ÎCCJ, decizie (scj.ro #83032)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83032) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Concurență

neloială. Acte de denigrare. Caracterul credibil al denigrării.

Condiții

Cuprins

pe materii: Drept comercial. Alte materii

Index

alfabetic: concurență neloială

-

denigrare

Legea

nr. 11/1991, art. 4 alin. (1) lit. e)

Potrivit art. 4

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991,

constituie contravenție

comunicarea,

chiar făcută confidențial, sau răspândirea de către un

comerciant de afirmații mincinoase asupra unui concurent sau asupra

mărfurilor/serviciilor sale, afirmații de natură să

dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente.

În situația în care se transmite o informație sub

rezerva verificării ei de către destinatarul comerciant, care se

prezumă că are un nivel de înțelegere a informației, astfel

cum a fost comunicată, peste standardele de referință medii ale

unui client neprofesionist, nu se poate reține o intenție de

denigrare ca formă competițională, pe care legea o prohibă,

deoarece lipsește o cerință esențială, referitoare la

caracterul credibil al denigrării pentru destinatarul ei.

Secția

a II-a civilă, Decizia nr. 3389 din 1 noiembrie 2011

Reclamanta

SC S.Y.I.V.T. AS persoană juridică turcă, cu sediul în Istambul,

a solicitat, prin acțiunea introductivă de instanță, din

data de 10 februarie 2010, obligarea pârâtei SC D.C. SRL să înceteze

faptele de concurență neloială săvârșite începând cu

luna decembrie 2009, fapte ilicite care se circumscriu ipotezei

sancționate de art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991

modificată; totodată, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei

la publicarea hotărârii judecătorești ce se va pronunța.

În

drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 6

și 11 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

Potrivit

reclamantei, pârâta activează pe piață în același domeniu,

respectiv captarea, tratarea și distribuția apei, precum și

colectarea și epurarea apelor uzate, context în care, începând cu luna

decembrie 2009, a demarat o serie de acțiuni denigratoare la adresa

societății și a Sucursalei sale din România, materializate prin

transmiterea la data de 21 decembrie 2009 către SC A.C. SA Galați,

unul dintre beneficiarii serviciilor prestate de societate, a unui înscris în

care afirma că societatea  S.Y.I.V.T. AS este în stare de faliment.

A

susținut reclamanta că, în realitate, societatea nu este în faliment,

împrejurare dovedită cu înscrisuri emanând de la autoritățile

competente din Turcia, dar, cu toate acestea, prin demersul ilicit al pârâtei,

reprezentantul beneficiarului SC A.C. SA, în considerarea celor afirmate de

pârâtă a luat în discuție încetarea contractului.

În

consecință, reclamanta a apreciat că fapta pârâtei a fost de

natură să-i producă un prejudiciu major din perspectiva imaginii

în domeniul în care activează, impietând totodată asupra bunului mers

al afacerii sale.

Tribunalul

București, Secția a VI-a comercială, investit cu

soluționarea acțiunii de față, prin sentința

comercială nr. 6792/2010 a admis acțiunea și a obligat pârâta

să înceteze faptele de concurență neloială, respectiv

să nu expedieze către beneficiarii serviciilor reclamantei vreun

înscris conținând afirmațiile transmise către SC A.C. SA.

Prima

instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile

cerute pentru existența faptelor de concurență neloială în

sensul art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991 – respectiv un act de comunicare

din partea pârâtului care să aibă ca obiect afirmații mincinoase

asupra unui concurent, afirmațiile de natură să afecteze bunului

mers al întreprinderii concurente.

În

acest sens, instanța a constatat că prin adresa nr. 21385/2009 pârâta

a învederat unui partener comercial al reclamantei starea de

insolvență a societății oferindu-se totodată pentru

finalizarea lucrărilor derulate de reclamantă, iar contrar celor susținute

de pârâtă, reclamanta a dovedit împrejurarea că nu se află în

stare de faliment, prin relațiile obținute de la Oficiul Registrului Comerțului din Turcia.

În

opinia instanței, afirmațiile mincinoase făcute de pârâtă

sunt de natură să dăuneze bunului mers al activității

desfășurate de reclamanta prin desmembrămintele sale, o

dovadă în acest sens este și faptul că societatea A.C.

Galați s-a adresat reclamantei solicitându-i o evaluare  financiară .

Curtea

de Apel București, Secția a V-a comercială, prin decizia

comercială nr. 32/2011, a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâtă împotriva sentinței fondului.

Examinând

criticile formulate prin cererea de apel, de netemeinicie și nelegalitate

a hotărârii primei instanțe, sub aspectul stabilirii greșite a

situației de fapt și aplicării greșite a dispozițiilor

art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991, instanța de apel a apreciat că

informația furnizată de pârâta prin adresa încriminată nr.

21385/2009 relativă la starea de faliment a reclamantei, are un caracter

mincinos, în condițiile în care nu există o hotărâre

pronunțată de o instanță judecătorească care

să constate starea de faliment a societății mamă de

naționalitate turcă sau a desmembrămintelor sale cu activitate

pe teritoriul României.

