ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1873/2015

Asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a Conflicte de

Muncă și Asigurări Sociale, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în numele

și pentru membrul său S.I.Ș. a chemat in judecata pe pârâți Ministerul Apărării

Naționale și Casa de Pensii a MAPN, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce

se va pronunța, să se dispună recunoașterea dreptului pretins, urmare a

deciziilor emise in baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor

reținute in baza Deciziei de revizuire nr. 95.555 din 15 decembrie 2011;

obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în

totalitate a sumelor reținute menționate mai sus, la care sa se adauge dobânda

legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate, dobândă calculată

până la data plății efective a acestora, precum și indexarea cuantumului

pensiilor stabilite în urma ultimilor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013.

Prin Sentința nr. 1637

din data de 24 februarie 2015, Tribunalului București, secția a VIII-a

Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția necompetenței

teritoriale exclusive a instanței și a declinat competența judecării

cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

În motivare, instanța

a reținut că prezentul litigiu nu este unul de dreptul muncii, ci de asigurări

sociale, astfel că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 28 alin. (3)

din Legea nr. 62/2011 și nici dispozițiile Deciziei nr 1/2013 pronunțate în

recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a

stabilit că sindicatul are calitate procesuală activă în litigiile de muncă.

Aceasta deoarece, în

prezentul litigiu, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are exclusiv

calitate de mandatar, respectiv reprezentant convențional al membrilor de

sindicat, competența teritorială fiind determinată de domiciliul reclamanților

și nu de sediul sindicatului, cum prevede art. 154 alin (1) din Legea 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice.

Învestit prin

declinare, Tribunalul Iași a pronunțat Sentința nr. 1181 din data de 13 mai

2015, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași,

a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamant în

favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de

competență și a înaintat cauza pentru soluționarea conflictului negativ de

competență la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivare, instanța

a reținut că art. 154 alin. (1) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de

pensii publice stabilește competența teritorială în soluționarea cauzei,

imperativ, în favoarea instanței de la domiciliul ori de la sediul

reclamantului, după caz.

În materia litigiilor

de muncă, s-a pronunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în

soluționarea recursului în interesul legii, Decizia nr. 1/2013, care a stabilit

că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din

Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului

social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în

acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă

teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este

cea de la sediul sindicatului reclamant.

Tribunalul a arătat

că soluția instanței supreme nu vizează în mod expres litigiile precum cel de

față, ce are ca obiect drepturi de asigurări sociale, în concret dreptul la

pensie, însă dată fiind identitatea de reglementare a competenței teritoriale

stabilite în favoarea instanței de la domiciliul/sediul reclamantului, anume art.

154 alin. (1) din Legea 263/2010 și art. 269 alin. (2) C. muncii, pentru

identitate de rațiune se impune a se conferi aceeași interpretare textului de

lege și anume, în acord cu interpretarea oficială menționată, a se recunoaște

competența teritorială a instanței de la sediul sindicatului, în speță fiind

vorba despre Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, din municipiul

București.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, la data de 11 februarie 2014, S.I.Ș. a solicitat

restituirea sumei de 22.826 lei reținută în baza deciziei de revizuire a

drepturilor stabilite prin Decizia de pensionare nr. 95.555 din 15 decembrie

2011 și a despăgubirii corespunzătoare.

Dispozițiile art. 154

din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000)

reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială

a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale.

Într-o primă ipoteză,

se prevede că cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor

teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Din contră, în

situația în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a

doua a textului stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța

în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Prevederile potrivit

cărora instanța competentă este cea din raza căreia se află domiciliul

reclamantului reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun,

derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al

pensionarilor în litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.

Trebuie precizat că,

față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de

„case de pensii sectoriale”, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale

fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul

Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și SRI, structuri

care au fost desființate.

Potrivit art. 135 din

lege „atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale se

stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului

Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, adoptată în

termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi”.

Înalta Curte reține,

așa cum a apreciat și Tribunalul București, că, în raport de obiectul cererii

de chemare în judecată, prezentul litigiu nu este unul de dreptul muncii, ci de

asigurări sociale.

De asemenea, este

corectă aprecierea că, în prezenta cauză, nu sunt incidente prevederile art. 28

alin. (3) din Legea nr. 62/2011 și nici dispozițiile Deciziei nr. 1/2013

pronunțate în recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și

Justiție a stabilit că sindicatul are calitate procesuală activă în litigiile

de muncă.

Aceasta deoarece, în

prezentul litigiu, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are exclusiv

calitate de mandatar, respectiv reprezentant convențional al reclamantului, caz

în care competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului și

nu de sediul sindicatului, cum prevede art. 154 alin (1) din Legea 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice.

Din înscrisul depus la

fila 20 din dosarul nr. 6307/3/2015 al Tribunalului București, secția a VIII-a

civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, rezultă că reclamantul S.I.Ș.

are domiciliul în municipiul Iași județul Iași, așa încât competența

materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare în favoarea Tribunalului Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2015.