ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1785/2016

Decizia nr. 1785/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19 decembrie 2013 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x/G/II din 12 decembrie 2013.

Prin Sentința nr. 120/2014 pronunțată în data de 20 mai 2014, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a dispus anularea Raportului de evaluare nr. x/G/II din 12 decembrie 2013, emis de către Agenția Națională de Integritate.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

În esență, recurenta Agenția Națională de Integritate a arătat următoarele: actul de constatare prin care s-a dispus sesizarea Parchetului nu este un act administrativ, care să producă efecte prin el însuși, condiție impusă de prevederile Legii nr. 554/2004, ci un act de sesizare în înțelesul dat de dispozițiile art. 221 și art. 223 C. proc. pen.

Prin urmare, raportul întocmit de inspectorul de integritate, față de prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 poate fi contestat doar în ceea ce privește conflictul de interese/incompatibilitatea. Conform prevederilor Legii nr. 26 /1990 privind Registrul Comerțului, mențiunile privind modificările intervenite sunt opozabile terților de la data efectuării lor în Registrul Comerțului, astfel că domnul A. nu poate opune o eventuală înlocuire din funcția de administrator la o societate comercială, care să nu fi fost urmată de o modificare a mențiunilor de la Registrul Comerțului. Așa cum rezultă din adresa nr. x/1 din 28 iunie 2013 a Registrului Comerțului intimatul a fost revocat din funcția de administrator abia în data de 21 mai 2013.

De altfel, așa cum rezultă din procesul-verbal din 15 aprilie 2013, acesta deținea calitatea de președinte al consiliului de administrație al SC B. Adjud SA la data întocmirii respectivului proces-verbal însă, expirarea perioadei pentru care a fost aprobată prelungirea mandatului consiliului de administrație al societății din care făcea parte reclamantul, nu echivalează cu încetarea calităților de administrator și președinte al consiliului de administrație, atâta timp cât nu a fost numit un nou consiliu de administrație. Mai ales, cu atât mai mult cu cât reclamantul a continuat se exercite cele două calități. Așadar, este evidentă starea de incompatibilitate în care s-a aflat intimatul-reclamant în perioada 20 decembrie 2012 - 21 mai 2013 prin deținerea concomitentă a calității de deputat și a funcțiilor de administrator și președinte al consiliului de administrație la Societatea Comercială B. Adjud SA fiind incidente prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, dispozițiile art. 49 lit. a) și b) din Legea nr. 96/2006 și dispozițiile art. 198 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 septembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 16 februarie 2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 24 mai 2016.

Recursul este fondat.

Domnul A. a contestat în justiție raportul de evaluare, iar Curtea de Apel Galați, prin sentința recurată a anulat în întregime actul administrativ atacat. Contestarea raportului de evaluare s-a fundamentat pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010, text legal în conformitate cu care "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ". Textul legal precitat deschide calea acțiunii în justiție pentru contestarea raportului, de evaluare, însă numai cu privire la partea care se referă la conflictul de interese de ordin administrativ sau la incompatibilități.

În condițiile în care raportul de evaluare conține o dispoziție de sesizare a Parchetului cu privire la existența indiciilor unei infracțiuni, referitor la aceasta instanța de contencios administrativ nu posedă competența de a exercita controlul de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004. Mai exact, partea din raportul de evaluare prin care s-a dispus sesizarea organelor de cercetare penală în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale unei infracțiuni, reprezintă o sesizare penală și nu este un act infralegislativ supus cenzurii instanței de contencios administrativ. Actele administrative sunt acte juridice, în sensul că sunt manifestări de voință făcute în exercitarea funcției executive a statului în scopul de a produce anumite efecte juridice. În termenii art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este definit ca: "... - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; ...".

Având ca reper textul legal precitat, este de esență pentru actul administrativ că emiterea acestuia de către autoritățile publice, decurge în mod direct din puterea publică cu care autoritățile sunt investite, ceea ce îi imprimă un regim juridic specific, acela de putere publică.

Prin urmare, rezultă cu evidență că sesizarea Parchetului, deși este o manifestare de voință a Agenției Naționale de Integritate, nu e făcută în regim de putere publică, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci este o simplă sesizare penală, care se supune regulilor de procedură penală ce nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ.

