ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3389/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3389/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică din 1 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.- Reclamanta SC S.Y.I.V.T.A.S. persoană

juridică turcă, cu sediul în Istambul, a solicitat, prin acțiunea introductivă

de instanță, din data de 10 februarie 2010, obligarea pârâtei SC D.C. SRL să

înceteze faptele de concurență neloială săvârșite începând cu luna decembrie

2009, fapte ilicite care se circumscriu ipotezei sancționate de art. 4 alin.

(1) lit. e) din Legea nr. 11/1991 modificată; totodată reclamanta a solicitat

și obligarea pârâtei la publicarea hotărârii judecătorești ce se va pronunța.

În drept, reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 6 și art. 11 din Legea nr. 11/1991 privind

combaterea concurenței neloiale.

Potrivit reclamantei, pârâta activează

pe piață în același domeniu, respectiv captarea, tratarea și distribuția apei ,

precum și colectarea și epurarea apelor uzate, context în care, începând cu

luna decembrie 2009 a demarat o serie de acțiuni denigratoare la adresa

societății și a Sucursalei sale din România, materializate prin transmitere la

data de 21 decembrie 2009 către SC A.C. SA GALAȚI, unul dintre beneficiarii

serviciilor prestate de societate, a unui înscris în care afirma ca societatea S.Y.I.V.T.A.S.

este în stare de faliment.

Susține reclamanta că, în realitate, societatea

nu este în faliment, împrejurare dovedită cu înscrisuri emanând de la

autoritățile competente din Turcia, dar, cu toate acestea prin demersul ilicit

al pârâtei, reprezentantul beneficiarului SC A.C. SA, în considerarea celor

afirmate de pârâtă a luat în discuție încetarea contractului.

În consecință, reclamanta apreciază

că, fapta pârâtei a fost de natură să-i producă un prejudiciu major din

perspectiva imaginii în domeniul în care activează, impietând totodată asupra

bunului mers al afacerii sale.

Sentința pronunțată de prima instanță.

II - Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, investit cu soluționarea acțiunii de față, prin sentința

comercială nr. 6792 din 07 iunie 2010 a admis acțiunea și a obligat pârâta să

înceteze faptele de concurență neloială, respectiv să nu expedieze către beneficiarii

serviciilor reclamantei vreun înscris conținând afirmațiile transmise către SC A.C.

SA.

Prima instanță a reținut din

materialul probator administrat că sunt îndeplinite condițiile cerute pentru

existența faptelor de concurență neloială în sensul art. 4 lit. e) din Legea

nr. 11/1991 – respectiv un act de comunicare din partea pârâtului care să aibă

ca obiect afirmații mincinoase asupra unui concurent, afirmațiile de natură să

afecteze bunului mers al întreprinderii concurente.

În acest sens, instanța constată că

prin adresa nr. 21385/2009 pârâta a învederat unui partener comerciale al

reclamantei starea de insolvență a societății oferindu-se totodată pentru

finalizarea lucrărilor derulate de reclamantă, iar contrar celor susținute de

pârâtă, reclamanta a dovedit împrejurarea că nu se află în stare de faliment

prin relațiile obținute de la Oficiul Registrului Comerțului din Turcia.

În opinia instanței, afirmațiile

mincinoase făcute de pârâtă sunt de natură să dăuneze bunului mers al

activității desfășurate de reclamanta prin desmembrămintele sale, o dovadă în

acest sens este și faptul ca Societatea A.C. GALAȚI s-a adresat reclamantei

solicitându-i o evaluare financiară.

III – Apelul.

Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, prin decizia comercială nr. 32 din 27 ianuarie 2011 a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței fondului.

Examinând criticile formulate prin

cererea de apel, de netemeinicie și nelegalitate a hotărârii primei instanțe

sub aspectul stabilirii greșite a situației de fapt și aplicării greșite a

dispozițiilor art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991, instanța de apel apreciază

că informația furnizată de pârâta prin adresa încriminată nr. 21385 din 19

decembrie 2009 relativă la starea de faliment a reclamantei, are un caracter

mincinos, în condițiile în care nu există o hotărâre pronunțată de o instanță

judecătorească care să constate starea de faliment a societății mamă de

naționalitate turcă sau a desmembrămintelor sale cu activitate pe teritoriul

României.

Totodată, Curtea reține că pârâta este

o societate concurentă care are în obiectul de activitate lucrări și servicii

de genul celor prestate de reclamantă, iar preocuparea manifestată a pârâtei,

care este un terț desăvârșit față de contractul încheiat cu SC A.C., cu privire

la finalizarea lucrărilor la Stația de Epurare Galați, denotă indubitabil că

acțiunea întreprinsă a fost voluntară și neloială cu un evident potențial păgubitor

pentru reclamantă în raporturile cu partenerul ei contractual prin afectarea încrederii

reciproce.

IV – Recursul.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC D.C.

