ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3988/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Agenția Națională de Integritate a formulat

plângere împotriva Ordonanței nr. 1 din 9 octombrie 2010 a Comisiei de

cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Galați, prin care s-a dispus

clasarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de A.N.I. prin raportul de

evaluare din 3 august 2012.

În motivarea cererii

s-a arătat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr.

554/2004, în sensul formulării unei plângeri prealabile, cu privire la care

solicită admiterea acesteia, cu consecința repunerii cauzei în discuția

Comisiei de verificare a averilor.

Referitor la cauza ca

a făcut obiectul cercetării Comisiei, petenta a apreciat ca fiind greșită

interpretarea dată de Comisie situației de fapt și dispozițiilor legale

aplicabile.

S-a menționat că din

conținutul contractului de vânzare-cumpărare al imobilului rezultă că

cercetatul a achitat către vânzător suma de 134.000 lei, s-a apreciat că

veniturile realizate de acesta în calitate de funcționar public, astfel cum

sunt evidențiate în înscrisurile atașate raportului de evaluare, sunt mult mai

mici decât sumele plătite pentru achiziționarea imobilului și al

autoturismului, motiv pentru care trebuie constatată diferența semnificativă

potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind averea cercetatului D.I.S.,

precum și starea de incompatibilitate a acestuia, potrivit art. 17 alin. (6)

din același act normativ.

1.2. Sentința și

considerentele instanței de fond

Prin Sentința nr. 84 din

14 aprilie 2013 Curtea de Apel Galați a respins plângerea formulată de petenta

Agenția Națională de Integritate împotriva Ordonanței nr. 1/2012 emisă de

Comisia de Verificare a Averilor din cadrul Curții de Apel Galați.

Pentru a pronunța

această sentință s-a reținut că din interpretarea sistematică a dispozițiilor

legale menționate rezultă că pentru a se asigura posibilitatea persoanelor sau

autorităților implicate de a contesta soluțiile pronunțate de Comisia de

verificare a averilor și pentru a se asigura un acces efectiv la instanță, din

perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, legiuitorul a

avut în vedere acțiunea judiciară prevăzută de art. 8 din Legea nr. 554/2004,

exercitată în termenele prevăzute de art. 11 din același act normativ, fără a

fi necesară parcurgerea procedurii plângerii prealabile prev. de art. 7 din

Legea nr. 554/2004. Aceasta întrucât Comisia de verificare a averilor nu este o

autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004,

iar soluțiile pronunțate de aceasta nu sunt acte administrative în sensul art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții,

s-a apreciat că plângerea formulată este o plângere prealabilă, conform art. 7

din Legea nr. 554/2004, astfel că excepția necompetenței materiale a instanței

în soluționarea acestei plângeri se impune a fi respinsă ca nefondată.

Pe fondul cauzei,

instanța a apreciat că soluția pronunțată de Comisia de verificare a averilor

din cadrul Curții de Apel Galați este legală și temeinică.

S-a considerat că în

mod judicios comisia a observat specificul operațiunii juridice încheiate între

persoana cercetată și tatăl său (contract de vânzare cumpărare cu drept de

habitație în favoarea tatălui și obligație de întreținere în sarcina fiului),

operațiune juridică care, în condițiile încheierii între persoane fizice care

nu au calitatea de funcționar public, nu ar avea consecințe decât cel mult în

materie de moștenire.

În acest sens, în C.

civ. de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului, se regăsește art.

845, potrivit căruia "Valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în

linie dreaptă, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi

socotită în porțiunea disponibilă și excedentele, de este, se va trece în masa

succesiunii. Imputația și raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie

dreaptă care a consimțit la aceste înstrăinări".

Astfel cum s-a

reținut și în jurisprudența în materie civilă, este adevărat că, din

interpretarea literală a dispozițiilor art. 845 C. civ., nu rezultă prezumția

de donație a înstrăinărilor cu sarcini făcute către succesorii în linie

dreaptă, dar aceasta se deduce pe cale de interpretare logică, întrucât

dispoziția impusă nu poate avea alt fundament decât ideea că aceste înstrăinări,

indiferent de numele ce li se dă, sunt toate, în realitate, donații. Dacă

ipoteza art. 845 C. civ. nu este socotită donație, ci vânzare, prevederile

acestui text nici nu mai erau necesare căci vânzările veritabile nu sunt supuse

raportului succesoral.

Prezumția instituită

de art. 845 C. civ. este una legală și nu poate fi înlăturată pe considerentul

că nu este prevăzută printre prezumțiile legale enumerate limitativ de art.

1200 C. civ., ci dimpotrivă face parte din prezumțiile indicate generic de punctul

doi al acestui ultim text (Decizia nr. 649/1995 a Curții de Apel Bacău,

publicată în Culegere de decizii pe anul 1995, Decizia nr. 2017/1998 a Curții

de Apel Pitești, publicată în culegere de decizii pe anul 1998).

Declarațiile

persoanei cercetate și ale părinților săi confirmă faptul că imobilul a fost

înstrăinat cu scopul de a fi înlăturată de la moștenire fiica vânzătorului

dintr-o altă căsătorie, fiică care după divorț a fost încredințată spre

creștere și educare mamei sale.

