ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2178/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 3.951/3/2015, format ca urmare a disjungerii pronunțate în Dosarul nr. 1619/3/2014, S.C.M.D. în numele și pentru membrul său S.S. a chemat în judecată pe pârâții M.A.I.

și C.P.M.A.I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumelor reținute menționate mai sus, la care să se adauge dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate, dobândă calculată până la data plății efective a acestora și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimilor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Prin Sentința nr. 3.609 din 9 aprilie 2015, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. În motivare s-a reținut că reclamantul, în calitate de pensionar, este reprezentat de S.C.M.D. Or, prezentul litigiu nu este unul de dreptul muncii, ci de asigurări sociale, astfel încât, în cauză nu sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 1/2013 pronunțate în R.J.L., prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că sindicatul are calitate procesuală activă în litigiile de muncă, iar S.C.M.D. are exclusiv calitate de mandatar, respectiv reprezentant convențional al membrului de sindicat, competența teritorială fiind determinată de domiciliul reclamantului și nu de sediul sindicatului.

Art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că: "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul." Prin Sentința nr. 1.358 din 29 iunie 2015, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. Potrivit dispozițiilor aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așa fiind, cum S.C.M.D. își are sediul în București, instanța a statuat că revine Tribunalului București competența de soluționare a litigiului dedus judecății. Raportat la acțiunile reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (fost art. 284 alin. (2)), se va ține seama de sediul sindicatului-reclamant. Atâta timp cât organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că în determinarea competenței teritoriale urmează să se țină seama de sediul sindicatului.

Această interpretare a legii nu neagă caracterul exclusiv al competenței teritoriale stabilite prin normele C. muncii, ci asigură o protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor membrilor organizației de sindicat. În consecință, raportat la acțiunile reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare/fost art. 284 alin. (2), se va ține seama de sediul sindicatului reclamant. În speța supusă analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care, își păstrează calitatea de reclamant.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii, astfel cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul, respectiv Tribunalul București. Cu privire la conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea dedusă judecății, S.C.M.D.

în numele și pentru membrul său S.S., în contradictoriu cu o casă sectorială de pensii și anume, C.P.M.A.I., a solicitat recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Ca urmare, prezentul litigiu este unul de asigurări sociale, așa încât competența de soluționare a cauzei se stabilește potrivit prevederilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care dispun că "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul". Alin. (2) al aceluiași articol prevede "Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.". Potrivit acțiunii introductive, S.C.M.D. are calitatea de mandatar al reclamantului S.S., întrucât nu acționează în nume propriu, ci îl reprezintă pe membrul său, acesta fiind titularul drepturilor și obligațiilor care formează obiectul acțiunii deduse judecății.

Organizațiile sindicale, în temeiul prevederilor art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor, alin. (3) din textul de lege indicat statuând expres că în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013, reținându-se că "legitimarea procesuală activă a fost recunoscută organizațiilor sindicale, în considerarea ocrotirii intereselor membrilor lor, fie că erau interese de grup, fie individuale". Această concluzie se desprinde atât din formularea dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, care se referă expres inclusiv la apărarea drepturilor ce decurg din contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, situație în care interesele sunt cu precădere individuale, cât și din dispozițiile fostului art. 282 C. muncii (actual art. 267 C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare), care acordă posibilitatea de a fi părți în conflicte de muncă în mod expres sindicatelor, pe lângă salariați, angajatori, patronate, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale ori al C. proc.

civ." Având în vedere considerentele reținute, Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu își găsește aplicabilitatea în cauză, dat fiind că pricina de față se încadrează în sfera litigiilor de asigurări sociale și nu în cea a conflictelor de muncă. Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului S.S., respectiv Tribunalul Caraș-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2015. Procesat de GGC - N