SRL a declarat recurs la data de 5 aprilie 2011, în termen legal solicitând modificarea

în tot a deciziei instanței de apel, cât și a sentinței fondului, în sensul

respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. susținând

că hotărârile pronunțate în cauză sunt lipsite de temei legal, sub aspectul îndeplinirii

condițiilor cuprinse în art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991, pentru ca fapta

să constituie concurența neloială.

Argumentele recurentei sunt, în esență

următoarele:

Cu privire la conținutul înscrisului

și la subiectul la care acesta face referire susține că informația vizând fapt

că societatea reclamantă este în faliment corespunde realității, potrivit

actelor noi anexate la prezentul recurs, care atestă existența dosarului nr. 544

din 18 mai 2009 înregistrat pe rolul Secției comerciale a Curții din Istambul

având ca obiect falimentul (suspendarea falimentului) societății reclamante,

dosar finalizat prin hotărârea nr. 365 din 3 iunie 2010 a Curții în sensul

declarării falimentului societății turce.

Totodată recurenta arată că informarea

cu privire la faptul că societatea reclamantă se află în faliment a fost făcută

de dl. D.D. (administratorul societății pârâte) și în exercitarea atribuțiilor

și obligațiilor pe care acesta le are în cadrul A.R.A. încă din anul 2006

conform recomandării nr. 395 din 4 iunie 2011 emanând de la această entitate.

Referitor la calitatea de societate

concurentă recurenta arată că interpretarea dată de instanță este minimalistă

fără o aprofundare a posibilității de înlocuire într-un contract cu finanțare

europeană ca cel în cauză, posibilități care din punct de vedere legal sunt

strict reglementate și sunt de competența exclusivă a autorității contractante

respective.

Cu privire la cea de-a treia condiție

impusă de textul de lege, respectiv ca afirmația să dăuneze bunului mers al

întreprinderii concurente, recurenta susține că informația transmisă nu a avut

un efect direct asupra activității societății reclamantei, care a primit în

continuare fondurile necesare executării contractului.

În susținerea recursului recurenta a

atașat copie în traducere legalizată a Hotărârii nr. 365/2010 pronunțată de

Secția comercială a Curții din Istambul, și adresa nr. 395 din 4 aprilie 2011

emisă de A.R.A.

Intimata reclamantă nu s-a prezentat la

termenul acordat pentru judecarea recursului, deși a fost legal citată, și nu a

formulat întâmpinare la cererea de recurs.

V - Înalta Curte verificând în cadrul

controlului de legalitate decizia atacată, în contextul criticilor formulate și

în raport și de înscrisurile noi depuse în această fază procesuală în

completarea probatoriului deja administrat constată următoarele:

Chestiunea de drept de a cărei

dezlegare depinde soluționarea prezentei cauze, constă în a ști dacă faptele

imputate pârâtei recurente în circumstanțele concrete în care s-au săvârșit

reprezintă un act de concurență neloială reglementat de Legea nr. 11/1991.

1.

Cu privire la legea aplicabilă.

Conceptul de concurență neloială din

punct de vedere legal este definit în art. 2 din Legea nr. 11/1991 potrivit

căruia constituie concurență neloială, orice act sau fapt contrar uzanțelor

cinstite în activitate industrială, de comercializare a produselor, de execuție

a lucrărilor și de efectuare a prestărilor de servicii.

Deși la prima vedere această definiție

legală a concurenței neloiale pare insuficient de analitică dispozițiile art. 2

trebuie înțelese în contextul celorlalte prevederi din lege respectiv art. 1

potrivit cărora comercianții sunt obligați să își exercite activitatea cu bună

credință potrivit uzanțelor cinstite, art. 1

1

, referitor la practici

contrare uzanțelor comerciale cinstite și art. 4 care reglementează categoriile

de acte și fapte de concurență neloială sancționate contravențional.

O primă concluzie care se impune din

analiza dispozițiilor legale sus menționate incidente în cauză este aceea că în

sfera concurenței neloiale reglementată de Legea nr. 11/1991 intră acele acte

sau fapte incriminate ca și contravenție, infracțiuni sau doar delicte civile,

prin care comercianții încalcă cu intenție ori numai din culpă atât prevederi

legale care cârmuiesc concurența și sau uzanțele cinstite în afaceri, în scopul

atragerii unui număr cât mai mare de clienți dinspre concurenți.

decizia atacată a fost confirmată soluția fondului în sensul comiterii de către

societatea pârâtă a unei fapte de concurență neloială ce constituie și contravenție

în sensul Legii nr. 11/1991 respectiv comunicarea de către un comerciant de

afirmații mincinoase asupra unui concurent afirmații referitoare la starea de

faliment a acestuia.

Faptele incriminate prin art. 4 lit. e)

din Legea nr. 11/1991 se înscriu în categoria faptelor de denigrare făcute de

autor, în detrimentul unui competitor, referitor la persoana comerciantului a

onorabilității sale, suficient de grave încât să aducă o atingere bunului mers

al întreprinderii denigrate.

În ce privește latura obiectivă a faptelor

de denigrare, textul de lege are în vedere ca afirmațiile denigratoare să nu

corespundă realității, să fie mincinoase, împrejurare pe care autorul

denigrării să o fi cunoscut la momentul comunicării.