Totodată,

Curtea a reținut că pârâta este o societate concurentă care are

în obiectul de activitate lucrări și servicii de genul celor prestate

de reclamantă, iar preocuparea manifestată a pârâtei, care este un

terț desăvârșit față de contractul încheiat cu SC

A.C., cu privire la finalizarea lucrărilor la Stația de Epurare Galați, denotă indubitabil că acțiunea

întreprinsă a fost voluntară și neloială cu un evident

potențial păgubitor pentru reclamantă în raporturile cu

partenerul ei contractual prin afectarea  încrederii reciproce.

Împotriva

acestei decizii, pârâta SC D.C. SRL a declarat recurs solicitând  modificarea

în tot a deciziei instanței de apel, cât și a sentinței

fondului, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca

neîntemeiată.

Recurenta

și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9

C. proc. civ. susținând că hotărârile

pronunțate în cauză sunt lipsite de temei legal, sub aspectul

îndeplinirii condițiilor cuprinse în art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991,

pentru că  fapta sa constituie concurența neloială.

Argumentele

recurentei sunt, în esență următoarele:

Cu

privire la conținutul înscrisului și la subiectul la care acesta face

referire a susținut că informația vizând faptul că

societatea reclamantă este în faliment corespunde realității,

(…) care atestă existența dosarului nr. 544 din 18 mai 2009

înregistrat pe rolul Secției comerciale a Curții din Istambul având

ca obiect falimentul (suspendarea falimentului) societății

reclamante, dosar finalizat prin hotărârea nr. 365 din 3 iunie 2010 a Curții, în sensul declarării falimentului societății turce.

Totodată,

recurenta a arătat că informarea cu privire la faptul că

societatea reclamantă se află în faliment a fost făcută de

dl. D.D. (administratorul societății pârâte) și în exercitarea

atribuțiilor și obligațiilor pe care acesta le are în cadrul

Asociației Române a Apei încă din anul 2006, conform

recomandării nr. 395/2011, emanând de la această entitate.

Referitor

la calitatea de societate concurentă, recurenta a arătat că

interpretarea dată de instanță este minimalistă

fără o aprofundare a posibilității de înlocuire într-un

contract cu finanțare europeană ca cel în cauză,

posibilități care din punct de vedere legal sunt strict reglementate

și sunt de competența exclusivă a autorității

contractante respective.

Cu

privire la cea de-a treia condiție impusă de textul de lege,

respectiv ca afirmația să dăuneze bunului mers al întreprinderii

concurente, recurenta a susținut că informația transmisă nu

a avut un efect direct asupra activității societății

reclamantei, care a primit în continuare fondurile necesare executării

contractului.(…)

Înalta

Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în

contextul criticilor formulate și în raport și de înscrisurile noi depuse

în această fază procesuală în completarea probatoriului deja

administrat, a constatat următoarele:

Chestiunea

de drept de a cărei dezlegare depinde soluționarea prezentei cauze

constă în a ști dacă faptele imputate pârâtei recurente în

circumstanțele concrete în care s-au săvârșit reprezintă un

act de concurență neloială reglementat de Legea nr. 11/1991.

Cu

privire la legea aplicabilă.

Conceptul

de concurență neloială, din punct de vedere legal, este definit

în art. 2 din Legea nr. 11/1991 potrivit căruia constituie

concurență neloială orice act sau fapt contrar uzanțelor

cinstite în activitate industrială, de comercializare a produselor, de

execuție a lucrărilor și de efectuare a prestărilor de servicii.

Deși

la prima vedere această definiție legală a concurenței

neloiale pare insuficient de analitică, dispozițiile art. 2 trebuie

înțelese în contextul celorlalte prevederi din lege, respectiv art. 1,

potrivit cărora comercianții sunt obligați să își

exercite activitatea cu bună credință potrivit uzanțelor

cinstite, art. 1

1

, referitor la practici contrare uzanțelor

comerciale cinstite și art. 4 care reglementează categoriile de acte

și fapte de concurență neloială sancționate

contravențional.

O

primă concluzie care se impune din analiza dispozițiilor legale sus

menționate incidente în cauză este aceea că în sfera

concurenței neloiale reglementată de Legea nr. 11/1991 intră

acele acte sau fapte  incriminate ca și

contravenție,

infracțiuni sau doar delicte civile

, prin care comercianții

încalcă cu intenție ori numai din culpă atât prevederi legale

care cârmuiesc concurența și sau uzanțele cinstite în afaceri,

în scopul atragerii unui număr cât mai mare de clienți dinspre

concurenți.

2.

Revenind la cauza de față, prin decizia atacată a fost

confirmată soluția fondului în sensul comiterii de către

societatea pârâtă a unei fapte de concurență neloială ce

constituie și contravenție în sensul Legii nr. 11/1991, respectiv

comunicarea de către un comerciant de afirmații mincinoase asupra

unui concurent afirmații referitoare la starea de faliment a acestuia.

