ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 369/2017

Decizia nr. 369/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 3324, pronunțată la data de 16 octombrie 2013, în Dosarul nr. x/118/2008, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL București și de pârâta SC B. SRL Constanța împotriva Deciziei civile nr. 13/MF din 11 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, în termen, pârâta SC B. SRL Constanța, la data de 08 noiembrie 2016, solicitând admiterea revizuirii formulate și anularea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii recursului formulat de recurenta SC B. SRL ce vizează admiterea cererii reconvenționale formulate.

În cererea de revizuire, întemeiată în drept pe prevederile pct. 5 al art. 322 C. proc. civ., revizuenta SC B. SRL Constanța a relevat, pe larg, considerații privind situația de fapt în cauză și, în dezvoltarea considerațiilor privind motivele de revizuire, a invocat, în esență, următoarele:

Pronunțarea asupra recursului s-a făcut prin omiterea instanței de recurs de a se pronunța asupra împrejurării că facturile au fost comunicate intimatei, în continuare, fiind evocate de către revizuentă prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., art. 969, art. 1073 și art. 970 C. civ. și ale art. 46 și art. 43 C. com.

A arătat revizuenta că, cererea reconvențională a avut ca obiect obligarea intimatei la plata sumei de 230.514,79 lei, reprezentând contravaloarea următoarelor facturi fiscale: din 04 octombrie 2007, pentru suma de 1.103,52 lei, din 14 noiembrie 2007, pentru suma de 24.317,01 lei., din 21 decembrie 2007, pentru suma de 50.927,10 lei și din 28 decembrie 2007, pentru suma de 17.675,26 lei. În total: 94.022,89 lei, și suma de 136.491,90 lei cu titlu de penalități de întârziere. Această sumă reprezintă contravaloarea serviciilor prestate de către societatea revizuentă, în temeiul contractului încheiat cu pârâta SC A. SRL București, servicii ce au constat în: descărcarea floarea soarelui, contravaloare depozitare marfă, livrare cantitate de floarea soarelui la navă, recepție cantitate floarea soarelui.

Revizuenta a evocat în continuare prevederile art. 2 și art. 7 din contractul din 01 iunie 2007 încheiat și a susținut că, părțile au stabilit, prin contractul asumat, cuantumul penalităților ce se datorează ca urmare a îndeplinirii obligației de plată ajunsă la scadență, precum și răspunderea ce intervine în această situație.

Referitor la factura fiscală din 14 noiembrie 2007, pentru suma de 24.317,01 lei, s-a arătat că aceasta reprezintă bonificație pentru încărcarea m/n plana 3, factură comunicată și înregistrată în contabilitate, și, referitor la factura fiscală din 21 decembrie 2007, pentru suma de 50.927,10 lei, și factura fiscală din 28 decembrie 2007, pentru suma de 17.675,26 lei, a arătat că, prima se referă la livrare floarea soarelui din magazia C. și contravaloare depozitare, iar a doua se referă la recepție floarea soarelui în depozitele C. (marfa neavută în vedere inițial).

Din aplicarea textelor legale invocate, revizuenta consideră că, societatea sa este îndreptățită să obțină contravaloarea serviciilor prestate. Or, instanța de recurs a apreciat că aceste facturi nu au fost comunicate.

Legal citată, intimata SC A. SRL București a formulat întâmpinare, la data de 15 decembrie 2016, prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, prin raportare la dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe fond, în condițiile în care instanța va admite în principiu cererea de revizuire, a solicitat a se constata că nu este întemeiată, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi respinsă.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de către intimata SC A. SRL București prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că aceasta este o apărare de fond, care vizează întrunirea condițiilor cerute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire, urmând a fi analizată ca atare.

Analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Importanța revizuirii rezidă în posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia. Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile. Pe de altă parte, însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

În conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.:„Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:Art. 322-  Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:Art. 322- Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:Art. 322- Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:revizuirea (…) unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul, se poate cere (...)”.

