ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 436/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 262 din 28 noiembrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul I.B., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S.; a anulat Ordinul nr. 3791 din 01 martie 2011 emis de M.E.N. - M.E.C.T.S.; a repus părțile în situația anterioară emiterii ordinului; a dispus reluarea exercitării atribuțiilor de inspector școlar general de către reclamant și obligă pârâta la plata drepturilor salariale aferente funcției de inspector școlar general la I.Ș.J. Vrancea de la data suspendării până la reintegrarea efectivă a reclamantului și continuarea contractului de management educațional din 28 martie 2008 până la împlinirea duratei pentru care a fost încheiat și a constatat suspendarea de drept a aplicării Ordinului nr. 3791 din 01 martie 2011 emis de pârât.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut faptul că, prin sentința civilă nr. 51 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, s-a constatat nulitatea prevederilor art. 8 alin. (1) din contractul de management educațional din data de 28 martie 2008 încheiat între părți și, chiar dacă o asemenea hotărâre nu a intrat în puterea de lucru judecat, Curtea a apreciat că aceasta este relevantă pentru cauza de față, deoarece câtă vreme Ordinul contestat se întemeiază pe o clauză contractuală nulă, prezumția de legalitate a ordinului este răsturnată. Prima instanță a mai reținut că împrejurarea că Ordinul în discuție a intervenit în condițiile prin care un alt ordin de suspendare fusese deja suspendat în instanță, invocându-se, de astă dată, doar simpla existență a unei plângeri penale, formulate chiar de I.Ș.J.

Vrancea, ridică serioase probleme de etică și justețe din partea celor care au propus și, respectiv au emis ordinul. În ordinul civil este nulă obligația afectată de o condiție pur potestativă („Mă oblig dacă vreau”). În speță, a prevedea suspendarea activității inspectoratului școlar doar pentru ipoteza formulării unei plângeri penale, când aceasta emană chiar de la partea adversă este o variantă de condiție pur potestativă, precum și o nesocotire a prezumției de nevinovăție, fapt ce reclamă cu prioritate anularea ordinului contestat, cu consecința repunerii părților în situația anterioară. De asemenea, Curtea a înlăturat apărările pârâtului în sensul că acțiunea a rămas fără obiect datorită împlinirii termenului de 4 ani pentru care a fost încheiat contractul având în vedere că datorită demersurilor pârâtului reclamantul nu și-a putut îndeplini efectiv atribuțiile prevăzute în contract.

Cât privește suspendarea ordinului, instanța de fond a reținut că prezentul ordin este abuziv și din perspectiva nesocotirii dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, deoarece ordinul este suspendat de drept, fiind irelevant motivul concret al suspendării dispuse de ministru. Totodată, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată excepția lipsei plângerii prealabile pentru acțiunea de față, reaua credință a pârâtei fiind cu atât mai evidentă cu cât la dosar există dovada formulării plângerii prealabile privind Ordinul nr. 3791/2011. Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtul M.E.N. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 și ale art. 304¹ C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. au fost aduse următoarele critici: - Reclamantul s-a prevalat de contractul de management educațional încheiat la data de 28 martie 2008 conform Ordinul M.E.C.T.S. nr. 3351 din 3 martie 2008, contract guvernat de voința părților și pentru care sunt clar determinate atât clauzele cât și cadrul legal. Or, așa cum rezultă din jurisprudența Înaltei Curții de Casație și Justiție (Dosar nr. 12284/1/2006) un contract de management are caracterul unui contract de mandat și încetează la emiterea ordinului de eliberare. Astfel, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere caracterul ordinului, forma pe care acesta trebuie să o aibă, efectele juridice pe care le produce, actele care au stat la baza emiterii actului contestat.

Pe de altă parte, în cap. III din contractul de management al reclamantului se stipulează un termen determinat pentru aducerea la îndeplinire a clauzelor acestuia. - Obligarea ministerului la reintegrarea reclamantului în funcția de inspector școlar general al I.S.J. Vrancea este inadmisibilă, în opinia recurentului. Având în vedere natura contractului de management, instanța de judecată nu poate să intervină și să prelungească un contract care a expirat în temeiul legii, nu poate interveni peste voința părților, voință exprimată într-un cadru legal. Contractul de management a fost încheiat pentru o perioadă de 4 ani de la data numirii, iar o reintegrare pe funcție a reclamantului ulterior expirării perioadei determinate pentru care a fost încheiat acesta este imposibil de realizat.

- Instanța de fond a aplicat greșit legea, deoarece contrar motivării instanței, situația în care se află reclamantul este reglementată de dispozițiile art. 52 alin. (1) pct. b) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, potrivit cărora contractul de muncă poate fi suspendat, din inițiativa angajatorului „în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești”. Este relevant că măsura dispusă de minister prin ordin a fost emisă în baza unui text legal (precizat) declarat constituțional (Decizia C.C.R.

nr. 24 din 22 ianuarie 2003), deci măsura a fost dispusă cu respectarea prevederilor Constituției României și a Convenției Europene a Drepturilor Omului și nu încalcă prezumția de nevinovăție, fiind, dimpotrivă, o măsură de protecție în condițiile în care contractul de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Așa cum însuși reclamantul a recunoscut cu ocazia instrumentării Dosarului nr. 697/91/2011 aflat pe rolul Tribunalului Vrancea, în care a avut/are calitatea de inculpat pentru infracțiuni de corupție (Legea nr. 78/2000), faptele pentru care a fost trimis în judecată au legătură cu funcția deținută de acesta, funcția de inspector școlar general. În acest context, nu poate fi menținută logica și argumentarea instanței de fond care a înțeles că obligația civilă prevăzută în ordinul pe care l-a anulat ar fi fost „afectată de o condiție pur protestativă”.