Faptele

incriminate prin art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991 se înscriu în categoria

faptelor de denigrare făcute de autor, în detrimentul unui competitor,

referitor la persoana comerciantului a onorabilității sale, suficient

de grave încât să aducă o atingere bunului mers al întreprinderii

denigrate.

În

ce privește latura obiectivă a faptelor de denigrare, textul de lege

are în vedere ca afirmațiile denigratoare să nu corespundă

realității, să fie mincinoase, împrejurare pe care autorul

denigrării să o fi cunoscut la momentul comunicării.

Or,

în cauză, comunicarea, făcută confidențial de pârâtă

prin adresa nr. 21385 din 19 decembrie 2009 referitoare la faptul că

reclamanta „este în stare de faliment” nu era neconformă cu realitatea

așa cum s-a dovedit indubitabil prin actul nou depus în recurs, respectiv

hotărârea pronunțată de Secția Comercială 1 a Curții din Istambul pronunțată în dosarul nr. 2009/544 înregistrat pe rolul

Curții la data de 18 mai 2009 având ca obiect suspendare faliment.

Din

dispozitivul acestei hotărâri rezultă că cererea de suspendare

faliment înaintată de societatea turcă S.Y.I.V.T. AS la data de 18

mai 2009, conform hotărârii Consiliului de Administrație al

Societății din 21 aprilie 2009, pe un termen de un an, în baza unui

proiect de îmbunătățire, a fost respinsă, cu motivarea

că nu poate fi vorba de speranța unei îmbunătățiri a

situației în sensul art. 324 C. com. turc, iar creditorii au demarat

procedura imediată de faliment.

Prin

aceeași hotărâre s-a declarat falimentul societății

începând cu 3 iunie 2010 ora 14,

15

.

Prin

urmare, informația diseminată de societatea pârâtă prin adresa

din decembrie 2009 referitoare la starea de faliment a societății

reclamantei era conformă cu realitatea deoarece societatea se afla la acea

dată într-o procedură de faliment derulată conform

dispozițiilor codului comercial turc,  procedură în cadrul

căreia solicitase pe cale de acțiune suspendarea falimentului pe baza

unui proiect de îmbunătățire a activității cerere care

a fost respinsă.

Cum

conținutul obiectiv al denigrării ca formă de manifestare a

concurenței neloiale nu este îndeplinită, reținerea faptei nu

are suport legal, chiar dacă în opinia Curții pârâta

îndeplinește condiția de potențial concurent, activând în

același domeniu de activitate.

Altfel

spus, într-o economie de piață în competiția dinte agenții

economici, pentru câștigarea extinderea sau păstrarea clientelei,

transmiterea de informații de natura celei analizate, care corespunde realității

nu reprezintă o concurență ilicită, deoarece Legea nu

sancționează o astfel de formă de competiție.

3.

Sub un alt aspect, chiar și în absența acestei probe irefutabile cu

privire la realitatea stării de faliment în care se află reclamanta,

din perspectiva criteriului bunei credințe și a uzanțelor

cinstite în evaluarea comportamentului pârâtei, raportat la modul în care a

fost transmisă informația urmată de solicitarea de a fi

verificată de destinatar pentru oficializarea ei, nu rezultă o

intenție de denigrare ca formă competițională, pe care

legea o prohibă, deoarece lipsește o cerință

esențială, referitoare la caracterul credibil al denigrării

pentru destinatarul ei, or, pârâta a transmis informația sub rezerva

verificării  ei de către destinatar, distinct de faptul că

destinatarul fiind un comerciant se prezumă că are un nivel de

înțelegere a informației, astfel cum a fost comunicată, peste

standardele de referință medii ale unui client neprofesionist. În alte

cuvinte, nici sub aspectul elementului psihic cerința

credibilității defăimării nu era îndeplinită.

Curtea

a constatat, totodată, că reclamanta în acțiunea în

concurență neloială promovată la data de 11 februarie 2010 a afirmat rituos că nu este în faliment, trecând sub tăcere acțiunea pendinte pe

rolul instanțelor turce, având ca obiect suspendarea falimentului, și

semnificația juridică a procedurii declanșate în Turcia, iar în

apel și recurs nu s-a mai prezentat și nu a depus întâmpinare pentru

a oferi propriile argumente și explicații cu privire la procedura la

care era supusă, dacă procedura implica și o etapă de

redresare a comerciantului  aflat în dificultate și consecințele

juridice ale formulării unei astfel de acțiuni.

Așa

fiind, Înalta Curte, constatând că în raport de circumstanțele

concrete ale cauzei, reținerea faptei de concurență

neloială în sarcina pârâtei prin denigrarea unui concurent de pe

piață în scopul dăunării bunului mers al

activității acestuia, nu subzistă în raport de dispozițiile

legale incidente, art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991, a admis recursul în

temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. și a modificat decizia

atacată cu consecința admiterii apelului declarat de pârâtă

împotriva sentinței fondului pe care a schimbat-o în întregime în sensul

respingerii acțiunii reclamantei.