ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3337/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3337/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

chemat în judecată pârâta S.M. spre a fi obligată la plata sumei de 155.000.000

lei, cu titlu de daune morale, pentru „încălcarea obligațiilor de loialitate

asumate” pe temeiurile din art. 4 lit. b) din Legea nr. 11/1991, privind

concurența neloială, art. 142 din Legea nr. 35/1990 și art. 998 C. civ.

Se invocă încălcarea obligației asumate prin

angajamentul de loialitate din 30 aprilie 1995, act adițional la contractul

individual de muncă pentru funcția de director executiv, care prevedea

interdicția încadrării, pe timp de un an, la firme concurente.

Pârâta a depus, la 29 august 1995, cererea de

demisie, după care s-a încadrat la firma R. SA, care desfășoară același gen de

comerț ca și C. SA, fiind constituită de un grup de foști lucrători ai acesteia

(anexa 8), unde a atras partenerii externi și interni ai C. SA (anexa 9).

Municipiului București a declinat competența în favoarea Judecătoriei

sectorului 2 București, considerând acțiunea reclamantei izvorâtă din

raporturile de muncă și, deci, având natura unui litigiu de muncă.

Prin decizia nr. 295/1997 a Curții de Apel București,

cauza a fost trimisă Tribunalului București, secția comercială, reținându-se că

litigiul izvorăște dintr-un act de concurență comercială, ceea ce-i conferă

cauzei natura comercială.

prin sentința civilă nr. 990/1998, a respins acțiunea reclamantei ca prematură,

nefiind, încă, instituită răspunderea contravențională sau penală, în

condițiile art. 9 din Legea nr. 11/1991, soluție menținută prin decizia civilă

nr. 60/1999 a Curții de Apel București.

nr. 298 din 20 ianuarie 2000, după aproape 4 ani de la data introducerii

acțiunii, a decis casarea deciziei și desființarea sentinței și a trimis cauza

aceluiași tribunal, arătând că: „Instanța civilă competentă, sesizată cu o

astfel de acțiune, în raport cu temeiul legal, invocând probele administrate,

stabilește, pe de o parte, dacă faptele reclamate sunt concurențiale, în afara

cauzelor amintite și, dacă dispozițiile invocate sunt aplicabile persoanei

chemate în judecată, iar, pe de altă parte, dacă au fost cauzate daune morale”.

secția civilă, prin sentința nr. 600 din 29 ianuarie 2001, a respins acțiunea,

ca nefondată, reținând, în esență, că prevederile invocate nu-i sunt aplicabile

pârâtei și că nu s-a făcut dovada faptelor de concurență neloială și, deci, a

elementelor răspunderii civile delictuale.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

schimbat în tot, sentința și a admis acțiunea pentru suma de 150 milioane lei

daune morale, cu motivarea că:

- pârâta a cerut demisia la 29 august 1995, iar prin

adresa nr. 62 din 8 septembrie 1995, reclamanta i-a comunicat lista cu mai

multe firme concurente, între care și SC R.;

- clauzele angajamentului de loialitate erau

incidente față de cererea de demisie și de măsura luată, privind desfacerea

contractului de muncă, începând cu 1 septembrie 1995;

- la 11 septembrie 1995, pârâta s-a angajat la SC R.

SA, având aceleași atribuții de serviciu ca la C. SA;

- a săvârșit acte concrete de concurență neloială în

raport cu un partener extern V.R.6 M.B.A., anterior;

- încălcând și art. 142 din Legea nr. 31/1990, prin

aceea că, la 1 iulie 1994, a încheiat cu firma C. Ltd un contract de muncă

pentru funcția de director executiv – comerț exterior, firmă concurentă cu

reclamanta.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat

recurs pârâta, fără a indica temeiurile din art. 304 C. proc. civ., formulând

următoarele critici:

- Greșit s-a reținut că este aplicabilă clauza de

neconcurență și în situația când pârâtei i s-a desfăcut disciplinar contractul

de muncă, cât timp ea privește numai cazul desfacerii din „inițiativa

salariatului”.