În consecință, între

veniturile obținute de cercetat și averea acestuia nu sunt diferențe

semnificative așa cum a fost reținut prin raportul de evaluare, din contră

veniturile lui D.I.S. sunt superioare contravalorii bunurilor dobândite,

respectiv un autoturism marca O.A.

Pe de altă parte, la

dosarul cauzei s-a depus Sentința nr. 490 din 23 octombrie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 954/44/2012, definitivă și irevocabilă

prin care a fost admisă acțiunea formulată de persoana cercetată și anulat

raportul de evaluare nr. x/2012, raport ce a format obiectul sesizării Comisiei

și în prezenta cauză.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petenta Agenția Națională de Integritate.

2.1. Motivele de

recurs

Recurenta a arătat,

în motivele de recurs, că în perioada supusă evaluării 5 ianuarie 2004 - 6

iunie 2011, persoana cercetată a realizat venituri în cuantum de 92.245 lei din

salariile încasate de la Primăria Galați.

În aceeași perioadă

acesta a achiziționat un imobil pentru care a plătit suma de 134.000 lei și un

autoturism în valoare de 76.962 lei, rezultând o diferență de avere

nejustificată, în sumă de 30.755,84 euro, respectiv 118.717,95 lei.

2.2. Analiza

motivelor de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, legislația aplicabilă

și situația de fapt dovedită în cauză, constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin raportul de

evaluare din 2 august 2012, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de

cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Galați, în vederea acțiunii de

control și constatării diferenței semnificative de avere.

Comisia de cercetare

a averilor a dispus clasarea cauzei privind pe D.I.S.

Pentru a adopta

această soluție Comisia a procedat la administrarea de probe, respectiv

audierea martorilor D.M.F. și D.A. și de asemenea, l-a audiat pe cercetatul

D.I.S.

Din evaluarea

probelor propuse de persoana cercetată a rezultat că aceasta a locuit cu

părinții săi, care i-au asigurat hrana și plata facturilor în totalitate, că

pentru imobilul achiziționat de la tatăl său nu a plătit nicio sumă de bani, că

în contractul respectiv s-a trecut valoarea din grila notarială cu scopul de a

se calcula taxele notariale.

Înalta Curte arată că

potrivit art. 7 din Legea nr. 117/1996 modificată, averea persoanelor ce fac

obiectul evaluării este supusă controlului în cazul în care între averea

declarată la data numirii în funcție și cea dobândită pe parcursul exercitării

funcției se constată diferențe vădite și există dovezi certe că unele bunuri nu

puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză.

În cadrul cercetării

efectuate de comisie, persoana cercetată va putea produce probe în apărare,

astfel cum rezultă din prevederile art. 13 din Legea nr. 115/1996.

Din analiza textelor

de lege cu aplicabilitate în materia cercetării averii rezultă că în cadrul

acestei proceduri se verifică dacă bunurile puteau fi dobândite din veniturile

legale.

În cauza prezentă,

persoana cercetată, D.I.S. a dobândit de la tatăl său un imobil situat în

municipiul Galați.

Prin același

contract, vânzătorul D.M.F. a instituit în favoarea soției sale, mama

cercetatului, dreptul de habitație viageră pentru același imobil.

În contract s-a

prevăzut prețul vânzării la nivelul sumei de 268.000 lei, din care s-ar fi

primit până la data încheierii actului suma de 134.000 lei, restul reprezentând

contravaloarea întreținerii ce urmează a fi prestată.

De observat este că

vânzătorul nu a declarat că i s-a plătit prețul, ci că a primit suma de 134.000

lei, apoi în fața Comisiei a arătat că nu a încasat nici un fel de sumă.

Înalta Curte

apreciază că mențiunea cu privire la primirea sumei nu echivalează cu plata

sumei respective, în realitate fiind un act între părinte și copil, cu

mențiunea că notarul nu a făcut nicio referire la un act care să ateste

înmânarea sumei și nici că prețul s-ar fi plătit în fața sa.

Având în vedere că

ulterior, în fața comisiei tatăl reclamantului a declarat că nu a primit nici

un preț și ținând seama și de uzanțele în această materie, în mod corect

comisia a apreciat că persoana cercetată justifică averea dobândită, actul

încheiat între părți fiind în realitate o liberalitate.

În cauza prezentă s-a

verificat dacă averea putea fi dobândită din veniturile realizate, or, probele

administrate au demonstrat neechivoc împrejurarea că prețul de 134.000 lei nu a

fost plătit de persoana cercetată.

După cum s-a explicat

și mai sus, înscrierea prețului a fost pur formală, întrucât nu s-a plătit

prețul în fața notarului, nu s-a indicat un act de plată, iar ulterior vânzării

s-au explicat comisiei motivele pentru care s-a inserat prețul și că nu s-a

încasat suma respectivă.

Ca urmare, vânzarea

respectivă este o liberalitate constituită printr-un act între vii și un

contract de întreținere, acte care se încheie între părinți și copii în mod

curent.

Înalta Curte

concluzionează că atât soluția adoptată de comisie, cât și sentința Curții de

apel sunt legale, că intimatul a justificat proveniența averii sale, astfel că în

baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 84 din 15

aprilie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată către

intimatul-pârât D.I.S., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL