ÎCCJ, decizie (scj.ro #83032)

Concurență neloială. Acte de denigrare. Caracterul credibil al denigrării. Condiții Cuprins pe materii: Drept comercial. Alte materii Index alfabetic: concurență neloială - denigrare Legea nr. 11/1991, art. 4 alin. (1) lit. e) Potrivit art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991, constituie contravenție comunicarea, chiar făcută confidențial, sau răspândirea de către un comerciant de afirmații mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirmații de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente.

În situația în care se transmite o informație sub rezerva verificării ei de către destinatarul comerciant, care se prezumă că are un nivel de înțelegere a informației, astfel cum a fost comunicată, peste standardele de referință medii ale unui client neprofesionist, nu se poate reține o intenție de denigrare ca formă competițională, pe care legea o prohibă, deoarece lipsește o cerință esențială, referitoare la caracterul credibil al denigrării pentru destinatarul ei. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3389 din 1 noiembrie 2011 Reclamanta SC S.Y.I.V.T. AS persoană juridică turcă, cu sediul în Istambul, a solicitat, prin acțiunea introductivă de instanță, din data de 10 februarie 2010, obligarea pârâtei SC D.C.

SRL să înceteze faptele de concurență neloială săvârșite începând cu luna decembrie 2009, fapte ilicite care se circumscriu ipotezei sancționate de art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991 modificată; totodată, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la publicarea hotărârii judecătorești ce se va pronunța. În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 6 și 11 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale. Potrivit reclamantei, pârâta activează pe piață în același domeniu, respectiv captarea, tratarea și distribuția apei, precum și colectarea și epurarea apelor uzate, context în care, începând cu luna decembrie 2009, a demarat o serie de acțiuni denigratoare la adresa societății și a Sucursalei sale din România, materializate prin transmiterea la data de 21 decembrie 2009 către SC A.C.

SA Galați, unul dintre beneficiarii serviciilor prestate de societate, a unui înscris în care afirma că societatea S.Y.I.V.T. AS este în stare de faliment. A susținut reclamanta că, în realitate, societatea nu este în faliment, împrejurare dovedită cu înscrisuri emanând de la autoritățile competente din Turcia, dar, cu toate acestea, prin demersul ilicit al pârâtei, reprezentantul beneficiarului SC A.C. SA, în considerarea celor afirmate de pârâtă a luat în discuție încetarea contractului. În consecință, reclamanta a apreciat că fapta pârâtei a fost de natură să-i producă un prejudiciu major din perspectiva imaginii în domeniul în care activează, impietând totodată asupra bunului mers al afacerii sale.

Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, investit cu soluționarea acțiunii de față, prin sentința comercială nr. 6792/2010 a admis acțiunea și a obligat pârâta să înceteze faptele de concurență neloială, respectiv să nu expedieze către beneficiarii serviciilor reclamantei vreun înscris conținând afirmațiile transmise către SC A.C. SA. Prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile cerute pentru existența faptelor de concurență neloială în sensul art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991 – respectiv un act de comunicare din partea pârâtului care să aibă ca obiect afirmații mincinoase asupra unui concurent, afirmațiile de natură să afecteze bunului mers al întreprinderii concurente.

În acest sens, instanța a constatat că prin adresa nr. 21385/2009 pârâta a învederat unui partener comercial al reclamantei starea de insolvență a societății oferindu-se totodată pentru finalizarea lucrărilor derulate de reclamantă, iar contrar celor susținute de pârâtă, reclamanta a dovedit împrejurarea că nu se află în stare de faliment, prin relațiile obținute de la Oficiul Registrului Comerțului din Turcia. În opinia instanței, afirmațiile mincinoase făcute de pârâtă sunt de natură să dăuneze bunului mers al activității desfășurate de reclamanta prin desmembrămintele sale, o dovadă în acest sens este și faptul că societatea A.C. Galați s-a adresat reclamantei solicitându-i o evaluare financiară . Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 32/2011, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței fondului.

Examinând criticile formulate prin cererea de apel, de netemeinicie și nelegalitate a hotărârii primei instanțe, sub aspectul stabilirii greșite a situației de fapt și aplicării greșite a dispozițiilor art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991, instanța de apel a apreciat că informația furnizată de pârâta prin adresa încriminată nr. 21385/2009 relativă la starea de faliment a reclamantei, are un caracter mincinos, în condițiile în care nu există o hotărâre pronunțată de o instanță judecătorească care să constate starea de faliment a societății mamă de naționalitate turcă sau a desmembrămintelor sale cu activitate pe teritoriul României.