Or, în cauză, comunicarea, făcută

confidențial de pârâtă prin adresa nr. 21385 din 19 decembrie 2009 referitoare

la faptul că reclamanta „este în stare de faliment” nu era neconformă cu

realitatea așa cum s-a dovedit indubitabil prin actul nou depus în recurs –

respectiv hotărârea pronunțată de Secția Comercială 1 a Curții din Istambul

pronunțată în dosarul nr. 2009/544 înregistrat pe rolul Curții la data de 18

mai 2009 având ca obiect suspendare faliment.

Din dispozitivul acestei hotărâri

rezultă că cererea de suspendare faliment înaintată de societatea turcă S.Y.I.V.T.A.S.

la data de 18 mai 2009 conform hotărârii Consiliului de Administrație al

Societății din 21 aprilie 2009, pe un termen de un an, în baza unui proiect de

îmbunătățire, a fost respinsă, cu motivarea că nu poate fi vorba de speranța

unei îmbunătățiri a situației în sensul art. 324 C. com. turc, iar creditorii

au demarat procedura imediată de faliment.

Prin aceiași hotărâre s-a declarat falimentul

societății începând cu 3 iunie 2010 ora 14,

15

.

Prin urmare, informația diseminată de

societatea pârâtă prin adresa din decembrie 2009 referitoare la starea de faliment

a societății reclamantei era conformă cu realitatea deoarece societatea se afla

la acea dată într-o procedură de faliment derulată conform dispozițiilor

codului comercial turc, procedură în cadrul căreia solicitase pe cale de

acțiune suspendarea falimentului pe baza unui proiect de îmbunătățire a

activității cerere care a fost respinsă.

Cum conținutul obiectiv al denigrării

ca formă de manifestare a concurenței neloiale nu este îndeplinită, reținerea

faptei nu au suport legal, chiar dacă în opinia Curții pârâta, îndeplinește

condiția de potențial concurent, activând în același domeniu de activitate.

Altfel spus, într-o economie de piață

în competiția dinte agenții economici, pentru câștigarea extinderea sau păstrării

clientelei, transmiterea de informații de natura celei analizate, care

corespunde realității nu reprezintă o concurență ilicită deoarece Legea nu

sancționează o astfel de formă de competiție.

absența acestei probe irefutabile cu privire la realitatea stării de faliment

în care se află reclamanta, din perspectiva criteriului bunei credințe și a

uzanțelor cinstite în evaluarea comportamentului pârâtei, raportat la modul în

care a fost transmisă informația urmată de solicitarea de a fi verificată de

destinatar pentru oficializarea ei, nu rezultă o intenție de denigrare ca formă

competițională pe care legea o prohibă deoarece lipsește o cerință esențială, referitoare

la caracterul credibil al denigrării pentru destinatarul ei, or, pârâta a

transmis informația sub rezerva verificării ei de către destinatar, distinct de

faptul că destinatarul fiind un comerciant se prezumă că are un nivel de

înțelegere a informației , astfel cum a fost comunicată, peste standardele de

referință medii ale unui client neprofesionist. În alte cuvinte nici sub

aspectul elementului psihic cerința credibilității defăimării nu era

îndeplinită.

reclamanta în acțiunea în concurență neloială promovată la data de 11 februarie

2010, a afirmat ritos că nu este în faliment, trecând sub tăcere acțiunea

pendinte pe rolul instanțelor turce, având ca obiect suspendarea falimentului,

și semnificația juridică a procedurii declanșate în Turcia, iar în apel și

recurs nu s-a mai prezentat și nu a depus întâmpinare pentru a oferi propriile

argumente și explicații cu privire la procedura la care era supusă, dacă

procedura implica și o etapă de redresare a comerciantului aflat în dificultate

și consecințele juridice ale formulării unei astfel de acțiuni.

că în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, reținerea faptei de

concurență neloială în sarcina pârâtei prin denigrarea unui concurent de pe

piață în scopul dăunării bunului mers al activității acestuia, nu subzistă în

raport de dispozițiile legale incidente art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991,

va admite prezentul recurs în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. și va

modifica decizia atacată cu consecința admiterii apelului declarat de pârâtă

împotriva sentinței fondului pe care o va schimba în întregime în sensul

respingerii acțiunii reclamantei.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.

reclamanta, ca parte căzută în pretenții va fi obligată să-i achite pârâtei SC D.C.

SRL suma de 2.018,6 lei cheltuieli de judecată ocazionate de acest litigiu

reprezentând onorariu de avocat și taxe judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC D.C.

SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 32 din 27 ianuarie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o

modifică și în consecință:

Admite apelul declarat de pârâta SC D.C.

SRL BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 6792 din 7 iunie 2010 a

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o schimbă în

întregime, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC S.Y.I.V.T.A.S.

BUCUREȘTI.

Obligă intimata reclamantă SC S.Y.I.V.T.A.S.

BUCUREȘTI să-i achite pârâtei SC D.C. SRL BUCUREȘTI suma de 2.018,6 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2011.