivit cărora intimatul R.G. ar fi retras sume cu titlu de dividende nu au fost făcute în fața instanței de fond, neputând fi analizate direct în cadrul cererii de revizuire. În plus, aceste aspecte privind existența unor documente bancare prin care s-ar fi efectuat plăți nelegale de către intimatul R.G. au fost supuse atenției instanței de fond prin formularea cererii reconventionale, care a fost respinsă însă ca inadmisibilă.

Drept urmare, Tribunalul a apreciat că, în cauză, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a căii de atac a revizuirii care impune ca soluția atacată să fi evocat fondul, întrucât cererea reconvențională a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța de fond neanalizând temeinicia acesteia, motiv pentru care, sub acest aspect, cererea de revizuire este inadmisibilă. Nici dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, textul legal limitând existența apărării realizate cu viclenie de către avocat exclusiv în cazul statului sau altei persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruților, incapabililor sau celor puși sub curatelă sau consiliu judiciar.

Ori, revizuentul D.L. este o persoană fizică cu deplinătatea capacității de folosință și exercițiu, astfel că, și sub acest aspect, cererea de revizuire este inadmisibilă. S-a mai susținut de revizuentul D.L. faptul că ar fi incidente dispozițiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, fiind citat la sediul procesual ales, cabinetul de avocat, nu a putut formula în termen apelul. Instanța constată însă că, acest motiv de revizuire este incident în cazul în care, la termenul la care instanța de fond a soluționat cauza, o parte a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, susținerile revizuentului în referire la imposibilitatea declarării căii de atac în termen nefiind incidente în cauză, putând fi avute în vedere ca o eventuală cerere pentru repunerea sa în termenul de declarare a căii de atac a apelului.

În plus, instanța a constatat că, pentru termenul de judecată din data de 20 martie 2012, când cauza a rămas în pronunțare în fața instanței de fond, pârâtul D.L. a fost legal citat, iar în plus acesta nu a dovedit existența unei împrejurări mai presus de voința sa, care să îl împiedice să participe la judecată, motiv pentru care și sub acest aspect cererea de revizuire este inadmisibilă. Față de aceste aspecte, instanța a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care a dispus respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel revizuentul D.L. Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 327 din 26 iunie 2014 a respins apelul declarat de revizuentul D.L.

ca nefondat. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, revizuirea sentinței civile nr. 1177 din 27 martie 2012 pronunțată în Dosar nr. 3340/118/2010 de Tribunalul Constanța, actele și lucrările dosarului, temeiurile legale invocate precum și dispozițiile legale aplicabile, s-a constatat că întemeiat prima instanță a respins cererea de revizuire formulată în contradictoriu cu R.G. și S.G., ca inadmisibilă. Astfel, potrivit art. 322 pct. C. proc. civ.

„Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...) 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.” Din aceste dispoziții legale a rezultat că înscrisurile noi pentru a putea fi invocate ca temei de revizuire trebuie să îndeplinească anumite condiții: înscrisurile să fie doveditoare ale unei împrejurări hotărâtoare, esențiale pentru soluționarea cauzei, acestea trebuie să fie descoperite (adică acestea să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere), dar acestea să fi apărut numai după pronunțarea hotărârii, înscrisul trebuie să fi fost reținut de partea potrivnică, ceea ce înseamnă că revizuirea este inadmisibilă dacă înscrisul invocat era cunoscut de partea care cere revizuirea și ultima condiție, aceea ca înscrisul să nu se fi putut înfățișa dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (cu alte cuvinte, o împrejurare de forță majoră să fi împiedicat partea să prezinte înscrisul în cursul judecății).

Ori, înscrisurile afirmate de revizuent (întâmpinări din Dosarul nr. 3340/118/2010 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1177 din 27 martie 2012 și cea depusă în Dosarul nr. 2579/118/2013) ca și referirile la înscrisurile din întâmpinare în care se fac referiri la documentele contabile ale societății aferente anului 2007 care nu i-au fost puse la dispoziție revizuentului apelant ca și susținerile privind declarațiile false ale intimatului (comparativ cu întâmpinarea din Dosarul nr. 3340/118/2010) privind dreptul de semnătură în bancă și administrarea societății nu îndeplinesc nici una din condițiile avute în vedere de legiuitor în reglementarea prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cum corect a reținut și instanța de fond, afirmația revizuentului conform căreia din înscrisurile indicate rezultă fără echivoc îndeplinirea condițiilor de admisibilitate cerute de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. fiind nefondată, în referire și la analizarea acestor condiții, sus expusă. Revizuentul, contrar susținerilor sale din apel nu a făcut dovada că înscrisurile invocate sunt înscrisuri care au forță probantă prin ele însele, fără să fie nevoie a fi confirmate prin alte mijloace de probă, înscrisurile nu au putut fi invocate în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie printr-o împrejurare mai presus de voința părților, acestea să fie determinante, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării fondului soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. În ce privește dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ.

nici îndeplinirea condițiilor reglementate de acest text de lege nu a fost dovedită, acestea, corect reținându-se de prima instanță că nu sunt incidente în cauză, acestea fiind aplicabile numai în situația în care „statul ori alte persoane de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere”. În cauză, revizuentul D.L. este o persoană fizică cu deplină capacitate de folosință și exercițiu, iar SC B.V. SRL este o societate comercială care s-a înființat și a funcționat în baza Legii nr. 31/1990 a societăților comerciale, nefiind o persoană juridică de drept public și nici de utilitate publică, indiferent de contractele încheiate în cursul desfășurării activității sale.

În ceea ce privește incidența art. 322 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia revizuirea se poate cere dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, corect prima instanță a reținut că nici această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită. Acest motiv presupune că partea a fost legal citată, însă dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, nu s-a putut prezenta la judecată și nici nu a putut să înștiințeze instanța despre aceasta, ipotezele textului de lege trebuind a fi îndeplinite cumulativ. Susținerile revizuentului conform cărora a avut domiciliul ales la avocat și nu a luat cunoștință direct de citații, nu sunt întemeiate, pentru a justifica aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 8 C. proc.

civ., acestea fiind invocate prima oară în apel, în formularea cererii de revizuire la instanța de fond arătând exclusiv că nu a putut să formuleze în termen calea de atac, aspect asupra căruia s-a și pronunțat instanța de fond. În privința cadrului procesual, s-a constatat că legal prima instanță, în pronunțarea pe cererea de revizuire a avut în vedere părțile prevăzute în sentința civilă nr. 1177 din 27 septembrie 2010, cererea de revizuire formulând-o în contradictoriu și cu avocatul S.G., dar apelantul nu a criticat în cauză acest aspect. Împotriva deciziei civile nr. 327 din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs, în cadrul termenului legal revizuentul D.L., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fondul cauzei admiterea cererii de revizuire.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În susținerea acestor motive de nelegalitate, recurentul arată că toate argumentele prezentate de instanța de apel în motivarea deciziei sunt nefondate, fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, toate documentele contabile reținute de partea adversă existau înaintea pronunțării instanței de fond și au prin ele însele o forță probantă suficientă, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute și analizate de instanța de fond, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. În concret aceste documente contabile justificative sunt reținute de intimat care a refuzat să le prezinte.

Mai mult intimatul a susținut în acțiunea introductivă că nu avea specimen de semnătură în bancă, afirmații care s-au dovedit a fi mincinoase. De asemenea, afirmațiile intimatului în sensul că a plătit impozitul datorat statutului prin trezorerie și nu prin bancă sunt mincinoase. În consecință, recurentul apreciază că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că înscrisurile noi invocate existau la data pronunțării hotărârii, fiind reținute de partea potrivnică, acte contabile care erau esențiale pentru soluționarea cauzei. De asemenea, recurentul apreciază că sunt îndeplinite cerințele reglementate de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., fiind apărat cu viclenie și rea-credință de avocatul S.G.