Totodată, Curtea a reținut că pârâta este o societate concurentă care are în obiectul de activitate lucrări și servicii de genul celor prestate de reclamantă, iar preocuparea manifestată a pârâtei, care este un terț desăvârșit față de contractul încheiat cu SC A.C., cu privire la finalizarea lucrărilor la Stația de Epurare Galați, denotă indubitabil că acțiunea întreprinsă a fost voluntară și neloială cu un evident potențial păgubitor pentru reclamantă în raporturile cu partenerul ei contractual prin afectarea încrederii reciproce. Împotriva acestei decizii, pârâta SC D.C. SRL a declarat recurs solicitând modificarea în tot a deciziei instanței de apel, cât și a sentinței fondului, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că hotărârile pronunțate în cauză sunt lipsite de temei legal, sub aspectul îndeplinirii condițiilor cuprinse în art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991, pentru că fapta sa constituie concurența neloială. Argumentele recurentei sunt, în esență următoarele: Cu privire la conținutul înscrisului și la subiectul la care acesta face referire a susținut că informația vizând faptul că societatea reclamantă este în faliment corespunde realității, (…) care atestă existența dosarului nr. 544 din 18 mai 2009 înregistrat pe rolul Secției comerciale a Curții din Istambul având ca obiect falimentul (suspendarea falimentului) societății reclamante, dosar finalizat prin hotărârea nr. 365 din 3 iunie 2010 a Curții, în sensul declarării falimentului societății turce.

Totodată, recurenta a arătat că informarea cu privire la faptul că societatea reclamantă se află în faliment a fost făcută de dl. D.D. (administratorul societății pârâte) și în exercitarea atribuțiilor și obligațiilor pe care acesta le are în cadrul Asociației Române a Apei încă din anul 2006, conform recomandării nr. 395/2011, emanând de la această entitate. Referitor la calitatea de societate concurentă, recurenta a arătat că interpretarea dată de instanță este minimalistă fără o aprofundare a posibilității de înlocuire într-un contract cu finanțare europeană ca cel în cauză, posibilități care din punct de vedere legal sunt strict reglementate și sunt de competența exclusivă a autorității contractante respective.

Cu privire la cea de-a treia condiție impusă de textul de lege, respectiv ca afirmația să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente, recurenta a susținut că informația transmisă nu a avut un efect direct asupra activității societății reclamantei, care a primit în continuare fondurile necesare executării contractului.(…) Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în contextul criticilor formulate și în raport și de înscrisurile noi depuse în această fază procesuală în completarea probatoriului deja administrat, a constatat următoarele: Chestiunea de drept de a cărei dezlegare depinde soluționarea prezentei cauze constă în a ști dacă faptele imputate pârâtei recurente în circumstanțele concrete în care s-au săvârșit reprezintă un act de concurență neloială reglementat de Legea nr. 11/1991.

Cu privire la legea aplicabilă. Conceptul de concurență neloială, din punct de vedere legal, este definit în art. 2 din Legea nr. 11/1991 potrivit căruia constituie concurență neloială orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitate industrială, de comercializare a produselor, de execuție a lucrărilor și de efectuare a prestărilor de servicii. Deși la prima vedere această definiție legală a concurenței neloiale pare insuficient de analitică, dispozițiile art. 2 trebuie înțelese în contextul celorlalte prevederi din lege, respectiv art. 1, potrivit cărora comercianții sunt obligați să își exercite activitatea cu bună credință potrivit uzanțelor cinstite, art. 1 1 , referitor la practici contrare uzanțelor comerciale cinstite și art. 4 care reglementează categoriile de acte și fapte de concurență neloială sancționate contravențional.

O primă concluzie care se impune din analiza dispozițiilor legale sus menționate incidente în cauză este aceea că în sfera concurenței neloiale reglementată de Legea nr. 11/1991 intră acele acte sau fapte incriminate ca și contravenție, infracțiuni sau doar delicte civile , prin care comercianții încalcă cu intenție ori numai din culpă atât prevederi legale care cârmuiesc concurența și sau uzanțele cinstite în afaceri, în scopul atragerii unui număr cât mai mare de clienți dinspre concurenți. 2. Revenind la cauza de față, prin decizia atacată a fost confirmată soluția fondului în sensul comiterii de către societatea pârâtă a unei fapte de concurență neloială ce constituie și contravenție în sensul Legii nr. 11/1991, respectiv comunicarea de către un comerciant de afirmații mincinoase asupra unui concurent afirmații referitoare la starea de faliment a acestuia.

Faptele incriminate prin art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991 se înscriu în categoria faptelor de denigrare făcute de autor, în detrimentul unui competitor, referitor la persoana comerciantului a onorabilității sale, suficient de grave încât să aducă o atingere bunului mers al întreprinderii denigrate. În ce privește latura obiectivă a faptelor de denigrare, textul de lege are în vedere ca afirmațiile denigratoare să nu corespundă realității, să fie mincinoase, împrejurare pe care autorul denigrării să o fi cunoscut la momentul comunicării.

Or, în cauză, comunicarea, făcută confidențial de pârâtă prin adresa nr. 21385 din 19 decembrie 2009 referitoare la faptul că reclamanta „este în stare de faliment” nu era neconformă cu realitatea așa cum s-a dovedit indubitabil prin actul nou depus în recurs, respectiv hotărârea pronunțată de Secția Comercială 1 a Curții din Istambul pronunțată în dosarul nr. 2009/544 înregistrat pe rolul Curții la data de 18 mai 2009 având ca obiect suspendare faliment. Din dispozitivul acestei hotărâri rezultă că cererea de suspendare faliment înaintată de societatea turcă S.Y.I.V.T. AS la data de 18 mai 2009, conform hotărârii Consiliului de Administrație al Societății din 21 aprilie 2009, pe un termen de un an, în baza unui proiect de îmbunătățire, a fost respinsă, cu motivarea că nu poate fi vorba de speranța unei îmbunătățiri a situației în sensul art. 324 C. com.

turc, iar creditorii au demarat procedura imediată de faliment. Prin aceeași hotărâre s-a declarat falimentul societății începând cu 3 iunie 2010 ora 14, 15 . Prin urmare, informația diseminată de societatea pârâtă prin adresa din decembrie 2009 referitoare la starea de faliment a societății reclamantei era conformă cu realitatea deoarece societatea se afla la acea dată într-o procedură de faliment derulată conform dispozițiilor codului comercial turc, procedură în cadrul căreia solicitase pe cale de acțiune suspendarea falimentului pe baza unui proiect de îmbunătățire a activității cerere care a fost respinsă. Cum conținutul obiectiv al denigrării ca formă de manifestare a concurenței neloiale nu este îndeplinită, reținerea faptei nu are suport legal, chiar dacă în opinia Curții pârâta îndeplinește condiția de potențial concurent, activând în același domeniu de activitate.

Altfel spus, într-o economie de piață în competiția dinte agenții economici, pentru câștigarea extinderea sau păstrarea clientelei, transmiterea de informații de natura celei analizate, care corespunde realității nu reprezintă o concurență ilicită, deoarece Legea nu sancționează o astfel de formă de competiție.

3. Sub un alt aspect, chiar și în absența acestei probe irefutabile cu privire la realitatea stării de faliment în care se află reclamanta, din perspectiva criteriului bunei credințe și a uzanțelor cinstite în evaluarea comportamentului pârâtei, raportat la modul în care a fost transmisă informația urmată de solicitarea de a fi verificată de destinatar pentru oficializarea ei, nu rezultă o intenție de denigrare ca formă competițională, pe care legea o prohibă, deoarece lipsește o cerință esențială, referitoare la caracterul credibil al denigrării pentru destinatarul ei, or, pârâta a transmis informația sub rezerva verificării ei de către destinatar, distinct de faptul că destinatarul fiind un comerciant se prezumă că are un nivel de înțelegere a informației, astfel cum a fost comunicată, peste standardele de referință medii ale unui client neprofesionist.

În alte cuvinte, nici sub aspectul elementului psihic cerința credibilității defăimării nu era îndeplinită. Curtea a constatat, totodată, că reclamanta în acțiunea în concurență neloială promovată la data de 11 februarie 2010 a afirmat rituos că nu este în faliment, trecând sub tăcere acțiunea pendinte pe rolul instanțelor turce, având ca obiect suspendarea falimentului, și semnificația juridică a procedurii declanșate în Turcia, iar în apel și recurs nu s-a mai prezentat și nu a depus întâmpinare pentru a oferi propriile argumente și explicații cu privire la procedura la care era supusă, dacă procedura implica și o etapă de redresare a comerciantului aflat în dificultate și consecințele juridice ale formulării unei astfel de acțiuni.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, reținerea faptei de concurență neloială în sarcina pârâtei prin denigrarea unui concurent de pe piață în scopul dăunării bunului mers al activității acestuia, nu subzistă în raport de dispozițiile legale incidente, art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991, a admis recursul în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. și a modificat decizia atacată cu consecința admiterii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței fondului pe care a schimbat-o în întregime în sensul respingerii acțiunii reclamantei.