ÎCCJ, decizie (scj.ro #85106)

Polițist. Abatere disciplinară. Ordonanța procurorului de

scoatere de sub urmărire penală. Exercitarea acțiunii disciplinare.

Legea

nr.360/2002

, art.57 lit.b)

Codul

de procedură penală

, art.22 alin.1

Potrivit art.22 alin.(1) din Codul de procedură penală,

hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața

instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a

persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

În speță, s-a reținut că ordonanța procurorului de scoatere de

sub urmărire penală nu poate fi invocată ca având autoritate de lucru judecat

în ceea ce privește exercitarea acțiunii disciplinare împotriva recurentului în

sarcina căruia a fost stabilită săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de

art.57 lit.b) din Legea nr.360/2002, constând în neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de

serviciu.

I.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr.65 din 11 ianuarie 2005

Curtea de Apel Craiova, prin sentința civilă nr.445 din 25 iunie

2004, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I.C., în contradictoriu cu pârâții

Inspectoratul  General al Poliției (IGP) și Inspectoratul de Poliție al

Județului Olt, prin care  a solicitat anularea dispoziției de destituire

emisă prin adresa nr.S/3283 din 4 septembrie 203 a IGP și reintegrarea în

funcția  publică deținută anterior, cu obligarea la plata drepturilor

salariale aferente.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că

prin ordinul a cărui anulare se cere au încetat raporturile de serviciu avute

de reclamant cu unitatea unde era angajat, acesta fiind destituit din funcția

avută pentru neglijență și lipsă de preocupare manifestată în îndeplinirea

obligațiilor de serviciu. S-a reținut că reclamantul nu a supravegheat

corespunzător activitatea deținuților și nu a luat măsuri pentru deținerea

acestora în condiții de siguranță, astfel încât unul dintre condamnați a

părăsit 3 nopți la rând locul de deținere pentru a-și vizita concubina.

Instanța de fond a mai reținut că, deși reclamantul a fost scos de sub urmărire

penală, aceasta nu este o împrejurare de natură a înlătura  răspunderea

disciplinară, întrucât nu înlătură vinovăția sub aspectul îndeplinirii

obligațiilor și sarcinilor de serviciu.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 C.proc.civ..

Astfel, recurentul a arătat că instanța de fond nu a analizat criticile sale

referitoare la nerespectarea dispozițiilor procedurale prevăzute de Legea

nr.360/2002 privind Statutul Polițistului, în sensul că a fost sancționat

potrivit art.57 lit.b) din această lege, ce reglementează procedura

disciplinară obișnuită, deși îi erau aplicabile dispozițiile procedurii

disciplinare speciale prevăzute de art.65 din același act normativ.

S-a mai arătat că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că scoaterea de

sub urmărire penală nu înlătură răspunderea disciplinară, mai cu seamă că, în

cazul său, motivul pentru care a fost scos de sub urmărire penală este cel prevăzut

de art.11 pct.b) și art.10 lit.a) din Codul procedură penală, ceea ce înlătură

orice formă de vinovăție, inclusiv cea disciplinară.

Recursul este nefondat.

A rezultat din actele dosarului că reclamantul-recurent a fost trimis în fața

Consiliului de disciplină constituit la 19 august 2003 la Inspectoratul de

Poliție al Județului Olt pentru abateri de natura celor prevăzute de art.57

lit.b) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările

ulterioare, ca și de Ordinul ministrului de interne nr.350/2002 privind

disciplina și deontologia profesională a polițiștilor, constând în neglijența

și lipsa de preocupare manifestată în  îndeplinirea sarcinilor de

serviciu, obligații revenind polițiștilor care execută paza și supravegherea

deținuților desfășurând activități lucrative.

Chiar mai mult, cercetarea acestor abateri a avut loc în contextul

evadării  unui deținut la 27 iulie 2003.

Nu sunt așadar întemeiate criticile recurentului conform cărora faptele

reținute în sarcina sa nu sunt reale și imputabile, ansamblul probelor cu acte

și martori administrate în cauză și analizat de către instanța de fond,

relevând

contrariul.

Neîntemeiată este și critica referitoare la greșita aplicare a unei sancțiuni

disciplinare în condițiile în care recurentul-reclamant, cercetat pentru

săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, a fost scos de sub urmărire

penală prin Ordonanța procurorului din 19 noiembrie 2003,  deoarece s-a

constatat că fapta nu există,  astfel că neexistând vinovăție sub aspect

penal, nu poate exista vinovăție nici  sub aspect disciplinar.

În acord cu doctrina și jurisprudența în materie, se reține că instanța de fond,

în mod just, a reținut că vinovăția recurentului, sub aspectul îndeplinirii

obligațiilor și sarcinilor de serviciu subzistă, întrucât, potrivit art.22

alin.1 din Codul de procedură penală, numai hotărârea definitivă a instanței

penale, nu și ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală ori de

încetare a urmăririi penale, indiferent pentru care motive, are autoritate de

lucru  judecat în fața instanței investite cu soluționarea unei acțiuni

disciplinare.

În aceste condiții, așa cum este cazul și în speță, acțiunea disciplinară este

perfect posibilă, fără a se putea invoca, cu autoritate de lucru judecat, sub

nici un aspect, ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală.

Recursul a fost respins.