În continuare, recurentul apreciază că sunt îndeplinite și cerințele art. 322 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că fiind apărat cu viclenie și rea credință, nu i-au fost comunicate actele procedurale pentru a formula apărări corespunzătoare în cauză. Înalta Curte, analizând cererea formulată în raport de motivele de nelegalitate și de criticile invocate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, se arată că deși recurentul a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte cu aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., urmează a examina criticile în raport de motivul de nelegalitate care vizează aplicarea și interpretarea greșită a legii, incident în speță.

Din acest punct de vedere, în esență, nemulțumirea recurentului a vizat interpretarea greșită a Curții de Apel Constanța, prin prisma analizării condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Rezumând considerentele instanței, se constată că s-a reținut că revizuentul, contrar susținerilor sale din apel, nu a făcut dovada că înscrisurile invocate sunt înscrisuri care au forță probantă prin ele însele, fără să fie nevoie a fi confirmate prin alte mijloace de probă, nici că înscrisurile nu au putut fi invocate în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că au fost reținute de partea potrivnică, fie printr-o împrejurare mai presus de voința părților, și nici că acestea sunt determinante, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării fondului soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Pornind de la aceste considerente și de la susținerile revizuentului dezvoltate prin cererea de recurs, potrivit cărora a arătat că înscrisurile invocate existau la data pronunțării hotărârii, se constată că exercitarea revizuirii pentru acest motiv implică îndeplinirea unor condiții, în mod cumulativ și anume descoperirea unor înscrisuri doveditoare după darea hotărârii și imposibilitatea prezentării acestora. Astfel, deși referirile la documentele contabile ale societății, aferente anului 2007, care nu i-au fost puse la dispoziție revizuentului și declarațiile false ale intimatului privind dreptul de semnătură în bancă și administrarea societății, pot constitui temei pentru exercitarea cererii de revizuire, în cauză nu este îndeplinită și condiția care vizează imposibilitatea prezentării acestuia.

Simpla împrejurare că partea a descoperit unele înscrisuri probatorii după pronunțarea hotărârii nu legitimează calea procesuală a revizuirii. În consecință, revizuentul nu a făcut dovada imposibilității de prezentare a înscrisurilor noi, fie datorită reținerii acestora de partea potrivnică, fie datorită unei împrejurări mai presus de voința părții, condiție indispensabilă pentru invocarea acestui motiv de revizuire. Criticile recurentului care vizează aspectele care țin de îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 6 C. proc. civ.

„Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (6) dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii, sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere”. Din evocarea textului legal, se constată că acesta nu este incident în cauză, față de calitatea recurentului de persoană fizică cu deplină capacitate de folosință și exercițiu, și a intimatei SC B.V. SRL, societate comercială cu capital privat. De asemenea, criticile formulate față de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 8 C. proc.

civ. nu subzistă. Potrivit art. 322 pct. 8 C. proc. civ., text de lege invocat de către recurentul-revizuent, se poate formula cerere de revizuire dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulativ: partea legal citată a fost împiedicată să se prezinte la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta; împiedicarea să se datoreze unei împrejurări mai presus de voința părții. Analizând criticile invocate în susținerea acestui motiv de revizuire, Înalta Curte constată că neprezentarea la judecată și imposibilitatea înștiințării instanței despre aceasta nu justifică cerințele art. 322 pct. 8 C. proc. civ. Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel, că aceste susțineri au fost invocate pentru prima oară în fața instanței de apel, în fața instanței de fond revizuentul invocând doar neformularea în termen a căii de atac, aspect asupra căruia instanța s-a pronunțat.

Aceste considerente sunt în acord cu principiul disponibilității, care a fost respectat de către instanță. În consecință, în mod corect și legal Curtea de Apel Constanța a analizat în prealabil cerințele preliminare de promovare a căii de atac a revizuirii și a constatat neîndeplinirea în mod cumulativ a acestora, situație în care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul D.L. împotriva deciziei civile nr. 327 din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015.