ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3988/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță 1.1. Cererea de chemare în judecată Agenția Națională de Integritate a formulat plângere împotriva Ordonanței nr. 1 din 9 octombrie 2010 a Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Galați, prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de A.N.I. prin raportul de evaluare din 3 august 2012. În motivarea cererii s-a arătat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul formulării unei plângeri prealabile, cu privire la care solicită admiterea acesteia, cu consecința repunerii cauzei în discuția Comisiei de verificare a averilor.

Referitor la cauza ca a făcut obiectul cercetării Comisiei, petenta a apreciat ca fiind greșită interpretarea dată de Comisie situației de fapt și dispozițiilor legale aplicabile. S-a menționat că din conținutul contractului de vânzare-cumpărare al imobilului rezultă că cercetatul a achitat către vânzător suma de 134.000 lei, s-a apreciat că veniturile realizate de acesta în calitate de funcționar public, astfel cum sunt evidențiate în înscrisurile atașate raportului de evaluare, sunt mult mai mici decât sumele plătite pentru achiziționarea imobilului și al autoturismului, motiv pentru care trebuie constatată diferența semnificativă potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind averea cercetatului D.I.S., precum și starea de incompatibilitate a acestuia, potrivit art. 17 alin. (6) din același act normativ.

1.2. Sentința și considerentele instanței de fond Prin Sentința nr. 84 din 14 aprilie 2013 Curtea de Apel Galați a respins plângerea formulată de petenta Agenția Națională de Integritate împotriva Ordonanței nr. 1/2012 emisă de Comisia de Verificare a Averilor din cadrul Curții de Apel Galați. Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale menționate rezultă că pentru a se asigura posibilitatea persoanelor sau autorităților implicate de a contesta soluțiile pronunțate de Comisia de verificare a averilor și pentru a se asigura un acces efectiv la instanță, din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, legiuitorul a avut în vedere acțiunea judiciară prevăzută de art. 8 din Legea nr. 554/2004, exercitată în termenele prevăzute de art. 11 din același act normativ, fără a fi necesară parcurgerea procedurii plângerii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Aceasta întrucât Comisia de verificare a averilor nu este o autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, iar soluțiile pronunțate de aceasta nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. În aceste condiții, s-a apreciat că plângerea formulată este o plângere prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea acestei plângeri se impune a fi respinsă ca nefondată. Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că soluția pronunțată de Comisia de verificare a averilor din cadrul Curții de Apel Galați este legală și temeinică.

S-a considerat că în mod judicios comisia a observat specificul operațiunii juridice încheiate între persoana cercetată și tatăl său (contract de vânzare cumpărare cu drept de habitație în favoarea tatălui și obligație de întreținere în sarcina fiului), operațiune juridică care, în condițiile încheierii între persoane fizice care nu au calitatea de funcționar public, nu ar avea consecințe decât cel mult în materie de moștenire. În acest sens, în C. civ. de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului, se regăsește art. 845, potrivit căruia "Valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porțiunea disponibilă și excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii.

Imputația și raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreaptă care a consimțit la aceste înstrăinări". Astfel cum s-a reținut și în jurisprudența în materie civilă, este adevărat că, din interpretarea literală a dispozițiilor art. 845 C. civ., nu rezultă prezumția de donație a înstrăinărilor cu sarcini făcute către succesorii în linie dreaptă, dar aceasta se deduce pe cale de interpretare logică, întrucât dispoziția impusă nu poate avea alt fundament decât ideea că aceste înstrăinări, indiferent de numele ce li se dă, sunt toate, în realitate, donații. Dacă ipoteza art. 845 C. civ. nu este socotită donație, ci vânzare, prevederile acestui text nici nu mai erau necesare căci vânzările veritabile nu sunt supuse raportului succesoral.

Prezumția instituită de art. 845 C. civ. este una legală și nu poate fi înlăturată pe considerentul că nu este prevăzută printre prezumțiile legale enumerate limitativ de art. 1200 C. civ., ci dimpotrivă face parte din prezumțiile indicate generic de punctul doi al acestui ultim text (Decizia nr. 649/1995 a Curții de Apel Bacău, publicată în Culegere de decizii pe anul 1995, Decizia nr. 2017/1998 a Curții de Apel Pitești, publicată în culegere de decizii pe anul 1998). Declarațiile persoanei cercetate și ale părinților săi confirmă faptul că imobilul a fost înstrăinat cu scopul de a fi înlăturată de la moștenire fiica vânzătorului dintr-o altă căsătorie, fiică care după divorț a fost încredințată spre creștere și educare mamei sale.