De pe acest fundament legal, este de considerat că, de regulă, hotărârile instanțelor de recurs prin care fondul pricinii este abordat pot face obiectul revizuirii, fiind fără relevanță că hotărârea dată în recurs este una de admitere a acestuia sau de respingere a lui, câtă vreme, în fiecare dintre aceste două ipoteze, fondul pricinii este cercetat.

Fac excepție acele situații în care recursul s-ar respinge ca tardiv, ca inadmisibil, ori, în genere, pentru motive ce împiedică abordarea fondului, căci, în asemenea, ipoteze, decizia ce se pronunță nu oferă beneficiul cercetării pricinii pe fondul ei.

Or, în cauză, prin decizia atacată cu revizuire au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL București și de pârâta SC B. SRL Constanța, motivele de nelegalitate invocate de către acestea fiind examinate de instanța de recurs pe fondul lor, și, în atari condiții, decizia este susceptibilă de a face obiectul unei cereri de revizuire, astfel că, nelegal a susținut intimata SC A. SRL București în sensul inadmisibilității căii extraordinare de atac promovate de revizuentă.

Conform prevederilor art. 322 C. proc. civ., ”Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: ”dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților” (pct. 5 teza I).

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, încât, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Astfel, conform prevederilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere numai în măsura în care înscrisul doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ar fi fost determinant pentru soluția din hotărârea ce se atacă.

Prima ipoteză a art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci, când partea care a pierdut procesul dovedește existența unor înscrisuri care au fost reținute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, concluzie desprinsă din împrejurarea că textul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. vorbește de descoperirea înscrisului care a fost reținut de adversar sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o cauză mai presus de voința părții interesate, și, înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; nu interesează dacă reținerea înscrisului de către partea adversă a fost intenționată sau involuntară, iar cât privește împrejurarea mai presus de voința părții, aceasta urmează a fi apreciată de instanța de revizuire, însă, partea interesată trebuie să o dovedească, și, în fine, ca o ultimă condiție, înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Din interpretarea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., reiese, în primul rând, că trebuie să fie vorba de un înscris ce n-a putut fi administrat inițial, independent de voința părții. În al doilea rând, înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecății și partea care se prevalează de respectivul act să nu-l fi putut produce în instanță din cauza reținerii lui de partea adversă ori dintr-o împrejurare ce nu-i poate fi imputată. Desigur că, dacă înscrisul ca atare nu poate să fie un act nou, este posibil să poarte totuși o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu condiția, însă, să se refere la situații atestate de alte înscrisuri preexistente. În al treilea rând, înscrisul trebuie să aibă o importanță deosebită, dacă nu chiar hotărâtoare, pentru dezlegarea pricinii.

În înțelesul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., înscrisul doveditor pe baza căruia se poate cere revizuirea unei hotărâri trebuie să fi fost „descoperit” după darea hotărârii, în sensul că, el a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar, până în acel moment, a fost reținut de partea potrivnică sau nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Cerința privind preexistența înscrisului este desprinsă din expresia folosită în art. 322 pct. 5 C. proc. civ. - înscrisurile sunt „descoperite” după darea hotărârii; pe de altă parte, numai un înscris care a existat la data pronunțării hotărârii a putut fi reținut de adversar, cealaltă parte fiind în imposibilitate de a-l prezenta.

Însă, nu poate constitui înscris doveditor apt să conducă la admiterea unei cereri de revizuire în temeiului textului - facturile fiscale emise comunicate și înregistrate în contabilitate, cum este cazul în speță - emise chiar înainte de pronunțarea hotărârii, chiar dacă în ele se confirmă o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în darea soluției.

Aceasta întrucât, prevederea cuprinsă în art. 322 C. proc. civ. este de strictă interpretare, ea condiționând admiterea cererii de revizuire de descoperirea ulterioară judecății a unor acte noi și imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părții.

