ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1379/2015

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 7 februarie 2014 Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele unui număr de 15 membri de sindicat, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați la restituirea sumelor de bani reținute în baza deciziilor de revizuire a drepturilor de pensie, la care să se adauge dobânda legală, calculată până la data plății, inclusiv indicele de inflație, respectiv indexarea cuantumului pensiilor.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ. și Legii nr. 263/2010. Prin încheierea de la data de 11 septembrie 2014 Tribunalul București a dispus disjungerea cauzei și formarea unor noi dosare pentru reclamanții D.C. și P.I., cât și pentru o serie de încă 11 reclamanți, în considerarea excepției de necompetență teritorială. Prin sentința civilă nr. 10395 din 6 noiembrie 2014 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj. Pentru a hotărî astfel Tribunalul București a reținut următoarele: La termenul de judecată din 11 septembrie 2014, față de prevederile art. 131 alin. (2) , art. 132 alin. (1), art. 14 alin. (5) și alin. (4), art. 196, art. 224 și art. 245 C. proc.

civ. instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale prin întâmpinare. A disjuns cauza, dispunând formarea unor noi dosare, rămânând în prezentul dosar în calitate de reclamanți D.C. și P.I., cu domiciliul pe raza teritorială a Tribunalului Sălaj. La primul termen de judecată, la care părțile au fost legal citate, instanța, față de prevederile art. 131 alin. (2) și art. 132 alin. (1), art. 14 alin. (5) și alin. (4), art. 196, art. 224 și art. 245 C. proc. civ. a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și având în vedere prevederile legale în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv art. 154 din Legea nr. 263/2010.

S-a reținut că în conformitate cu aceste dispoziții „(1)Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul”, iar, din dovezile existente la dosar a rezultat că domiciliul reclamanților este în raza teritorială a Tribunalului Sălaj.

Nu sunt aplicabile prevederile art. 28 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, text care are în vedere în mod explicit că organizația sindicală poate avea calitatea procesuală activă și deci calitatea de reclamant, doar pentru apărarea drepturilor ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în cauză nefiind în prezența unui litigiu care decurge din aplicarea prevederilor mai sus menționate, litigiul fiind de asigurări sociale, pentru care legea nu prevede dreptul organizației sindicale de a avea calitate procesuală activă, acest drept fiind recunoscut numai în privința categoriilor de litigii expres prevăzute de art. 28 alin. (1) printre care nu sunt enumerate și litigiile care decurg din raportul de asigurări sociale a pensionarului cu Casa de Pensii Sectorială, chestiune care nu intră în sfera de aplicare a jurisdicției muncii.

S-a reținut că art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social prevede: „(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.” S-a reținut că aceste dispoziții legale sunt aplicabile strict acțiunilor în justiție ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, iar legea conferă calitate de reclamant (calitate procesuală activă) organizației sindicale numai în exercitarea acțiunilor care intră în sfera de reglementare a legislației muncii, fiind în prezența unui text de lege care, fiind inclus în legea dialogului social, privește litigiile de muncă și conflictele de muncă, iar nu și alte categorii de litigii sau acțiuni în justiție, pentru care legiuitorul a prevăzut căi de atac specifice și reguli de procedură proprii, cum sunt cele reglementate de legislația asigurărilor sociale, în textul art. 154 din Legea nr. 263/2010.

De asemenea, s-au mai reținut dispozițiile art. 1 din Legea nr. 62/2011 constând în definiția sindicatului: „sindicat - formă de organizare voluntară a angajaților, în scopul apărării drepturilor și promovării intereselor lor profesionale, economice și sociale în relația cu angajatorul”. Față de textul de lege evocat s-a reținut că sindicatul apără, în principiu, drepturile și interesele angajaților în relația cu angajatorul, nu și orice drepturi pe care le-ar avea fostul angajat (pensionarii nu sunt angajați, iar Casele de pensii nu sunt angajatori) drepturi ce s-ar naște în virtutea unor relații sociale sau juridice care nu privesc legislația muncii.

Dacă membrul de sindicat are un litigiu comercial, civil, de asigurări sociale, etc., altul decât cele la care se referă expres art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, nu înseamnă că organizația sindicală poate promova orice acțiune în justiție care s-ar afla în patrimoniul membrului de sindicat, astfel încât calitatea de reclamant a organizației sindicale nu funcționează decât în exercitarea acțiunilor care intră în sfera de reglementare a legislației muncii.

