ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2320/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea de chemare în Judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 38915/3/2014 din 7 februarie 2014, disjunsă.

S.C.M.D., în numele și pentru membrul său R.G., a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziei de revizuire nr. 2015/05.12,2011; obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumelor reținute menționate mai sus, la care să se adauge dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate, dobândă calculată până la data plății efective a acestora; indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimilor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ,, precum și dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin Sentința civilă nr. 11530 din 10 decembrie 2014, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a instanței, invocată din oficiu și, în consecință, a decimat competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Instanța a reținut că, din perspectiva dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011, precum și a incidenței Deciziei pronunțate în recursul în interesul legii nr. 1/2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile legale menționate fac referire la dreptul organizațiilor sindicale de a apăra, în justiție, interesele membrilor lor derivând din legislația muncii și că art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 prevede că, în exercitarea atribuțiilor de la alin. (1), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

Tribunalul București a mai reținut că prezentul litigiu nu este unul de dreptul muncii, ci de asigurări sociale, astfel că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62 din 2011. De asemenea, reține că nici dispozițiile Deciziei nr. 1/2013, pronunțate în Recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că sindicatul are calitate procesuală activă în litigiile de munca nu sunt incidente în speță, astfel încât S.C.M.D., în prezentul litigiu, are exclusiv calitate de mandatar, respectiv reprezentant convențional al membrilor de sindicat, competența teritorială fiind determinata de domiciliul reclamanților și nu de sediul sindicatului.

Se mai reține că art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că: "Cererile îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii Publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliu! ori sediul reclamantul." Prin Sentința civilă nr. 867 din 6 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, a fost admisă excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și declinată competența în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în vederea soluționării acestuia.

Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, competența teritorială în soluționarea cauzei a fost stabilită, imperativ, în favoarea instanței de la domiciliul ori de la sediul reclamantului, după caz.

Totodată, prin Decizia nr. 3/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare], instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Reținând că soluția instanței supreme nu vizează în mod expres litigiile precum cel de față, vizând drepturi de asigurări sociale, în concret dreptul la pensie, Tribunalul Iași a apreciat că, dată fund identitatea de reglementare a competenței teritoriale stabilite în favoarea instanței de la domiciliul/sediul reclamantului, anume art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și art. 269 alin. (2) C. muncii, pentru identitate de rațiune, se impune a se conferi aceeași interpretare a textului de lege și anume, în acord cu interpretarea oficială menționată, a se recunoaște competența teritorială a instanței de la sediul sindicatului, în speță fiind vorba despre S.C.M.D., din municipiul București.

În consecință, reluând argumentarea Înaltei Curți din Decizia nr. 1/2013, instanța a reținut că, dat fiind că prin art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, se prevede expres calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale, în calitate de reclamante, în acele litigii în care acționează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat având domiciliile în circumscripțiile unor tribunale diferite, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, urmează să se țină seama de sediul sindicatului, întrucât această interpretare asigură o proiecție mai eficientă a drepturilor și intereselor membrilor organizației sindicale.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011, ce au preluat, cu unele modificări, dispozițiile art. 28 din vechea reglementare a Legii nr. 54/2003 "(1) Organizațiile sindicale apăra drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de munca și contractele individuale de munca, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune injustiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă." Astfel cum a dezlegat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1/2013, pronunțată în recursul în interesul legii, având ca obiect stabilirea legitimării procesuale active a organizațiilor sindicale, precum și determinarea instanței competente teritorial să soluționeze litigiile de muncă promovate de sindicate în numele membrilor acestora, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile de dreptul muncii promovate în numele membrilor de sindicat, instanța competentă teritorial fiind cea de la sediul sindicatului reclamant, în raport de prevederile art. 269 alin. (2) C. muncii.

În speță, se reține că S.C.M.D., constituit potrivit sistemului Ecris, în baza Sentinței nr. 83/2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București cu scopul de a promova și apăra drepturile cadrelor militare disponibilizate ce derivă din legislația asigurărilor sociale legate în principal a dreptul !a pensie, a introdus, în numele membrilor de sindicat, o acțiune ce are ca obiect recunoașterea drepturilor de pensie și înlăturarea încălcărilor aduse acestui drept. În consecință, cum litigiul de față este unul de asigurări sociale, iar nu un litigiu de muncă, în cauza nu sunt incidente nici prevederile 28 din Legea nr. 62/2011, nici dezlegările pronunțate în Decizia nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recurs în interesul legii.

Se reține, totodată că, dat fiind obiectul diferit al litigiului de față, și în lipsa reglementării exprese a unui drept de reprezentare legală a sindicatelor în acțiunile în apărarea drepturilor de asigurări sociale a membrilor lor, nu se justifică interpretarea extensivă, pentru identitate de rațiune, a dispozițiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora "Cererile îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii Publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul", similar cu cele ale art. 269 alin. (2) C. muncii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine, instanței de la domiciliul reclamantului, persoană fizică, titular al acțiunii, iar nu instanței de Sa sediul sindicatului, În consecință, în cauză, revine Tribunalului Iași competența de soluționare a cauzei, instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul R.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului Iași. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015. Procesat de GGC - GV