Or, în speță, înscrisurile considerate noi de către revizuenta SC B. SRL Constanța, sunt: factura fiscală din 14 noiembrie 2007, pentru suma de 24.317,01 lei - ce reprezintă bonificație pentru încărcarea m/n plana 3, factura fiscală din 21 decembrie 2007, pentru suma de 50.927,10 lei, și factura fiscală din 28 decembrie 2007, pentru suma de 17.675,26 lei, prima - livrare floarea soarelui din magazia C. și contravaloare depozitare, iar a doua - recepție floarea soarelui în depozitele C. (marfa neavută în vedere inițial).

Se constată, astfel, că nu suntem în ipoteza primei teze de la art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât, facturile fiscale, de care se face vorbire de către revizuentă în susținerea cererii sale de revizuire, nu constituie act nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., și nici nu a existat o împrejurare mai presus de voința părții de a fi fost înfățișate, revizuenta făcând vorbire despre acestea încă din timpul procesului, fiind chiar menționate de aceasta și în cererea sa de recurs.

Prin urmare, se constată că înscrisul invocat de revizuentă ca "înscris nou", a fost depus la dosar încă la data soluționării cauzei în recurs, astfel că, nu se poate susține cu temei că aceste înscrisuri doveditoare ar fi fost descoperite după darea hotărârii, condiția cerută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nefiind îndeplinită.

Revizuentei îi incumba dovada, alternativă, fie a conduitei obstrucționiste a părții adverse, conduită de natură să nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului, pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, de același nivel și ivite mai presus de voința părților, dovadă ce nu s-a produs.

În acest context, trebuie reamintit că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obținerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești irevocabile și principiului securității raporturilor juridice (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29 iulie 2008).

Prin urmare, simplul fapt că revizuenta este nemulțumită de modul în care au fost interpretate anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forță majoră care să-i fi împiedicat să și le procure în timpul procesului, ceea ce, în speță, nu s-a dovedit.

Așa fiind, în cauză, facturile fiscale emise cu mult anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, nu justifică revizuirea, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, nu constituie un înscris doveditor nou, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

În consecință, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită această condiție legală impusă de motivul de revizuire invocat, întrucât înscrisurile au fost procurate și se aflau depuse la dosar prin diligența părții interesate, iar reluarea de către revizuentă a acestei argumentații nu poate conduce la reformarea hotărârii atacate.

Semnificația termenului de "descoperire" utilizat în cuprinsul normei anterioare redate, este cel al găsirii, aflării unui lucru căutat, necunoscut sau ascuns și care presupune o acțiune instantanee. În ansamblul și filosofia normelor legale ce interesează cazul de revizuire al art. 322 pct. 5 C. proc. civ., noțiunea de "descoperire" este mai degrabă atașată faptelor juridice (care presupun ajungerea pe orice căi de fapt a unei persoanei în posesia înscrisurilor noi), decât actelor juridice, cum ar fi cel al unei comunicări oficiale.

Data "comunicării oficiale" a înscrisurilor noi nu poate fi primită, întrucât nu își găsește niciun suport în dispozițiile relevante care interesează cauza și care nu au limitat în niciun fel căile pe care partea poate ajunge, ulterior judecării definitive a procesului, în posesia unor înscrisuri noi relevante asupra sorții litigiului.

Lipsa oricărei condiționări legale asupra împrejurărilor ce au condus partea la intrarea în posesia unor înscrisuri noi justifică întru totul concluzia că sintagma "descoperirea înscrisurilor" nu se poate identifica decât cu momentul la care înscrisurile au ajuns, pe orice cale, pentru prima dată în posesia acesteia, orice altă "descoperire ulterioară", chiar oficială fiind, neputând prezenta vreo relevanță sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și, implicit, în acest caz, al cererii de revizuire.

Față de toate cele de mai sus, înscrisurile doveditore invocate de revizuentă, în speță, nu întrunesc condiția cerută de art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ., întrucât, nu sunt înscrisuri noi, în sensul textului, situație în care, hotărârea instanței de recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, și, în temeiul art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire.

Așa fiind;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC B. SRL Constanța împotriva Deciziei nr. 3324 din 16 octombrie 2013, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/118/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2017.