- Angajamentul de loialitate este nul absolut,

nefiind permis de dispozițiile de principiu din art. 1 alin. (2) C. muncii, în

vigoare, (libertatea muncii constituie „un drept fundamental al cetățenilor”)

și de art. 18 din același cod („drepturile persoanei încadrate în muncă nu pot

face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări”).

-

Dispozițiile art. 4 lit. b) și c) din Legea nr. 11/1991 nu sunt aplicabile,

întrucât:

- încadrarea la R. SA s-a făcut după pierderea

calității de salariat la reclamantă, iar

- societatea C. Ltd nu figurează pe lista comunicată

pârâtei la 8 septembrie 1995;

- dispozițiile art. 4 lit. i) nefiind invocate în

acțiune și nici ulterior de reclamantă, care și-a precizat expres temeiurile

aplicabile – art. 4 lit. b) și c), astfel că instanța de apel a acordat ceea ce

nu s-a cerut și, pe de altă parte,

- nu s-au dovedit fapte concrete de deturnare a

clientelei reclamantei.

-

Nu se puteau aplica, simultan, regulile răspunderii contractuale și cele

delictuale, prima formă de răspundere înlăturând-o pe ce de a doua, cât timp

s-au invocat neîndeplinirea unei obligații contractuale, iar, condițiile

răspunderii delictuale nu sunt îndeplinite;

-

Raporturile juridice de dreptul muncii exclud răspunderea pentru daune morale,

conform art.103 C. muncii

II. Recursul este nefondat.

Natura raporturilor juridice dintre părți

- Contractele civile

- a. Prin contractul individual de muncă, nr. 23 din

20 aprilie 1992, pârâta a fost angajată director adjunct, asumându-și obligația

„să-și îndeplinească sarcinile de serviciu prevăzute în fișa postului, potrivit

Regulamentului de organizare și funcționare a societății, pe cele ce-i revin

din Contractul colectiv de muncă și Regulamentul de ordine interioară și să

semneze angajamentul de loialitate, anexă la prezentul contract”.

- b. Clauza 4 lit. i) din angajamentul de loialitate

prevede: „cunosc prevederile stipulate în contractul colectiv de muncă, potrivit

cărora în cazul în care voi cere desfacerea contractului de muncă, societatea

poate să-mi impună ca, timp de 1 an, să nu activez la firme concurente C. și

că, în caz de neconformare, voi fi urmărit în justiție pentru daune morale”.

- c. Clauza 6 Cap. IV din Contractul colectiv de

muncă, adoptat la 19 februarie 1992, are următorul conținut:

(1) „În cazul în care desfacerea contractului

individual de muncă survine din inițiativa salariatului, administrația

societății îi poate impune acestuia, ținând seama de postul ocupat și de

complexitatea operațiunilor în care a fost implicat, ca acesta să nu activeze

sau să nu se angajeze la firme concurente C., timp de un an”.

(2) „Lista firmelor concurente se va întocmi de

consiliul de administrație și i se va prezenta salariatului aflat în situația

stipulată la alin. (1), sub semnătură”.

(3) „În situația în care salariatul demisionar nu se

va conforma, va răspunde material pentru prejudiciile produse sau, după caz, va

plăti daune morale”.

1.2. Încetarea raporturilor de muncă.

a) Prin nota de constatare din 17 august 1995,

înregistrată sub nr. 147 din 28 august 1995, s-au reținut unele abateri grave

comise de pârâtă, care a angajat „importul a 150 tone granule PET, fără

contract extern de la V.R. Germania, transferându-se în contul cesteia suma de

184.000 dolari S.U.A., din care 150.000 dolari S.U.A. s-a acoperit din contul

C. SA, iar în prezent C. SA are o datorie la societatea mixtă V.R. de 836.323

dolari S.U.A.”

