ÎCCJ, decizie (scj.ro #85106)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85106) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Polițist. Abatere disciplinară. Ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală. Exercitarea acțiunii disciplinare. Legea nr.360/2002 , art.57 lit.b) Codul de procedură penală , art.22 alin.1 Potrivit art.22 alin.(1) din Codul de procedură penală, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. În speță, s-a reținut că ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală nu poate fi invocată ca având autoritate de lucru judecat în ceea ce privește exercitarea acțiunii disciplinare împotriva recurentului în sarcina căruia a fost stabilită săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art.57 lit.b) din Legea nr.360/2002, constând în neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.65 din 11 ianuarie 2005 Curtea de Apel Craiova, prin sentința civilă nr.445 din 25 iunie 2004, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I.C., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției (IGP) și Inspectoratul de Poliție al Județului Olt, prin care a solicitat anularea dispoziției de destituire emisă prin adresa nr.S/3283 din 4 septembrie 203 a IGP și reintegrarea în funcția publică deținută anterior, cu obligarea la plata drepturilor salariale aferente. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin ordinul a cărui anulare se cere au încetat raporturile de serviciu avute de reclamant cu unitatea unde era angajat, acesta fiind destituit din funcția avută pentru neglijență și lipsă de preocupare manifestată în îndeplinirea obligațiilor de serviciu.
S-a reținut că reclamantul nu a supravegheat corespunzător activitatea deținuților și nu a luat măsuri pentru deținerea acestora în condiții de siguranță, astfel încât unul dintre condamnați a părăsit 3 nopți la rând locul de deținere pentru a-și vizita concubina. Instanța de fond a mai reținut că, deși reclamantul a fost scos de sub urmărire penală, aceasta nu este o împrejurare de natură a înlătura răspunderea disciplinară, întrucât nu înlătură vinovăția sub aspectul îndeplinirii obligațiilor și sarcinilor de serviciu. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 C.proc.civ..
Astfel, recurentul a arătat că instanța de fond nu a analizat criticile sale referitoare la nerespectarea dispozițiilor procedurale prevăzute de Legea nr.360/2002 privind Statutul Polițistului, în sensul că a fost sancționat potrivit art.57 lit.b) din această lege, ce reglementează procedura disciplinară obișnuită, deși îi erau aplicabile dispozițiile procedurii disciplinare speciale prevăzute de art.65 din același act normativ. S-a mai arătat că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că scoaterea de sub urmărire penală nu înlătură răspunderea disciplinară, mai cu seamă că, în cazul său, motivul pentru care a fost scos de sub urmărire penală este cel prevăzut de art.11 pct.b) și art.10 lit.a) din Codul procedură penală, ceea ce înlătură orice formă de vinovăție, inclusiv cea disciplinară.
Recursul este nefondat. A rezultat din actele dosarului că reclamantul-recurent a fost trimis în fața Consiliului de disciplină constituit la 19 august 2003 la Inspectoratul de Poliție al Județului Olt pentru abateri de natura celor prevăzute de art.57 lit.b) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările ulterioare, ca și de Ordinul ministrului de interne nr.350/2002 privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor, constând în neglijența și lipsa de preocupare manifestată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, obligații revenind polițiștilor care execută paza și supravegherea deținuților desfășurând activități lucrative.
Chiar mai mult, cercetarea acestor abateri a avut loc în contextul evadării unui deținut la 27 iulie 2003. Nu sunt așadar întemeiate criticile recurentului conform cărora faptele reținute în sarcina sa nu sunt reale și imputabile, ansamblul probelor cu acte și martori administrate în cauză și analizat de către instanța de fond, relevând contrariul. Neîntemeiată este și critica referitoare la greșita aplicare a unei sancțiuni disciplinare în condițiile în care recurentul-reclamant, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, a fost scos de sub urmărire penală prin Ordonanța procurorului din 19 noiembrie 2003, deoarece s-a constatat că fapta nu există, astfel că neexistând vinovăție sub aspect penal, nu poate exista vinovăție nici sub aspect disciplinar.
În acord cu doctrina și jurisprudența în materie, se reține că instanța de fond, în mod just, a reținut că vinovăția recurentului, sub aspectul îndeplinirii obligațiilor și sarcinilor de serviciu subzistă, întrucât, potrivit art.22 alin.1 din Codul de procedură penală, numai hotărârea definitivă a instanței penale, nu și ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, indiferent pentru care motive, are autoritate de lucru judecat în fața instanței investite cu soluționarea unei acțiuni disciplinare. În aceste condiții, așa cum este cazul și în speță, acțiunea disciplinară este perfect posibilă, fără a se putea invoca, cu autoritate de lucru judecat, sub nici un aspect, ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală.
Recursul a fost respins.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.