ÎCCJ, decizie (scj.ro #84723)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84723) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Revizuire. Efectuarea actelor de cercetare Cererea de revizuire se adresează procurorului care, după efectuarea actelor procedurale prevăzute în art.399 C.proc.pen., sesizează instanța competentă. Hotărârea prin care se soluționează cererea de revizuire adresată de condamnat direct instanței, fără parcurgerea procedurii de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, este o hotărâre contrară legii sancționată cu casarea. Secția penală, decizia nr.2236 din 26 aprilie 2002 Prin cerere trimisă Tribunalului București la 24 iulie 2002, condamnatul B.C. a solicitat revizuirea sentinței penale prin care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Sesizat în acest mod, Tribunalul București, secția I-a penală, prin sentința nr.765 din 6 decembrie 2001, a respins cererea de revizuire cu motivarea că nu întrunește condițiile prevăzute în art.394 C.proc.pen.
Soluția a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală care, prin decizia nr.53/A din 11 februarie 2002, a respins ca nefondat apelul condamnatului. Împotriva acestor hotărâri condamnatul a declarat recurs, susținând că hotărârile sunt nelegale, deoarece nu au fost întocmite concluzii asupra cererii de revizuire de către procuror. Recursul este fondat. Potrivit art.397 alin.1 C.proc.pen., cererea de revizuire se adresează procurorului parchetului corespunzător instanței care a judecat cauza în primă instanță, iar în conformitate cu prevederile art.399 alin.5 din același cod, după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente.
Rezultă, din conținutul acestor dispoziții legale, că actul de sesizare a instanței competente a judeca revizuirea este actul procesual în care sunt consemnate concluziile procurorului cu privire la temeinicia cererii de revizuire, cât și motivarea concluziilor sale. Odată cu acest act, procurorul este obligat să înainteze instanței competente întregul material existent – cererea revizuientului, cercetările efectuate de el, dosarul de fond. În cauză, cererea fa fost adresată direct tribunalului și nu a fost trimisă parchetului de pe lângă această instanță pentru a efectua cercetări și a înainta instanței întregul material, împreună cu concluziile procurorului. Așa fiind, și cum potrivit art.197 alin.2 C.proc.pen.
dispozițiile relative la sesizarea instanței sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, hotărârea a fost casată și s-a dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul București în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor art.399 C.proc.pen.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.