În prezent, jurisprudența instanței supreme este unanimă în sensul că sesizarea organelor penale, parte a raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, nu poate fi cenzurată de instanța de contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004 (a se vedea în acest sens deciziile civile nr. x/2015, y/2013, z/2012, w/2011). Inclusiv Decizia civilă nr. 1884 din 9 aprilie 2014 pronunțată în dosarul numărul x/33/2012 de către ÎCCJ - SCAF, invocată de către intimatul-reclamant, conține aceeași soluție, în sensul că instanța de contencios administrativ "... nu analizează și nu cenzurează acea parte din raportul de evaluare ce vizează sesizarea organelor penale cu posibilul conflict de interese de natură penală".

În condițiile în care textul de lege mai sus citat nu face distincție după cum societatea comercială are sau nu activitatea suspendată, ci statuează fără echivoc faptul că există incompatibilitate ca urmare a deținerii funcțiilor enumerate, în același timp, rezultă că acest aspect este irelevant din perspectiva constatării stării de incompatibilitate a unei persoane, în raport de prevederile Legii nr. 161/2003. Așa cum arată recurenta, expirarea perioadei de 3 ani pentru care a fost numit în consiliul de administrație nu echivalează cu încetarea calității de administrator și nici cu aceea de președinte al consiliului de administrație, din moment ce nu a fost numit un nou consiliu de administrație. Mai mult, este fără putință de tăgadă faptul că domnul A. a continuat să dețină aceste funcții și după expirarea celor trei ani, așa cum rezultă neechivoc din procesul-verbal din 15 aprilie 2013. Din înscrisul amintit rezultă că intimatul-reclamant la data respectivă deținea funcția de președinte al consiliului de administrație, calitate în care a condus adunarea generală ordinară a acționarilor din cadrul SC B. Adjud SA. Nu e deloc credibilă, în opinia instanței supreme, o eroare de tipul celei semnalată de reclamant, în sensul să fie menționat din greșeală în procesul verbal de ședință domnul A. ca președinte al consiliului de administrație, conducând adunarea generală din data respectivă, cu toate că, în realitate, o altă persoană deținea funcția respectivă și care ar fi condus ședința în cauză, dacă într-adevăr reclamantul, așa cum susține acesta, la momentul respectiv nu mai avea nici o legătură cu societatea comercială în discuție.

Apare așadar că rectificarea mențiunilor din procesul-verbal din 15 aprilie 2013 este o probă constituită pro causa, motiv pentru care instanța supremă o va înlătura. Concluzia că este vorba de o probă constituită pro causa este consolidată și de faptul că reclamantul nu s-a apărat în sensul că nu mai deținea nicio funcție în cadrul SC B. Adjud SA și că s-ar fi comis acea eroare, în procesul-verbal de ședință, nici în timpul verificărilor efectuate de către inspectorul de integritate și nici măcar o astfel de apărare nu a fost formulată prin cererea de chemare în judecată. Dimpotrivă, în toată această perioadă reclamantul și-a centrat apărarea, în esență, exclusiv pe ideea că societatea comercială ar fi avut activitatea suspendată. Abia după ce cauza s-a aflat în curs de judecată la instanța de fond, în anul 2014, a fost demarată procedura de rectificare a pretinsei erori din procesul-verbal de ședință din 15 aprilie 2013, ceea ce face ca demersul respectiv să nu fie credibil. Cât privește adeverința eliberată de Comisia juridică de disciplină și imunități din cadrul Camerei Deputaților, în care se precizează că reclamantul a fost prezent la ședința din 15 aprilie 2013 a Comisiei, nu demonstrează că în data respectivă acesta nu ar fi putut participa și la ședință adunării generale a acționarilor SC B. Adjud SA. Oricum, procesul-verbal al ședinței din 15 aprilie 2013 demonstrează fără echivoc faptul că domnule A. deținea și exercita funcția de președinte al consiliului de administrație al societății comerciale în discuție la momentul respectiv, ceea ce îl poziționează în conflict cu prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul promovat de către pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței civile nr. 120 din 20 mai 2014 a Curții de Apel Galați este fondat astfel că, potrivit art. 496 C. proc. civ., va fi admis, va fi casată sentința recurată și pe fond va fi respinsă acțiunea formulată de către reclamantul A.

Văzând că au fost solicitate cheltuieli de judecată de către recurentă, intimatul-reclamant va fi obligat, potrivit art. 453 din C. proc. civ. la plata sumei de 200 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 120 din 20 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul A.

Obligă intimatul-reclamant la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL