ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2178/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr.

3.951/3/2015, format ca urmare a disjungerii pronunțate în Dosarul nr.

1619/3/2014, S.C.M.D. în numele și pentru membrul său S.S. a chemat în judecată

pe pârâții M.A.I. și C.P.M.A.I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se

va pronunța, să se dispună recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor

emise în baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza

deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate,

respectiv achitarea în totalitate a sumelor reținute menționate mai sus, la

care să se adauge dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor

datorate, dobândă calculată până la data plății efective a acestora și

indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimilor decizii emise în

baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și

siguranță națională.

Prin Sentința nr.

3.609 din 9 aprilie 2015, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Caraș-Severin.

În motivare s-a

reținut că reclamantul, în calitate de pensionar, este reprezentat de S.C.M.D.

Or, prezentul litigiu nu este unul de dreptul muncii, ci de asigurări sociale,

astfel încât, în cauză nu sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 1/2013

pronunțate în R.J.L., prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit

că sindicatul are calitate procesuală activă în litigiile de muncă, iar

S.C.M.D. are exclusiv calitate de mandatar, respectiv reprezentant convențional

al membrului de sindicat, competența teritorială fiind determinată de

domiciliul reclamantului și nu de sediul sindicatului.

Art. 154 alin. (1)

din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că:

"Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii

sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul."

Prin Sentința nr.

1.358 din 29 iunie 2015, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, conflicte

de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A constatat ivit

conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din

Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr.

62/2011), astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr.

1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, organizațiile sindicale au

calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de

sindicat.

Potrivit

dispozițiilor aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2))

C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța

competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor

acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așa fiind, cum

S.C.M.D. își are sediul în București, instanța a statuat că revine Tribunalului

București competența de soluționare a litigiului dedus judecății.

Raportat la acțiunile

reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală

activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art.

269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare

(fost art. 284 alin. (2)), se va ține seama de sediul sindicatului-reclamant.

Atâta timp cât

organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind

reclamant, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2)

C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că

în determinarea competenței teritoriale urmează să se țină seama de sediul

sindicatului.

Această interpretare

a legii nu neagă caracterul exclusiv al competenței teritoriale stabilite prin

normele C. muncii, ci asigură o protecție mai eficientă a drepturilor și

intereselor membrilor organizației de sindicat.

În consecință,

raportat la acțiunile reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au

legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale,

potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu

modificările și completările ulterioare/fost art. 284 alin. (2), se va ține

seama de sediul sindicatului reclamant.

În speța supusă

analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care, își păstrează

calitatea de reclamant.

Așa fiind, în raport

de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii, astfel cum aceste dispoziții

legale au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului

dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul

sindicatul, respectiv Tribunalul București.

Cu privire la

conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea dedusă

judecății, S.C.M.D. în numele și pentru membrul său S.S., în contradictoriu cu

o casă sectorială de pensii și anume, C.P.M.A.I., a solicitat recunoașterea

dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr. 241/2013,

respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire și indexarea

cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii

nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate

beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță

națională.

Ca urmare, prezentul

litigiu este unul de asigurări sociale, așa încât competența de soluționare a

cauzei se stabilește potrivit prevederilor art. 154 alin. (1) din Legea nr.

263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care dispun că

"Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii

sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul". Alin. (2) al

aceluiași articol prevede "Celelalte cereri se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.".

Potrivit acțiunii

introductive, S.C.M.D. are calitatea de mandatar al reclamantului S.S.,

întrucât nu acționează în nume propriu, ci îl reprezintă pe membrul său, acesta

fiind titularul drepturilor și obligațiilor care formează obiectul acțiunii

deduse judecății.

Organizațiile

sindicale, în temeiul prevederilor art. 28 din Legea dialogului social nr.

62/2011, apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, atribuții

în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acțiune în justiție în

numele membrilor lor, alin. (3) din textul de lege indicat statuând expres că

în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate

procesuală activă.

În acest sens s-a

pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul

legii nr. 1/2013, reținându-se că "legitimarea procesuală activă a fost

recunoscută organizațiilor sindicale, în considerarea ocrotirii intereselor

membrilor lor, fie că erau interese de grup, fie individuale".

Această concluzie se

desprinde atât din formularea dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea

sindicatelor nr. 54/2003, care se referă expres inclusiv la apărarea

drepturilor ce decurg din contractele individuale de muncă, precum și din

acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, situație

în care interesele sunt cu precădere individuale, cât și din dispozițiile

fostului art. 282 C. muncii (actual art. 267 C. muncii, republicat, cu modificările

și completările ulterioare), care acordă posibilitatea de a fi părți în

conflicte de muncă în mod expres sindicatelor, pe lângă salariați, angajatori,

patronate, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul

legilor speciale ori al C. proc. civ."

Având în vedere

considerentele reținute, Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție nu își găsește aplicabilitatea în cauză, dat fiind că pricina de față

se încadrează în sfera litigiilor de asigurări sociale și nu în cea a

conflictelor de muncă.

Cum, în speță,

instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,

iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se

adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă

teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului S.S.,

respectiv Tribunalul Caraș-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția I

civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2015.

Procesat de GGC - N