Textul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social reprezintă o normă specială derogatorie de la regula caracterului personal al procesului civil în sensul că acesta poate fi pornit doar la cererea celui interesat, pentru protecția dreptului subiectiv civil pretins de acesta în calitate de parte, legea conferind cu titlu de excepție calitate procesuală activă organizației sindicale, dar limitând această calitate la exercitarea acțiunilor care intră în sfera de reglementare a legislației muncii. În acest context, o astfel de normă derogatorie nu poate fi extinsă și la situațiile juridice care nu au fost expres și limitativ prevăzute de textul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

S-a reținut că aceeași este și interpretarea care rezultă din decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, față de împrejurarea că recursul în interesul legii stabilește competența teritorială în favoarea instanței de la sediul sindicatului reclamant tot în privința soluționării conflictelor de muncă, în cazul acțiunilor promovate de sindicat cu acest obiect, fără nicio extrapolare la alte categorii de litigii în care sindicatul ar înțelege să-și aroge calitatea de reclamant.

În concluzie, în litigiile de asigurări sociale poate avea calitate procesuală activă în privința contestării deciziilor de pensionare emise de casele de pensii numai titularii drepturilor de pensie, nici un text de lege nepermițând interpretarea că organizațiile sindicale ar avea calitatea procesuală activă și deci calitatea de reclamant și în alte categorii de litigii decât cele ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, orice altă interpretare contrară adăugând la lege.

Față de inaplicabilitatea prevederilor art. 28 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, pentru litigiile de asigurări sociale se aplică în determinarea competenței prevederile legale în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010, în conformitate cu care: „(1) Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul”, iar, din dovezile existente la dosar, rezultă că domiciliul reclamanților se află în raza teritorială a Tribunalului Sălaj. Prin sentința civilă nr. 201 din 9 februarie 2015 Tribunalul Sălaj și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Sălaj a reținut că este dincolo de orice îndoială faptul că cererea introductivă de instanță este formulată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.)-București, „în numele” unui număr de 15 membri de sindicat (care își au domiciliul în diferite localități din provincie), înțelegând astfel să-și exercite dreptul de a se adresa justiției în această calitate, în numele membrilor săi și nicidecum nu este vorba de faptul că acești membri de sindicat, au promovat acțiunea din proprie inițiativă și ar fi împuternicit S.C.M.D să-i reprezinte în instanță, în calitate de reprezentant convențional, conf. art. 80; 83 și 85 C. proc.

civ., așa cum a reținut Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 10395 din 6 noiembrie 2014. În virtutea principiului disponibilității și liberului acces la justiție, nimic nu împiedica pe membrii de sindicat să acționeze și într-o astfel de manieră, însă, acest aspect trebuia să rezulte în mod explicit din conținutul cererii introductive de instanță și mandatul convențional de reprezentare, acordat sindicatului, pentru că, într-o astfel de împrejurare, întinderea dreptului de reprezentare din partea sindicatului este unul limitat, în sensul că ”mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului cât și în etapa dezbaterilor”.

Or, față de aceste norme procedurale, în speță, instanța învestită cu soluționarea cauzei nu poate schimba din oficiu înțelesul lămurit al cererii introductive de instanță, (prin reformularea cererii introductive de instanță) considerând, contrar voinței membrilor de sindicat, că aceștia ar avea calitatea de titulari ai acțiunii promovate, câtă vreme, rezultă în mod explicit, din toate actele și lucrările dosarului că, în realitate, titularul acestei acțiuni este reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.) - București, care a înțeles să acționeze în numele celor 15 membri ai săi, în virtutea atribuțiilor statutare pe care le are în această calitate.

Hotărârea de declinare a competenței teritoriale pornește de la premisa că reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.) - București, nu poate să acționeze în numele membrilor săi, în litigiile de asigurări sociale (pe motiv că aceștia nu au statutul de „angajați” iar pârâții nu au statutul de „angajatori”), ceea ce înseamnă că, în speță, instanța inițial învestită a înțeles să pună la îndoială legitimarea procesuală activă a sindicatului. Prima instanță sesizată a pus la îndoială statutul reclamantului de „organizație sindicală”, prin raportare la noțiunea de „sindicat” definită de art. 1 lit. w) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, reținând în acest sens că „sindicatul apără în principiu drepturile și interesele angajaților în relația cu angajatorul iar nu și orice drepturi pe care le-ar avea fostul angajat din raporturi ce s-ar naște în virtutea unor relații sociale sau juridice care nu privesc legislația muncii”.

