ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2320/2015

Asupra

conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în Judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 38915/3/2014

din 7 februarie 2014, disjunsă. S.C.M.D., în numele și pentru membrul său R.G.,

a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii

a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se dispună: recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor

emise în baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza

deciziei de revizuire nr. 2015/05.12,2011; obligarea intimatelor la repararea

pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumelor reținute

menționate mai sus, la care să se adauge dobânda legală și indicele de inflație

aferente sumelor datorate, dobândă calculată până la data plății efective a

acestora; indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimilor decizii

emise în baza Legii nr. 241/2013.

În

drept au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ,, precum și

dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin

Sentința civilă nr. 11530 din 10 decembrie 2014, Tribunalul București, secția a

VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția

necompetenței teritoriale exclusive a instanței, invocată din oficiu și, în

consecință, a decimat competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului

Iași.

Instanța

a reținut că, din perspectiva dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011,

precum și a incidenței Deciziei pronunțate în recursul în interesul legii nr.

1/2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile legale menționate

fac referire la dreptul organizațiilor sindicale de a apăra, în justiție,

interesele membrilor lor derivând din legislația muncii și că art. 28 alin. (2)

din Legea nr. 62/2011 prevede că, în exercitarea atribuțiilor de la alin. (1),

organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

Tribunalul

București a mai reținut că prezentul litigiu nu este unul de dreptul muncii, ci

de asigurări sociale, astfel că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 28

alin. (3) din Legea nr. 62 din 2011. De asemenea, reține că nici dispozițiile

Deciziei nr. 1/2013, pronunțate în Recurs în interesul legii, prin care Înalta

Curte de Casație și Justiție a stabilit că sindicatul are calitate procesuală

activă în litigiile de munca nu sunt incidente în speță, astfel încât S.C.M.D.,

în prezentul litigiu, are exclusiv calitate de mandatar, respectiv reprezentant

convențional al membrilor de sindicat, competența teritorială fiind determinata

de domiciliul reclamanților și nu de sediul sindicatului.

Se

mai reține că art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar

de pensii publice prevede că: "Cererile îndreptate împotriva Casei Naționale

de Pensii Publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de

pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliu! ori sediul reclamantul."

Prin

Sentința civilă nr. 867 din 6 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași,

secția I civilă, a fost admisă excepția de necompetență teritorială, invocată

din oficiu și declinată competența în favoarea Tribunalului București și,

constatând ivit conflictul negativ de competență, a fost sesizată Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă, în vederea soluționării acestuia.

Instanța

a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, competența teritorială în

soluționarea cauzei a fost stabilită, imperativ, în favoarea instanței de la

domiciliul ori de la sediul reclamantului, după caz.

Totodată,

prin Decizia nr. 3/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea

și aplicarea unitară a dispozițiilor art 28 alin. (2) din Legea sindicatelor

nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011),

organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în

numele membrilor de sindicat, în interpretarea și aplicarea unitară a

dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2) C. muncii,

republicat, cu modificările și completările ulterioare], instanța competentă

teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este

cea de la sediul sindicatului reclamant.

Reținând

că soluția instanței supreme nu vizează în mod expres litigiile precum cel de

față, vizând drepturi de asigurări sociale, în concret dreptul la pensie,

Tribunalul Iași a apreciat că, dată fund identitatea de reglementare a

competenței teritoriale stabilite în favoarea instanței de la domiciliul/sediul

reclamantului, anume art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și art. 269

alin. (2) C. muncii, pentru identitate de rațiune, se impune a se conferi

aceeași interpretare a textului de lege și anume, în acord cu interpretarea

oficială menționată, a se recunoaște competența teritorială a instanței de la

sediul sindicatului, în speță fiind vorba despre S.C.M.D., din municipiul

București.

În

consecință, reluând argumentarea Înaltei Curți din Decizia nr. 1/2013, instanța

a reținut că, dat fiind că prin art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social

nr. 62/2011, republicată, se prevede expres calitatea procesuală activă a

organizațiilor sindicale, în calitate de reclamante, în acele litigii în care

acționează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de

sindicat având domiciliile în circumscripțiile unor tribunale diferite, în

determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr.

263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, urmează să se țină seama de

sediul sindicatului, întrucât această interpretare asigură o proiecție mai

eficientă a drepturilor și intereselor membrilor organizației sindicale.

Cu

privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal

sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se

reține că, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011, ce au preluat,

cu unele modificări, dispozițiile art. 28 din vechea reglementare a Legii nr.

54/2003

"(1)

Organizațiile sindicale apăra drepturile membrilor lor, ce decurg din

legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de

munca și contractele individuale de munca, precum și din acordurile privind

raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor

judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale

statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2)

În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au

dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula

acțiune injustiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise

din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de

organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod

expres.

(3)

În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile

sindicale au calitate procesuală activă."

Astfel

cum a dezlegat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1/2013,

pronunțată în recursul în interesul legii, având ca obiect stabilirea

legitimării procesuale active a organizațiilor sindicale, precum și determinarea

instanței competente teritorial să soluționeze litigiile de muncă promovate de

sindicate în numele membrilor acestora, în interpretarea și aplicarea unitară a

dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, organizațiile sindicale

au calitate procesuală activă în acțiunile de dreptul muncii promovate în

numele membrilor de sindicat, instanța competentă teritorial fiind cea de la

sediul sindicatului reclamant, în raport de prevederile art. 269 alin. (2) C.

muncii.

În

speță, se reține că S.C.M.D., constituit potrivit sistemului Ecris, în baza

Sentinței nr. 83/2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București cu

scopul de a promova și apăra drepturile cadrelor militare disponibilizate ce

derivă din legislația asigurărilor sociale legate în principal a dreptul !a

pensie, a introdus, în numele membrilor de sindicat, o acțiune ce are ca obiect

recunoașterea drepturilor de pensie și înlăturarea încălcărilor aduse acestui

drept.

În

consecință, cum litigiul de față este unul de asigurări sociale, iar nu un

litigiu de muncă, în cauza nu sunt incidente nici prevederile 28 din Legea nr.

62/2011, nici dezlegările pronunțate în Decizia nr. 1/2013, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în Recurs în interesul legii.

Se

reține, totodată că, dat fiind obiectul diferit al litigiului de față, și în

lipsa reglementării exprese a unui drept de reprezentare legală a sindicatelor

în acțiunile în apărarea drepturilor de asigurări sociale a membrilor lor, nu

se justifică interpretarea extensivă, pentru identitate de rațiune, a

dispozițiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora

"Cererile îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii Publice, a

caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul

reclamantul", similar cu cele ale art. 269 alin. (2) C. muncii.

Pentru

aceste motive, în temeiul art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, competența

de soluționare a cauzei revine, instanței de la domiciliul reclamantului,

persoană fizică, titular al acțiunii, iar nu instanței de Sa sediul

sindicatului,

În

consecință, în cauză, revine Tribunalului Iași competența de soluționare a

cauzei, instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul R.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare în favoarea Tribunalului Iași.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015.

Procesat

de GGC - GV