- În condițiile în care Ordinul M.E.C.T.S. nr. 3791 din 1 martie 2011 a fost emis în conformitate cu Legea nr. 1/2011 - Legea educației naționale - și ale Ordinul M.E.C.T.S. nr. 3753 din 9 februarie 2011, în temeiul prevederilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 cu modificările și completările ulterioare, soluția de anulare a Ordinului nr. 3791 este motivată prin raportare la dispoziții legale neaplicabile în cauza dedusă judecății, respectiv art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale aplicabile, a susținerilor/apărărilor părților, Înalta Curte reține că recursul este fondat și va fi admis ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I.B. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S. (în prezent M.E.N.-M.E.N.) a vizat în principal anularea Ordinului nr. 3791 din 1 martie 2011, prin care începând cu data emiterii ordinului, reclamantul-profesor a fost suspendat din funcția de inspector școlar general la I.Ș.J. Vrancea, (în continuare I.S.J. Vrancea), până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești (art. 1). Totodată s-a solicitat reluarea de către reclamant a atribuțiilor de inspector școlar general al I.S.J.

Vrancea, cu plata drepturilor salariale la zi, continuarea contractului de management educațional din 28 martie 2008 până la împlinirea duratei pentru care a fost încheiat, precum și constatarea suspendării de drept a ordinului contestat în temeiul art. 15 alin. (2) coroborat cu art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, iar în situația neprimiri acestui din urmă capăt de cerere, s-a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 3971/2011. Ordinul nr. 3791 din 1 martie 2011 a fost emis în baza Legii educației naționale nr. 1/2011 și O.M.E.C.T.S nr. 3763/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, precum și în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 52 alin. (1) C. muncii, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ individual: „Contractul de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații: (…) c) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești”. În speță, nu se contestată că reclamatul avea calitatea de inculpat pentru infracțiuni de corupție, prevăzute de Legea nr. 78/2000, în Dosarul nr. 697/91/2011 aflat pe rolul Tribunalului Vrancea, aspect precizat chiar în cererea de chemare în judecată a M.E.C.T.S. Verificarea legalității ordinului a cărui anulare s-a cerut presupune raportarea la prevederile legale în baza cărora a fost emis, mai exact analiza de către instanță a respectării de către emitent a acestor prevederi.

Prima instanță apreciază că simpla existență a unei plângeri penale formulate chiar de I.S.J. Vrancea ridică probleme de etică și justețe din partea celor care au propus și emis ordinul, precum și că obligația suspendării contractului de muncă de către angajator este afectată de o condiție pur protestativă, iar în final că suspendarea din funcție nesocotește prezumția de nevinovăție. Înalta Curte nu împărtășește această abordare, pe care o consideră eronată, soluția primei instanțe neavând suport nici în actele dosarului și, cu deosebire, nici în prevederile legale care au stat la baza emiterii ordinului contestat, prevederi a căror încălcare nu a fost demonstrată.

Măsura suspendării reclamantului din funcția de inspector școlar general a fost emisă în baza legii, în exercitarea de către minister a prerogativei ce îi revin în calitate de angajator, deci cu respectarea principiului legalității, iar concluzia curții de apel neagă, practic, și libertatea autorității administrative de a decide care este soluția care răspunde cel mai bine interesului general dintre mai multe posibile, mai exact de a aprecia asupra oportunității dispunerii unei anumite măsuri prevăzute de lege, în concret de a face aplicația art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 3791 din 1 martie 2011. Este pertinentă, în acest context, apărarea recurentului-pârât în sensul că prevederile art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii nu sunt afectate de viciul de neconstituționalitate, așa cum se statuează prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003 a Curții Constituționale a României, fiind înlăturat astfel orice dubiu în privința legalității actului administrativ contestat.

Reținându-se că nu există motive legale pentru anularea Ordinului nr. 3791 din 1 martie 2011, măsura repunerii părților în situația anterioară dispusă de instanța de fond nu se justifică, cu atât mai mult cu cât conform Ordinului M.E.C.T.S. nr. 3351 din 03 martie 2008 contractul de management educațional a fost încheiat între părți, pe o durată de 4 ani, iar prin Ordinul nr. 3432 din 5 martie 2012 s-a dispus încetarea acestuia, aspecte consemnate în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 1686 din 29 martie 2013 ( formulată în Dosarul nr. 303/44/2011/a1 având ca obiect cererea de suspendare a Ordinului nr. 3791/2011). Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) teza I C. proc.

civ., se va admite recursul și se va modifica sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamantul I.B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.E.N. împotriva sentinței nr. 262 din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul I.B., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2015.