Cu alte cuvinte, într-o atare interpretare, ar însemna că reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.) - București, nu doar că nu poate să acționeze, în speță, în numele celor 15 membri de sindicat, să-i reprezinte și să-i apere în instanță, dar nici nu va putea, în genere, să apeleze în viitor la justiție, în calitate de organizație sindicală, atâta vreme cât membrii săi, nu au statutul de „angajați” ai Ministerului Apărării Naționale, ci acela de „cadre militare disponibilizate”.

Așa fiind, pentru a se putea uza, în materie de competență, de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora în materie de asigurări sociale, competența teritorială aparține „instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul”, cu consecința disjungerii cauzei și a declinării de competență teritorială, în favoarea mai multor instanțe din țară, deopotrivă competente material, printre care și Tribunalul Sălaj, este necesar a se lămuri mai întâi, de către instanța sesizată, problema legitimării procesuale active a reclamantului Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate - București, atâta vreme cât, în fața primei instanțe sesizate, Tribunalul București, nu s-a pus nici un moment în discuție, lipsa de calitate procesuală activă a reclamantului iar, pe de altă parte, membrii în numele cărora acesta a acționat, nu și-au exprimat poziția procesuală, dacă înțeleg să-și însușească sau nu, cererea formulată în numele lor de o „terță persoană”.

Sub acest aspect, faptul că, în speță, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate - București, este unul „atipic” față de prevederile Legii nr. 62/2011 a dialogului social, pe considerentul că membrii săi nu au statutul de „angajați” ci acela de „pensionari”, nu prezintă în opinia instanței de declinare, nici o relevanță sub aspect legitimării procesuale active, întrucât este de principiu că scopul oricărei organizații sau asociații (indiferent că este de natură sindicală, profesională, socio-profesională, etc.) este acela de a acționa în numele și interesul membrilor săi, inclusiv prin promovarea și apărarea în justiție a unor drepturi și interese colective, de natura celor în vederea cărora a fost constituită.

Atâta vreme cât Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.) este o persoană juridică legal înregistrată ca organizație sindicală, instanța de judecată nu poate să-i cenzureze și să-i limiteze, pe cale de interpretare, exercitarea atribuțiilor pe care le are în această calitate, inclusiv acela de a formula cereri în justiție, în numele și interesul membrilor săi, pentru că în acest mod s-ar încălca atât principiul fundamental al liberului acces la justiție (garantat de art. 21 din Constituție) cât și dreptul fundamental de asociere (garantat de art. 40 din Constituție).

S-a mai reținut că din punctul de vedere al scopului pentru care sunt înființate, între o „organizație sindicală” și o „asociație de pensionari”, cu care reclamantul ar putea fi asimilat, conform statutului, nu există diferențe esențiale ci doar de nuanță (de la genul proxim la diferența specifică), astfel că, și dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, trebuie interpretate, atunci când este vorba de apărarea unor „drepturi colective de asigurări sociale”, așa cum este cazul în speță, prin analogie cu prevederile legale care sunt aplicabile în materie de „conflicte colective de muncă”. În ce privește competența materială a instanțelor, legiuitorul a înțeles să atribuie ambele categorii de litigii (de muncă și de asigurări sociale) în competența unor complete de judecată specializate în ambele domenii, tocmai pentru că între aceste categorii de drepturi litigioase există similitudine.

Tot prin analogie (adică extensiv și nu restrictiv, așa cum a procedat prima instanță sesizată) trebuie aplicată, în acest caz, și dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recursul în interesul legii nr. 1/2013, cu putere obligatorie pentru instanțele de judecată, care a statuat, în sensul că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile pronunțate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din C. muncii, republicat, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant”.

Raportat la cele mai sus reținute, rezultă că, reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.) - București, are calitate procesuală activă, că cererea formulată de sindicat în numele membrilor săi este perfect valabilă, că nu este cazul de a mai însușită de membrii în interesul cărora sindicatul a acționat, astfel că, raportat la dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cauzei, revine neîndoielnic primei instanțe sesizate, respectiv Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

S-a mai reținut, în altă ordine de idei, chiar acceptând teza avansată de Tribunalul București, în sensul că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, nu poate promova un litigiu colectiv, în numele membrilor săi, în materie de asigurări sociale, este de observat că nimic nu îi împiedică pe membrii acestui sindicat să se judece la instanța competentă teritorial, de la sediul „organizației sindicale” de care aparțin și respectiv al pârâților Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale București, dacă apreciază că acest demers procesual este în interesul lor, întrucât normele procedurale în vigoare le conferă un drept de opțiune, în această privință.

Chiar dacă art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, este cuprins într-o lege specială, acest text de lege nu reprezintă o normă de competență teritorială excepțională (adică de ordine publică, așa cum sunt dispozițiile art. 117–121 C. proc. civ., formulate de legiuitor la modul imperativ) ci, în realitate, este vorba de o normă derogatorie de la norma de competență teritorială ordinară, reglementată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune altfel”. Atât în ce privește litigiile de muncă (art. 269 alin. (2) C. muncii) cât și în cele de asigurări sociale (art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010) legiuitorul a stabilit, de principiu, prin derogare de la dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., competența teritorială ordinară de soluționare a acestor categorii de litigii, în sarcina instanțelor competente material, în a căror rază teritorială își are sediul sau domiciliul reclamantul, ca o dispoziție de favoare, avându-se în vedere că de cele mai multe ori calitatea de reclamant o are salariatul sau fostul salariat, creându-i-se astfel o facilitate, ca măsură de protecție socială, ceea ce nu înseamnă că reclamantul nu poate să renunțe la această facilitate, dacă are dreptul să aleagă, conf. art. 116 C. proc. civ., între mai multe instanțe deopotrivă competente. Astfel, potrivit art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse, la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Or, astfel fiind, în speță, este ușor de presupus că interesele membrilor ce aparțin de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (care, de altfel, a și promovat acțiunea în instanță, concepută fiind ca o „acțiune colectivă”), este acela de a se adresa acelei instanțe, în a cărei circumscripție teritorială își au sediul atât „organizația sindicală” cât și instituțiile pârâte, respectiv Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță care să pronunțe în final, o soluție unitară, pentru toți membrii de sindicat, aflați în aceeași situație sau în situații similare și unde, desigur, sindicatul poate să le ofere o mai bună asistență juridică. În fine, s-a reținut că reclamanților nu li se poate încălca liberul acces la justiție, drept fundamental, conferit prin art. 21 din Constituție (indiferent dacă sindicatul ar avea sau nu legitimare procesuală activă).

Față de conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București și Tribunalul Sălaj, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Sălaj pentru considerentele ce succed: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 7 februarie 2014 s-a solicitat restituirea unor sume de bani reținute în baza deciziilor de revizuire a drepturilor stabilite prin decizii de pensionare și a despăgubirii corespunzătoare, constând în indexare și dobânda legală, respectiv pentru D.C. restituirea sumei de 10351 RON reținută în baza deciziei de revizuire nr. 55017 din 7 decembrie 2011, iar pentru P.I.

restituirea sumei de 2638 RON reținută în baza deciziei nr. 79529 din 7 decembrie 2011. Dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000) reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Într-o primă ipoteză, se prevede că cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Din contră, în situația în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Prevederile potrivit cărora instanța competentă este cea din raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al pensionarilor în litigiile ce privesc stabilirea pensiilor. Trebuie precizat că, față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de „case de pensii sectoriale”, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și SRI, structuri care au fost desființate.

Potrivit art. 135 din Lege „atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi”. Din înscrisul de la Dosarul nr. 30828/3/2014 al Tribunalului București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, rezultă că reclamanții D.C. și P.I., din prezentul litigiu, au domiciliul în orașul Zalău, județul Sălaj. Cum, acțiunea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este aplicabilă prima teză a textului legal sus evocat, potrivit căreia competența revine instanței în a cărei rază se află domiciliul reclamanților, așa încât competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Sălaj, sens în care urmează a se dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2015.