În consecință, între veniturile obținute de cercetat și averea acestuia nu sunt diferențe semnificative așa cum a fost reținut prin raportul de evaluare, din contră veniturile lui D.I.S. sunt superioare contravalorii bunurilor dobândite, respectiv un autoturism marca O.A. Pe de altă parte, la dosarul cauzei s-a depus Sentința nr. 490 din 23 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 954/44/2012, definitivă și irevocabilă prin care a fost admisă acțiunea formulată de persoana cercetată și anulat raportul de evaluare nr. x/2012, raport ce a format obiectul sesizării Comisiei și în prezenta cauză. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta Agenția Națională de Integritate.

2.1. Motivele de recurs Recurenta a arătat, în motivele de recurs, că în perioada supusă evaluării 5 ianuarie 2004 - 6 iunie 2011, persoana cercetată a realizat venituri în cuantum de 92.245 lei din salariile încasate de la Primăria Galați. În aceeași perioadă acesta a achiziționat un imobil pentru care a plătit suma de 134.000 lei și un autoturism în valoare de 76.962 lei, rezultând o diferență de avere nejustificată, în sumă de 30.755,84 euro, respectiv 118.717,95 lei. 2.2. Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, legislația aplicabilă și situația de fapt dovedită în cauză, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin raportul de evaluare din 2 august 2012, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Galați, în vederea acțiunii de control și constatării diferenței semnificative de avere. Comisia de cercetare a averilor a dispus clasarea cauzei privind pe D.I.S. Pentru a adopta această soluție Comisia a procedat la administrarea de probe, respectiv audierea martorilor D.M.F. și D.A. și de asemenea, l-a audiat pe cercetatul D.I.S. Din evaluarea probelor propuse de persoana cercetată a rezultat că aceasta a locuit cu părinții săi, care i-au asigurat hrana și plata facturilor în totalitate, că pentru imobilul achiziționat de la tatăl său nu a plătit nicio sumă de bani, că în contractul respectiv s-a trecut valoarea din grila notarială cu scopul de a se calcula taxele notariale.

Înalta Curte arată că potrivit art. 7 din Legea nr. 117/1996 modificată, averea persoanelor ce fac obiectul evaluării este supusă controlului în cazul în care între averea declarată la data numirii în funcție și cea dobândită pe parcursul exercitării funcției se constată diferențe vădite și există dovezi certe că unele bunuri nu puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză. În cadrul cercetării efectuate de comisie, persoana cercetată va putea produce probe în apărare, astfel cum rezultă din prevederile art. 13 din Legea nr. 115/1996. Din analiza textelor de lege cu aplicabilitate în materia cercetării averii rezultă că în cadrul acestei proceduri se verifică dacă bunurile puteau fi dobândite din veniturile legale.

În cauza prezentă, persoana cercetată, D.I.S. a dobândit de la tatăl său un imobil situat în municipiul Galați. Prin același contract, vânzătorul D.M.F. a instituit în favoarea soției sale, mama cercetatului, dreptul de habitație viageră pentru același imobil. În contract s-a prevăzut prețul vânzării la nivelul sumei de 268.000 lei, din care s-ar fi primit până la data încheierii actului suma de 134.000 lei, restul reprezentând contravaloarea întreținerii ce urmează a fi prestată. De observat este că vânzătorul nu a declarat că i s-a plătit prețul, ci că a primit suma de 134.000 lei, apoi în fața Comisiei a arătat că nu a încasat nici un fel de sumă. Înalta Curte apreciază că mențiunea cu privire la primirea sumei nu echivalează cu plata sumei respective, în realitate fiind un act între părinte și copil, cu mențiunea că notarul nu a făcut nicio referire la un act care să ateste înmânarea sumei și nici că prețul s-ar fi plătit în fața sa.

Având în vedere că ulterior, în fața comisiei tatăl reclamantului a declarat că nu a primit nici un preț și ținând seama și de uzanțele în această materie, în mod corect comisia a apreciat că persoana cercetată justifică averea dobândită, actul încheiat între părți fiind în realitate o liberalitate. În cauza prezentă s-a verificat dacă averea putea fi dobândită din veniturile realizate, or, probele administrate au demonstrat neechivoc împrejurarea că prețul de 134.000 lei nu a fost plătit de persoana cercetată. După cum s-a explicat și mai sus, înscrierea prețului a fost pur formală, întrucât nu s-a plătit prețul în fața notarului, nu s-a indicat un act de plată, iar ulterior vânzării s-au explicat comisiei motivele pentru care s-a inserat prețul și că nu s-a încasat suma respectivă.

Ca urmare, vânzarea respectivă este o liberalitate constituită printr-un act între vii și un contract de întreținere, acte care se încheie între părinți și copii în mod curent. Înalta Curte concluzionează că atât soluția adoptată de comisie, cât și sentința Curții de apel sunt legale, că intimatul a justificat proveniența averii sale, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 84 din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât D.I.S., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2014. Procesat de GGC - CL