A doua zi, pârâta a înregistrat, la conducerea

societății, cererea de demisie a acesteia, iar prin decizia nr. 79 din 30

august 1995, urmează ca, începând cu data de 11 septembrie 1995, să i se

desfacă, disciplinar, contractul de muncă, în baza art. 130 lit. i) C. muncii.

b) Reclamanta, în ziua de 8 noiembrie 1995, cu adresa

nr. 62, sub semnătura pârâtei, îi înmânează acesteia carnetul de muncă și lista

firmelor concurente, cum sunt de exemplu R.T., R.V., G.V., R.D. sau care au în

sfera lor de activitate operațiuni de comerț exterior, în general, și cu produse

chimice în special”.

concurență neloială.

2.1. Pârâta a îndeplinit funcția de director executiv

– comerț exterior, având în coordonare trei servicii : expert fibre sintetice;

expert cauciuc sintetic și produse din cauciuc și import 5 – diverse produse

chimice, cu un număr de 35 de salariați.

Relațiile directe ale pârâtei sau cu principalii

parteneri interni – M. Vaslui, T. Iași, F. Săvinești, G. Câmpulung Muscel,

A.C., I.C.M.E. ș.a., precum și cu diverse firme din „Europa, Asia, S.U.A.,

lucrând nemijlocit cu cumpărătorii sau, de la caz la caz, prin alte modalități

stabilite cu partenerii”

2.2. Prin contractul nr. 16 rezultă că, încă din 1

iulie 1994 (dos. 901/2001, apel) pârâta se angajează la S.C. C. Ltd” în funcția

de director executiv, comerț exterior, societate care este, „una din cele mai

mari firme active din R O M Â N I A în domeniul chimic și petrochimic,

specializată în producție de produse petrochimice” (dosar fond, din c.v.-

patronului E.M.).

Contractul s-a încheiat în timp ce pârâta era în

contract cu reclamanta, pe aceeași funcție și cu o societate cu obiect de

activitate asemănător, ceea ce constituie un act din cele prevăzute în art. 142

alin. (5) din Legea nr. 31/1990 („Membrii Comitetului de direcție și directorii

unei societăți pe acțiuni nu vor putea fi, fără autorizarea Consiliului de

Administrație, administratori, membri în Comitetul de Direcție (…) în alte

societăți comerciale sau având același obiect de activitate (...) sub pedeapsa

revocării și a răspunderii pentru daune”); dar și un act din cele prevăzute în

art. 4 lit. b) din Legea nr. 11/1991, privind concurența neloială.

2.3. Prin comunicarea nr. 11915 din 18 septembrie

1995 (dosar fond I) directorul R.F. SA și pârâta, transmit societății A. că

„începând cu data de 11 septembrie 1995, doamna S.M. împreună cu domnul P.N. și

doamna N.E., fac parte din colectivul nostru (...) firma noastră, în afara

exportului de fibre (fibre sintetice și artificiale, are în profil și exportul

de produse chimice și petrochimice, iar în cazul în care sunteți interesați de

o colaborare vă stăm la dispoziție”.

Începând cu această dată (11 septembrie 1995) pârâta,

așadar, a încălcat clauza 6 din contractul colectiv de muncă și 4 lit. i) din

angajamentul de loialitate, angajându-se la o firmă concurentă și săvârșind un

alt act de concurență neloială prin oferta de colaborare arătată.

Dar, pârâta a realizat un asemenea act concret mai

grav care a impus desfacerea contractului de muncă, interpretat corect în decizia

instanței de apel.

Edificator este actul 11545 din 16 septembrie 1995,

care conține comunicarea firmei V.R. Frankfurt, în sensul că a primit de la

firma concurentă R.F. oferta de 300 tone granule PET livrare promptă,

destinatar M. Vaslui, ducând, în plus și la ridicarea prețului datorită unei

cereri mărite artificial.

Așadar, începând cu data de 11 septembrie 1995, SC

R.F. i-a angajat pe cei trei salariați importanți din departamentul

import-export al reclamantei:

- pârâta S.M., director executiv comerț exterior, șef

de departament, demisionată la 29 iulie 1995,

- P.N. – șef serviciu import export, demisionat la 6

septembrie 1995;

- N.E. – referent în același serviciu, care a

demisionat de la 23 august 1995.

După această dată, raporturile de colaborare dintre

cele două societăți au încetat.

Prin sentința civilă nr. 3456 din 19 mai 2000,

definitivă (fond II), pe temeiul Legii nr. 11/1991 și al angajamentului de

loialitate [clauza 4 lit. i)] P.N. a fost obligat la plata sumei de 100.000.000

lei daune morale.

2.4. Dispozițiile legale și convenționale aplicabile

a) Conform art. 4 lit. b) din Legea nr. 11/1991

constituie fapt de concurență neloială, „oferirea serviciilor de către

salariatul exclusiv al unui comerciant, unui concurent ori acceptarea unei

asemenea oferte”.

b) Dispozițiile art. 397 C. com. prevăd că „prepusul

nu poate, fără învoirea expresă a patronului a face operațiuni, nici a lua

parte, în socoteala sa proprie sau a altuia la alte negoțuri de natura aceluia

cu care este însărcinat”, precum și art. 142 alin. (5) din Legea nr. 31/1990,

republicată.

c) Clauzele 4 lit. i) din angajamentul de loialitate,

clauza 5 din contractul individual de muncă și clauza 6 din contractul colectiv

de muncă .

2.5. Noțiunile de „societate concurentă” și de

„societate cu același obiect” prevăzute în normele legale incidente.

Prin „societate cu același obiect”, legea înțelege să

se refere la obiectul de activitate prevăzut în actul constitutiv, iar prin

„societăți concurente” se înțeleg acele societăți al căror obiect actual, de

fapt, coincide, nefiind obligatoriu ca obiectul real să fie absolut identic cu

el, dar suficient ca o activitate să coincidă.

3.1. Clauza de neconcurență, inserată în contractul

de muncă, este aplicabilă în speță, chiar dacă încetarea, sub raport juridic, a

contractului s-a decis pe temei disciplinar de reclamantă, întrucât pârâta este

cea care a avut inițiativa cerută de textul clauzei, prin demisia depusă. Chiar

dacă aceasta a rămas ineficientă, pârâta îndeplinește cerința clauzei 6 alin.

(3) de „salariat demisionar”, neatacând decizia societății.

3.2. Clauza invocată de recurentă din contractul

colectiv, inserată în contractul individual de muncă este valabilă, nefiind

aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) și (18) C. muncii, prin „filtrul"

art. 150 alin. (1) din Constituția României, aprobată prin referendum la 8

decembrie 1991.

Cum rezultă din Titlul II – „Drepturile, libertățile

și îndatoririle fundamentale”, în Constituție, libertatea muncii sau dreptul la

muncă numai este reglementat ca un drept fundamental al cetățenilor, iar

conform art. 150 alin. (1) „Legile și toate celelalte acte normative rămân în

vigoare în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții”.

De altfel, Curtea Constituțională prin decizia nr. 86

din 4 septembrie 1996 (153/1999 ș.a.) a statuat că:

II. Independent dacă se admite sau nu o modificare

tacită a terminologiei Codului muncii, textele acestuia se aplică cu excepția

cazurilor în care ar fi potrivnice prevederile Constituției sau dispozițiilor

cuprinse în legile ulterioare – în cazul tuturor raporturilor de muncă

stabilite între agenții economici și salariații acestora.

În context, vizând „limitarea” exercițiului

legislației de încadrare, iar excluderea temporară a unor societăți concurente,

angajamentul de loialitate, nu constituie o ingerință disproporțională, cu

scopul urmărit și interesul protejat.

3.3. Dispozițiile art. 4 lit. b) din Legea nr.

11/1991 sunt aplicabile în corelație cu cele din art. 142 din Legea nr. 31/1990,

față de concurența neloială fiind evidentă, prin „oferirea serviciilor „

atestate de contractul încheiat cu firma C. Ltd., concurența cu reclamanta (cum

s-a demonstrat la punctele II 2.2).

Nu sunt incidente dispozițiile din art. 4 lit. c) din

aceeași lege, cât timp nu s-au probat fapte concrete de natura celor prevăzute

în text, iar instanța de apel a indicat eronat și art. 4 lit. i), fiind

aplicabil numai art. 4 lit. e) și c) din Legea nr. 11/1991 (pag.4 alin. fin. al

deciziei) și cele din art. 142 al Legii nr. 31/1990.

3.4. Recurenta susține că nu se puteau aplica,

deodată, ambele forme de răspundere civilă-contractuală [art. 6 și 4 lit. i)

din contracte] și delictuală [art. 4 lit. b) din Legea nr. 11/1991 și 142 din

Legea nr. 31/1990] cum eronat a procedat instanța de apel.

a. Recurenta pârâtă, în calitate de salariată, își

asumă obligația din clauza 4 lit. i) și 6 a contractelor de muncă, a cărei

nesocotire atrage răspunderea pe temeiul contractual. Încadrându-se, după

încetarea calității de salariată, la 11 septembrie 1995, la acea firmă

concurentă, indicată în lista transmisă de reclamantă

[

art. 6 alin.

(3)] pârâta și-a încălcat obligația urmând a răspunde pentru daune morale, așa

cum s-a angajat prin clauza de loialitate.

b. Recurenta pârâtă, în calitate de salariat a

reclamantei, în timpul executării contractului de muncă, în funcția de director

executiv – comerț exterior încheie cu S.C. C. Ltd, firmă concurentă, un alt

contract de muncă pentru o funcție similară, la 1 iulie 1994, ceea ce constituie

un fapt delictual de concurență neloială, sancționat de art. 4 lit. b) din

Legea nr. 11/1991 și de art. 142 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată,

texte care prevăd și posibilitatea obligării la daune morale.

Pe acest tărâm, acțiunea în concurență neloială este

o acțiune în responsabilitate civilă delictuală, care presupune existența

condițiilor cerute de art. 998 C. civ.: prejudiciul, fapta ilicită, existența

unui raport de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciu, precum și culpa

autorului.

Distinct de aceste elemente, analizate în

considerentele de mai sus, este necesar ca fapta să se comită ca un act de

concurență, adică săvârșit în cadrul unui raport de concurență, adică cele două

societăți concurente se adresează, în principiu, aceleiași clientele, iar

domeniul lor de activitate este identic și similar.

S-a admis în doctrina și jurisprudență că, în

general, prejudiciul constă din îndepărtarea clientelei, cu posibilitatea

scăderii vadului comercial, a vânzărilor și, ca urmare, a cifrei de afaceri.

Așadar, în speță, toate elementele acestei forme

speciale de răspundere delictuală sunt îndeplinite, pârâta aflându-se în culpă,

ceea ce atrage obligarea sa la daunele morale pretinse, a căror valoare,

stabilită, prin apreciere și în echitate, nu a fost, însă, contestată.

3.5. Recurenta mai susține că instituția daunelor

morale nu este admisă în dreptul muncii, conform art. 103 din vechiul cod al

muncii, care consacră răspunderea numai pentru paguba efectivă, dar nu și

pentru beneficiul nevalorizat.

Evident că și acest text este interpretat unilateral,

el urmând „filtrajul” din art. 150 alin. (1) al Constituției, în raport de

dispozițiile art. 9 ale Legii nr. 11/1991, lege specială, care consacră daunele

morale în cadrul răspunderii pentru faptele de concurență neloială, nu poate fi

aplicabil.

Așadar, atât răspunderea contractuală, cât și cea

delictuală admit prejudiciul moral cu particularitățile lui, și, în consecință,

în cazul îndeplinirii cumulative a condițiilor instituirii răspunderii civile,

obligarea și la daune morale.

În ce privește, însă, criteriile de evaluare a

prejudiciului moral, în cazul actelor de concurență neloială, și de

individualizare a valorii de despăgubire, părțile nu au formulat cereri,

obiecțiuni ori susțineri, astfel că nu va fi analizată structura sumei pretinse

și acordate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta

S.M. împotriva deciziei nr. 1005 din 21 iunie 2001 a Curții de Apel București,

secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2003.